Guarantee Fund wins appeal; mandatory claim procedure under Law 213/2015 applies, case remanded.

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la 18.07.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Fondul de Garantare a Asiguraţilor, B. şi C. S.A., prin lichidator judiciar D.., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 1.290.964 RON, cu titlu de despăgubiri, (din care 6.139,13 RON reprezintă daune materiale efectuate, 119.500 RON, echivalentul sumei de 25.636,62 euro calculată la cursul B.N.R din 26.02.2018 de 1 euro/4,6613 RON, reprezintă cheltuieli materiale previzionale pentru viitor, iar 1.165.325 RON, echivalentul sumei de 250.000 euro calculată la acelaşi curs valutar, reprezintă daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 1228/08.05.2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, a constatat suspendată de drept judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâta C. S.A., a disjuns acţiunea şi a format un nou dosar; a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi B..

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 448/29.05.2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a admis apelul, a anulat în parte sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecarea cererii formulate împotriva pârâţilor Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi B. aceluiaşi tribunal; a menţinut în rest sentinţa atacată.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii.

În motivare, după prezentarea evoluţiei litigiului în etapele procesuale anterioare, a arătat că prin Legea nr. 213/2015 a fost instituită o procedură necontencioasă pentru soluţionarea pretenţiilor formulate de creditorii de asigurări, constând în sesizarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu o cerere de plată şi că împotriva modului de soluţionare a acesteia se poate formula contestaţie în faţa instanţei de judecată.

A subliniat că această procedură a fost instituită pentru a se putea crea raporturi juridice între Fond şi creditorii de asigurări, situaţia premisă fiind falimentul societăţii de asigurare.

A mai relevat că, data producerii evenimentului asigurat are relevanţă sub aspectul soluţionării cererii de plată în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 213/2015, iar data producerii riscului asigurat este data naşterii dreptului de creanţă, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 reglementând în mod expres termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, în care persoana care pretinde un drept de creanţă împotriva Fondului poate formula o cerere de plată.

În acest context, a subliniat că acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la 18.07.2018, dată la care erau în vigoare Legea nr. 213/2015, Norma A.S.F. nr. 16/2015 şi Legea nr. 503/2004, norme prin prisma cărora a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Potrivit recurentului, faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată, 18.07.2018, aplicarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 6 C. civ., care reglementează principiul neretroactivităţii legii civile, este eronată.

În continuare, a mai arătat că, în cazul falimentului unei societăţi de asigurare, alternativa de a obţine despăgubiri oferită de legiuitor creditorilor de asigurări o reprezintă, pe de o parte, formularea unei cereri de plată, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, iar pe de altă parte, formularea unei cereri de înscriere la masa credală, conform Legii nr. 85/2014 şi art. 17 din Legea nr. 213/2015.

Totodată, a mai subliniat că obligaţiile Fondului nu au ca izvor contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul în faliment, ci intrarea în faliment a asigurătorului, moment la care se naşte dreptul asiguratului şi, corelativ, obligaţia Fondului la plata despăgubirilor. Însă, acest drept este condiţionat de parcurgerea unei proceduri clar stabilită prin lege, care debutează cu formularea unei cereri de plată în condiţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, cu respectarea procedurii şi termenelor legale corelative. Or, în cauză, reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în pretenţii, prin care urmăreşte repararea unui prejudiciu, fără a parcurge procedura specială reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

Intimata-reclamantă a înregistrat la dosar întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 16.03.2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului şi a admis în principiu recursul, stabilind termen în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte consideră util ca, pentru facilitarea deplinei înţelegeri a prezentelor considerente, să noteze că, aşa cum s-a reţinut în etapele anterioare, devolutive, reclamanta a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei acţiuni în despăgubire, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.290.964 RON, reprezentând daune morale şi materiale, generate de prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din 05.08.2014.

Prima instanţă a suspendat de drept judecata cererii formulate împotriva pârâtei C. S.A., prin lichidator judiciar D.., în raport cu art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, a disjuns cererea îndreptată împotriva acesteia şi a format un dosar nou, înregistrat sub nr. x/2018; a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi B., reţinând că Legea nr. 213/2015 instituie o procedură administrativă pentru soluţionarea cererilor formulate de creditorii de asigurări şi că este inadmisibilă cererea de despăgubire adresată direct instanţei de drept comun, având în vedere că dispoziţiile art. 12-14 din Legea nr. 213/2015 au caracter imperativ, pentru ipoteza în care asigurătorul se află în procedura falimentului.

Sentinţa astfel pronunţată a fost anulată în parte, cu privire la dispoziţia dată asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, iar cauza trimisă spre rejudecare aceluiaşi tribunal, urmare admiterii apelului reclamantei.

Pentru a pronunţa astfel, curtea de apel a apreciat că tribunalul nu a arătat care sunt considerentele care au condus la inadmisibilitatea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta B., hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect şi că în ce priveşte acţiunea îndreptată împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor au fost aplicate greşit dispoziţiile Legii nr. 213/2015, având în vedere că evenimentul rutier s-a produs la 05.08.2014, anterior intrării în vigoare a actului normativ enunţat, fiind nesocotit principiul neretroactivităţii legii, reglementat de art. 6 C. civ.

Criticând hotărârea recurată, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că instanţa de apel în mod eronat apreciat că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 213/2015 şi că a fost nesocotit principiul neretroactivităţii legii, raportându-se greşit la data accidentului, şi nu la data sesizării instanţei de judecată.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deşi recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile acestuia se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât chestiunea pusă în discuţie vizează încălcarea, în apel, a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte notează că C. S.A., la care intimata-pârâtă B. avea încheiată poliţa de asigurare, este o societate în faliment, cu privire la care s-a dispus suspendarea procedurii judiciare declanşate împotriva sa.

Decizia A.S.F. nr. 2034/27.08.2015 privind închiderea procedurii de redresare financiară a C. S.A. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 657/31.08.2015, ulterior datei la care a intrat în vigoare Legea nr. 213/2015 (27.07.2015), iar deschiderea procedurii falimentului a fost dispusă prin sentinţa civilă nr. 9661/03.12.2015 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VII-a Civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 788/28.04.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Aflată într-o asemenea situaţie, alternativa părţii prejudiciate de a obţine despăgubiri este de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ce are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, fie de a se înscrie la masa credală, în condiţiile legii insolvenţei.

Astfel, situaţia premisă ce dă creditorului de asigurări posibilitatea legală de a se adresa Fondului de Garantare a Asiguraţilor este falimentul societăţii de asigurare, data producerii evenimentului asigurat având relevanţă sub aspectul soluţionării cererii de plată în cadrul procedurii administrative instituită de legea specială.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte subliniază că la 05.08.2014, data producerii evenimentului asigurat, nu era născut raportul dintre recurentul-pârât şi intimata-reclamantă, falimentul societăţii de asigurare intervenind ulterior acestei date.

Având în vedere că acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la 18.07.2018, dată la care erau în vigoare Legea nr. 213/2015, Norma A.S.F. nr. 16/2015 şi Legea nr. 503/2004, republicată, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă în mod greşit a apreciat că a fost nesocotit principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 6 C. proc. civ., reţinând că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 503/2004, şi nu cele ale Legii nr. 213/2015.

În această situaţie, a pronunţării unei soluţii în care instanţa de apel s-a raportat la data producerii evenimentului asigurat, şi nu la data sesizării instanţei de judecată, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentului-pârât.

Constatând, aşadar, potrivit acestor considerente, că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu aplicarea greşită a principiului neretroactivităţii legii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi art. 496-497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel pentru o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva deciziei civile nr. 448 din 29 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată curţii de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2022.