Discrimination damages claim over unpaid presidency allowance barred as appeal inadmissible; final judgments upheld

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea – secţia I Civilă, la 04.03.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Ialomiţa, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să constate, în principal, fapta de discriminare săvârşită împotriva sa şi să oblige pârâţii să-i plătească suma de 52.000 RON, pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a discriminării, prin neacordarea indemnizaţiei aferente funcţiei de preşedinte de judecătorie în perioada 01.01.2017-30.01.2018; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul la care era îndreptăţit şi venitul efectiv plătit pe perioada 01.01.2017-30.01.2018, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 832/15.09.2020, Tribunalul Vâlcea – secţia I Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins ca inadmisibilă acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, iar Ministerul Justiţiei, apel incident.

Prin decizia civilă nr. 3047/06.09.2021, Curtea de Apel Piteşti – secţia I Civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii civile, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.

În prealabil, autorul căii de atac a arătat că recursul său este admisibil, întrucât litigiul nu este unul de muncă.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt, a apreciat că instanţa de apel a încălcat art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) C. proc. civ., întrucât a dat o altă calificare acţiunii, fără a o pune în discuţia părţilor.

Recurentul a susţinut că hotărârea recurată este dată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i), alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 137/2000, care nu au fost analizate de către instanţa de prim control judiciar prin raportare la obiectul acţiunii, reţinându-se în mod neîntemeiat că pretenţiile deduse judecăţii reprezentau, în realitate, indemnizaţia aferentă funcţiei de preşedinte de judecătorie, exercitată în perioada indicată prin acţiune.

În continuare, a prezentat considerentele prin prisma cărora autoritatea de lucru judecat nu putea fi reţinută.

Autorul căii de atac a mai susţinut că decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât verificarea îndeplinirii cerinţei triplei identităţi - de obiect, cauză şi părţi - nu s-a realizat prin raportare la obiectul acţiunii - constatarea faptei de discriminare şi repararea prejudiciului, având în vedere situaţia similară a unui alt judecător.

În drept, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

La 20.12.2021 intimatul Tribunalul Ialomiţa a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, prin raportare la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 214 din Legea nr. 62/2011 şi ale Deciziei nr. 10/2016, pronunţată de Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurentul-reclamant a răspuns la întâmpinare.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248, raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac, care presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (…) conflictele de muncă (…)".

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 3047/06.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia I Civilă, în apel, într-un litigiu care, contrar susţinerilor recurentului, are natura juridică a unuia asimilat conflictelor de muncă, deoarece prin decizia nr. 10/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în interesul legii, că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale."

În paragraful 37 al acestei decizii, instanţa supremă a constatat că, dacă la nivelul legii speciale care reglementează relaţiile sociale aparţinând altor ramuri ori domenii ale dreptului în contextul cărora s-a manifestat comportamentul discriminatoriu, există o cale pentru reclamarea cazurilor de discriminare, legea specială se va aplica cu întâietate.

Aşadar, în ipoteza în care faptele de discriminare pretinse s-au produs în cursul desfăşurării raporturilor de muncă, procesul va fi soluţionat în temeiul legislaţiei aplicabile în materia conflictelor de muncă, împrejurare cu impact şi asupra sistemului căilor de atac prevăzute de lege pentru un astfel de litigiu.

După cum s-a statuat prin aceeaşi decizie, "Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nu a creat o formă specială de răspundere dată de motivul ori criteriul discriminării şi nu a instituit o jurisdicţie specială pentru cazurile având ca obiect sancţionarea comportamentelor discriminatorii, pentru a se înţelege că a atribuit o competenţă materială de soluţionare a unor astfel de litigii, deferită chiar instanţelor de drept comun, cu sacrificarea (sau încălcarea) competenţelor materiale speciale existente în legislaţie" (paragraful 36).

În speţă, raportul juridic în cadrul căruia s-a pretins că s-a produs fapta de discriminare este cel în temeiul căruia reclamantul, în calitate de judecător, îşi desfăşoară activitatea, raport născut în baza Legii nr. 303/2004. Calificarea litigiului ca fiind unul de muncă a fost realizată şi de prima instanţă, care a soluţionat procesul în complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, în compunerea stabilită de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, aspect necontestat de către reclamant.

În acest context, reţinând că litigiul dintre părţi este asimilat conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că decizia atacată este definitivă, potrivit art. 214 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, rap. la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.. de aceea, în considerarea textelor de lege enunţate mai sus, nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

Cum recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3047/06.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022.