Nullity of cassation for lack of substantive legal grounds: Reassertion of factual merits in credit contract dispute involving abusive interest clauses and unauthorized debt assignment

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş – secţia a II-a Civilă la 17.10.2016, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., B. S.A. – Sucursala Arad şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să constate că prin decizia civilă nr. 98/C/2015/A/01.04.2015 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost constatată lipsa dobânzii anuale efective din contractul de credit ipotecar nr. x/08.06.2007 încheiat între reclamantă şi pârâta B.

S.A. – Sucursala Arad şi că au fost constatate ca abuzive clauzele din contract ce se regăsesc la art. 4, pct. 4.1 teza a II-a şi art. 4.2 teza a II-a; a mai solicitat să se constate că o clauză declarată abuzivă este, în fapt, o nulitate absolută parţială care nu se converteşte, nu se înlocuieşte, nu se modifică, ci se elimină pur şi simplu, ca şi când nu ar fi existat; să se constate că, potrivit susţinerilor B. S.A., creanţa a fost cesionată către pârâta D., societate care nu este autorizată de Banca Naţională a României să desfăşoare activităţi bancare pe teritoriul României şi care, prin urmare, nu are dreptul să perceapă niciun fel de dobânzi aplicate soldului cesionat, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 99/2006, în caz contrar orice acţiune a sa putând să fie caracterizată ca fiind cămătărie, infracţiune prevăzută şi sancţionată de C. pen. a mai solicitat să se observe că, potrivit contractului, nu a fost menţionat un drept de a cere dobânda legală asupra soldului, calculată în baza normelor B.N.R., fiindu-i cesionat doar dreptul de a percepe dobânda declarată abuzivă prin decizia menţionată anterior; faţă de cele de mai sus, a solicitat să se constate că nici B.

S.A. nu mai are dreptul să-i perceapă niciun fel de dobândă pentru creditul pe care i l-a acordat prin contractul nr. x/08.06.2007, deoarece dobânda nu a fost renegociată după pronunţarea de către Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a deciziei civile nr. 98/C/2015/A/01.04.2015; reclamanta a mai solicitat să se constate că prevederile contractuale referitoare la dobânda aplicabilă sunt abuzive în privinţa indicelui de referinţă a francului elveţian, iar marja aplicabilă a fost zero, astfel că nu datorează vreo dobândă; totodată, a solicitat stabilirea exactă a sumei pe care o mai datorează din creanţă începând cu 20.06.2008 şi până în prezent, actualizată cu dobânda legală de la data plăţii ratelor aferente creditului până la zi şi obligarea pârâtelor să îi restituie orice sumă percepută abuziv ori ridicată fără drept din conturile sale deschise la B.

S.A. – Sucursala Arad; în final, a solicitat compensarea reciprocă a datoriei sale faţă de pârâte cu sumele încasate de B. S.A. fără drept şi obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1354/PI/27.10.2017, Tribunalul Timiş – secţia a II-a Civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis în parte acţiunea, a constatat că între pârâta B. S.A. şi pârâta D. a intervenit cesiunea creanţei rezultată din contractul de credit ipotecar nr. x/08.06.2007 şi a respins în rest acţiunea, dar şi cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 79/A/04.02.2021, Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a luat act de renunţarea apelantei la judecata capetelor de cerere prin care a solicitat să se constate că o clauză declarată abuzivă este, în fapt, o nulitate absolută parţială care nu se converteşte, nu se înlocuieşte, nu se modifică, ci se elimină pur şi simplu, ca şi când nu ar fi existat şi prin care a solicitat să se constate că la 11.07.2008 creanţa a fost cesionată de către pârâta B. S.A. către C. (fostă D.) şi a anulat în parte sentinţa civilă apelată, în ceea ce priveşte petitele la judecata cărora s-a renunţat; a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, a arătat că a promovat apel la 28.11.2017 şi nu la data de 08.12.2017 şi că ulterior şi-a precizat apelul în urma cesionării contractului de credit către C. la 11.07.2008, iar ulterior către E. la 27.03.2018.

În continuare, a mai arătat că nu a renunţat la cererea de restituire a dobânzii achitate excedentar către cele două cesionare prin intermediul B. S.A., la dobânda legală aplicabilă la aceste sume şi nici la compensarea legală a sumelor. Or, în cauză, deşi a arătat în mod clar că solicită aplicarea dobânzii legale la sumele ce i se cuveneau, calculate până în anul 2017, instanţele de fond nu au motivat în niciun fel neacordarea acestora.

A mai susţinut că nu a fost notificată în privinţa cesiunii contractului de credit, că nu a înregistrat restanţe la plata ratelor şi că eronat s-a afirmat neperformanţa creditului.

Recurenta a mai arătat că procesul anterior purtat cu B. S.A. a durat 4 ani, că instanţa a trimis părţile să negocieze dobânda legală şi că în niciun caz nu a permis aplicarea unei dobânzi în mod unilateral, fără a fi anunţată în prealabil şi fără să participe la negociere. Mai mult, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al B. S.A. nu a fost analizată în apel, iar curtea de apel, deşi a suspendat judecata pricinii până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a unei cauze ce viza chiar negocierea părţilor a dobânzii viitoare, a ignorat considerentele deciziei C.J.U.E. pronunţată în cauza C-269/19.

Potrivit recurentei, marja băncii este zero şi, totodată, se refuză aplicarea acesteia, fiind astfel îndeplinite cerinţele îmbogăţirii fără justă cauză a B. S.A. şi a cesionarelor urmăritoare. De altfel, susţine că suma care trebuia să i se restituie este în cuantum de 20.571 franci elveţieni, la care se adaugă şi dobânda legală. Or, suma ce i-a fost restituită în cont a fost de 16.000 franci elveţieni, fără nicio explicaţie sau compensare legală, astfel cum solicitase.

Recurenta a mai susţinut că nu a renunţat la capătul de cerere prin care a solicitat să se constate cesiunea contractului de credit către C., ci a considerat că aceasta din urmă a achiesat la pretenţiile sale şi că notificarea cesiunii este doar o probă. De altfel, nu a renunţat nici la judecata cu B. S.A., ci doar la un capăt de cerere prin care solicita instanţei de judecată să constate că o clauză abuzivă reprezintă nulitatea ei.

Totodată, a arătat că a solicitat aplicarea retractului litigios, că B. S.A. nu putea să cesioneze o dobândă fixă de 4,85%, care a avut valabilitate doar un an, iar banca a renunţat la perceperea acestei dobânzi, deoarece nu a formulat cerere reconvenţională, fiind recunoscută marja zero a băncii. De altfel, primul cesionar nu era autorizat de Banca Naţională a României să efectueze operaţiuni bancare, astfel că nu putea percepe dobânzi.

A mai arătat că a solicitat instanţei de judecată să întocmească o adresă către Banca Centrală a Olandei şi că în motivarea hotărârii s-a reţinut că ar fi solicitat lămurirea înţelesului deciziei civile nr. 98/C/2015-A/01.04.2015 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În drept, a invocat ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Ulterior, la 22.04.2021, recurenta a transmis prin serviciul poştal precizări la recursul promovat, susţinând că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi nici asupra autorităţii de lucru judecat, aspecte ce au fost evidenţiate şi prin cererea de recurs, cu referire la faptul că în contractul de credit nu este menţionată dobânda anuală efectivă, că nu a fost cesionată o dobândă fixă, că primul cesionar nu era autorizat de B.N.R. să efectueze operaţiuni bancare, deci nu putea pretinde o dobândă bancară şi nici o dobândă necesionată.

Totodată, a mai susţinut că i s-a restituit doar parţial dobânda percepută nelegal, că nu au fost soluţionate solicitarea ei privitoare la dobânda legală, nici retractul litigios, nici cererea de compensare a datoriilor reciproce şi că nu a vrut decât să se elibereze de datorie.

La 05.04.2022 intimatele au depus note scrise, prin care au solicitat anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reţinut că susţinerile părţii recurente nu ar putea fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; doar recurenta şi-a prezentat punctul de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte, constituită în completul de filtru, constată următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea ca dezvoltarea criticilor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, respectiv când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă că recurenta nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivelor de recurs invocate.

Aceasta, întrucât toate argumentele expuse în motivarea recursului reprezintă o reiterare a cadrului procesual, fiind dezvoltate pe larg afirmaţiile privind faptele imputate intimatelor şi opiniile juridice ale reclamantei cu privire la demersul său.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a probatoriului şi a situaţiei de fapt, incompatibilă cu calea de atac promovată, în cadrul căreia se verifică legalitatea hotărârii, nu şi temeinicia ei, atât timp cât legea nu recunoaşte decât dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

Astfel, după ce a arătat data la care a promovat apelul, faptul că pe parcursul derulării contractului de credit au intervenit două cesionări a creanţei, că nu a renunţat la cererile de restituire integrală a dobânzii nelegale şi a dobânzii legale aferentă sumelor percepute excedentar de către intimate cu titlu de dobândă, calculate până în anul 2017, nici la compensarea legală a sumelor, cu obligarea părţilor adverse la plata diferenţelor rezultate, autoarea căii de atac a susţinut că instanţa de apel nu a motivat în niciun fel neacordarea sumelor de bani pe care le-a pretins.

Această afirmaţie a recurentei ignoră considerentele reţinute de instanţa de apel, în condiţiile în care în motivarea hotărârii atacate a fost făcută o analiză amplă a susţinerilor apelantei şi au fost arătate argumentele pentru care calea de atac a fost respinsă, subliniindu-se că părţile au fost trimise la negociere, prin decizia civilă nr. 98/C/2015/A/01.04.2015 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; în aceste condiţii, curtea de apel a apreciat că nu poate da curs solicitărilor reclamantei, în sensul de a statua în sensul inexistenţei dobânzii.

Prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar în mod formal.

În motivarea demersului său judiciar, recurenta a mai arătat că cesiunea din 2008 nu a fost probată, că între părţi a mai existat un litigiu, ce a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 98/C/2015-A/01.04.2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care, în opinia sa, s-a statuat că dobânda aplicabilă creditului acordat este zero, că părţile au fost trimise să negocieze dobânda aplicabilă creditului, însă pârâta a stabilit-o în mod unilateral la 4,85%, că i-a fost restituită o sumă mai mică şi că a fost refuzată compensarea legală.

Or, aceste afirmaţii nu permit încadrarea lor în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aspectele sesizate reprezintă, în realitate, chestiuni de netemeinicie, care au fost deja analizate şi dezlegate de instanţele de fond.

Recurenta a dezvoltat argumente cu privire la nesoluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al B. S.A., la faptul că a promovat mai multe procese împotriva B. S.A., că D. nu este autorizată de Banca Naţională a României, că în motivarea hotărârii s-a reţinut că ar fi solicitat lămurirea înţelesului deciziei civile nr. 98/C/2015-A/01.04.2015 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, că B. S.A nu putea cesiona o dobândă fixă de 4,85%, care a avut valabilitate doar un an şi la care ar fi renunţat, neformulând vreo cerere reconvenţională, ceea ce ar echivala cu o reală recunoaştere a marjei zero a dobânzii.

Susţinerile recurentei privind nesoluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al B. S.A. nu pot constitui un motiv de nelegalitate ce ar putea face obiectul analizei în recurs, în condiţiile în care calitatea procesuală a B. S.A., cea de pârâtă, indică faptul că doar aceasta ar fi fost parte interesată în prezentarea unei asemenea critici.

Celelalte aspecte invocate readuc în discuţie chestiunea expusă de recurentă cu privire la solicitarea sa de a se constata că dobânda aferentă contractului de credit nr. x/08.06.2007, în urma litigiului purtat anterior, este zero, fiind antamate aspecte indisolubil legate de situaţia de fapt, fără a se putea identifica critici de nelegalitate ce ar putea fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece recurenta reiterează motivele prezentate în cererea de apel, fără a indica şi dezvolta modul în care instanţa de apel a încălcat ori a aplicat greşit legea.

În fine, recurenta nu a expus argumente care să conducă la concluzia încălcării autorităţii de lucru judecat, aşa încât nu pot fi identificate critici de nelegalitate care ar putea fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Aşa fiind, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. fiind, în realitate, invocate doar formal.

În consecinţă, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 79/A/04.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022.