Unauthorized lending of corporate assets: lack of specific shareholder authorization invalidates comodat contract
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal of the plaintiff company, thereby upholding the Appellate Court’s decision that reversed the lower court's ruling and dismissed the plaintiff’s claim. The dispute concerned a claim for the in-kind return of commercial equipment and furniture (fridges, ovens, furniture, etc.) entrusted to a defendant society and its administrator for a restaurant activity, which the plaintiff characterized as a gratuitous loan (comodat). The decisive legal issue was the validity of the loan contract and the plaintiff’s representative authority; the court held that the plaintiff’s manager, who was also the majority shareholder, lacked the specific authorization required by Article 214(2) of the Civil Code to use or lend out the legal entity’s assets in the interest of a third party (the defendant society, in which the manager’s associate held a minority stake). Consequently, the court found that no valid comodat contract was formed, as the exception to the separation of patrimonies was not met, and further noted that arguments regarding the physical handover of goods could not be reassessed on appeal due to procedural limits. The final order obliges the plaintiff to pay litigation costs to both defendants.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 214 alin. (2) C. civ, art. 2147 C. civ, art. 295 C. pen, art. 493 din C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ; Unauthorized lending of corporate assets: lack of specific shareholder authorization invalidates comodat contract: The dispute concerned a claim for the in-kind return of commercial equipment and furniture (fridges, ovens, furniture, etc.) entrusted to a defendant society and its administrator for a restaurant activity, which the plaintiff characterized as a gratuitous loan (comodat). The decisive legal issue was the validity of the loan contract and the plaintiff’s representative authority; the court held that the plaintiff’s manager, who was also the majority shareholder, lacked the specific authorization required by Article 214(2) of the Civil Code to use or lend out the legal entity’s assets in the interest of a third party (the defendant society, in which the manager’s associate held a minority stake). Consequently, the court found that no valid comodat contract was formed, as the exception to the separation of patrimonies was not met, and further noted that arguments regarding the physical handover of goods could not be reassessed on appeal due to procedural limits. The final order obliges the plaintiff to pay litigation costs to both defendants.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.
Legal basis for imposing litigation costs on the appellant to the respondents.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 mai 2022
Deliberând asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".
I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Temeiul de drept
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta A. S.R.L. Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. C. SEA S.R.L.- prin administrator D., obligarea pârâtei la restituirea în natură a tuturor bunurilor mobile pe care reclamanta i le-a încredinţat pentru a-i facilita începerea unei activităţi comerciale la sediul din staţiunea Mamaia, Bld. Mamaia nr. 322, ap. restaurant, judeţul Constanţa, bunuri achiziţionate de către reclamantă şi care fac parte din lista de inventar a acesteia, respectiv: mobilier restaurant scaune şi mese, corpuri de iluminat, tacâmuri, veselă, cuţite profesionale, roboţi, mixere profesionale de bucătărie, cuptor pizza, 1 buc staţie radio 8 canale, 1 buc frigider vitrină expunere, 1 buc frigider orizontal bar cu 2 uşi inox, 1 buc frigider orizontal bar cu trei uşi inox, 1 buc expressor cafea pe gaz şi electric cu 2 grupuri de inox, 1 buc storcător manual fructe, 1 buc maşină inox gheaţă,1 buc maşină inox spălare ceşti şi pahare, 1 buc tamper cafea dinamometric, 1 buc spumator lapte bar, 1 buc masă neutră inox, 1 buc frigider orizontal 2 uşi, 1 buc salatieră inox, 10 buc ţevi inox GN, 20 buc cuve inox cu capace, 15 buc cuve plastic cu capace, 2 buc etajeră inox cu suport, 6 buc rafturi metal cu poliţe, 2 buc cântar electronic, 1 buc cuptor microunde, 1 buc aragaz profesional inox, cuptor inclus, 4 ochiuri, 1 buc aragaz inox 2 ochiuri, 1 buc spălător inox cu acţionare picior, 1 buc ladă frigorifică 300 l, o buc ladă frigorifică 500 l şi 2 buc uscător mâini toaletă cu turbină.
În drept, a invocat prevederile art. 1073 şi urm. C. civ. şi art. 359 Noul C. proc. civ.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 181 din data de 12 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. Tulcea, în contradictoriu cu pârâţii B. C. Sea S.R.L. Constanţa şi D., astfel cum a fost modificată la data de 16.05.2019; a constatat încetarea contractului de împrumut de folosinţă cu titlu gratuit cu privire la bunurile mobile josmenţionate, şi a obligat pârâtele la restituirea în natură a următoarelor bunuri mobile ce fac obiectul activităţii comerciale de la sediul social al pârâtei B. S.R.L., situat în Localitatea Mamaia, Municipiul Constanţa, Bdul x, Nr. 322, RESTAURANT, jud Constanţa: mobilier restaurant scaune şi mese, corpuri de iluminat, tacâmuri, veselă, cuţite profesionale, roboţi, mixere profesionale de bucătărie, cuptor pizza, 1 buc staţie radio 8 canale, 1 buc frigider vitrină expunere, 1 buc frigider orizontal bar cu 2 uşi inox, 1 buc frigider orizontal bar cu trei uşi inox, 1 buc expressor cafea pe gaz şi electric cu 2 grupuri de inox, 1 buc storcător manual fructe, 1 buc maşină inox gheaţă,1 buc maşină inox spălare ceşti şi pahare, 1 buc tamper cafea dinamometric, 1 buc spumator lapte bar, 1 buc masă neutră inox, 1 buc frigider orizontal 2 uşi, 1 buc salatieră inox, 10 buc ţevi inox GN, 20 buc cuve inox cu capace, 15 buc cuve plastic cu capace, 2 buc etajeră inox cu suport, 6 buc rafturi metal cu poliţe, 2 buc cântar electronic, 1 buc cuptor microunde, 1 buc aragaz profesional inox, cuptor inclus, 4 ochiuri, 1 buc aragaz inox 2 ochiuri, 1 buc spălător inox cu acţionare picior, 1 buc ladă frigorifică 300 l, o buc ladă frigorifică 500 l şi 2 buc uscător mâini toaletă cu turbină. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bunurilor în măsura în care, la momentul executării hotărârii judecătoreşti definitive bunurile încredinţate pârâtelor nu se vor mai găsi, ca neîntemeiată; au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata sumei de 5.345 RON către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Această sentinţă a fost lămurită, prin încheierea nr. 291 din Camera de Consiliu din data de 17.06.2020, prin care, s-a admis cererea în parte, formulată de reclamanta A. S.R.L. Tulcea, în contradictoriu cu pârâţii B. C. Sea S.R.L. Constanţa şi D., şi s-a dispus lămurirea şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii din sentinţa civilă nr. 181/12.02.2020 a Tribunalului Constanţa, în sensul că alin. (3) al dispozitivului cuprinde şi următoarele bunuri mobile: friteuza alim. Gaz, abatitor/congelator de temperatură, cuptor mixt alim. gaz, hota centrală, ventilator+consolă, malaxor aluat, dulap congelare 685L şi centrală termică x; a fost respinsă cererea în ceea ce priveşte cuptorul de pizza şi maşina inox gheaţă, ca neîntemeiată.
3. Hotărârea recurată
Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 169, pronunţată la data de 07 aprilie 2021, în dosarul nr. x/2018, a admis apelurile formulate de pârâtele B. S.R.L. şi D.; a respins apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. ca nefondat; a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 181/12.02.2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată; a schimbat în tot încheierea civilă nr. 291/17.06.2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în sensul că, a respins cererea de lămurire şi înlăturare a dispoziţiilor contradictorii din sentinţa civilă nr. 181/12.02.2020, ca nefondată; a fost obligată intimata–reclamantă la plata către apelantele–pârâte a sumei de 2692,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată pentru apeluri.
II. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamanta Societatea "A." S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi, rejudecând, admiterea apelului formulat de reclamantă şi respingerea apelurilor formulate de pârâte, ca nefondate.
Prin cererea de recurs, a criticat hotărârea atacată ca nelegală, raportându-se în motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reproşând instanţei de apel încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv, a dispoziţiilor art. 214 alin. (2) C. civ., art. 2147 C. civ. şi art. 295 C. pen., sens în care, a relevat istoricul litigiului şi, în dezvoltarea motivelor de recurs, a invocat, în esenţă, următoarele:
Invocarea de către instanţa de judecată a art. 295 C. pen. nu este de natură a paraliza demersul juridic al recurentei-reclamante prin reprezentantul său administrator şi asociat majoritar pentru că operaţiunea de comodat nu realizează un caracter ilicit şi nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare atâta timp cât administratorul/asociatul majoritar în acord cu asociatul minoritar împrumută bunurile proprii către acesta din urmă cu obligaţia restituirii lor.
În cauză, s-a făcut greşit aplicarea art. 214 alin. (2) C. civ., în sensul constatării lipsei autorizării comodatului de către cei ce l-au numit pe administratorul recurentei-reclamante. Cei ce l-au numit pe E., administratorul A. S.R.L., sunt asociaţii tată şi fiică: E. (90% din capitalul social al recurentei-reclamante A. S.R.L.) şi D. (10% din capitalul social al recurentei-reclamante A. S.R.L.) şi sunt asociaţii a căror voinţă a fost materializarea împrumutului cu titlu de comodat al bunurilor către pârâtele B. S.R.L. şi D. (deţine 100% din capitalul social al B. S.R.L.).
Instanţa de apel a reţinut eronat că reprezentantul A. S.R.L. nu a fost autorizat să dea în comodat bunurile având în vedere că cei doi asociaţi au convenit să dea spre folosinţă gratuită bunurile unuia dintre ei - D. respectiv societăţii B. S.R.L., societate pe care aceasta o deţine în proporţie de 100% şi a cărui administrator este.
Cheia de verificare a voinţei respectiv a autorizării prevăzute de art. 214 alin. (2) C. civ. rezultă din faptul că echipamentele şi bunurile pentru activitatea de restaurant au fost primite de pârâte fără ca această predare/primire să fie contestată şi că şi astăzi bunurile se află în mâinile intimatelor-pârâte.
În ceea ce priveşte prevederile art. 2147 C. civ. "dacă nu i s-a interzis prin lege sau contract, orice persoană care are dreptul de a folosi bunul poate fi comodant" recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţii legale, apreciind că recurentei reclamante îi este interzisă calitatea de comodant. Este fără tăgadă că în cauză nu se aplică nici o prevedere legală sau vreun act emanând de la asociaţi care să interzică împrumutul bunurilor societăţii a cărui părţi sociale le deţine, astfel cum corect a reţinut Tribunalul Constanţa în sentinţa civilă nr. 181/2020.
Faţă de aceste considerente, consideră că se impune casarea deciziei civile şi rejudecând, pentru motivele precizate în cerere, să se dispună admiterea acesteia şi obligarea intimatelor-pârâte la restituirea bunurilor precizate în anexa cererii de chemare în judecată, în integralitatea sa, şi în măsura imposibilităţii predării bunurilor în natură, obligarea intimatelor-pârâte la plata sumei de 211.933,08 RON, contravaloarea bunurilor.
Apărarea în cauză
Intimatele-pârâte B. C. SEA S.R.L. şi D. nu au formulat întâmpinare în recurs.
III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018
În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv, la data de 19 noiembrie 2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
IV. Procedura de filtrare a recursului
În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi. Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.
La termenul din 31 martie 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 12 mai 2022, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În esenţă, criticile formulate de recurenta-reclamantă se referă la încălcarea şi greşita aplicare, în opinia acesteia, de către instanţa de apel a prevederilor art. 214 alin. (2) şi art. 2147 din C. civ., precum şi a prevederilor art. 295 din C. pen., sub aspectul reţinerii că reprezentantul Societăţii "A." S.R.L., recurentă-reclamantă în cauză, nu a fost autorizat să dea în comodat bunurile.
Ca atare, constatându-se lipsa autorizării comodatului de către asociaţii care l-au numit pe administratorul societăţii recurente-reclamante, susţine că, astfel, nu s-a materializat comodatul între părţi, nu s-a încheiat un contract valabil.
Criticile formulate sunt nefondate.
Chestiunea de drept supusă analizei este reprezentată de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 214 alin. (2) C. civ., în legătură cu separarea de patrimonii "(2) Ei- membrii organelor de administrare, s.n.- nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terţi, după caz, bunurile persoanei juridice ori informaţiile pe care le obţin în virtutea funcţiei lor, afară de cazul în care ar fi autorizaţi în acest scop de către cei care i-au numit" şi ale art. 2147 C. civ., care definesc calitatea de comodant: "Dacă nu i s-a interzis prin lege sau contract, orice persoană care are dreptul de a folosi bunul poate fi comodant.".
Comodatul face parte din categoria contractelor reale, iar pentru încheierea lui este necesară atât realizarea acordului de voinţă, cât şi predarea lucrului care formează obiectul contractului.
Din acest punct de vedere, se constată că, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, între părţi nu a fost încheiat un contract de comodat în mod valabil, neputânu-se da valenţă de astfel de contract, în mod legal, situaţiei juridice reclamate în speţă.
Din art. 214 alin. (2) C. civ., rezultă conţinutul obligaţiei de asigurare a separaţiei de patrimonii, în virtutea obligaţiei de păstrare a separaţiei de patrimonii membrii organelor de administrare ale persoanei juridice neputând folosi în profitul lor ori în interesul lor sau al unor terţi bunurile persoanei juridice.
Prin excepţie, aşa cum se prevede la teza a II-a a acestui text, folosirea bunurilor persoanei juridice sau a informaţiilor pe care membrii organelor de administrare le obţin în exerciţiul funcţiei lor, poate fi expres autorizată de către cei care i-au numit – condiţie neîndeplinită în speţă, nefiind întocmit niciun act din care să rezulte autorizarea reprezentantului legal al societăţii recurente-reclamante de a împrumuta bunurile şi echipamentele ce formează obiectul revendicării mobiliare, către intimatele-pârâte.
Aserţiunea recurentei-reclamante în ceea ce priveşte faptul că, cei care l-au numit pe E. de a fi administratorul Societăţii "A." S.R.L. sunt chiar asociaţii acesteia, tată şi fiică (E., cu un procent de 90% din capitalul social, şi D., intimată-pârâtă, cu un procent de 10% din capitalul social), cei doi asociaţi convenind să dea spre folosinţă gratuită bunurile în discuţie, nu poate fi primită, fiind lipsită de suport juridic.
Excepţia de la regula obligaţiei de asigurare a separării patrimoniilor este strict reglementată prin lege [art. 214 alin. (2) teza a II-a din C. civ..] şi impune o condiţie, o cerinţă sine-qua-non: acordul de folosire dat "de către cei care i-au numit", acord care, în speţă nu există, şi care nu poate fi suplinit printr-o prezumţie rezultând din faptul că echipamentele şi bunurile pentru activitatea de restaurant au fost primite de intimatele-pârâte, fără ca această predare/primire să fie contestată, şi că, şi astăzi, bunurile se află la acestea – cum eronat pretinde recurenta-reclamantă, din moment ce nu există nicio constatare juridică a valabilităţii acestui acord de folosire.
Critica recurentei-reclamante care face trimitere la calitatea de comodant, fiind fără tăgadă, în opinia acesteia, că în cauză nu se aplică nicio prevedere legală sau vreun act emanând de la asociaţi care să interzică împrumutul bunurilor societăţii ale cărei părţi sociale le deţine, pe lângă faptul că este nefondată, este şi de natură a înfrânge o prevedere legală.
Pe de o parte, aşa cum s-a arătat mai sus, legea condiţionează calitatea de comodant- de a fi autorizat în acest scop de către cei care l-au numit, iar, pe de altă parte, orice persoană, într-adevăr, care are dreptul de a folosi bunul, poate fi comodant, dar numai dacă nu i s-a interzis prin lege.
Or, dispoziţiile art. 214 alin. (2) C. civ. stipulează în mod foarte clar: "(2) Ei nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terţi, după caz, bunurile persoanei juridice ori informaţiile pe care le obţin în virtutea funcţiei lor, afară de cazul în care ar fi autorizaţi în acest scop de către cei care i-au numit".
Văzând, aşadar, condiţiile de validitate ale contractului de comodat, care stabilesc cine poate avea calitatea de comodant, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-reclamante nu sunt de natură să schimbe soluţia pronunţată de instanţa de apel, recurenta neîndeplinind calităţile cerute de lege pentru a încheia acte de administrare- în speţă, comodat.
În fine, susţinerea recurentei-reclamante că invocarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 295 C. pen. nu este de natură a paraliza demersul său judiciar, câtă vreme administratorul/asociatul majoritar, în acord cu asociatul minoritar, împrumută bunurile proprii către acesta din urmă, cu obligaţia restituirii lor, se impune, şi aceasta, a fi respinsă; acel acord cu asociatul minoritar, în forma cerută de lege, în speţă, nu există.
De altfel, Înalta Curte reţine că prin recurs sunt aduse critici multiple hotărârii recurate pe starea de fapt în cauză (a se vedea în aceste sens referirile recurentei la existenţa/inexistenţa împrumutului, la lipsa unei autorizări din partea asociaţilor societăţii recurente, precum şi la predarea echipamentelor şi bunurilor pentru activitatea de restaurant către intimatele-pârâte).
Or, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac cu un scop precis, stabilit expres de legiuitor, analiza instanţei de recurs fiind limitată de situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond (pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) şi art. 488 C. proc. civ.
Faţă de aceste precizări, criticile recurentei-reclamante care urmăresc fie stabilirea unei alte situaţii de fapt, fie tind la o reevaluare a probelor administrate în faţa celor două instanţe devolutive, nu pot fi examinate în cadrul recursului, având în vedere că vizează chestiuni a căror verificare excede limitelor recursului, aşa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate criticile recurentei-reclamante din recurs, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.
În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă D. a sumei de 2.500 RON, şi către intimata-pârâtă B. SEA S.R.L. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, conform documentelor justificative existente la dosar.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 169 din 07 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. să plătească intimatei-pârâte D. suma de 2.500 RON, şi intimatei-pârâte B. SEA S.R.L. suma 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.