Territorial jurisdiction for pension disputes: domicile versus temporary residence under Law No. 263/2010

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila – secţia I Civilă, la data de 06.07.2021, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Casa Judeţeană de Pensii Ilfov şi Casa Judeţeană de Pensii Brăila, anularea deciziei nr. 179200/13.05.2021, emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, anularea transferului dosarului de pensii de la Casa Judeţeană de Pensii Brăila la Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, repunerea în plată a pensiei în cuantumul stabilit anterior transferării dosarului de pensie şi plata diferenţelor rezultate din micşorarea pensiei, actualizate cu rata inflaţiei, cu cheltuieli de judecată.

La 02.09.2021, contestatorul a completat acţiunea, solicitând şi obligarea intimatelor să-i transmită la adresa sa de reşedinţă taloanele de pensie şi cupoanele talon beneficiar al Legii nr. 147/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 913/13.12.2021, Tribunalul Brăila – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, pe care le-a evocat, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului de la domiciliul contestatorului.

Totodată, a stabilit că, din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea 263/2010 trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

De asemenea, a reţinut că din fişa D.E.P.A.B.D., ataşată la dosar, rezultă că reclamantul are reşedinţa legal stabilită în oraşul Popeşti Leordeni, reşedinţa activă în perioada 02.02.2021-01.02.2022, deci, inclusiv la momentul sesizării instanţei, locuind totodată efectiv la această adresă, situaţie rezultată din cererea adresată Casei Judeţene de Pensii Brăila.

Prin urmare, a apreciat că locuinţa actuală a contestatorului reprezintă locuinţa lui principală, fiind echivalentă domiciliului.

Dosarul a fost înregistrat la data de 20.12.2021 pe rolul Tribunalului Ilfov – secţia Civilă, care, prin sentinţa civilă nr. 1001/14.04.2022, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea emiterii regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că la data sesizării Tribunalului Brăila, aşa cum rezultă din înscrierile din cartea de identitate a contestatorului, acesta avea domiciliul în municipiul Brăila şi reşedinţa în oraşul Popeşti-Leordeni.

După evocarea prevederilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 a apreciat că instituirea unei reguli speciale de competenţă a fost reglementată de legiuitor în favoarea subiectelor de drept civil care solicită instanţei de judecată valorificarea unei pretenţii în contradictoriu cu casele de pensii, facilitându-le astfel accesul la justiţie.

Totodată, a reţinut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că autorul demersului judiciar nu a intenţionat să îşi schimbe domiciliul, cu toate consecinţele juridice care decurg din această operaţiune şi că în conformitate cu dispoziţiile art. 87 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, în timp ce reşedinţa este definită ca locul unde persoana fizică îşi are locuinţa secundară şi că potrivit art. 90 C. civ., poate fi considerată domiciliu dacă acesta din urmă nu este cunoscut.

Astfel, a apreciat că din interpretarea coroborată a prevederilor legale care reglementează domiciliul şi reşedinţa persoanei fizice rezultă că schimbarea adresei de domiciliu reprezintă o opţiune a persoanei fizice, simpla stabilire a unei reşedinţe neputând echivala cu schimbarea domiciliului în absenţa unor elemente din care să rezulte fără echivoc această intenţie, care, în speţă, lipsesc.

De aceea, a constatat că domiciliul contestatorului este în municipiul Brăila şi că, sub aspectul stabilirii competenţei, reşedinţa sa nu are relevanţă.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză există conflict negativ de competenţă în accepţiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente în soluţionarea pricinii.

Contestatorul a învestit Tribunalul Brăila cu un litigiu asimilat conflictelor în materia asigurărilor sociale.

Potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul".

Dispoziţiile art. 87 C. civ. prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Pe de altă parte, reşedinţa este indicată de art. 88 C. civ., ca aflându-se în locul unde persoana îşi are locuinţa secundară.

În conformitate cu art. 89 alin. (2) şi (3) C. civ., stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală, iar dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt.

De asemenea, se cuvine subliniat că reşedinţa va putea fi considerată domiciliu numai când acesta nu este cunoscut, potrivit art. 90 alin. (1) C. civ.

Din interpretarea dispoziţiilor evocate rezultă că pentru stabilirea instanţei competente în soluţionarea unui conflict în materia asigurărilor sociale, domiciliul va fi reprezentat de locuinţa principală a reclamantului şi că reşedinţa este un element ce poate fi luat în considerare numai dacă domiciliul nu este cunoscut sau reclamantul declară că locuinţa lui permanentă se află la locul de reşedinţă.

În cauza dedusă judecăţii, contestatorul are domiciliul în municipiul Brăila, jud. Brăila, iar reşedinţa în oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, astfel cum rezultă din înscrisul de la dosarul Tribunalului Brăila.

Prin răspunsul la întâmpinare regăsit la fila x a Tribunalului Brăila, contestatorul a indicat că locuinţa din judeţul Ilfov este una temporară şi că locuinţa sa principală este cea indicată în cartea de identitate, respectiv cea din municipiul Brăila.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale menţionate mai sus, niciuna dintre ipotezele prevăzute de legiuitor pentru determinarea competenţei în raport cu reşedinţa nu este incidentă, astfel că determinarea competenţei teritoriale în cauză trebuie realizată în raport cu domiciliul contestatorului.

Întrucât domiciliul contestatorului se află în circumscripţia Tribunalului Brăila, Înalta Curte constată că instanţa iniţial învestită este competentă teritorial să soluţioneze cauza.

Aşa fiind, pentru toate argumentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022.