Employer's recruitment and hiring of employees is lawful competition, not unfair competition; appeals fail.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. obligarea pârâtei la plata prejudiciului material în valoare de 553.408,12 RON pricinuit reclamantei ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) şi (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991;

2. obligarea pârâtei la încetarea practicilor de concurenţă neloială constând în faptele de recrutare şi angajare a personalului reclamantei în scopul dezorganizării activităţii Societăţii, fapte ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea 11/1991;

3. obligarea pârâtei, pe cheltuiala acesteia, la publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulaţie în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea 11/1991;

4. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu în baza dispoziţiilor art. 451 şi urm. din noul C. proc. civ.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1, 2 şi 7 din Legea nr. 11/1991.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 2793 din 2 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins cererea, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1124/A din 15 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2793 din 2 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei civile nr. 1124/A din 15 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, atât reclamanta A. S.R.L., cât şi pârâta B. S.R.L. au formulat cereri de recurs.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au analizat doar îndeplinirea primei condiţii a răspunderii civile delictuale, respectiv aceea a existenţei unei fapte ilicite, Curtea de Apel Bucureşti aplicând şi interpretând în mod eronat dispoziţiile Legii nr. 11/1991, precum şi pe cele ale art. 1349 şi urm. din Noul C. civ. în analiza îndeplinirii acestei condiţii.

Pornind de la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 11/1991, art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea 11/1991), art. 14 alin. (1) C. civ., pe care le enunţă, recurenta-reclamantă apreciază că prin hotărârea atacată, instanţa de apel a stabilit condiţii pe care Legea nr. 11/1991 nu le prevede.

Condiţiile cerute de Legea nr. 11/1991, arată recurenta, sunt ca faptele săvârşite să contravină uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi să producă sau să poată produce pagube oricăror participanţi la piaţă.

Or, nicăieri în Legea nr. 11/1991 nu se face referire la condiţia de a se dovedi că scopul principal al acţiunilor, cu atât mai puţin unicul scop, a fost destabilizarea concurentului. Aşa cum se poate observa, destabilizarea ar putea fi eventual un efect al faptelor, ceea ce în cazul de faţă s-a şi întâmplat, însă nici măcar aceasta nu este o condiţie legală, prevederile Legii nr. 11/1991 vorbind de fapte care produc sau pot produce pagube participanţilor la piaţă.

Raportat la speţa de faţă, susţine recurenta, faptul că B. a beneficiat în realitate de serviciile angajaţilor preluaţi abuziv de la A. S.R.L., nu exclude îndeplinirea condiţiilor legale pentru a fi în prezenţa unei fapte de concurenţă neloială.

În strictă corelaţie cu interpretarea greşită a textelor de lege aplicabile în cauză, instanţa de apel a impus societăţii reclamante probarea unor aspecte care depăşesc cadrul legal.

Urmare a impunerii artificiale a unor condiţii legale inexistente, instanţa a apreciat că, pentru a dovedi o faptă de concurenţă neloială, în cauză ar fi trebuit să se probeze că activităţile de recrutare ale intimatei ar fi vizat doar angajaţii A..

Nimeni nu a contestat faptul că intimata a iniţiat campania de recrutare pentru că avea nevoie de angajaţi cu anumite cunoştinţe specifice, respectiv vorbitori de limba italiană şi cu experienţă în call center, fiind firesc că aceasta nu s-a bazat doar pe recrutarea angajaţilor A..

Ceea ce s-a reclamat în cauză este că, aflată sub presiunea timpului pentru a recruta un număr mare de angajaţi într-o perioadă scurtă, intimata a recurs, în raport cu A., la practici contrare uzanţelor cinstite, cunoscând că recurenta avea angajaţi deja pregătiţi pentru activitatea de call center şi vorbitori de limba italiană, criterii cu importanţă deosebită în contextul derulării proiectului de către B..

Societatea recurentă nu era ţinută să demonstreze că, după preluarea celor 12 angajaţi, intimata nu ar fi desfăşurat activitate de call-center şi că nu i-ar fi folosit pe cei 12 angajaţi. Principalul motiv pentru care orice comerciant ar recurge la deturnarea clientelei, captarea de angajaţi, sustragerea de secrete comerciale, este pentru a profita de ele în propria sa activitate, cu consecinţa, evident, a vătămării concurentului.

Astfel, o altă consecinţă a interpretării greşite a prevederilor legale aplicabile este aceea că probele care au fost administrate în cauză au fost analizate exclusiv prin prisma îndeplinirii unor condiţii care nu sunt prevăzute de lege.

De asemenea, consideră că, deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect că A. şi B. sunt concurente direct pe piaţa serviciilor de call-center, precum şi faptul că aceasta din urmă a încheiat contracte individuale de muncă cu 12 dintre angajaţii A., în mod eronat a apreciat că angajarea salariaţilor unei alte societăţi doar pentru că aceştia cunosc o anumită limbă străină nu este practică necinstită şi de rea-credinţă.

Un alt element pe care instanţa de apel îl scoate din sfera analizei existenţei faptelor de concurenţă neloială este acela referitor la avantajele oferite de B. angajaţilor A. pentru transmiterea de informaţii legate de alţi colegi din cadrul societăţii-reclamante.

Deşi instanţa reţine că din e-mailurile existente la dosarul cauzei reiese că a fost purtată corespondenţă între angajaţi ai A. şi intimată, fiind transmise astfel CV-uri către B., aceasta apreciază însă că nu se poate reţine că ar fi fost pretinse astfel informaţi exprese despre alţi angajaţi ai A..

Contrar acestor considerente ale instanţei de apel, instanţa de recurs urmează a observa că din corespondenţa referită reiese în mod evident că dna. C. colabora direct cu angajaţi A. pentru primirea de CV-uri de la angajaţi ai acesteia. Cu titlu de exemplu în e-mailul din data de 02.09.2016, D. deţinea inclusiv informaţii cu privire la contextul recrutărilor, pe care nu le-ar fi putut afla decât de la reprezentanţii intimatei.

Cât priveşte declaraţiile martorilor, în mod eronat nici din acestea instanţa de apel nu a extras informaţiile esenţiale, ajungând astfel la o calificare greşită a faptelor B., atâta timp cât intimata a recunoscut faptul că în cadrul campaniei de recrutare a vizat şi a contactat în mod direct angajaţii A..

Conchizând, susţine că acţiunile intimatei nu pot fi calificate decât ca practici de concurenţă neloială în sensul Legii nr. 11/1991, aceasta folosind mijloace necinstite în vederea angajării şi recrutării personalului, vizând în mod direct angajarea salariaţilor A., acest comportament al B. ducând la destabilizarea activităţii societăţii recurente, fiind evident că analiza făcută de instanţa de apel este una nelegală.

În opinia recurentei, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale atragerii răspunderii delictuale a B., prejudiciul produs este cert, există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei şi prejudiciul cauzat reclamantei.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a criticat decizia atacată pentru nelegalitate în raport cu soluţia de respingere a cheltuielilor de judecată solicitate de către aceasta.

În argumentarea cererii de recurs, a arătat, în esenţă, că a solicitat cheltuielile de judecată atât prin intermediul întâmpinării formulate în dosarul nr. x/2017, cât şi oral în şedinţa publică din 15 septembrie 2020, iar, pe de altă parte, că a făcut dovada cheltuielilor de judecată în condiţiile prevăzute de art. 452 C. proc. civ.

Solicită a se constata că B. S.R.L. a făcut dovada cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial până la închiderea dezbaterilor, cheltuieli susţinute şi dovedite oral la termenul de judecată de către reprezentantul convenţional al acesteia, cât şi dovedite prin transmiterea documentelor prin intermediul e-mailului.

Totodată, apreciază ca fiind solicitate în mod justificat, cheltuieli de judecată, avocaţii societăţii pârâte îndeplinind toate obligaţiile asumate prin contractul de asistenţă juridică, prin redactarea tuturor actelor necesare în vederea susţinerii apelului, precum şi prin susţinerea acestuia la termenul acordat în cauză.

Solicită admiterea recursului, având în vedere că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 452 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului reclamantei, ca nefondat, şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă E. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, motivat de faptul că B. S.R.L. nu a precizat expres care este temeiul de drept al cererii de recurs.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 26.01.2022, comunicarea raportului părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 18.05.2022, Înalta Curte a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1124/A din 15 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă şi a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă E. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, fiind stabilit termen pentru soluţionarea cauzei în şedinţă publică.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Înalta Curte reţine că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Afirmaţiile referitoare la dovedirea şi întinderea cheltuielilor de judecată prin care se invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ. nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac.

Art. 452 C. proc. civ. condiţionează acordarea cheltuielilor de judecată de dovada existenţei şi întinderii lor, iar criticile recurentei-pârâte privind cheltuielile ocazionate de desfăşurarea procesului, neacordate de către instanţa de apel şi cele care vizează cuantumul acestora sunt aspecte ce ţin de netemeinicie şi de apreciere a probelor administrate.

În acest sens a statuat instanţa supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, reţinând că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.."

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste argumente, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să conducă la aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1124/A din 15 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă E. S.R.L., Înalta Curte reţine că este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin introducerea acţiunii în concurenţă neloială dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă a susţinut că a fost prejudiciată prin acte/fapte de concurenţă neloială săvârşite de către intimata-pârâtă B. S.R.L., comerciant concurent pe piaţa serviciilor de call-center, prin utilizarea unor practici necinstite.

Ca orice acţiune în răspundere civilă delictuală, acţiunea în concurenţă neloială presupune întrunirea cumulativă a următoarelor cerinţe: fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Criticile recurentei privind greşita interpretare şi aplicare a art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, de către instanţa de prim control judiciar, au fost subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991, în forma modificată prin O.G. nr. 12 din 2014, aplicabilă în cauză, "sunt interzise practicile de concurenţă neloială, după cum urmează:(...) c) orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă."

În privinţa pretenţiei întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 11/1991, repararea prejudiciului era condiţionată de constatarea prealabilă a faptelor ilicite ce se includ în registrul concurenţei neloiale, iar această cerinţă a fost constatată neîndeplinită.

Prin urmare, pentru a fi incidente dispoziţiile legale evocate trebuie îndeplinite mai multe condiţii cumulative, respectiv reclamanta trebuia să probeze existenţa unor practici comerciale din partea pârâtei ce contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi aceste fapte să producă un prejudiciu reclamantei.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991, apreciind că acţiunile intimatei-pârâte de recrutare a personalului reclamantei, nu prezintă caracteristicile unor practici concurenţiale neloiale, contrar celor susţinute de recurentă.

Critica recurentei, potrivit căreia instanţa de apel ar fi adăugat o condiţie suplimentară la textul de lege incident în cauză, respectiv aceea a destabilizării concurentului, ca urmare imediată a faptei ilicite, nu este fondată.

Existenţa unei destabilizări/perturbări a activităţii recurentei a fost avută în vedere de instanţă prin raportare la circumstanţele particulare ale cauzei, în analiza îndeplinirii uneia dintre condiţiile prescrise de lege pentru a fi angajată răspunderea pârâtei, în temeiul art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991, respectiv existenţa unei faptei ilicite, contrară uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe, iar nu ca o condiţie legală de sine stătătoare.

Această analiză nu se realizează abstract, pentru că angajarea unor persoane care au avut contracte de muncă încheiate cu reclamanta nu constituie, de plano, o practică concurenţială neloială, ci numai dacă acţiunea de recrutare a forţei de muncă se dovedeşte, în concret, în antiteză cu uzanţele cinstite şi principiul bunei-credinţe.

Or, sub acest aspect, pe baza probelor administrate şi a situaţiei de fapt reţinute în baza acestora, instanţa de apel a apreciat că acţiunile de recrutare întreprinse de intimata-pârâtă nu pot fi calificate ca practici de concurenţă neloială, iar această apreciere a instanţei s-a bazat, printre altele, şi pe constatarea că nu s-a urmărit perturbarea activităţii reclamantei.

În acest sens, pornind de la faptul că cele două societăţi sunt concurente pe piaţa serviciilor de call-center, ambele instanţe de fond au apreciat, în mod concordant, că angajarea salariaţilor unei alte societăţi doar pentru că cunosc o anumită limbă străină nu este o practică necinstită şi de rea-credinţă.

Doctrina şi jurisprudenţa au conturat acele fapte ce ar putea fi caracterizate ca reprezentând fapte de concurenţă neloială, cum ar fi: angajarea simultană a mai multor foşti salariaţi a unei societăţi concurente, având drept consecinţă dezorganizarea acelei societăţi, demisia simultană şi în mod necesar concertată al întregului personal a unei societăţi, urmată de angajarea la o altă societate concurentă, crearea de către fostul angajat al unei societăţi comerciale a unei societăţi concurente şi angajarea în noua societate a totalităţii salariaţilor primei societăţi.

De asemenea, aşa cum însăşi recurenta arată, evocând aspecte reţinute pe cale doctrinară, revine instanţei rolul de a aprecia dacă procedeul considerat uzanţelor cinstite, indiferent dacă legea se referă sau nu la el, întruneşte sau nu caracterele unei fapte de concurenţă neloială, puterea de apreciere a instanţei fiind foarte largă asupra acestui aspect.

În cauza de faţă, s-a apreciat că acţiunile părţilor se înscriu în cadrul normal al mediului concurenţial, iar fluctuaţia personalului este caracteristică şi altor societăţi de profil, inclusiv recurentei, astfel că trecerea unor salariaţi de la recurenta-reclamantă la intimata-pârâtă nu reprezintă acte de concurenţă neloială, ci ţine de mobilitatea forţei de muncă şi piaţa concurenţială.

Tot în analiza circumstanţelor litigiului, s-a reţinut că înseşi actele recurentei fac dovada că ofertele şi contraofertele de muncă, oferta unor salarii mai mari fac parte din propria activitate comercială şi din rivalitatea inerentă pe piaţă. Atragerea unor angajaţi de care pârâta avea nevoie, prin formularea unor oferte financiare atractive şi fără a urmări destabilizarea/perturbarea activităţii unei societăţi ori scoaterea din mediul de afaceri nu este practică de concurenţă neloială.

Aceste constatări de fapt, pe fondul cauzei, întemeiate pe probele administrate, nu pot fi reevaluate în calea extraordinară de atac a recursului, având în vedere rigorile legale ce se impun în judecata recursului, limitat la verificarea aspectelor de nelegalitate.

Recurenta reia, prin criticile aduse deciziei din apel, situaţia de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în cauză, situaţie care a fost analizată în cadrul etapei devolutive anterioare şi care nu mai poate face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Sub aspectul interpretării greşite a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991, respectiv a îndeplinirii în cauză a tuturor cerinţelor instituite cumulativ prin textul legal menţionat, recurenta a criticat dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate.

Prin aceste argumente, se solicită instanţei de recurs să statueze asupra cauzei, judecând în fond, şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a normelor de drept material, deşi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care se întemeiază recursul, sunt de strictă interpretare.

Pentru toate considerentele expuse şi constatând că prin recursul dedus judecăţii de recurenta-reclamantă E. S.R.L. nu se relevă o încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să-l respingă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1124/A din 15 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă E. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1124/A din 15 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2022.