Annulment of civil appeal for non-payment of judicial stamping tax despite substantive breach of contract defenses

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la 12.10.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.671.126,65 RON, din care de 1.050.000 RON reprezintă penalităţi pentru neexecutarea contractelor nr. x/22.01.2020 şi nr. y/28.01.2020, potrivit facturii nr. x/14.9.2020, suma de 21.126,65 RON reprezintă costuri staţionare barje şi împingător, conform facturii nr. x/14.09.2020 şi suma de 600.000 RON reprezintă penalităţi pentru neexecutarea contractului nr. x/10.07.2020, potrivit facturii nr. x/01.10.2020, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 308/15.02.2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei solicitate şi a sumei de 28.929,81 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 1867A/18.11.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, a fost respins ca nefondat, apelanta fiind obligată la plata către intimată a sumei de 2.940,92 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi, după rejudecare, admiterea apelului şi reformarea hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

În motivare, după prezentarea etapelor procesuale anterioare şi a considerentelor hotărârilor instanţelor de fond, autoarea căii de atac a arătat că decizia civilă recurată este nelegală, întrucât instanţa de prim control judiciar a aplicat greşit textele de lege privind răspunderea civilă contractuală.

Astfel, sub un prim aspect, a susţinut că, în mod eronat, curtea de apel a apreciat că nu putea invoca, în temeiul principiului relativităţii contractelor reglementat de art. 1.270 C. civ., aspecte ce vizau relaţiile cu terţii, dat fiind că în apel nu a solicitat ca efectele niciunuia dintre cele 3 contracte încheiate cu intimata să profite sau să lezeze interesele unor terţe persoane.

De asemenea, recurenta a afirmat că instanţa de prim control judiciar a reţinut greşit că situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă, având în vedere că prin motivele de apel a arătat că tribunalul a stabilit că era producător agricol.

Din această perspectivă, a apreciat că instanţa de apel nu a analizat cauza în limita criticilor deduse judecăţii.

În continuare, recurenta a susţinut că, în speţă, nu erau întrunite cumulativ condiţiile art. 1.350 C. civ., întrucât în sarcina sa nu putea fi reţinută fapta ilicită constând în neîndeplinirea nejustificată a obligaţiei contractuale de a livra cantităţile de produse convenite de părţi.

Astfel, referitor la capătul de cerere privind cheltuielile pentru staţionarea barjelor, recurenta a arătat că soluţionarea acestuia s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 1.350 şi ale art. 1.516 C. civ., deoarece factura aferentă sumei pretinse cu acest titlu nu i-a fost comunicată în conformitate cu normele legale şi la dosar nu a fost depusă dovada plăţii ei.

Mai mult, a apreciat că lipsa culpei pentru neexecutarea obligaţiei sale rezultă din faptul că a solicitat intimatei decalarea termenelor de livrare şi că a notificat titulara acţiunii că nu poate livra produsele în termen şi i-a solicitat să nu angajeze unităţi de încărcare.

Toate criticile au fost circumscrise de recurentă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 05.04.2022 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului, apreciind că susţinerile recurentei nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Prin adresa din 21.02.2022, comunicată la 28.02.2022, autoarei căii de atac i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru aferentă recursului declarat, în cuantum de 10.158 de RON, calculată potrivit art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

Până la termenul de judecată stabilit, recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru datorate, motiv pentru care Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, urmează ca, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1867A/18.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022.