Appeal dismissed as unfounded; ongoing damages claim barred absent judgment-completion procedure under Civil Procedure Code.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 martie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâţii AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, C. S.A., Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. D. S.A. şi S.C. E. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în principal, obligarea pârâtei AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE (în continuare A.N.L.) la plata sumei de 200.162,48 euro, contravaloarea a 900.731,16 RON, cu titlu de daune interese, în sumă egală cu penalităţile de întârziere sau cu daunele interese descrise în Anexa 2 la cererea de chemare în judecată, ca urmare a neexecutării obligaţiilor, contractuale privind urmărirea asigurării executării si finalizării lucrărilor de construire a locuinţei tip S29B, situată pe lotul x, în jud. Ilfov, localitatea Voluntari, cu numărul cadastral x şi înscris în CF nr. x, conform încheierii nr. 16474/2004, în amplasamentul Henri Coanda, ce se vor acumula în continuare, până la data predării efective a locuinţei, iar în subsidiar, obligarea pârâţilor, în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăruia la plata sumei evaluate provizoriu la 200.162,48 euro, contravaloarea a 900.731,16 RON, după cum urmează:

- în ceea ce o priveşte pe pârâta A.N.L., cu titlu de daune interese în sumă egală cu penalităţile de întârziere sau cu daunele interese descrise în Anexa 2, în solidar sau pentru o cotă de 90%, evaluată provizoriu;

- în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi, în solidar, sau pentru o cotă de 0,90% fiecare, evaluată provizoriu, cu titlu de daune interese în sumă egală cu penalităţile de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere, calculate la valoarea contractului, de 121.755 euro, conform Anexei nr. 1 sau egale cu daunele interese descrise în Anexa nr. 2 la cererea de chemare în judecată.

De asemenea, au solicitat să fie obligată pârâta C. S.A. să încheie cu pârâta A.N.L. contractul de cesiune şi novaţie cu schimbare de creditor a contractului de credit ipotecar bancar pentru persoane fizice nr. 1154/22.07.2005, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 200 RON/zi de întârziere şi să constate intervenită compensaţia legală între obligaţia de plată a creditului de către reclamanţi şi obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere de către pârâta A.N.L., până la concurenţa celei mai mici sume, să se constate stingerea ipotecii constituite prin contractul de ipotecă nr. x/22.07.2005, autentificat de Biroul Notarului Public F., precum şi a interdicţiei de înstrăinare şi să dispună radierea acestora din cartea funciară nr. x a Judecătoriei Buftea, cu cheltuieli de judecată, proporţional cu suma de plată pentru fiecare pârât în parte.

Prin sentinţa civilă nr. 4301 din 15 iulie 2016, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, în privinţa capătului subsidiar; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor în ceea ce priveşte capătul subsidiar având ca obiect răspunderea civilă delictuală; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pentru capătul subsidiar de cerere privind răspunderea civilă delictuală a pârâţilor Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Oraşul Voluntari, S.C.

E. S.R.L., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. D. S.A.; a respins excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor Consiliul Judeţean Ilfov, Consiliul Local Sector 1 Bucureşti, Consiliul Local Voluntari şi Sectorul 1 Bucureşti; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor pentru capătul subsidiar de cerere privind răspunderea contractuală a pârâţilor Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Oraşul Voluntari.

S.C. E. S.R.L., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. D. S.A.; a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Ilfov, Consiliul Local Sector 1 Bucureşti, Consiliul Local Voluntari şi Sectorul 1 Bucureşti pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă; a respins acţiunea în raport cu capătul subsidiar din cerere privind răspunderea contractuală a pârâţilor Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Oraşul Voluntari, S.C. E. S.R.L., Municipiul Bucureşti şi S.C.

D. S.A., pentru lipsa calităţii procesuale active; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.A. pentru capătul subsidiar de cerere privind răspunderea contractuală şi a respins acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, E. S.R.L., Municipiul Bucureşti, D.

S.A., Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională pentru Locuinţe, a obligat pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, E. S.R.L., Municipiul Bucureşti, D. S.A. şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe, la plata în solidar a sumei de 184.009 RON reprezentând despăgubiri aferente perioadei 21.03.2011-21.03.2014, a respins capetele de cerere II şi III formulate în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca nefondate; a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, ca nefondat; a respins cererea reconvenţională ca nefondată, a respins capătul de cerere principal ca nefondat, a obligat pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, E. S.R.L., Municipiul Bucureşti şi D.

S.A. la plata în solidar a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.785,18 RON (taxă judiciară de timbru şi onorariu de expert).

Împotriva acestei sentinţe, A. şi B., AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov prin Preşedinte, Municipiul Bucureşti prin Primar General, Oraşul Voluntari prin Primar, G. S.A., şi S.C. E. S.R.L. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 338A din 19 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelurile formulate de apelanţii - reclamanţi A. şi B. şi de apelanţii - pârâţi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov prin Preşedinte, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, Oraşul Voluntari, prin Primar, S.C. D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE să plătească reclamanţilor despăgubiri în cuantum de 184.009 RON, aferente perioadei 21.03.2011 - 21.03.2014, în temeiul răspunderii civile contractuale; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, S.C. E. S.R.L., Municipiul Bucureşti şi S.C. D. S.A. şi a obligat pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 6.785,18 RON; a menţinut sentinţa în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor, respingerea ca nefondate a capetelor de cerere II şi III formulate în contradictoriu cu C. S.A., respingerea ca nefondat a capătului de cerere având ca obiect obligarea la plata daunelor morale şi respingerea ca nefondată a cererii reconvenţionale şi a obligat apelanţii -reclamanţi la plata către apelantul - pârât Oraşul Voluntari a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea depusă la data de 24 aprilie 2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat completarea deciziei civile nr. 338A din data de 19.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul obligării pârâtei A.N.L. să plătească apelanţilor-reclamanţi daune interese în cuantum de 66.119,60 euro în completare pentru perioada cuprinsă între 21.03.2014 şi 06.02.2018 şi în continuare să plătească daune interese de 1.406, 80 euro/lună până la predarea efectivă a locuinţei, după realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 984A din 12 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă s-a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 338A din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2014, formulată de apelanţii – reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu apelantele - pârâte AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Municipiul Bucureşti, G. S.A. şi E. S.R.L..

S-a dispus completarea deciziei civile nr. 338A/19.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul că a fost obligată pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE să plătească reclamanţilor despăgubiri de 1406,8 euro/lună începând cu data de 22.03.2014 şi până la predarea efectivă a locuinţei.

În cauză, a fost recurată, iniţial, decizia civilă nr. 338A din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, acest recurs fiind înregistrat pe rolul instanţei supreme sub nr. x/2014.

Ulterior, recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 984A din 12 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, recursul fiind înregistrat pe rolul instanţei supreme sub nr. x/2018.

Înalta Curte, în şedinţa din 10 decembrie 2019, a dispus conexarea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2014, în temeiul dispoziţiilor art. 139 raportat la art. 490 alin. (2) şi art. 471 alin. (8) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2333 din 10 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi Marici iulieana-B. împotriva deciziei civile nr. 338 A din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă; a respins ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-pârâtă E. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii; a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 338 A din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

A fost obligată recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE la plata sumei de 3570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât Oraşul Voluntari prin Primar.

Prin aceeaşi decizie, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 984A din 12 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a cererii de completare.

Prin decizia civilă nr. 350 A din 26 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de completare a deciziei din apel pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în rejudecare, după casare, formulate de apelanţii-reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe, privind capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri şi în continuare pană la predarea efectivă a locuinţei.

Împotriva deciziei civile nr. 350 A din 26 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului de către Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea cererii de recurs, s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel, în rejudecare, nu a respectat indicaţiile Înaltei Curţi şi a adăugat motive prin care s-a substituit voinţei reclamanţilor, a schimbat cererea de apel si modul de învestire a instanţei de apel, ca sa găsească justificare pentru soluţia din apel.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 350 A din 26 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului de către Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel, in rejudecare, nu a respectat indicaţiile Înaltei Curţi şi a adăugat motive prin care s-a substituit voinţei reclamanţilor, a schimbat cererea de apel şi modul de învestire a instanţei de apel, ca să găsească justificare pentru soluţia din apel.

În opinia recurenţilor, motivarea instanţei în sensul că reclamanţii au urmărit prin cererea de apel completarea dispozitivului sentinţei nr. 4301/15.07.2016 reprezintă o mistificare a adevărului şi un considerent contradictoriu, faţă de un alt considerent cuprins în aceeaşi hotărâre, întrucât a fost apelat doar capătul de cerere principal, prin care reclamanţii au cerut obligarea ANL, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata de daune în continuare până la predarea imobilului, care a fost respins în întregime.

Astfel, apreciază recurenţii, nu există o omisiune a primei instanţe de pronunţare asupra capătului de cerere principal sau o pronunţare doar pe partea din pretenţii pe acest capăt de cerere, ca să fie incidentă completarea hotărârii;

Totodată, prin apelul formulat, au urmărit obţinerea numai de la ANL a tuturor daunelor aferente perioadei cuprinse între 21.03.2100-21.03.2014 şi în continuare până la predarea imobilului.

Or, dacă ar fi dorit daunele pe capătul de cerere subsidiar, reclamanţii ar fi făcut cerere de completare, pentru daunele aferente perioadei curprinse între 21.03.2014 şi în continuare până la predarea imobilului;

Dacă ar fi dorit păstrarea cererii de chemare în judecată, ar fi făcut apel pe capătul de cerere principal şi cerere de completare pe capătul de cerere subsidiar.

Reţinerea concomitentă a motivului că, deşi capătul de cerere principal a fost respins, adică prima instanţa s-a pronunţat pe acesta în întregime, totuşi, pentru că, prin cele două petite, principal şi subsidiar, reclamanţii au cerut şi plata daunelor în continuare, pentru respingerea capătului de cerere principal în totalitate, există calea cererii de completare, reprezintă o fractură de logică, făcută cu rea credinţă şi reprezintă motive contradictorii.

Recurenţii au arătat că nu s-a formulat apel de către reclamanţi cu privire la capătul de cerere subsidiar, admis în parte, de prima instanţa, acesta fiind apelat de celelalte părţi, subliniind că diferenţa între cele două capete de cerere, este substanţială, nefiind reprezentată doar de schimbarea temeiului de drept din răspunderea civilă contractuală în cea delictuală, ci şi de componenţa pârâţilor.

Prezenţa pârâţilor a fost determinată de existenţa unor raporturi juridice, diferite, pe baza unor acte juridice diferite şi a unor dispoziţii legale aferente, iar obligarea la plata de daune prin sentinţa civilă nr. 4301/15.07.2016 s-a făcut de către Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă prin luare în considerare a tuturor acestor aspecte de diferenţa.

În prima judecată instanţa nu a cerut precizări ale cererii de chemare în judecata şi nici nu a făcut calificări de natură să ducă la o modificare a acesteia, aşa încât instanţele de apel sunt ţinute de modul de învestire făcut de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.

Nici în căile de atac ale apelului sau recursului nu s-au cerut precizări ori clarificări, care să ducă la un alt mod de învestire a instanţei.

Prin neapelarea capătului de cerere subsidiar de către reclamanţi, înseamnă că instanţa de apel nu a fost învestită cu judecarea acestuia de reclamanţi, iar limita devoluţiunii a fost fixată de aceştia prin judecarea apelului asupra capătului de cerere principal, respins în totalitate.

În schimb, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă le impune reclamanţilor să introducă cerere de completare pe capătul de cerere subsidiar, prin care s-au cerut daune celor opt pârâţi (rămaşi), deşi reclamanţii, prin însăşi cererea de chemare în judecată, au indicat, în principal, că doresc daune de la ANL şi, cu toate că acest capăt de cerere a fost respins în întregime. Prin urmare, recurenţii au susţinut că se încalcă principiul disponibilităţii în procesul civil.

Faptul că obiectul cauzei este identic, constând în daune pentru lipsa de folosinţă din data 21.03.2100-21.03.2014 şi în continuare la plata daunelor la predarea imobilului, nu înseamnă că cele doua capete de cerere, principal şi subsidiar sunt identice, şi că diferenţa ar consta doar în temeiul de drept, atâta timp cât pârâţii sunt diferiţi, raporturile juridice exhibate în concret sunt absolut diferite.

Curtea de apel, în contradicţie cu art. 444 şi 445 C. proc. civ., a motivat că reclamanţii trebuiau să facă cerere de completare a soluţiei de respingere a acestui capăt de cerere, deşi capătul de cerere principal a fost respins, cu menţiune distinctă în dispozitivul sentinţei civile nr. 4301/15.07.20116.

Recurenţii au susţinut că hotărârea recurată este în dezacord cu decizia de casare prin care Înalta Curte a trasat în sarcina instanţei de rejudecare să facă verificări ale îndeplinirii condiţiilor art. 445 C. proc. civ., verificări în cadrul cărora Curtea de Apel Bucureşti trebuia să vadă diferenţele de esenţă dintre cele două capete de cerere, principal şi subsidiar, şi modul de soluţionare a acestora de către prima instanţă, însă prin omisiune, le-a negat, ceea ce nu reprezintă dezlegarea pricinii.

În final, redând dispozitivul sentinţei nr. 4301 din 15 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, recurenţii susţin că există în dispozitiv menţiunea de admitere în parte a cererii şi de respingere a capătului de cerere principal ca nefondat. Respingerea acestui capăt de cerere principal a fost apelată de către reclamanţi pentru toate pretenţiile şi, doar, pe acest capăt de cerere a fost admis apelul prin decizia civila nr. 338A/19 februarie 2018, faţă de care a fost formulată cerere de completare, întrucât nu s-a pronunţat pe toate pretenţiile.

Intimata A.N.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate.

Intimatul Oraşul Voluntari a depus întâmpinare prin care a arătat că nu are calitate procesuală pasiva in judecarea recursului, având în vedere că a fost scos din cauză de către Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civila, la termenul de judecată din data de 26.02.2021. Pe fond, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de apel ca fiind legală, sub aspectul criticilor formulate, cu cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat.

Intimatul Judeţul Ilfov a depus întâmpinare prin care a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în judecarea recursului, având în vedere cele reţinute de către Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, la termenul de judecată din data de 26.02.2021, solicitând scoaterea sa din cauză.

Intimatul G. S.A. (fosta D.) a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea cererii de recurs ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât cererea de recurs priveşte efectele hotărârii instanţei de apel în ce priveşte raportul juridic dintre ANL şi recurenţii A. şi B..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 18 mai 2022 a fost admis în principiu recursul şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenţi, hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel, în rejudecare, nu a respectat indicaţiile deciziei de casare, a adăugat motive prin care aceasta s-a substituit voinţei reclamanţilor, a schimbat cererea de apel şi modul de învestire a instanţei de apel; a încălcat principiul disponibilităţii şi dispoziţiile art. 445 C. proc. civ., însă criticile subsumate acestui motiv de casare nu sunt fondate.

Pentru a facilita deplina înţelegere a raţionamentului care stă la baza prezentei decizii, se cuvine amintit că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii A. şi B. au solicitat repararea prejudiciului suferit de la data la care locuinţa ar fi trebuit să fie predată la cheie şi până la predarea efectivă (atât în cadrul capătului principal I.1, cât şi în cadrul capătului subsidiar I.2), iar, prin sentinţa nr. 4301 din 15 iulie 2016, Tribunalul Bucureşti a obligat pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, E. S.R.L., Municipiul Bucureşti, D. S.A. şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe, la plata în solidar a sumei de 184.009 RON reprezentând despăgubiri aferente perioadei 21.03.2011-21.03.2014, fără a se pronunţa în mod expres asupra capătului de cerere vizând acordarea de despăgubiri şi în continuare până la predarea efectivă a imobilului.

Se constată că tribunalul a respins capătul principal, a admis capătul de cerere subsidiar şi a admis cererea de obligare la plata despăgubirilor aferente perioadei 21.03.2011-21.03.2014, fără a se pronunţa şi asupra daunelor în continuare după data de 21.03.2014, deşi reclamanţii au solicitat obligarea şi în continuare la plata daunelor până la predarea imobilului în cadrul ambelor capete de cerere, principal şi subsidiar.

Prin apelul promovat, reclamanţii A. şi B. (pct. III din cererea de apel, f.137 verso, vol. II CAB) au criticat sentinţa civilă nr. 4301 din 15 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x, susţinând, în esenţă, că au fost încălcate dispoziţiile art. 1073 şi art. 1084–1086 şi principiul disponibilităţii în ceea ce priveşte perioada pentru care au fost acordate daunele, întrucât prin acţiunea demarată acestea au fost cerute până la data predării efective a locuinţei, însă instanţa de judecată fără nici o susţinere sau vreo probă a limitat acordarea daunelor până la data de 21.03.2014.

Aşa fiind, contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel a reţinut cu justeţe că, în primul ciclu procesual, prin apelul formulat împotriva sentinţei nr. 4301 din 15 iulie 2016, reclamanţii au urmărit să obţină completarea dispozitivului hotărârii atacate cu o soluţie dată în privinţa capătului de cerere privitor la obligarea la plata şi în continuare, până la predarea la cheie a locuinţei către reclamanţi.

Conform dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.: "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul".

Prin decizia de casare nr. 2333 din 25 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a arătat în mod expres: "În speţă, instanţa de apel a admis o parte din pretenţiile reclamanţilor, respingând cererea pentru restul pretenţiilor, iar în urma admiterii cererii de completare a dispozitivului s-a pronunţat asupra capătului de cerere lăsat nesoluţionat de tribunal, prin care reclamanţii au solicitat despăgubiri de la data introducerii cererii de chemare în judecată (22.03.2014) şi până la predarea efectivă a locuinţei.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, schimbarea temeiului juridic al răspunderii civile şi aplicarea altor dispoziţii legale decât cele reţinute de prima instanţă nu sunt de natură a înlătura dispoziţiile art. 445 C. proc. civ., deoarece omisiunea primei instanţe de a se pronunţa cu privire la despăgubirile solicitate în continuare ar fi trebuit soluţionată în condiţiile art. 442-444 C. proc. civ., neputând constitui obiectul unui motiv de apel".

Se constată că instanţa de apel, în rejudecare, a procedat în mod corect, respectând decizia instanţei de casare cu privire la problemele de drept dezlegate, pronunţând o soluţie legală, în raport cu limitele trasate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Art. 444 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare".

Totodată, conform art. 445 C. proc. civ.: "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444".

În acest context juridic, faţă de omisiunea primei instanţe de a se soluţiona capătul de cerere privitor la obligarea la plată şi în continuare, până la predarea la cheie a locuinţei către reclamanţi, curtea de apel a reţinut cu justeţe că nu poate fi admisă o cerere de completare a deciziei din apel în condiţiile în care prin aceasta se tinde la completarea dispozitivului sentinţei apelate.

Cu referire la încălcarea principiului disponibilităţii, de care se prevalează recurenţii, trebuie subliniat că apelul, chiar dacă provoacă o nouă judecată în fond, rămâne o cale de atac de reformare prin care o instanţă superioară celei care a pronunţat hotărârea în primă instanţă verifică legalitatea şi temeinicia acesteia din urmă, dar şi cu respectarea ordinii de exercitare a căilor legale speciale, respectiv a celor prevăzute de art. 445 C. proc. civ. enunţate.

Dacă s-ar proceda în sensul pretins de recurenţi, s-ar înfrânge atât prevederile legale imperative ale art. 445 C. proc. civ., a căror încălcare chiar aceştia o reclamă, cât şi principul constituţional al legalităţii căilor de atac, reglementat de art. 129 din Constituţie.

Prin urmare, împrejurarea că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei recurenţilor-reclamanţi nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate, instanţa de apel dând o corectă eficienţă normelor de drept şi regulilor de procedură pe care s-a bazat soluţia.

Totodată, având în vedere că raţionamentul instanţei de apel, aşa cum a fost expus, nu are elemente de contradictorialitate, critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmează a fi respinsă.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 350A din 26 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 350A din 26 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2022.