Nullity of mandate contracts as subsecquent to annulled municipal resolution and prescription of restitution claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the main claim and counterclaim, resulting in the plaintiff bearing the litigation costs. The dispute concerned a joint-stock company’s attempt to obtain a declaration of absolute nullity for two management mandate contracts (appointment as a board member and general director) and the restitution of indemnities paid to the deceased director and his heirs, arguing these acts were legally subsecquent to a municipal council resolution that had been previously annulled. The Court held that the lower instances correctly applied Civil Code Articles 1247 and 1254(2) because the mandate contracts were founded on subsequent corporate resolutions (General Assembly and Board decisions) that remained valid and unchallenged, meaning there was no direct legal subordination to the annulled municipal act to trigger automatic nullity; furthermore, the Court affirmed that the claims for restitution were time-barred under Civil Code Article 2523, as the prescriptive period began when the payments were made, not when the underlying resolution was annulled, and the right to sue was not extinguished by the prior lack of a declaratory judgment on the specific contract's validity.
Legislator headnote
AI generatedart. 1349 C. civ, art. 1254 alin. (3) C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1247 C. civ, art. 1254 alin. (2) C. civ, art. 1635 C. civ; Nullity of mandate contracts as subsecquent to annulled municipal resolution and prescription of restitution claims: , acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1247 şi urm. C. civ., art. 1349 C. civ., art. 1635, art. 1381-1386 C. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la 01.01.2019, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună următoarele:
- să constate nulitatea absolută a contractului de mandat nr. x/27.03.2013, prin care dl. B. a fost numit în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al A. Durgău S.A (actualmente A.);
- să constate nulitatea absolută a contractului de mandat nr. x/22.05.2013, prin care dl. B. a fost numit în calitate de Director General al A. Durgău S.A (actualmente A.);
- obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 303.672 RON, la care se adaugă contribuţiile angajatorului în cuantum de 21.093 RON, plăţi efectuate în baza contractului de mandat, reprezentând indemnizaţii pentru funcţia de director general, respectiv indemnizaţia de membru în Consiliul de Administraţie, acordată necuvenit în perioada exercitării mandatului, inclusiv despăgubiri urmare a revocării din funcţia de director;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 44.371 RON, achitată în contul d-lui B., suma compusă din: 40.291 RON, reţinuţi iniţial din suma brută de 186.435 RON (reprezentând contribuţii angajat) şi viraţi la buget şi 4010 RON, reprezentând cheltuieli de judecată şi 70 RON comision bancar;
- obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea acestui litigiu.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1247 şi urm. C. civ., art. 1349 C. civ., art. 1635, art. 1381-1386 C. civ.
La 31.10.2019, pârâtul B. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat instanţei să dispună:
- obligarea A. S.A. la plata sumei de 369.136.000 RON, cu titlu de restituire în echivalent a prestaţiilor primite în temeiul contractelor de mandat nr. x/27.03.2013 şi nr. y/22.05.2013, inclusiv în temeiul sentinţei civile nr. 3136/2014, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2014, pentru ipoteza în care dispune, în temeiul art. 1254 alin. (3) C. civ., restituirea prestaţiilor primite de fiecare parte, şi, pe cale de consecinţă,
- dispunerea compensării pe cale judiciară a sumelor datorate reciproc de către părţile în litigiu, urmare a repunerii părţilor în situaţia anterioară, consecinţă a desfiinţării contractelor de mandat referite;
- obligarea reclamantei-pârâte reconvenţional la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.
Prin sentinţa civilă nr. 2180/2019 din 09.12.2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj, invocată din oficiu, privind cererea formulată de către reclamanta A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj – secţia Civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 176/2020 din 20.05.2020, Tribunalul Cluj – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj – secţia Civilă şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Curtea de Apel Cluj în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 71/F/CC/2020 din 02.06.2020, Curtea de Apel Cluj a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, pe rolul căruia dosarul a fost reînregistrat cu nr. x/2019*.
Prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr. x/2019, urmare a decesului pârâtului B., s-a luat act de introducerea în cauză a numiţilor D. şi E., în calitate de pârâţi pe cererea principală, respectiv reclamanţi reconvenţionali pe cererea reconvenţională, aceştia urmând a lua procedura în starea în care se află.
La 02.02.2021, reclamanta A. a depus la dosar precizări privind temeiurile de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 780/21.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Cluj s-a admis excepţia tardivităţii modificării cererii principale de chemare în judecată. S-a anulat modificarea de acţiune depusă de reclamanta A. în data de 02.02.2021.
S-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D. şi E. în ceea ce priveşte cererea principală. S-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor reclamanţi D. şi E. în ceea ce priveşte cererea reconvenţională.
S-a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea principală.
S-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile aferente petitului 3 al cererii principale, având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 324.765 RON.
S-a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile aferente petitului 3 al cererii principale, având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 324.765 RON, întemeiate pe dispoziţiile art. 1635 -1638 C. civ., precum şi în ceea ce priveşte pretenţiile aferente petitului 4 al cererii principale, având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 44.371 RON.
S-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale. S-a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea reconvenţională.
S-au respins ca fiind prescrise pretenţiile aferente petitului 3 al cererii principale, având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 324.765 RON.
S-a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de către societatea reclamantă A., în contradictoriu cu pârâţii D. şi E., în calitate de moştenitori ai defunctului B., în ceea ce priveşte pretenţiile aferente petitelor 1, 2, 3 - în partea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 324.765 RON, întemeiate pe dispoziţiile art. 1635 - 1638 C. civ.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată şi continuată de pârâţii reclamanţi D. şi E. în calitate de moştenitori ai defunctului B. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă A.
S-a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată. S-a luat act de precizarea pârâţilor reclamanţi în sensul că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A., solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa modificării în tot a hotărârii apelate, în sensul de a se constata nulitatea absolută a contractului de mandat nr. x încheiat la data de 22.05.2013 prin care B. a fost numit în funcţia de director general al A. Durgău S.A., obligarea intimatului B. la plata sumei în cuantum de 303.672 RON la care se adaugă contribuţiile angajatorului în cuantum de 21.093 RON, plaţi efectuate în bazai contractului de mandat reprezentând indemnizaţii pentru funcţia de director general, respectiv indemnizaţia de membru în Consiliul de Administraţie, acordată necuvenit în perioada exercitării mandatului, inclusiv despăgubiri urmare a revocării din funcţia de director, obligarea lui B. la plata sumei de 44.371 RON achitată în contul acestuia, suma compusă din: suma de 40.291 RON reţinuţi iniţial din suma bruta de 186.435 şi viraţi la buget, suma de 4010 RON cheltuieli de judecată şi 70 RON comision bancar, cu obligarea intimatului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea acestui litigiu.
Prin decizia nr. 618/2021 din 9 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă a respins apelul declarat de către A. împotriva sentinţei civile nr. 780 din 21.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de apel ar fi aplicat greşit dispoziţiile privind nulitatea actelor juridice încheiate cu defunctul B., respectiv contractul de mandat nr. x încheiat la 27.03.2013 şi contractul de mandat nr. x încheiat la 22.05.2013.
De asemenea, instanţa de control judiciar ar fi constatat în mod greşit intervenirea prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte obligaţia de plată a defunctului către recurentă a debitului în cuantum de 303.672 RON, la care se adaugă contribuţiile angajatorului în cuantum de 21.093 RON, precum şi a debitului de 44.371 RON, reprezentând contravaloarea plăţii virate în contul defunctului B., astfel cum au fost indicate în cererea de chemare în judecată şi reiterate în cererea de apel.
Prin decizia pronunţată, instanţa de apel ar fi nesocotit dispoziţiile art. 1247 C. civ. coroborat art. 1254 alin. (2) C. civ., conform cărora, instanţa de control judiciar ar fi trebuit să constate nule actele juridice subsecvente actului faţă de care s-a constat ca intervenită nulitatea absolută, respectiv nulitatea contractului de mandat nr. x/27.03.2013 şi contractului de mandat nr. x/22.05.2013.
În plus, susţine că aplicarea greşită a normelor de drept material sus-menţionate a determinat şi aplicarea greşită a dispoziţiilor privind restituirea prestaţiilor în cazul desfiinţării actului juridic cu efectiv retroactiv, astfel cum este reglementat la art. 1635 C. civ.
Autoarea prezentului demers procesual opinează că, în urma interpretării eronate, normele de drept material ce vizează prezenta cauză au fost aplicate în sensul în care nu pot produce efecte juridice, deşi principiul de bază al aplicării şi interpretării normelor de drept presupune interpretarea acestora în sensul producerii de efecte juridice.
În continuare, recurenta reia situaţia de fapt cu privire la nulitatea contractelor de mandat încheiate cu B., astfel cum a fost reţinută de instanţele de fond.
Conchide recurenta-reclamantă că, instanţa de control judiciar, în mod surprinzător, ar fi reţinut faptul că aceste contracte de mandat nu au caracter subsecvent faţă de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 74/2013 şi că nu există o legătură directă între HCL nr. 74/2013 şi contractul de mandat nr. x/2013 prin care defunctul B. a fost numit membru al Consiliului de Administraţie al recurentei şi nici între HCL nr. 74/2013 şi contractul de mandat nr. x/2013, prin care acesta a fost numit director general al recurentei.
În ce priveşte pretenţiile solicitate de recurentă prin cererea de chemare în judecată, susţine că acestea reprezintă prejudiciul rezultat din plata sumelor achitate în temeiul celor două contracte de mandat, astfel cum i-a fost pus în vedere prin decizia nr. 4 emisa de Curtea de Conturi la data de 08.03.2019.
Totodată, precizează că are dreptul de a recupera acest prejudiciu, în temeiul art. 1635 C. civ.
Autoarea prezentei căi de atac învederează faptul că, izvorul contractelor de mandat este reprezentat de Hotărârea Consiliului Local nr. 74/20.03.2013, iar principiile generale de drept impun lipsirea de efecte juridice a actului subsecvent celui anulat în mod expres de către instanţă, respectiv a contractelor menţionate.
Apreciază recurenta că, anularea HCL nr. 74/2013 a determinat producerea de efecte ex tunc, respectiv lipsirea totală de efecte a acestei hotărâri în partea care vizează numirea lui B. în Consiliul de Administraţie al A. S.A., ceea ce înseamnă că, din punct de vedere juridic, se consideră că defunctul B. nu a făcut niciodată parte din Consiliul de administraţie, cu toate consecinţele care decurg din acest fapt.
Acest aspect ar fi fost constatat cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 4314/12.11.2018 a Curţii de Apel Cluj.
Prin urmare, contractul de mandat nr. x/27.03.2013 şi contractul de mandat nr. x/22.05.2013 reprezintă acte subsecvente HCL nr. 74/2013, indiferent dacă până la semnarea acestora au mai fost încheiate şi alte acte juridice, precum hotărâri ale Adunării Generale a Asociaţilor şi hotărâri ale Adunării Consiliului de Administraţie, întrucât toate celelalte acte subsecvente HCL nr. 74/2013 sunt lovite de nulitate absolută, în conformitate cu dispoziţiile art. 1254 alin. (2) C. civ.
În consecinţă, indemnizaţia de membru în Consiliul de Administraţie primită de dl. B. trebuie restituită, în temeiul art. 1635 C. civ., raportat la art. 1254 alin. (3) C. civ.
În esenţă, recurenta susţine că, atât timp cât HCL nr. 74/2013 reprezintă actul juridic principal, în absenţa căruia defunctul B. nu ar fi putut dobândi calitatea de mandatar, urmare a încheierii celor două contracte de mandat, nu se poate considera că nulitatea absolută a actului principal nu produce efecte şi asupra contractelor de mandat, în baza principiului quod nullum est nullum producit effectum.
Mai precizează recurenta că aplicarea dreptului material s-a realizat cu nerespectarea inclusiv a dispoziţiilor art. 17 din C. civ., care prevăd că "nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi" şi, pe cale de consecinţă, cât timp actul transmiţătorului a fost desfiinţat, nulitatea se va răsfrânge şi asupra dreptului terţului, dobândit prin acte juridice subsecvente.
Totodată, raportat la dispoziţiile art. 7 C. proc. civ., susţine recurenta că, distinct de aplicarea textului de lege, judecătorul trebuie să determine semnificaţia regulii de drept care conduce către soluţionarea corectă a cauzei şi, prin urmare, nu este suficient ca judecătorul să identifice norma şi să analizeze conţinutul acesteia, ci trebuie să o adapteze la faptele juridice stabilite şi să realizeze un just echilibru între spiritul legii şi litera acesteia şi să garanteze în mod efectiv respectarea securităţii juridice.
Recurenta evocă dispoziţiile art. 1253 C. civ., care instituie sancţiunea aplicabilă în cazul nulităţilor virtuale, şi precizează că, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj nu ţine cont de exigenţele de proporţionalitate prevăzute în materia nulităţii actelor subsecvente şi prejudiciază în mod nejustificat raporturile dintre părţile actului subsecvent HCL declarate nule absolut.
Concluzionând, învederează că, în soluţionarea prezentei cauze, judecătorii fondului nu s-au raportat la particularităţile de ordin substanţial ale speţei şi au omis, în mod eronat, a constata legătura indisolubilă dintre actul principal şi actele subsecvente. Această omisiune ar conduce inevitabil către nelegalitatea hotărârilor pronunţate, întrucât sunt încălcate dispoziţiile de drept material privind sancţiunea nulităţii absolute a actelor subsecvente.
În ce priveşte restituirea prestaţiilor, arată că, instanţa de fond ar fi reţinut greşit în cadrul hotărârii nr. 780/2021 faptul că, pentru petitul nr. 3 nu se vor aplica dispoziţiile an. 1635-1638 C. civ., întrucât, în situaţia aplicării art. 1254 C. civ., nu se mai pune problema unui eventual termen de prescripţie.
În felul acesta, consideră că avea posibilitatea legală de a solicita nulitatea contractelor de mandat prin care dl. B. a fost numit în funcţia de membru al Consiliului de administraţie şi în funcţia de Director general, precum şi a oricăror acte subsecvente HCL nr. 74/20.03.2013 în orice moment, fără a i se putea opune un termen de prescripţie, aspect care se deduce din analiza regimului nulităţii absolute.
De altfel, apreciază că, şi în situaţia în care ar fi incident un eventual termen de prescripţie, acesta urma sa curgă de la data la care Curtea de Apel Cluj a pronunţat decizia civila nr. 4314/12.11.2018, în dosarul nr. x/2016, întrucât la acel moment a rămas definitivă hotărârea prin care s-a constatat nulitatea absoluta a HCL nr. 74/20.03.2013 şi s-a născut dreptul de creanţă în patrimoniul A. S.A. în ceea ce priveşte sumele achitate domnului B..
Menţionează faptul că, până în momentul constatării nulităţii absolute a HCL nr. 74/20.03.2013 de către instanţa de judecata, A. nu avea posibilitatea de a se pronunţa asupra legalităţii şi oportunităţii încheierii acesteia, precum şi a actelor juridice subsecvente, astfel încât, anterior anularii acestei hotărâri, recurenta avea obligaţia de a efectua plata care provine din executarea acesteia.
În acest sens, arată faptul că, doar instanţa de judecată are competenţa legală de a se pronunţa asupra legalităţii unei hotărâri de consiliu local, precum şi a nulităţii contractelor încheiate în temeiul acesteia, motiv pentru care raţionamentul instanţei de fond, privind aprecierea de către A. a legalităţii actelor juridice ar fi complet eronat.
Astfel, cât timp contractul de mandat nr. x/27.03.2013 şi contractul de mandat nr. x/22.05.2013 erau în vigoare şi produceau efecte juridice, dreptul material la acţiune nu se născuse în patrimoniul A. S.A., şi în felul acesta, la acel moment nu avea posibilitatea de a recupera sumele care au fost achitate domnului B. cu titlu de indemnizaţie.
Prin urmare, susţine că argumentul instanţei de apel, în sensul că "dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la data la care aceasta a efectuat plăţile către defunctul B., reclamanta având obligaţia să se asigure la acel moment că din punct de vedere juridic al instituţiilor invocate (...)" ar fi complet greşit, având în vedere că, la momentul la care s-au efectuat plăţile, acestea erau datorate domnului Nemeş, iar un eventual refuz de a efectua plata ar fi fost nelegal. De aceea, la momentul exercitării acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar, A. se afla în interiorul termenului general de prescripţie de 3 ani în care avea posibilitatea legală de a solicita plata indemnizaţiilor, astfel cum îi fusese pus în vedere de către Curtea de Conturi, prin Raportul nr. 811, încheiat la 08.02.2019 şi prin Decizia nr. 4, emisa de Curtea de Conturi la 08.03.2019.
Trebuie observat faptul că, deşi instanţa de prim control judiciar a invocat dispoziţiile art. 2523 C. civ., aceasta ar fi aplicat un raţionament eronat. Arată că, potrivit acestui text de lege, prescripţia începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau după împrejurări trebuia să cunoască naşterea sa, însă trebuie observat faptul că, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului material la acţiune, nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut în mod efectiv acest aspect ori dacă, după împrejurări, nu trebuia să cunoască. Raţiunea pentru care a fost edictată norma este subsumată ideii că, atât timp cât titularul dreptului la acţiune nu are cunoştinţă sau nu trebuia să cunoască elementele minime care fundamentează dreptul său la acţiune, curgerea dreptului material la acţiune ar fi nejustificată. Prin urmare, deşi textul instituie criteriul obiectiv al omului prudent şi diligent, acest criteriu trebuie completat cu criteriul subiectiv, determinat de împrejurările concrete care au marcat naşterea dreptului la acţiune. Evidenţiază faptul că, până la momentul la care dreptul subiectiv nu este încălcat, contestat sau negat, titularul acestuia nu are nevoie de un mijloc juridic de ocrotire, cum este dreptul la acţiune.
În concluzie, consideră că, prin decizia pronunţată de instanţa de apel s-a realizat aplicarea greşită a normei de drept material privind începutul termenului de prescripţie, întrucât instanţa de judecată a omis constatarea diligenţelor sporite de care a dat dovadă recurenta ca urmare a realizării controlului efectuat de Curtea de Conturi şi demarării procedurilor de recuperare a debitelor cu care a fost prejudiciată.
Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor la 08.03.2022. Prin întâmpinarea formulată, intimaţii au solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat; în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în integralitate a deciziei din apel; în oricare dintre ipoteze, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 19.04.2022, care nu a depus răspuns la întâmpinare.
Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Cu titlu preliminar, instanţa supremă reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de mandat nr. x/27.03.2013 şi nr. y/22.05.2013, precum şi restituirea prestaţiilor achitate dlui B., în temeiul acestor contracte.
Critica recurentei privind faptul că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile de drept material în ce priveşte sancţiunea nulităţii actelor juridice civile, subsumată motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este nefondată.
Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că, prin decizia recurată, s-au nesocotit dispoziţiile art. 1247 C. civ., coroborat cu ale art. 1254 alin. (2) C. civ., în raport de care instanţa de apel trebuia să constate nule actele juridice subsecvente actului faţă de care s-a constatat ca intervenită nulitatea absolută, respectiv nulitatea contractelor de mandat nr. x/27.03.2013 nr. 21/22.05.2013.
Potrivit art. 1247 alin. (1) C. civ., "este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general".
Verificând actele dosarului, instanţa de recurs constată că, nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin apelul declarat, recurenta nu a precizat motivul de nulitate absolută care ar afecta cele două contracte de mandat, prin indicarea unei norme de ordine publică ce ar fi fost încălcată prin încheierea celor două convenţii sau a unei condiţii de validitate a contractului ce ar fi fost nesocotită.
Instanţa supremă nu poate primi argumentele recurentei privind existenţa unui conflict de interese în care s-ar fi aflat dl. D., fiul intimatului-pârât B., cu ocazia adoptării HCL nr. 74/2013, aspect care ar atrage răspunderea delictuală a intimatului-pârât, cu consecinţa restituirii sumelor încasate în baza celor două contracte de mandat.
Aceasta întrucât, pârâtul, în cauză, este dl. B., nu fiul acestuia iar, pe de altă parte, verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii delictuale în sarcina intimatului-pârât, respectiv stabilirea faptei ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, presupune verificări de fapt, incompatibile cu cercetarea ce poate fi efectuată în recurs, în care se verifică doar conformitatea hotărârii cu normele de drept incidente.
Totodată, instanţa supremă reţine că starea de "conflict de interese" în care s-ar fi aflat dl. D. a fost deja sancţionată de către instanţa de judecată, prin anularea Hotărârii de Consiliu Local nr. 74/2013, în partea care vizează numirea dlui B. în Consiliul de Administraţie al A. S.A.
Un alt argument al recurentei vizează faptul că, având în vedere că HCL nr. 74/2013, prin care dl. B. a fost numit în Consiliul de Administraţie este nulă absolut, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, atunci şi contractele de mandat încheiate în baza acesteia, respectiv contractul de mandat nr. x/27.03.2013 şi contractul de mandat nr. x/22.05.2013, ar fi nule absolut, în conformitate cu dispoziţiile art. 1254 alin. (2) C. civ., potrivit căruia "desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui".
Instanţa supremă reţine că, prin sentinţa nr. 1565/23.05.2018, pronunţată în dosar nr. x/2016, definitivă, Tribunalul Cluj a admis cererea Agenţiei Naţionale de Integritate şi a constatat nulitatea absolută a Hotărârii de Consiliu Local nr. 74/20.03.2013, în partea care vizează numirea dlui B. în Consiliul de Administraţie al A. S.A.
Adagiul quod nullum est, nullum producit effectum exprimă chintesenţa efectelor nulităţii. Efectele nulităţii actului juridic civil desemnează "consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii, adică urmările datorate desfiinţării, în întregime sau în parte, a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate" (G. Boroi, Drept civil, 2010, p. 265).
De asemenea, principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial - "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis", reprezintă regula de drept potrivit căreia anularea/desfiinţarea actului juridic iniţial/primar atrage şi anularea actului juridic subsecvent, datorită legăturii lor juridice.
Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, instanţa supremă reţine că, pentru a fi desfiinţate, actele ulterioare trebuie să fie subsecvente actului iniţial anulat, respectiv să existe între acestea o legătură directă.
Or, în cauză, urmare a administrării probatoriului, aspect ce excede evaluării instanţei de recurs, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte contractul de mandat nr. x/2013, prin care dl. B. a fost numit în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al A. Durgău S.A (actualmente A.), acesta nu se fundamentează pe HCL nr. 74/2013, ci pe hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor A. nr. 8/22.03.2013, fiind încheiat numai după adoptarea acestei hotărâri AGA.
Totodată, a reţinut că, nici contractul de mandat nr. x/22.05.2013, prin care dl. B. a fost numit în calitate de Director General al A. Durgău S.A (actualmente A.) nu se fundamentează pe HCL nr. 74/2013, ci pe Decizia Consiliului de Administraţie din 22.03.2013, pe Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 6/26.03.2013, Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 7/26.03.2013 şi Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 35/22.05.2013.
Cu alte cuvinte, s-a reţinut că între HCL nr. 74/2013 şi cele două contracte de mandat a căror nulitate se solicită a se constata nu există o legătură directă.
În acord cu instanţa de prim control judiciar, instanţa de recurs reţine că, deşi hotărârile care au stat la baza adoptării celor două contracte de mandat ar putea fi acte subsecvente HCL Turda nr. 74/2013, ele nu au fost contestate de recurentă în faţa instanţei, în condiţiile art. 1247 alin. (2) C. civ., fiind deci acte valabile.
Pe cale de consecinţă, nefiind îndeplinit criteriul subsidiarităţii celor două contracte de mandat în raport cu hotărârea de consiliu local anulată, în mod corect au fost aplicate dispoziţiile art. 1254 alin. (2) C. civ. raportat la art. 7 din C. proc. civ. de către instanţa de apel, criticile recurentei fiind nefondate.
Instanţa supremă nu va primi critica recurentei-reclamante privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1253 C. civ., care instituie sancţiunea aplicabilă în cazul nulităţilor virtuale, întrucât această ipoteză a fost invocată pentru prima dată în recurs, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Pentru aceleaşi considerente, nu va fi primită nici critica vizând incidenţa art. 17 C. civ.
Cât priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 1635 şi art. 1254 alin. (3) C. civ. cu privire la restituirea prestaţiilor încasate în baza celor două contracte de mandat anterior enunţate, nu se mai impune a fi analizată, de vreme ce analiza s-ar întemeia pe premisa anulării contractelor de mandat, premisă ce nu este incidentă în cauză.
Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2523 C. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei.
Potrivit art. 2523 C. civ., "prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."
Naşterea dreptului la acţiune este data la care dreptul subiectiv a fost încălcat, nesocotit ori, după caz, trebuia exercitat, pe când începutul prescripţiei extinctive este data la care titularul dreptului la acţiune are posibilitatea materială, dar şi juridică de a acţiona în justiţie.
Chestiunea determinării începutului termenului de prescripţie extinctivă este una de fapt, această apreciere făcându-se în concret, de la caz la caz, şi pe baza probatoriului administrat, această modalitate fiind urmată de instanţa de apel, ca instanţă devolutivă.
Astfel, s-a ajuns la concluzia, justificată în cauză pe baza probatoriului administrat, că, prin raportare la temeiurile de drept invocate pentru obligarea la plată a pârâţilor (plata nedatorată, răspunderea contractuală, răspundere delictuală), nu era necesar să fie dispusă anularea HCL Turda nr. 74/2013 pentru a începe să curgă termenul de prescripţie. Dimpotrivă, A. trebuia să cunoască naşterea dreptului la acţiune cel mai târziu la data efectuării plăţilor pretins nelegale către defunctul B..
Raportat la centralizatorul plăţilor efectuate de către reclamantă, depus la dosar la data de 01.04.2021, instanţa de apel a reţinut că, pentru sumele în cuantum de 324.765 RON, achitate în perioada 10.04.2013 - 02.10.2015, aferente petitului nr. 3, termenul de prescripţie de trei ani era împlinit la data înregistrării acţiunii - 01.08.2019, singura plată pentru care acţiunea a fost formulată în termen fiind cea în sumă de 44.371 RON din data de 09.05.2017 - obiect al petitului nr. 4.
Pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.
În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, în vederea determinării unui alt moment la care recurenta a luat cunoştinţă de prejudiciu şi de persoana care l-a produs, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 618/2021 din 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.
În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul D. a sumei de 4.268,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 618/2021 din 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul D. a sumei de 4.268,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2022.