Share co-owner lacks standing to sue for unfair competition; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 27 aprilie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în nume personal, dar şi pe seama şi în contul B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. şi Instalaţii S.R.L, a solicitat:

1. obligarea pârâţilor să înceteze practicile de concurenţă neloială constând în:

1.1. conducerea (administrare şi directorat) de către pârâtul C. în acelaşi timp a B. S.R.L. şi D. şi Instalaţii S.R.L.;

1.2. angajarea de către D. şi Instalaţii S.R.L. în orice fel, inclusiv prin transfer şi delegare, şi împărţirea în orice fel a beneficiului activităţii salariaţilor care au fost angajaţi ai B. S.R.L. la data constituirii D. şi Instalaţii S.R.L. (15.11.2018);

1.3. dobândirea şi folosirea de către D. şi Instalaţii S.R.L. a fondului de comerţ care a fost deţinut de către B. S.R.L. la data constituirii D. şi Instalaţii S.R.L. (15.11.2018) şi pe care îl mai deţine la data înregistrării prezentei acţiuni, respectiv portofoliul de lucrări şi clienţi ai B. S.R.L. şi orice asociere a activităţii D. şi Instalaţii S.R.L. cu denumirea şi activitatea B. S.R.L., folosinţa echipamentelor, utilajelor şi maşinilor B. S.R.L. şi folosinţa unui sediu (punct de lucru) comun (la aceeaşi adresă) cu B. S.R.L.;

1.4. deturnarea clienţilor B. S.R.L în materia lucrărilor de construcţii şi instalaţii, în oricare din formele în care s-a materializat această deturnare a clientelei până în prezent, atât prin contracte directe cu clienţii B. S.R.L., cât şi prin sub contractări de la B. S.R.L. sau asocieri cu B. S.R.L. în aceleaşi proiecte pentru clienţii din portofoliul B. S.R.L.;

2. obligarea pârâţilor să se abţină pe viitor, atâta timp cât B. S.R.L. şi D. şi Instalaţii S.R.L. sunt afiliate şi reclamanta deţine drepturi sau are interese legitime asupra părţilor sociale ale B. S.R.L., de la săvârşirea practicilor de concurenţă neloială enumerate la petitul 1, precum şi de la continuarea executării şi încheierea în viitor de către D. şi Instalaţii S.R.L. cu B. S.R.L. de contracte de subantrepriză de construcţii şi instalaţii şi de asociere, având ca obiect lucrări de construcţii şi instalaţii, contracte de închiriere de utilaje de construcţii şi de vânzări sau promisiuni de vânzări de active de orice fel şi livrare de materiale de constructii;

3. obligarea pârâţilor, în solidar, să plătească B. S.R.L. despăgubiri în cuantum de 200.000 RON (suma reprezintă o estimare provizorie la data promovării acţiunii), reprezentând beneficiu nerealizat de societate ca efect al actelor şi faptelor de concurenţă neloială săvârşite de pârâţi şi a încălcării obligaţiei de loialitate de către administratorul B. S.R.L., precum şi dobânda legală calculată asupra despăgubirilor, în baza art. 3 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, începând cu data introducerii acţiunii până la data plăţii efective;

4. obligarea pârâţilor, în solidar, să îi plătească despăgubiri în cuantum de 200.000 RON (suma reprezintă o estimare provizorie la data promovării acţiunii), reprezentând cota (această cotă este indicată provizoriu ca fiind o cotă necontestată de pârât în dosarul de partaj, urmând să îşi majoreze pretenţiile în funcţie de clarificarea cotei prin hotărârea de partaj sau pe calea unui proces separat) de 20% din suma care reprezintă scăderea valorii şi/sau lipsa de creştere a valorii părţilor sociale ale B. S.R.L. ca efect al actelor şi faptelor de concurenţă neloială săvârşite de pârâţi şi a încălcării obligaţiei de loialitate de către administratorul B. S.R.L., precum şi dobânda legală calculată asupra despăgubirilor, în baza art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, începând cu data introducerii acţiunii până la data plăţii efective; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâţii C. şi D. şi Instalaţii S.R.L. au formulat întâmpinare, prin care, cu titlu prealabil, au invocat: excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie forţată a B. S.R.L.; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei privitor la capetele 1, 2 şi 3 ale acţiunii cu privire la pretinsele practici de concurenţă neloială; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei faţă de pârât în raport de capătul 3 al cererii; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, respectiv lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului în raport de petitul 4 al cererii (excepţie tratată la abordarea petitului 4) şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

De asemenea, preliminar, pârâţii au solicitat suspendarea dosarului până la soluţionarea dosarului nr. x/2019 având ca obiect partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei reclamantei cu pârâtul – conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pe fond, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1657/2020 din 4 noiembrie 2020, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâţi şi a respins, în integralitate, acţiunea civilă formulată de reclamanta A. împotriva pârâţilor C. şi D., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

3. Hotărârea recurată

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, reclamanta A..

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 610/2021 din 08 noiembrie 2021 a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1657 din 04.11.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta A., solicitând, admiterea recursului, casarea deciziei nr. 610 din 08 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj şi a sentinţei nr. 1657 din 4 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Specializat Cluj, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate recurentei în apel şi recurs.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a prezentat, pe scurt, cu titlu de repere relevante în expunerea şi dezvoltarea motivelor, cererile formulate şi temeiurile de drept invocate, planul considerentelor deciziei recurate, susţinând, în esenţă, următoarele:

Curtea de Apel Cluj, prin hotărârea dată, a denaturat cererile formulate de reclamantă prin acţiunea introductivă, încălcând astfel art. 30 alin. (4) C. proc. civ.. şi principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar, prin consecinţe, şi a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Contrar celor reţinute în decizia recurată, care include şi petitul 3 în categoria petitelor accesorii, după ce prima instanţă considerase că doar petitul 4 este accesoriu, recurenta-reclamantă susţine că petitele 3 şi 4 sunt petite principale întrucât acestea pot fi soluţionate indepedent de soluţiile ce s-ar da petitelor 1 şi/sau 2.

Curtea de Apel Cluj a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ. care statuează că cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal, fiind de domeniul evidenţei că acordarea daunelor pentru prejudiciul suferit nu este în niciun fel dependentă de (i) încetarea (aşadar, impunerea unei măsuri) şi (ii) interzicerea pentru viitor a practicilor de concurenţă neloială (de asemenea, o măsură).

Arată că, într-adevăr, pentru ca instanţa să admită o acţiune întemeiată pe răspundere civilă delictuală, trebuie să cerceteze dacă există o faptă ilicită, deci, să verifice şi să constate existenţa practicilor de concurenţă neloială, ceea ce este comun tuturor celor 4 petite, dar în niciun caz nu trebuie să dispună încetarea şi interzicerea acestora pentru a putea obliga persoanele răspunzătoare la plata despăgubirilor.

Rezultă, aşadar, că petitele nr. 3 şi nr. 4 nu sunt automat accesorii petitelor 1 şi 2, astfel cum greşit a interpretat instanţa de apel, extinzând practic teza vădit nemotivată din sentinţa apelată, care doar menţiona în final accesorialitatea petitului 4 faţă de primele 3.

De altfel, recurenta consideră că excepţia invocată în legătură cu petitul numărul 4 nu ar fi putut fi soluţionată (în mod corect) fără cercetarea fondului cauzei, întrucât verificarea calităţii procesuale active presupunea confirmarea calităţii sale de persoană prejudiciată (de victimă), adică era necesară administrarea probaţiunii propuse în cauză.

Recurenta-reclamantă mai susţine că, în analizarea motivelor de apel care vizau greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active de către tribunal, Curtea de Apel Cluj omite complet că temeiul acţiunii sale a fost şi răspunderea civilă delictuală de drept comun, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că s-a prevalat de calitatea de coproprietar devălmaş asupra părţilor sociale ale B. S.R.L., victimă a faptelor de concurenţă neloială, şi şi-a întemeiat pretenţiile, în principal, pe dispoziţiile Legii speciale nr. 11/1991 dar, în subsidiar, şi pe dispoziţiile de drept comun ce reglementează răspunderea civilă delictuală de drept comun, art. 1.349 şi următoarele C. civ.

În concret, din aceeaşi calitate de coproprietar devălmaş asupra părţilor sociale a solicitat, prin petitul 4, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor estimate la momentul promovării acţiunii la suma de 200.000 RON, în principal, în temeiul Legii nr. 11/1991 şi, în subsidiar, în temeiul art. 1.349 C. civ.

Susţine că instanţa de apel nu a analizat şi, în consecinţă, decizia nu conţine motivele pentru care în speţă nu este incidentă răspunderea civilă delictuală de drept comun, încălcând, astfel, dispoziţiile de drept procesual ale art. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile de drept material, art. 1.349 şi următoarele C. civ., din cuprinsul deciziei recurate lipsind cu desăvârşire motivele pe care instanţa s-a întemeiat pentru a respinge acţiunea pe dreptul comun.

În alte cuvinte, instanţa de apel a limitat accesul său la justiţie, încălcând dispoziţiile art. 5 din C. proc. civ., precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, arată că nu se poate considera nici că instanţa de apel ar fi achiesat la motivarea instanţei de fond cu privire la răspunderea civilă delictuală, întrucât aceasta lipseşte. În consecinţă, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că hotărârea primei instanţe a fost motivată în mod legal [art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..], dintr-o analiză sumară a sentinţei reieşind cu evidenţă că lipsesc orice menţiuni cu privire la temeiul de drept comun (răspunderea civilă delictuală) al acţiunii iniţiale. În consecinţă, instanţa de apel a validat în mod eronat sentinţa apelată, prin considerente generice, încălcând flagrant art. 425 C. proc. civ.

Analizarea motivelor de apel care vizau greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active prin sentinţă omite complet ca s-a prevalat de calitatea de coproprietar devălmaş asupra părţilor sociale deţinute, cu acelaşi titlu, şi de intimatul-pârât C. în B. S.R.L., fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, chestiunea de legalitate a cărei dezlegare greşită o critică este dacă o persoană care deţine o cotă de proprietate asupra părţilor sociale emise de o societate cu răspundere limitată, fără a fi, însă, şi asociat al societăţii, se legitimează judiciar activ în baza art. 7 din Legea nr. 11/1991 şi/sau a răspunderii delictuale de drept comun, pentru a reclama pretinse acte de concurenţă neloială păgubitoare pentru acea societate, dar şi pentru sine, pentru a chema în judecată persoanele pe care le consideră responsabile pentru a obţine încetarea, interzicerea faptelor/practicii şi despăgubiri pentru societate şi pentru sine.

Una dintre consecinţele relevante este legătura directă de cauzalitate dintre afectarea patrimoniului B. S.R.L. (ale cărei părţi sociale le deţine în coproprietate devălmaşă) şi afectarea concomitentă a patrimoniului său prin scăderea valorii părţilor sociale, adică vătămarea directă a recurentei prin faptele de concurenţă neloială săvârşite de către intimaţii-pârâţi.

Susţine că instanţa de apel a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 1' lit. f), g), h), i) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, considerând că aceste dispoziţii reglementează (singure) cadrul procesual al unei acţiuni întemeiate pe Legea nr. 11/1991.

Dispoziţiile art. 11 lit. f), g), h), i) din Legea nr. 11/1991, evocate în considerentele deciziei şi sentinţei, sunt prevederi de drept material care definesc noţiunile de întreprindere, consumator, participanţi la piaţă şi persoană fizică, în înţelesul acestei legi şi în niciun caz aceste dispoziţii nu restrâng aplicabilitatea Legii nr. 11/1991 doar la aceste entităţi definite în cadrul art. 11 şi nu pot sta la baza admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

În mod evident, susţine recurenta, aceste dispoziţii legale nu stabilesc (în orice caz, nu limitează) cine ar avea calitatea procesuală activă într-un litigiu întemeiat pe Legea privind combaterea concurenţei neloiale. Ele doar definesc (şi condiţionează) concurenţa neloială.

În continuare, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 11/1991 stabilesc cine are calitate procesuală activă să se adreseze direct instanţelor de judecată - orice persoană - şi condiţionează calitatea procesuală activă de existenţa unui interes legitim, mecanism acceptat şi de doctrină.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să limiteze, să restrângă posibilitatea de a acţiona în temeiul Legii nr. 11/1991 ar fi folosit altă sintagmă, nu orice persoană, precum: participanţii la piaţă, întreprinderile, persoanele fizice, etc, dar nu a făcut-o, dimpotrivă.

Or, aşa cum reiese din textul normativ, Legea nr. 11/1991 permite oricărei persoane interesate să se adreseze instanţei, deci nu exclude posibilitatea sa de a se adresa instanţei, motiv pentru care nici instanţa nu o poate cenzura.

Recurenta-reclamantă susţine că sunt profund încălcate aceste prevederi legale de către instanţele de fond şi apel, care au restrâns sensul dispoziţiilor peste voinţa legiuitorului, concluzionând că numai orice comerciant care se consideră lezat de activitatea desfăşurată cu un alt comerciant ar avea calitate procesuală activă în promovarea unei astfel de acţiuni.

Arată că nici nu a susţinut că se legitimează procesual activ pentru că ar fi comerciant sau că ar desfăşura activitate industrială, sau că acţionează personal pe o anumită piaţă. Însă, interesul pe care îl justifică (din calitatea de coproprietar devălmaş asupra părţilor sociale ale B. S.R.L. prejudiciat prin scăderea valorii acestora) o legitimează activ, deşi nu se află în raporturile de concurenţă, căci este subiect al raportului obligaţional derivat din raportul de concurenţă.

Curtea indică în mod expres că a analizat îndeplinirea condiţiei calităţii procesuale active raportat la dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., coroborate cu art. 11 şi art. 2 din Legea nr. 11/1991- norme de drept material care nu reglementează nici tangenţial calitatea procesuală activă -, iar nu coroborate cu art. 7 din Legea nr. 11/1991 - norma de drept procesual aplicabilă în speţă.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că a invocat, deopotrivă, şi art. 643 alin. (1) C. civ. (premisă a posibilităţii coproprietarilor de a se adresa instanţelor), text de drept comun ignorat de către instanţa de apel, asemeni primei instanţe, prevedere care-i permite acesteia, coproprietar, să acţioneze (cel puţin) pentru conservarea valorii şi pentru obţinerea despăgubirilor aferente părţilor sociale deţinute în coproprietate, iar considerentele care analizează şi înlătură dispoziţiile art. 37 C. proc. civ. se bazează pe o premisă greşită.

În concluzie, coproprietarul părţilor sociale, care nu este şi asociat, are un interes legitim să obţină încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială, dar, mai ales, acoperirea prejudiciilor patrimoniale suferite, urmând să dovedească în proces în ce constă prejudiciul suferit şi, consecutiv, logic, se legitimează activ.

În fine, printr-o ultimă critică din recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu a activat mecanismul prevăzut de dispoziţiile art. 349 alin. (3) C. civ., interpretând greşit textul legal, întrucât nu există cerinţa menţionată de instanţă- acordul celuilalt soţ - astfel că, este o adăugare nepermisă la lege, fiind incidente, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că art. 349 alin. (3) C. civ. nu prevede o anume formă sau procedură care ar trebui urmată de aceasta, fost soţ şi coproprietar devălmaş, neasociat, pentru a-şi manifesta voinţa de a deveni asociat.

Or, a manifestat această voinţă neechivoc, într-un cadru solemn, în faţa instanţei, într-un litigiu în contradictoriu cu ceilalţi doi asociaţi ai societăţii, intimaţii- pârâţi. În plus, instanţa de apel nu i-a arătat că ar fi trebuit să parcurgă o altă procedură, rezumându-se la a menţiona că este exclusă aplicarea dispoziţiilor art. 349 alin. (3) C. civ.

A mai susţinut că, interpretând acelaşi art. 349 alin. (3) C. civ., Curtea de Apel Cluj a dat o valenţă incorectă contractului de cesiune a drepturilor izvorâte din calitatea de asociat deţinută anterior de către recurentă - adică, a interpretat eronat norma convenţională existentă între părţi, întrucât acest text legal reglementează raporturile dintre cei doi (foşti) soţi cu privire la părţile sociale care sunt bunuri comune acestora, iar nu raporturile dintre foştii asociaţi ori dintre un soţ fost asociat şi societate.

Într-adevăr, a cesionat drepturile izvorâte din calitatea sa de fost asociat în B. S.R.L., dar nu a cesionat drepturile izvorâte din coproprietatea asupra părţilor sociale şi, consecutiv, şi-a conservat dreptul de a-şi manifesta voinţa de a (re)deveni asociat în baza acestei coproprietăţi.

Susţine că instanţa de apel, aplicând greşit art. 349 alin. (3) din C. civ., nu a analizat motivele de apel şi de fond pe care le-a invocat în susţinerea calităţii sale procesuale din perspectiva calităţii de asociat, iar vătămarea este cu atât mai evident şi gravă cu cât, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, acceptă că dacă ar fi asociat, ar avea calitate procesuală.

Pe cale de consecinţă, ar putea să susţină acţiunea pe temeiuri de drept suplimentare explicit invocate (Legea nr. 31/1990), aducând în faţa instanţei şi exercitarea defectuoasă a funcţiei de administrator de către intimatul-pârât C..

Mai arată că, înlăturând motivele de apel care priveau greşita soluţionare a cererii sale incidentale de a-i fi recunoscută în acest litigiu calitatea de asociat, nici prima instanţă, nici instanţa de apel nu au mai aplicat dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, în sensul că recurentei nu poate să-i fie opusă lipsa înregistrării calităţii de asociat în Registrul Comerţului, întrucât este evident că manifestarea sa de voinţă de a-i fi recunoscută calitatea de asociat, le este opozabilă pârâţilor - terţii persoane interesate.

Şi, în urma încălcării dispoziţiilor de drept material, art. 349 alin. (3) C. civ., instanţa a încălcat şi celelalte dispoziţii de drept procesual civil care reglementează calitatea procesuală activă (art. 32 şi art. 36 C. proc. civ., coroborate cu art. 7 din Legea nr. 11/1991).

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 07.01.2022, sub nr. x/2020.

Apărarea formulată în cauză

Intimaţii-pârâţi C. şi D. S.R.L. (fostă, CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII S.R.L.) au formulat întâmpinare la recurs, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică; cu cheltuieli de judecată.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la 27.04.2020, deci, după data intrării în vigoare a acestei legi.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 11.05.2022 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 22 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerente ce succed.

Recurenta a criticat decizia instanţei de apel apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, subsumat pct. 5, dar şi pct. 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică decizia atacată întrucât instanţa de apel ar fi denaturat capetele de cerere formulate de ea prin acţiunea introductivă, din perspectiva calificării petitelor 3 şi 4 ca fiind accesorii, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ. şi principiul disponibilităţii, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Aprecierea recurentei-reclamante, cum că toate cele 4 petite ale acţiunii sale introductive de instanţă ar avea caracter principal, şi nu accesoriu, cum a reţinut instanţa de apel, în cazul petitelor 3 şi 4, este nefondată.

Ca definiţie, cererea accesorie este cererea a cărei rezolvare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal.

Legiuitorul a specificat, astfel, că modul de rezolvare a cererii accesorii depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal.

Dependenţa faţă de modul de soluţionare a capătului principal din cadrul cererii principale poziţionează cererea accesorie ca un capăt secund de cerere.

De asemenea, caracterul accesoriu sau principal al unei cereri depinde de calea procedurală aleasă, iar nu de caracterul principal ori accesoriu al dreptului dedus judecăţii.

Pentru stabilirea capătului de cerere principal, instanţa nu trebuie să analizeze cererile în ordinea formulării lor de către reclamant, ci în funcţie de interdependenţa lor, instanţa nefiind ţinută, la stabilirea caracterului principal sau accesoriu al capetelor de cerere, de ordinea fixată de reclamant, ci de faptul că modul de rezolvare al celui de-al doilea capăt imprimă soluţia ce se va pronunţa asupra primului capăt de cerere.

Pornind de la aceste consideraţii, se reţine că, în speţă, din modul de construcţie al acţiunii introductive, astfel cum a fost reluat de către recurentă şi prin însăşi cererea de recurs, în preambul, pct. A.1., petitele 1 şi 2 au ca obiect încetarea şi interzicerea pentru viitor a pretinselor practici de concurenţă neloială, iar petitele 3 şi 4 au ca obiect dezdăunarea acesteia pentru prejudiciile suferite ca urmare a faptelor de concurenţă neloială săvârşite de către intimaţii-pârâţi.

Însăşi recurenta-reclamantă arată: "Prin acţiunea introductivă am solicitat obligarea pârâţilor (i) să înceteze practicile de concurenţă neloială, (ii) să se abţină pe viitor de la săvârşirea practicilor de concurenţă neloială indicate în cuprinsul primului petit, (iii) să plătească B. despăgubiri (cuantificate provizoriu) reprezentând beneficiu nerealizat şi (iv) să-i plătească despăgubiri (cuantificate provizoriu), reprezentând scăderea valorii/lipsa de creştere a valorii părţilor sociale ale B. ca efect al actelor şi faptelor de concurenţă neloială săvârşite".

Ca atare, nu se poate susţine că petitele 3 şi 4 ale cererii nu ar avea caracter accesoriu faţă de primele două, ci unul principal, cum greşit pretinde recurenta-reclamantă, despăgubirile solicitate de aceasta cu titlu de beneficiu nerealizat ori cele reprezentând scăderea valorii sau lipsa de creştere a valorii părţilor sociale ale societăţii intimate-pârâte B. S.R.L., fiind cerute, cum însăşi recurenta-reclamantă recunoaşte, "ca efect al actelor şi faptelor de concurenţă neloială săvârşite".

Aceste două ultime capete de cerere sunt interdependente cu primele două, deoarece ele depind de soluţia care s-ar da primelor, întrucât numai în cazul admiterii acestora s-ar putea aprecia, eventual, asupra prejudiciului suferit de recurenta-reclamantă, urmare constatării practicilor de concurenţă neloială săvârşite de intimaţii-pârâţi.

În mod cert, soluţionarea petitelor 3 şi 4 din acţiune decurge din admisibilitatea primelor două capete de cerere; aşa cum corect s-a reţinut şi de către instanţa de apel, soluţionarea capetelor 3 şi 4 de cerere are ca premisă admiterea primelor două, astfel încât, s-a realizat o corectă aplicare a normei procedurale înscrise la art. 30 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea pronunţată nefiind afectată nici de viciul nemotivării pe acest aspect şi nici de încălcarea vreunei norme de procedură.

Prin a doua critică din recurs, întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut omisiunea completă a instanţei de apel, în analizarea motivelor de apel formulate cu privire la admiterea de către tribunal a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, că temeiul acţiunii sale l-a constituit şi răspunderea civilă delictuală de drept comun, art. 1349 şi urm. C. civ., instanţa încălcând, astfel, dispoziţia de drept procesual a art. 9 C. proc. civ. şi neaplicând dispoziţiile de drept material invocate, art. 1349 şi urm. C. civ.

Şi această critică este nefondată.

Din modul de formulare a petitelor cererii de chemare în judecată şi din dezvoltarea acestora reiese că demersul judiciar al recurentei-reclamante s-a fundamentat pe săvârşirea unor pretinse fapte de concurenţă neloială, pentru care invocă prejudicii a căror reparare face obiectul capetelor 3 şi 4 de cerere.

De altfel, temeiul juridic al acţiunii este unul vast, astfel cum este indicat la paginile 15 şi 16 din acţiune: "În drept. Întemeiez prezenta acţiune în special pe dispoziţiile: art. 2, art. 7 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale; art. 63, art. 72, art. 73, art. 79, art. 1551, art. 194, art. 197 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor, art. 214, art. 345 alin. (4), art. 349 alin. (3), art. 355 alin. (2), art. 356, art. 1349, art. 1357, art. 1359, art. 1382, art. 1530, art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 7 pct. 26 şi 33 şi art. 11 alin. (4) şi art. 19 alin. (6) din Codul fiscal".

Faptul că instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond, care a constatat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei în ce priveşte activarea legislaţiei speciale în materia concurenţei neloiale, care este Legea nr. 11/1991, a condus şi la respingerea celorlalte două petite ale acţiunii, care reclamau prejudiciul suferit şi care, aşa cum s-a arătat mai sus, au caracter dependent faţă de primele, justificat nefiind reţinut temeiul de drept de la art. 1349 şi urm. C. civ. şi nemaifiind, aşadar, necesară analizarea condiţiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale de drept comun, mai ales, că recurenta-reclamantă nu a argumentat în acest sens cererea sa.

În aceste condiţii, instanţa de apel a procedat corect verificând prealabil dacă reclamanta este legitimată să acţioneze pentru antrenarea răspunderii civile speciale, configurată de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, nefiind fondată critica recurentei-reclamante că instanţa de apel nu ar fi analizat speţa şi din perspectiva răspunderii civile delictuale de drept comun.

Acţiunea în daune pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale suferite ca urmare a practicilor de concurenţă neloială, reglementată expres în partea finală a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, este supusă, în principiu, probării condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Exercitarea acţiunii răspunderii pentru concurenţă neloială se fundamentează, într-adevăr, pe răspunderea civilă delictuală şi se subordonează condiţiilor clasice ale acestui tip de răspundere, supra arătate, dar constituie, în sine, o acţiune în concurenţă neloială, cu reglementare specifică.

Formulând în mod expres toate capetele de cerere prin raportare la pretinse fapte de concurenţă neloială, recurenta-reclamantă însăşi a plasat acţiunea sa în sfera acestei răspunderi civile speciale, care reclama verificarea, cu prioritate, a condiţiilor de exercitare a acţiunii din perspectiva cerinţelor Legii nr. 11/1991, astfel încât nu i se poate reproşa instanţei de apel că nu a procedat la verificarea acestora şi din perspectiva condiţiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale de drept comun.

Subsumat următoarelor critici din recurs şi întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă reia susţinerile sale privind omisiunea instanţei de apel în analiza motivelor de apel care vizau admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, şi anume că prin sentinţă instanţa de fond a omis complet că reclamanta s-a prevalat de calitatea sa de coproprietar devălmaş asupra părţilor sociale deţinute, cu acelaşi titlu, şi de intimatul-pârât C. şi Societatea "B." S.R.L.

Critica este nefondată.

Conform art. 1 din Legea nr. 11/1991, "(1) Prezenta lege are drept scop asigurarea unei concurenţe loiale, cu respectarea uzanţelor cinstite şi a principiului general al bunei-credinţe, pentru protejarea interesului legitim public şi/sau privat, prin aplicarea normelor de drept contravenţional, penal sau civil, după caz".

La alin. (2) al aceluiaşi text, se prevede că "Întreprinderile au obligaţia să acţioneze cu respectarea uzanţelor cinstite, în conformitate cu principiul general al bunei credinţe şi cu prezenta lege", iar prevederile de la alin. (3) statuează că "Dispoziţiile prezentei legi se aplică întreprinderilor şi persoanelor fizice, române sau străine, care săvârşesc practici de concurenţă neloială".

În definiţia legii, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, "(1) Orice persoană care are un interes legitim privat se poate adresa direct instanţelor de judecată competente pentru încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială, pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale şi morale suferite ca urmare a acestora, fără a fi necesară parcurgerea vreunei formalităţi în faţa Consiliului Concurenţei".

Prin critica formulată, recurenta-reclamantă pretinde că această calitate a sa de coproprietar devălmaş al părţilor sociale i-ar conferi legitimare procesuală activă prin prisma Legii nr. 11/1991.

Ceea ce omite, însă, recurenta, este că noţiunea de "orice persoană care are un interes legitim privat", în definiţia legii, nu poate extinde sfera de aplicare a acesteia în afara celor avute în vedere de acest act normativ şi în contra scopului pentru care el a fost edictat.

Argumentele recurentei-reclamante ignoră definiţiile legale prevăzute la art. 11 lit. f), g), h) şi i) din Legea nr. 11/1991, norme care, fiecare, definesc categoriile cărora le sunt aplicabile prevederile acestui act normativ: întreprinderile, care pot avea atât calitate procesuală pasivă, cât şi activă; consumatorii, care pot avea doar calitate procesuală activă, participanţii la piaţă- consumatori şi întreprinderi, precum şi persoanele fizice (salariaţi, etc.), care sunt definiţi de lege ca putând avea doar calitate procesuală pasivă.

Mai mult, aceasta susţine că instanţa de apel a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 11 lit. f), g), h) şi i) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, considerând că aceste dispoziţii reglementează, singure, cadrul procesual al unei acţiuni întemeiate pe Legea nr. 11/1991.

Acţiunea în concurenţă neloială aparţine fie comerciantului vătămat prin faptele sau actele de concurenţă neloială, fie consumatorului vătămat de practicile de concurenţă neloială ale unui comerciant, recurenta-reclamantă neaparţinând niciuneia dintre cele două categorii, chiar şi în calitatea sa de coproprietar devălmaş asupra părţilor sociale.

În accepţiunea Legii nr. 11/1991, interes legitim poate avea doar persoana prejudiciată prin practicile de concurenţă neloială prevăzute de lege, adică "participantul la piaţă", definit de art. 11 lit. h), art. 2 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din lege, respectiv o "întreprindere" -teza de la art. 2 alin. (2) lit. b).

Susţinerea recurentei-reclamante că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 11/1991 stabilesc că are calitate procesuală activă să se adreseze direct instanţei de judecată "orice persoană", calitatea procesuală activă fiind condiţionată doar de existenţa unui interes legitim, nu poate fi primită, aşadar, faţă de cele anterior arătate.

În ce priveşte dispoziţiile art. 643 alin. (1) C. civ., pe care recurenta-reclamantă susţine deopotrivă că le-a invocat (premisă a coproprietarilor de a se adresa instanţelor) şi pe care instanţa de apel le-ar fi ignorat, Înalta Curte observă că acest text nu a fost indicat nici în cererea de chemare în judecată şi nici în apel, fiind arătat omisso medio direct în recurs, ceea ce constituie un fine de neprimire a acestei critici.

Înalta Curte urmează a înlătura, ca nefondată, şi critica prin care recurenta susţine că acele considerente care analizează şi înlătură dispoziţiile art. 37 C. proc. civ. se bazează pe o premisă greşită.

Dispoziţiile speciale ale art. 7 din Legea nr. 11/1991 nu prevăd că acţiunile ar putea fi promovate de persoane care nu justifică un interes personal, aşa cum greşit încearcă recurenta să acrediteze ideea.

Recurenta-reclamantă a susţinut, printr-un ultim motiv de recurs, că instanţa de apel a interpretat greşit textul art. 349 alin. (3) C. civ., reţinând în mod greşit că aceasta nu a activat mecanismul prevăzut de aceste dispoziţii legale, considerând că ar fi incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În soluţia instituită prin alin. (3) al art. 349 C. civ., în configurarea dată de Legea de punere în aplicare a Noului C. civ., calitatea de asociat o poate avea nu doar soţul care a constituit aportul, ci şi celălalt soţ, în măsura în care îşi exprimă voinţa în acest sens într-o manieră neechivocă.

Că este aşa, rezultă din chiar conţinutul textului: "(3)Calitatea de asociat poate fi recunoscută şi celuilalt soţ, dacă acesta şi-a exprimat voinţa în acest sens. În acest caz, fiecare dintre soţi are calitatea de asociat pentru părţile sociale sau acţiunile atribuite în schimbul a jumătate din valoarea bunului, dacă, prin convenţie, soţii nu au stipulat alte cote-părţi. Părţile sociale sau acţiunile ce revin fiecăruia dintre soţi sunt bunuri proprii".

O calitate, precum cea de asociat, nu ar putea fi recunoscută în mod discreţionar, doar pentru anumite litigii sau în anumite circumstanţe, ceea ce încearcă recurenta-reclamantă să acrediteze, ci ea este condiţionată, aşa cum prevede legea, de o exprimare a voinţei în acest sens.

Recunoaşterea calităţii de asociat implică inclusiv efectuarea formalităţilor prevăzute de art. 349 alin. (3) C. civ. (partajul părţilor sociale şi efectuarea formalităţilor prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi de înscriere la Registrul Comerţului a modificării structurii asociative, conform art. 7 din lege. În lipsa unor atare formalităţi ori a formalităţilor de înscriere la Registrul Comerţului a calităţii de asociat, s-ar periclita circuitul civil.

Ca atare, împrejurarea arătată de recurenta-reclamantă, că şi-ar fi manifestat această voinţă neechivoc, într-un cadru solemn în faţa instanţei, într-un litigiu în contradictoriu cu ceilalţi doi asociaţi ai societăţii, intimaţii-pârâţi, nu este de natură a suplini formalitatea cerută de lege.

Nefondat se susţine de către recurenta-reclamantă şi că interpretând acelaşi art. 349 alin. (3) C. civ., Curtea de Apel Cluj a dat o valenţă incorectă contractului de cesiune a drepturilor izvorâte din calitatea de asociat deţinută anterior.

De fapt, recurenta-reclamantă încearcă să acrediteze ideea că în temeiul unui contract de cesiune de părţi sociale, care a fost încheiat la 05.09.2012, cum este cel în speţă, cedentul ar cesiona doar drepturile izvorâte din calitatea sa de fost asociat, iar nu drepturile izvorâte din coproprietatea asupra părţilor sociale şi, consecutiv, şi-ar fi conservat dreptul de a-şi manifesta voinţa de a redeveni asociat în baza acestei coproprietăţi.

Însă, acest lucru este contrazis de actul de cesiune încheiat, prin care s-a statuat în mod expres: "Subsemnata cedentă – recurenta-reclamantă A., sn- declar că nu mai am nicio pretenţie faţă de cesionar şi faţă de societate (...). Ca urmare a hotărârilor adoptate la punctele I şi II, cedenta E. pierde calitatea de asociat şi de administrator, noul asociat unic şi administrator al societăţii fiind C.".

Ca atare, nu există niciun dubiu asupra împrejurării că, prin contractul de cesiune, recurenta-reclamantă, în calitate de cedentă, şi-a manifestat în mod expres voinţa de a nu mai fi asociat în Societatea "B." S.R.L., începând cu data de 05.09.2012, data încheierii convenţiei şi de la care recurenta-reclamantă a cesionat, prin act autentic în faţa notarului public, participaţia sa la această societate, recurenta încetând de bună-voie orice raport cu Societatea "B." S.R.L.

În fine, sintetizând, în ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de apel şi-a expus argumentat raţionamentul juridic şi a răspuns aspectelor de fapt şi de drept supuse dezbaterii judiciare, iar aspectele invocate de către apelanta-reclamantă au fost efectiv analizate.

De altfel, instanţa de control judiciar poate să-şi însuşească motivat argumentele instanţei anterioare, fără ca aceasta să semnifice o nemotivare a hotărârii, iar, în cauză, instanţa de apel a argumentat de ce prima instanţă a procedat corect atunci când a constatat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi netemeinicia argumentelor prezentate de parte pe acest aspect.

În plus, trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a-şi motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., presupune necesitatea analizării fiecărui motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor formulate.

Cum, în raport de cele anterior prezentate, instanţa de apel a examinat şi a dat un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii, critica se priveşte ca nefondată, urmând a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., decizia atacată fiind dată cu respectarea dispoziţiilor legale, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererea accesorie formulată de intimata-pârâtă D. S.R.L. (fostă, CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII S.R.L.) de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este dovedită, conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ.

Astfel, înscrisurile depuse nu fac dovada că a fost efectuată plata, în sensul că nu există referiri în extrasul de cont depus la dosar cu trimitere la factura fiscală emisă pentru onorariul de avocat .

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 610/2021 din 08 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei-pârâte D. S.R.L. (fostă, CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII S.R.L.) de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.