Revision petition rejected for lack of triple identity in contradictory rulings, upholding res judicata

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

Deliberând asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia I civilă, la data de 11 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, revizuentele A., B., C., D. şi E. au formulat, în contradictoriu cu intimaţii TRIBUNALUL SIBIU şi F., cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1678/10.12.2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând anularea parţială a acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat rezultat din sentinţa nr. 40/05.02.2019, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. x/2018, menţinută prin decizia nr. 1013/27.06.2019 a Curţii de Apel Alba Iulia.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Hotărârea recurată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 826/2021 din 20 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1678/2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosar nr. x/2018, formulată de revizuentele A., B., C., D. şi E..

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuentele A., B., C., D. şi E., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Alba Iulia.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-revizuente au invocat, în esenţă, următoarele motive:

Prin hotărârea recurată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, din perspectiva principiului disponibilităţii părţilor, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.., arătând recurentele-revizuente că nu a fost analizat de către instanţa de judecată motivul cererii de revizuire reprezentat de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat rezultat din sentinţa nr. 40/05.02.2019 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. x/2018, menţinută prin decizia nr. 1013/27.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, motiv de revizuire faţă de care instanţa nu s-a pronunţat [efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat în reglementarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ..].

Recurentele- revizuente mai susţin că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătoreşti este impus şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi, implicit, a autorităţii judecătoreşti, principiu care ar fi grav afectat dacă, în aplicarea uneia şi aceleiaşi legi, soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi chiar contradictorii, practica neunitară afectând principiul siguranţei juridice, definit ca unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept, iar instanţele de judecată interpretează în mod necesar legea, prin soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite, ca fază indispensabilă a procesului de aplicare a legii, conform şi principiului supunerii judecătorului numai faţă de lege, conform art. 123 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., recurentele- revizuente au susţinut că decizia recurată conţine numai motive străine de natura cauzei; motivarea Curţii de Apel Alba Iulia, prin recunoaşterea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat şi reţinând inexistenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, este o motivare străină cauzei, deoarece arată că au invocat prin cererea de revizuire efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat rezultat din sentinţa nr. 40/05.02.2019, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. x/2018, menţinută prin decizia nr. 1013/27.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, faţă de care instanţa nu s-a pronunţat.

În fine, prin ultimul motiv invocat, întemeiat pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentele- revizuente au susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu nerespectarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv, a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentele- revizuente arată că chestiunea litigioasă este identică în cele două dosare, iar normele de drept aplicabile celor două situaţii sunt identice, însă au fost aplicate şi interpretate contradictoriu în cele două dosare (în dosar nr. x/2018 este admisă cererea de eliberare adeverinţă reclamantelor pensionate anterior anului 2015, pe când, în dosarul nr. x/2018, nu a fost admisă cererea de eliberare adeverinţă formulată de reclamantele pensionate anterior anului 2015).

Ca şi norme de drept material, au enumerat: Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale; Decizia nr. 23/2015 a I. C. civ..J.- Completul pentru dezlegarea unei probleme de drept în materie civilă; decizia nr. 38/13.06.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia; Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Preşedintele I. C. civ..J., considerând că intenţia legiuitorului exprimată în actele normative adoptate ulterior anului 2015, a fost aceea de a înlătura orice inechităţi salariale existente între persoanele ocupând funcţii similare în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, astfel încât, cererea lor este admisibilă.

Faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, se constată că la dosar nu a fost depusă întâmpinare de către intimaţi.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurentele-revizuente au formulat punct de vedere în scris la raport, înregistrat la data de 04.03.2022, prin care au menţionat că sunt de acord cu raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului întocmit de către raportor.

La termenul din 12 mai 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 septembrie 2022, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu privire la primul motiv de casare invocat, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest motiv poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurentele- revizuente au invocat, în susţinerea acestui motiv de recurs, nerespectarea principiului disponibilităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., în sensul că nu ar fi fost analizat de către instanţa de judecată motivul cererii de revizuire reprezentat de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat rezultat din sentinţa nr. 40/05.02.2019, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. x/2018, şi menţinută prin decizia nr. 1013/27.06.2019 a Curţii de Apel Alba Iulia.

În prealabil, Înalta Curte reţine că textul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma invocată de recurentele- revizuente privind reglementarea asupra efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, a fost introdus abia prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin art. I pct. 61 din lege: "La articolul 513, alin. (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat."

Or, procesul de faţă a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv la data de 24 iulie 2018, nefiind, astfel, incident art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, prin care s-a statuat asupra încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cum eronat pretind recurentele-revizuente.

De altfel, contrar criticilor formulate, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut atunci când a statuat asupra celor solicitate de către revizuente, cu respectarea dreptului de dispoziţie al părţilor şi cu respectarea, deci, a prevederilor art. 9 C. proc. civ.

Instanţa a răspuns argumentelor aduse prin motivele de revizuire, pe care le-a respins, constatând că în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire şi reţinând, totodată, că soluţiile diferite din cele două dosare presupun o practică neunitară, care nu poate face obiectul unei cereri de revizuire.

Faţă de argumentele reţinute mai sus, Înalta Curte va respinge şi cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile subscrise acestui motiv, în sensul că instanţa a motivat respingerea cererii de revizuire pe recunoaşterea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, deşi au invocat prin cererea de revizuire efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, fiind nefondate.

Contrar susţinerilor recurentelor, instanţa de revizuire a motivat în ce constă raţiunea pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, reţinând, în cauză situaţia a două hotărâri diferite, având reclamanţi diferiţi, chiar dacă problema de drept pusă în discuţie este similară.

Or, din moment ce instanţa a răspuns acestui argument, chiar dacă "nu în modalitatea solicitată de recurentele- revizuente", cum se arată în recurs, nu se poate reproşa acesteia că a dat o hotărâre fără să se pronunţe pe aspecte care au fost invocate în cererea de revizuire.

Art. 425 C. proc. civ., care reglementează conţinutul unei hotărari judecătoresti impune, în ceea ce priveste motivarea hotărârii, ca aceasta să fie clară, precisă şi necontradictorie.

Înalta Curte constată ca decizia dată în revizuire îndeplineşte aceste cerinţe, din toate argumentele prezentate de instanţă nepunându-se problema echivocului sau a unor considerente străine de natura cauzei, cum nefondat susţin recurentele-revizuente.

De altfel, examinând conţinutul cererii de revizuire, Înalta Curte observă că înseşi revizuentele au arătat că, în cauză, este vorba despre efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, motivat tot pe faptul a ceea ce s-a statuat prin sentinţa nr. 40/05.02.2019 a Tribunalului Sibiu, pronunţată în dosarul nr. x/2018, menţinută prin decizia nr. 1013/27.06.2019 a Curţii de Apel Alba Iulia.

În fine, Înalta Curte va înlătura, ca nefondată, şi ultima critică din recurs, întemeiată pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentele- revizuente susţin că hotărârea instanţei de revizuire a fost pronunţată cu nerespectarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., fiindcă chestiunea litigioasă este identică în cele două dosare, iar normele de drept aplicabile celor două situaţii sunt identice, însă au fost aplicate şi interpretate contradictoriu în cele două dosare (în dosar nr. x/2018 este admisă cererea de eliberare adeverinţă reclamantelor pensionate anterior anului 2015, pe când, în dosarul nr. x/2018, nu a fost admisă cererea de eliberare adeverinţă formulată de reclamantele pensionate anterior anului 2015).

Pe lângă faptul că normele înscrise la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. sunt norme de procedură civilă, şi nu norme de drept material, care intră în conţinutul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., Înalta Curte reţine că o asemenea critică nu poate fi primită, fiind nefondată, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Principiul puterii lucrului judecat împiedică contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea făcută într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată într-un alt proces

Într-o asemenea ipoteză, sunt aplicabile, de asemenea, dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţie.

În acest sens, în jurisprudenţa CEDO (Forna c. României, Hotărârea din 5 mai 2009) s-a constatat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie, pe motiv că autorităţile naţionale au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a evita existenţa unor hotărâri contradictorii sau cel puţin să ia măsuri pentru a rezolva situaţiile astfel create.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, astfel, pentru a înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.

În acest caz, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică şi sistematică a normei procedurale enunţate, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menţionat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunţate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părţi, obiect şi cauză).

Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice recursul, se constată, contrar susţinerilor recurentelor-revizuente, că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a constatat că, în ceea ce priveşte hotărârile pretins potrivnice în opinia revizuentelor, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, reclamanţii din cele două cauze fiind diferiţi.

Astfel, corect s-a reţinut că, faptul că două completuri de la aceeaşi instanţă au dat soluţii diferite în cele două dosare menţionate de recurentele-revizuente, chiar dacă problema de drept pusă în discuţie este similară, presupune o practică neunitară, care nu poate face obiectul unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aşadar, cum s-a reţinut şi în decizia recurată, condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii nu există identitate de părţi, criticile recurentelor-revizuente pe acest aspect fiind nefondate.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de casare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele- revizuente A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 826/2021 din 20 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.