Recuzare challenges rejected for lack of bias; insolvency ruling upheld.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei.

Hotărârea recurată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 17 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea de recuzare formulată de apelanta A.; a respins cererile de recuzare formulate de apelantele B. S.R.L., C. S.R.L. şi D. S.R.L., ca nefondate.

II. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs, recurentele B. S.R.L. şi D. S.R.L.– prin administrator special E. şi prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă "F." I.P.U.R.L.

Recurenta D. S.R.L.– prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă "F." I.P.U.R.L., se raportează la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în esenţă, apreciind că, prin încheierea recurată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură care reglementează incompatibilitatea judecătorilor. Aceasta, deoarece era îndeplinită condiţia prevăzută de art. 42 pct. 1 C. proc. civ. pentru constatarea situaţiei de incompatibilitate a membrilor completului recuzat, motivat de faptul că şi-au exprimat anterior părerea cu privire la soluţia ce ar urma să se dea în cauza pentru care au fost desemnaţi să o judece, iar în condiţiile în care încălcarea priveşte compunerea instanţei de judecată, sancţiunea este nulitatea absolută necondiţionată, potrivit art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

Recurenta B. S.R.L. Bucureşti a invocat, de asemenea, şi motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., în esenţă, susţinând că în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor clare şi imperative ale art. 42 pct. 1 C. proc. civ.., completul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a respins-o motivând că, "În cauza invocată, instanţa nici măcar nu a analizat acea excepţie, ci doar a considerat că nu se putea analiza decât prin intermediul unei contestaţii la tabelul preliminar".

Totodată, a mai arătat că ignorând faptul că apelurile formulate în prezentul dosar priveau exact aspectul cu privire la care completul recuzat se pronunţase prin decizia civilă nr. 1553/A din 04.11.2020, după respingerea cererii de recuzare, completul recuzat a respins cererea de înlăturare a creanţei G. – Sucursala Bucureşti din tabelul de creanţe al debitoarei, ca efect al excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a S.C.A. "H.", ca rămasă fără obiect, tocmai ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 1553/A din 04.11.2020, prin care instanţa şi-a spus părerea cu privire la problema de drept care a făcut obiectul apelului în această cauză.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 19.08.2021, sub nr. x/2017.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursurilor

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 12 mai 2022, recursurile au fost admise în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 septembrie 2022, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, şi dat fiind că, în esenţă, conţin aceleaşi critici, vor fi analizate prin considerente comune.

Fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41 - 44 C. proc. civ., este acela al respectării dreptului la judecarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, care să analizeze obiectiv circumstanţele cauzei, fiind o cerinţă ridicată la nivel de principiu constituţional prin dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, pentru a asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor.

În cauza dedusă judecăţii, apelanta-creditoare B. S.R.L. şi apelanta-debitoare D., prin administrator E., au formulat apel împotriva încheierii din data de 03.10.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

În cadrul acestui dosar au depus cereri de recuzare împotriva doamnelor judecător I. şi J., invocând, în drept, prevederile art. 44 C. proc. civ., pentru motivul de recuzare prevăzut la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, cererea de recuzare a fost respinsă.

În motivarea încheierii, completul învestit cu soluţionarea incidentului de procedură a reţinut că membrii completului recuzat nu se află în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în esenţă, constatând că, din analiza deciziei civile nr. 1553 din data de 04.11.2020, pronunţate în dosarul nr. x/2017, precum şi din motivarea cererilor de recuzare, magistraţii nu s-au antepronunţat cu privire la soluţia ce urmează a fi dată în dosarul cu care erau învestiţi, nr. x/2017.

Recurentele au criticat soluţia de respingere a cererii de recuzare apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa a încălcat regulile de procedură care reglementează incompatibilitatea judecătorilor, deoarece era îndeplinită condiţia prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte urmează să înlăture aceste critici.

Art. 41 alin. (1) C. proc. civ. reglementează situaţia de incompatibilitate absolută, în care judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepţia cazului în care este chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.

Împrejurarea că respectivul complet de judecată, învestit cu soluţionarea apelului împotriva încheierii din data de 03.10.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a pronunţat decizia civilă nr. 1553/A din 04 noiembrie 2020, prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de înlăturare a creanţei G. din tabelul preliminar de creanţe al debitoarei, ca efect al admiterii excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a S.C.A. H. în formularea cererii de admitere a creanţei, nu constituie motiv de incompatibilitate.

Aceasta, întrucât în respectiva cauză instanţa nici măcar nu a analizat acea excepţie, ci doar a considerat că nu se putea analiza decât prin intermediul unei contestaţii la tabelul preliminar, ceea ce nu poate echivala cu o antepronunţare.

Nemulţumirea părţii cu privire la soluţiile date asupra chestiunilor prealabile anterior evocate nu poate fi substituită motivului de recuzare prevăzut de pct. 1 al art. 42 C. proc. civ., neputându-se acredita ideea că, în situaţia în care măsurile dispuse de judecător în timpul şedinţei de judecată nu concordă cu voinţa părţilor, judecătorul şi-a spus părerea asupra pricinii care se judecă sau că nu este imparţial.

Din perspectiva imparţialităţii judecătorilor recuzaţi, astfel cum este conturată noţiunea de incompatibilitate şi prin hotărârile CEDO Cubber v. Belgia, Micallef v. Malta sau Kiprianou v. Grecia, se poate observa că analiza practică a acestui concept trebuie determinată potrivit unui demers subiectiv şi a unuia obiectiv, ambele studiate în raport cu magistraţii recuzaţi, aşa cum este şi în cazul de faţă.

În privinţa demersului subiectiv, niciunul dintre aspectele expuse de recurente nu este apt de a face dovada unei prejudecăţi sau predilecţii a membrilor completului de judecată, în sensul de a justifica concretizarea unei supoziţii legate de convingerile lor şi modul de soluţionare a cauzei, cum nefondat pretind recurentele.

De altfel, aceste aspecte au fost constatate şi de curtea de apel, care, în cuprinsul încheierii recurate, a reţinut că nu există vreun motiv de incompatibilitate, aşa cum este definit în art. 41 şi art. 42 C. proc. civ., stabilind că respectivul complet de judecată nu se regăseşte în vreuna din situaţiile care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, în sensul că şi-ar fi exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că niciuna din criticile formulate de recurente nu este fondată, iar încheierea de şedinţă este legală, respectând regulile de procedură referitoare la soluţionarea incidentelor de procedură, prevăzute de art. 41 şi următoarele C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi că motivele invocate de recurente sunt nefondate, în temeiul art. 496 Înalta Curte va respinge recursurile formulate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele B. S.R.L. şi D. S.R.L.– prin administrator special E. şi prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă "F." I.P.U.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 17 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.