RCA insurance liability: late-payment penalties accrue from statutory response deadline and periodic compensation applies to minors' state of need under ASF Norm 23/2014

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă şi luând act, cu prioritate, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 23.05.2017, reclamantul A., tatăl minorilor B. şi C., a chemat în judecată pârâta S.C. D. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu intervenienta-forţată E., să oblige pârâta să-i achite suma de 51.081 RON, cu titlu de daune materiale, suma de 120.000 euro, în echivalent în RON la valoarea de 540.000 RON, reprezentând daune morale, suma de 1.500 RON lunar, cu titlu de despăgubiri periodice, penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, începând din 05.09.2016 (data expirării termenului de 10 zile calculat de la data primirii cererii de acordare a despăgubirilor parţiale) şi până la 31.05.2017, precum şi în continuare până la data plăţii efective a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1384/09.05.2018, Judecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Prin sentinţa civilă nr. 88/13.07.2020, Tribunalul Suceava – secţia a II-a Civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumelor de 48.344,4 RON, cu titlu de daune materiale şi de 70.000 euro, cu titlu de daune morale pentru minora B., 914 RON, reprezentând daune materiale şi 1.000 euro, cu titlu de daune morale pentru minorul C.; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1.500 RON lunar pentru minora B., cu titlu de despăgubiri periodice, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la schimbarea situaţiei actuale a minorei; a obligat-o pe pârâtă să achite reclamantului penalităţi de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate după împlinirea unui termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii definitive şi până la data plăţii efective a debitului, precum şi la plata sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul şi pârâta au declarat apel.

Prin decizia nr. 212/18.06.2021, Curtea de Apel Suceava – secţia a II-a Civilă a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a redus daunele materiale acordate pentru minora B., de la 48.344,40 RON la 40.934,16 RON, a înlăturat obligaţia pârâtei de plată a despăgubirii periodice în favoarea minorei B., în cuantum de 1.500 RON lunar; a obligat-o pe pârâtă la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente daunelor materiale calculate de la data introducerii acţiunii, respectiv 23.05.2017; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin deciziei; a compensat în parte cheltuielile de judecată şi a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, curţii de apel.

În motivare, a susţinut că instanţa de apel a obligat-o pe pârâtă la plata penalităţilor în ce priveşte daunele materiale de la data introducerii acţiunii, iar în privinţa daunele morale după împlinirea unui termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii definitive şi până la data achitării efective a debitului.

În opinia recurentului, instanţa a negat existenţa daunelor morale până la momentul evaluării lor, fiind astfel înlăturat caracterul obiectiv al normei de drept care le reglementează, respectiv a art. 22 alin. (2) din Directiva CE 103/2009 şi a art. 37 alin. (1), (2) şi (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

În continuare, a relevat că la 29.08.2016 a înaintat pârâtei o solicitare pentru a i se face o ofertă de despăgubire pentru daunele materiale parţiale şi morale cuvenite, iar intimata i-a comunicat o astfel de ofertă abia la 17.10.2017, la mai mult de un an de la data deschiderii dosarului de daună, fiind încălcat art. 37 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, împrejurare care determină acordarea penalităţilor de întârziere de 0,2%, calculate începând cu prima zi după împlinirea perioadei de 3 luni în care pârâta avea obligaţia de a răspunde solicitării lui, conform art. 38 din aceeaşi Normă.

Recurentul a mai invocat reaua-credinţă a intimatei, în raport cu ofertele prezentate în 17.10.2017 şi în 11.01.2019, emise ulterior declanşării prezentului litigiu şi nu în termenul legal sus-indicat. De altfel, a relevat că sumele ofertate nu au fost puse la dispoziţie, conform art. 1.007 C. proc. civ., astfel că intimata-pârâta nu s-a eliberat de obligaţia de a-l despăgubi.

A mai arătat că, în conformitate cu art. 1.523 şi art. 1.535 C. civ., intimata-pârâta se află de drept în întârziere, aspect care dă naştere la dreptul la penalităţile de întârziere după curgerea termenului de 3 luni, conform jurisprudenţei instanţei supreme şi că o eventuală limitare a plăţii lor nu putea viza decât sumele ce excedau oferta făcută.

Privitor la înlăturarea obligaţiei intimatei-pârâte de plată a despăgubirilor periodice solicitate în favoarea minorei B., în cuantum de 1.500 RON pe lună, a susţinut că aprecierea instanţei de apel sub acest aspect este eronată şi limitativă, iar hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii, atâta timp cât a solicitat această sumă până la încetarea stării de nevoie, care din punctul său de vedere, este la sfârşitul vieţii.

În drept, a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 04.10.2021 intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau depune puncte de vedere la raport; doar intimata-pârâtă şi-a prezentat punctul de vedere.

La 06.04.2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, l-a admis în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a stabilit un termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării acestuia.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În mod expres, recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau numai străine de natura pricinii şi hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţele devolutive au reţinut că litigiul s-a ivit în urma producerii unui accident, la 23.02.2016, din culpa intimatei-interveniente E., în urma căruia minorii C. şi B. au suferit leziuni grave; la 26.08.2016, recurentul-reclamant, tatăl minorilor, a adresat intimatei-pârâte o cerere de despăgubire, la care a primit o ofertă la 17.10.2017, pe parcursul soluţionării procesului în primă instanţă, cu care nu a fost de acord.

Succesiunea hotărârilor pronunţate în etapele anterioare a fost prezentată mai sus, iar examinarea memoriului de recurs relevă că recurentul nu dispută în prezent decât măsura de obligare a pârâtei la plata penalităţilor aferente despăgubirilor morale, respectiv momentul de la care încep să curgă acestea şi soluţia instanţei de apel, care a înlăturat măsura obligării asigurătorului la plata despăgubirilor periodice în favoarea minorei B..

Asupra primei chestiuni aduse în discuţie în recurs, tribunalul a obligat pârâta la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere aferente daunelor morale şi materiale, după împlinirea unui termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii definitive.

Această dispoziţie a fost reformată în parte în apel, în sensul că intimata a fost obligată să achite penalităţile de întârziere aferente daunelor materiale în litigiu începând cu data iniţierii procesului, soluţia primei instanţe privind penalităţile aferente despăgubirilor morale fiind menţinută.

Dispoziţiile art. 36-38 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, au în vedere soluţionarea pretenţiilor fie pe cale amiabilă, fie pe cale judiciară. Întăreşte o astfel de concluzie art. 37 alin. (4) din Normă, potrivit cărora despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte reţine că Norma în discuţie prevede dreptul (iar nu obligaţia) persoanei prejudiciate prin accidente de vehicule de a adresa asigurătorului o cerere de despăgubire atunci când evenimentul asigurat s-a produs; în egală măsură, dacă nu o face, îi rămâne deschis accesul la justiţie.

Astfel, Înalta Curte ia act că potrivit art. 36 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de A.S.F., persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, sau către Asociaţia "Fondul de protecţie a victimelor străzii", în cazul producerii unui risc acoperit din acest fond, ori către BAAR, în calitatea sa de birou gestionar.

Acest demers, adresat asigurătorului RCA, are valenţa avizării producerii evenimentului asigurat, la care face trimitere textul imediat următor, art. 37 alin. (1), al cărui mecanism îi impune apoi asigurătorului ca în cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat fie să răspundă cererii părţii, formulând o ofertă de despăgubire justificată, fie să notifice motivele pentru care nu a aprobat, în tot sau în parte, pretenţiile de despăgubire.

În speţă, recurentul-reclamant i-a adresat intimatei-pârâte la 26.08.2016 o cerere de despăgubire parţială pentru cheltuielile generate de spitalizarea celor doi minori, solicitând, totodată, şi achitarea daunelor morale, la care nu a primit nicio ofertă, în conformitate cu art. 36 din Norma nr. 23/2014, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În aceste condiţii, recurentul-reclamant a considerat că este îndreptăţit să pretindă aplicarea penalităţilor de întârziere, susţinere pe care Înalta Curte o apreciază fondată, întrucât o conduită conformă textului normativ evocat anterior îi impunea asigurătorului fie să emită o ofertă de despăgubire, fie să notifice motivele pentru care nu a aprobat cererea recurentului.

Niciuna dintre cele două cerinţe nu a fost îndeplinită, intimata-pârâtă prezentând o ofertă abia la 16.10.2017, când procesul se afla deja pe rolul primei instanţe.

În condiţiile în care asigurătorul nu a răspuns notificării recurentului-reclamant în interiorul termenului legal, Înalta Curte impune părţilor concluzia că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile instituite de art. 37 alin. (1) din Normă.

Lipsa cuantificării, de către recurent, a daunelor morale nu trebuia să împiedice asigurătorul să manifeste conduita activă pe care dispoziţiile evocate i-o pretind, prin formularea unui răspuns cererii care i-a fost adresată.

Astfel, în acord cu recurentul, avizarea daunelor în condiţiile art. 36 din Norma sus-enunţată instituia în sarcina asigurătorului obligaţia ca în termen de 3 luni de la data înregistrării cererii de despăgubire să le avizeze favorabil sau să le refuze motivat.

În art. 38 din Normă, a fost instituită sancţiunea aplicării unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, pentru cazul în care asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 37 sau şi le îndeplineşte defectuos, o astfel de reglementare având scopul de a disciplina societăţile de asigurare în raporturile lor cu persoanele vătămate.

În acest context, penalităţile aferente daunelor morale nu curg începând cu cea de-a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive, aşa cum au apreciat instanţele anterioare, ci de la expirarea termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat.

Susţinerile intimatei-pârâte în sensul că acordarea daunelor se realizează exclusiv în cadrul procedurii judiciare nu pot fi primite, având în vedere că în materia asigurărilor nu există nicio dispoziţie legală susceptibilă de o astfel de interpretare, iar în conformitate cu art. 50 din actul normativ evocat, daunele morale fac parte din despăgubirile ce se cuvin persoanei vătămate.

În aceste condiţii, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile sus-evocate, pronunţând o hotărâre nelegală în ceea ce priveşte data la care s-a născut dreptul autorului căii de atac la acordarea penalităţilor de întârziere.

Prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat şi măsura curţii de apel de excludere a sumei de 1.500 RON, solicitată cu titlu de prestaţii periodice, acordate de prima în favoarea minorei B..

În argumentare, a susţinut că motivarea instanţei de prim control judiciar sub acest aspect este eronată, limitativă şi contradictorie, având în vedere că prestaţiile periodice au fost solicitate până la data încetării stării de nevoie, iar considerentele hotărârii se referă la acordarea acestor despăgubiri de la data împlinirii vârstei de majorat sau a finalizării şcolarizării.

Răspunzând acestor critici, Înalta Curte reţine că prin demersul său judiciar, reclamantul a solicitat acordarea unor prestaţii periodice în cuantum de 1.500 RON/lună în favoarea minorei B., dată fiind starea de nevoie în care se afla aceasta din punct de vedere medical, ca urmare a evenimentului rutier care a avut loc la 23.02.2016.

Prima instanţă a încuviinţat plata despăgubirii începând cu data pronunţării hotărârii şi până la data încetării stării de nevoie, motivat de faptul că din înscrisurile depuse în dovedire a rezultat că în urma producerii accidentului, minora nu mai are capacitate de lucru – de învăţare, de continuare a practicării unui sport, de muncă – pe viitor.

Instanţa de control judiciar a reformat această dispoziţie în sensul respingerii acestui capăt de cerere, reţinând că, în cauză, nu se poate discuta de afectarea capacităţii de muncă, de vreme ce minora nu a ajuns la vârsta majoratului.

O astfel de dezlegare este eronată şi vine în contradicţie cu motivele care au stat la baza formulării cererii de chemare în judecată, având în vedere că prestaţiile periodice au fost solicitate raportat la starea de nevoie în care se află B., conform certificatului de handicap şi a celorlalte documente medicale depuse, iar examinarea lor în apel s-a realizat prin raportare la vârsta minorei şi capacitatea acesteia de muncă.

Potrivit art. 68 alin. (2) din Norma nr. 23/2014, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, "În cazul obligării la prestaţii băneşti periodice, sumele stabilite în condiţiile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacităţii de muncă, ţinându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale şi de alte dovezi care stabilesc aceste situaţii, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA".

Astfel cum rezultă şi din interpretarea textului evocat, prestaţia periodică este datorată de asigurător pentru prejudiciul cauzat unei persoane prin fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, fiind acordată nu doar până la reducerea sau înlăturarea incapacităţii de muncă – aşa cum, practic, a reţinut curtea de apel –, ci şi a stării de nevoie în care se află persoana prejudiciată.

În aceste condiţii, aprecierea instanţei de apel, în sensul că dispoziţiile art. 68 alin. (2) din Norma nr. 23/2014, emisă de A.S.F., vizează doar persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, demonstrează nesocotirea textului analizat.

În considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte reţine că decizia instanţei de prim control judiciar a fost dată cu aplicarea eronată a art. 37 şi art. 38 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum şi a art. 68 alin. (2) din aceeaşi Normă, motiv pentru care sunt incidente ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de aceea, în baza art. 496 şi 497 C. proc. civ., recursul va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă instanţei de apel, spre o nouă judecată, ţinând cont de dezlegările obligatorii oferite în precedent, prilej cu care va fi examinată şi cererea recurentului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în faza recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 212/18.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia a II-a Civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022.