Arbitral award annulled for lack of arbitration agreement; appeal against annulment dismissed

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 112 din data de 28.08.2021 Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat a admis acţiunea reclamantei A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A., obligând-o pe aceasta să achite reclamantei suma de 59,62 RON reprezentând contravaloarea penalităţilor de 0,2%/zi, aferente perioadei 30.01.2021-22.02.2021. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.050 RON, dintre care 700 RON reprezentând onorariul de avocat, 200 RON taxe arbitrale şi 150 de RON taxă de înregistrare dosar.

Prin acţiunea în anulare formulată, B. S.A. a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi constatarea faptului că litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului întrucât nu a existat vreo convenţie arbitrală. De asemenea, s-a solicitat şi suspendarea executării hotărârii arbitrale atacate.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 205 şi următoarele C. proc. civ., Norma ASF nr. 20/2017, Legea nr. 132/2017, Legea nr. 12/1990, Legea nr. 11/1991 şi directiva 2005/29/CE.

Prin sentinţa civilă nr. 136F/2021 din 9 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a Hotărârii arbitrale nr. 112/28.08.2021 a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat. A fost admisă acţiunea în anulare formulată de reclamanta B. S.A., împotriva hotărârii arbitrale nr. 112 din data de 28.08.2021 pronunţate în dosarul arbitral nr. x/2021 de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. A fost anulată hotărârea arbitrală nr. 112/28.08.2021 a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat şi trimisă cauza spre soluţionare Judecătoriei Buftea.

Împotriva sentinţei civile nr. 136F/2021 din 9 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a formulat recurs A. S.R.L.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea ciriticilor s-a arătat faptul că instanţa de fond a admis cererea reclamantei şi a dispus anularea hotărârii arbitrale nr. 112/28.08.2021 reţinând faptul că dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Norma ASF privind obligaţia asigurătorului de a asigura participarea la procedura de soluţionare a litigiului prin arbitraj, nu suplinesc lipsa consimţământului acestuia la încheierea unei convenţii arbitrale.

În opinia recurentei, acest argument nu are susţinere logico-juridică întrucât conform acestuia, în lipsa Normei ASF nr. 18/2017 asigurătorul nu ar fi avut obligaţia de a asigura participarea la procedura de soluţionare a litigiului prin arbitrj, chiar şi în cazul existenţei unei convenţii arbitrale.

Contrar celor reţinute prin sentinţa atacată, Norma ASF nr. 18/2017 nu condiţionează participarea la procedurile alternative de soluţionare a litigiilor de încheierea unui acord/convenţie/clauză compromisorie asigurând asiguraţilor dreptul de opţiune a alegerii procedurii de soluţionare pe căi alternative a litigiilor dintre aceştia şi societăţile de asigurări.

Recurenta mai arată că, în vederea reglementării modalităţilor de soluţionare alternativă a litigiilor, ASF a emis Norma nr. 18/2017 tocmai ca o excepţie de la regulă prin care a acordat asiguraţilor dreptul de opţiune privind participarea la procedurile alternative de soluţionare a litigiilor, fiind transpusă în legislaţia internă Directiva 2009/138/CE care, în articolul 203 prevede că statele membre stabilesc o procedură de arbitraj sau altă procedură care oferă garanţii compatibile de obiectivitate, iar contractul de asigurare prevede dreptul asiguratului de a recurge la astfel de proceduri.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ. îl va respinge ca nefondat pentru considerentele care urmează:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se susţine faptul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF 18/2017 privind obligaţia asigurătorului de a asigura participarea la procedura de soluţionare a litigiului prin arbitraj.

Potrivit acestui text de lege, conducerea executivă a societăţilor şi brokerilor şi coordonatorul colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor se asigură de participarea la procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul C., mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator.

Contrar argumentelor recurentei, textul de lege indicat a fost corect interpretat şi aplicat în cauză, în condiţiile în care acesta nu prevede derogări de la regimul juridic al arbitrajului, astfel cum acesta este reglementat de C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor din Cartea a-IV-a, Titlurile I şi II C. proc. civ., arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii.

Aşadar, procedura arbitrală nu poate fi utilizată în lipsa unei convenţii arbitrale, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, în condiţiile în care părţile nu au încheiat o convenţie arbitrală.

Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrată sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În consecinţă, acţiunea în anulare a fost soluţionată prin aplicarea corectă a prevederilor anterior menţionate, prin aceea că instanţa de apel nu a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare, ci dispoziţiilor C. proc. civ., reţinând ca nelegală învestirea Tribunalului arbitral în absenţa unei convenţii arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 şi urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare." Se pune astfel accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea şi că, prin aceasta, nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această cale rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziţii de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă, fiind de esenţa procedurii arbitrale.

În acest context, trimiterea recurentei la dispoziţiile art. 203 ale Directivei 2009/138/CE conform căruia statele membre stabilesc o procedură de arbitraj sau altă procedură care oferă garanţii compatibile de obiectivitate, iar contractul de asigurare trebuie să prevadă dreptul asiguratului de a recurge la astfel de proceduri, nu sunt de natură să inducă ipoteza neobligativităţii existenţei convenţiei arbitrale pentru utilizarea arbitrajului ca alternativă la instanţele de judecată.

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat recurenta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 136F/2021 din 09 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.A

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 136F/2021 din 09 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2022.