Insurer's appeal against appellate ruling in traffic-accident damages case inadmissible due to statutory bar on appeals in insurance matters

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă la 29.11.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, cu citarea obligatorie a intervenientului C., să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 6.000.000 euro, cu titlu de daune morale şi a sumei de 60.000 RON, cu titlu de daune materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 261/26.02.2021, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtă la plata către reclamant a sumei de 5.144,6 RON, reprezentând daune materiale, a sumei de 700.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, reprezentând daune morale şi a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, A. şi S.C. B. S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 413/07.10.2021, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscala a admis apelul apelantei-pârâte şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500.000 euro, în echivalent în RON, cu titlu de daune morale. A menţinut în rest dispoziţiile primei instanţe şi a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa.

În argumentare, a arătat, sub un prim aspect, că decizia recurată este nemotivată în fapt şi în drept, împrejurare care contravine dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Astfel, evocând obligaţia judecătorului de a prezenta argumentele care au condus la hotărârea pronunţată, a afirmat că motivarea deciziei recurate are un caracter general şi succint faţă de susţinerile părţilor, expuse în calea de atac devolutivă şi că în prezentarea considerentelor soluţiei pronunţate, instanţa de prim control judiciar nu a indicat probele şi motivele în raport cu care daunele morale acordate au fost cuantificate.

Mai mult, recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut referire la beneficiul nerealizat, în condiţiile în care intimatul-reclamant nu a solicitat acordarea unor astfel de daune.

În continuare, a arătat că hotărârea instanţei de control devolutiv nu este motivată în raport cu dispoziţiile Legii nr. 132/2017 şi ale Normei A.S.F. nr. 20/2017, în măsura în care, faţă de data contractării, aprilie 2018, despăgubirea pentru producerea riscului asigurat se acorda în conformitate cu aceste prevederi legale.

Din această perspectivă, a apreciat că soluţia instanţei de prim control judiciar a fost dată şi cu încălcarea acestor acte normative.

De asemenea, în motivarea criticii sale, autoarea căii de atac a evocat practica instanţelor judecătoreşti şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În continuare, recurenta a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material, întrucât la cuantificarea daunelor morale nu a ţinut cont de jurisprudenţa în materie, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 26 din Norma A.S.F. nr. 20/2017 şi ale art. 22 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 136/2017 care prevăd că daunele morale se acordă în raport cu legislaţia şi practica instanţelor judecătoreşti din România.

A afirmat că acest aspect rezultă chiar din considerentele deciziei recurate în care s-a reţinut că daunele morale se stabilesc prin raportare la salariile şi pensia neîncasată de intimat, fără nicio trimitere la jurisprudenţă.

Autoarea căii de atac a mai susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată şi cu încălcarea prevederilor art. 1.371 C. civ., aşa cum a fost interpretat prin decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că la stabilirea prejudiciului se impune a se verifica dacă victima a participat sau nu la producerea propriului prejudiciu.

În motivare, a precizat că instanţa de apel nu i-a analizat apărarea privind contribuţia intimatului la cauzarea ori mărirea prejudiciului, în condiţiile în care, în opinia sa, accidentul ar fi putut fi evitat dacă intimatul ar fi traversat drumul public cu respectarea prevederilor art. 72 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 03.02.2022 intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Pe calea întâmpinării depuse la data de 14.02.2022, intimatul-intervenient a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată Curţii de Apel Constanţa.

La termenul de astăzi, în şedinţă publică, intimatul-reclamant a invocat excepţia inadmisibilităţii, asupra căreia Înalta Curte, potrivit art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 413/07.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în apel, într-o cauză în materia asigurărilor.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (…) în materia (...) asigurărilor (...)".

Prin urmare, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile date în apel în materia asigurărilor.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 413/07.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

Împrejurarea că, în speţă, curtea de apel a indicat în dispozitiv, în mod greşit, posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii pe care a pronunţat-o, nu poate determina recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, întrucât s-ar încălca principiul legalităţii căilor de atac; în acest sens, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În aceste condiţii, apreciind întemeiată excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte, pentru raţiunile înfăţişate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 413/07.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022.