Survival of first-instance litigation costs when plaintiff waives appeal: partial rather than total annulment of lower judgment under CPC art. 406

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – secţia I civilă, la data de 16 august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional "Mihai Viteazul", în temeiul dispoziţiilor art. 997, art. 998 C. proc. civ., Titlul VI, a formulat cerere de ordonanţă preşedinţială, prin care a solicitat: 1. suspendarea Deciziei nr. 55/29.04.2021, de sancţionare cu avertisment, conform art. 280 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 1/2011, a educaţiei naţionale, emisă de Directorul B. al Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti, respectiv, suspendarea efectelor acesteia, până la soluţionarea litigiului asupra fondului, şi 2. executarea efectelor hotărârii ce urmează a se pronunţa să se realizeze fără somaţie sau fără trecerea unui termen; 3. cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea cererii; pe fond, a solicitat respingerea în tot a ordonanţei preşedinţiale, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2061 din 07 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Prahova – secţia I civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârât, şi a respins cererea având ca obiect "ordonanţă preşedinţială" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional "Mihai Viteazul", ca inadmisibilă; a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

3. Apelul. Parcursul procesual în apel

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamantul A..

La data de 26.09.2021, apelantul a transmis, prin email, că înţelege să renunţe la judecată, care a fost comunicată părţii adverse, iar la 30.09.2021, prin poştă, a depus la dosar cererea de renunţare la judecată semnată, întemeiată pe dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., cerere la care a anexat copie de pe cartea de identitate, conformă cu originalul.

4. Hotărârea recurată.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 2651 din 16 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2061 din data de 07.09.2021, pronunţate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât Colegiul Naţional "Mihai Viteazul"; în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulate de apelantul-reclamant A., dispunând anularea în tot a sentinţei civile nr. 2061/07.09.2021 a Tribunalului Prahova; a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat din apel, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, pârâtul COLEGIUL NAŢIONAL "MIHAI VITEAZUL", solicitând, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând apelul, să se ia act de cererea de renunţare la judecată a apelantului-reclamant şi anularea în parte a sentinţei nr. 2061/07.09.2021 a Tribunalului Prahova, în ceea ce priveşte respingerea ca inadmisibilă a cererii de ordonanţă preşedinţială, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei, în ceea ce priveşte obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În recursul său, întemeiat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a relevat, pe scurt, istoricul speţei şi, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susţinut, în esenţă, următoarele:

La data dezbaterilor în fond a apelului, apărătorul intimatului-pârât a solicitat să se ia act de cererea de renunţare, însă, A. să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere data la care s-a renunţat la judecată.

Susţine recurentul- pârât că soluţia instanţei de apel nu este în concordanţă cu litera şi spiritul prevederilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., acest articol fiind aplicat greşit.

Totodată, consideră că în aplicarea corectă a acestui articol, care prevede că instanţa de apel, după ce va lua act de renunţare, va dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii, instanţa trebuia să anuleze numai în parte sentinţa apelată, în ceea ce priveşte soluţia pe fond şi să menţină în rest dispoziţiile sentinţei în ceea ce priveste obligarea la cheltuielile de judecată.

Textul nu distinge exact acest aspect, însă, interpretarea trebuie coroborată cu punctul de vedere al intimatului-pârât care a menţionat şi în scris, şi oral, în faţa completului de judecată, că este de acord cu renunţarea, dar cu menţiunea ca apelantul-reclamant să suporte cheltuielile de judecată, având în vedere data la care s-a produs renunţarea la judecată.

Consideră intimatul-pârât că nu are nicio vină şi nu se află în culpă faţă de data renunţării la judecată, drept pentru care trebuie să-şi recupereze cheltuielile de judecată făcute în urma atitudinii apelantului-reclamant, care a formulat o cerere de chemare în judecată, pe care instanţa de fond a respins-o ca inadmisibilă, iar în continuare, acesta a formulat apel, ulterior renunţând la judecată.

Mai consideră că legiuitorul a prevăzut acest aspect şi a dat posibilitatea instanţei de apel ca, în această situaţie, sentinţa să poată fi anulată numai în parte, menţinându-se dispozitiile privind cheltuielile de judecată.

Recurentul-pârât a criticat decizia recurată şi în ceea ce priveşte cenzurarea onorariului de avocat şi diminuarea acestuia la jumătate.

Arată că onorariul a fost achitat în vederea formulării tuturor apărărilor/actelor procedurale nesesare soluţionării apelului formulat, mai ales având în vedere că la data formulării întâmpinării nu avea cunoştinţă de o cerere legală de renunţare la judecată, ceea ce nu îi permitea să nu depună toată diligenţa în a formula apărări care, nefiind făcute în termen, erau sancţionate cu decăderea.

Apărarea formulată în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 11.03.2022, prin care, pe cale de excepţie, a invocat nulitatea recursului, solicitând admiterea excepţiei şi, pe cale de consecinţă, constatarea nulităţii recursului ca nemotivat, iar pe fond, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei civile recurate.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât, acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 august 2021, deci, după data intrării în vigoare a acesteia.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 12 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunţat prezenta decizie.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 2651 din 16 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2061 din data de 07.09.2021, pronunţate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" şi, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., a luat act de renunţarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată, dispunând anularea în tot a sentinţei civile nr. 2061/07.09.2021 a Tribunalului Prahova. Totodată, apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat din apel, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii pârâtul Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" a declarat recurs.

Motivele de recurs, deşi încadrate formal în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate se subsumează pct. 5 al aceluiaşi articol, punând în discuţie respectarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură stipulate de art. 406 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 453 C. proc. civ., sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată de la fond, în raport de momentul procedural la care a fost formulată cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată.

Criticile de recurs urmează a fi primite, constatându-se a fi fondate.

Astfel, recurentul-pârât a criticat nemenţinerea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată efectuate în faţa instanţei de fond, considerând că instanţa de apel trebuia să anuleze numai în parte sentinţa atacată, în ceea ce priveşte soluţia pe fond, şi să menţină în rest dispoziţiile sentinţei în ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care prin decizia atacată s-a luat act de renunţarea la judecata cererii introductive.

Art. 406 C. proc. civ.. stipulează, la alin. (1), în sensul că reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă, iar la alin. (3) se prevede că dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut, alin. (5) al art. 406 reglementând posibilitatea renunţării la judecată şi în apel sau în căile extraordinare de atac.

În speţă, urmare comunicării cererii de renunţare, prin întâmpinarea depusă la apelul reclamantului, pârâtul Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" a formulat punct de vedere cu privire la cererea de renunţare la judecată şi, în situaţia în care se va formula o cerere de renunţare în condiţiile legii, a solicitat să se ia act de ea, reiterând cererea de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Ca atare, în raport de dispoziţiile art. 406 alin. (3) C. proc. civ.. şi, cum, în cauză, cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată s-a făcut după comunicarea apelului părţii adverse, în mod nelegal şi cu încălcarea acestor norme de procedură, prin decizia recurată, s-a dispus anularea în tot a sentinţei civile nr. 2061/07.09.2021 a Tribunalului Prahova, instanţa de apel înlăturând în mod greşit dispoziţia instanţei de fond, care obligase reclamantul la plata către pârât a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Soluţia instanţei de apel este una nelegală, aceasta încălcând regulile de procedură cuprinse în art. 453 C. proc. civ.., cât şi art. 406 C. proc. civ.., mai sus redate.

Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală a părţii.

Or, cum renunţarea reprezintă consecinţa firească a actului de dispoziţie al părţii, în mod nelegal instanţa de apel nu a respectat norma de procedură cuprinsă în art. 406 alin. (3) C. proc. civ.., ce are ca fundament culpa reclamantului când renunţă la judecata acţiunii, în condiţiile în care, în speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, această culpă există, desistarea având loc după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât.

Există culpă procesuală şi atunci când se renunţă la judecată, faţă de situaţia că temeiul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, respectiv, o prezumţie de răspundere obiectivă a părţii ce are culpă procesuală.

Fundamentul obligării părţii "căzută în pretenţii" la plata cheltuielilor de judecată constă în culpa sa în declanşarea procesului, culpă care aparţine indubitabil intimatului-reclamant.

Prin urmare, faţă de momentul procesual în care a intervenit renunţarea la judecată, Înalta Curte reţine că instanţa de control judiciar a aplicat în mod greşit dispoziţiile de procedură cuprinse în art. 406 alin. (5) C. proc. civ.., în speţă, o atare situaţie impunând menţinerea dispoziţiei instanţei de fond de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial suportat de partea intimată în faza procesuală de la fond.

Ca atare, sunt fondate criticile recurentului- pârât sub aspectul aplicării greşite de către instanţa de apel a dispoziţiilor procedurale care reglementează renunţarea la judecată, prin raportare la cele privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată şi, constatând întemeiat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.., în temeiul art. 497, raportat la art. 496 din acelaşi cod, va admite recursul declarat de această parte, va casa decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Recurentul- pârât, în finalul cererii de recurs a mai criticat decizia recurată şi sub aspectul cenzurării onorariului de avocat din apel şi al diminuării acestuia la jumătate, mai ales, având în vedere că la data formulării întâmpinării nu avea cunoştinţă de o cerere legală de renunţare la judecată, împrejurare ce nu îi permitea să nu depună toată diligenţa în a formula apărări, care, nefiind făcute în termen, puteau fi sancţionate cu decăderea.

Însă, Înalta Curte găseşte că această critică este o critică de netemeinicie, ce nu poate fi încadrată în motivele de recurs, astfel cum s-a decis prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181/5. III.2020: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Relevante sunt în acest sens considerentele reţinute la următoarele paragrafe:

34. "Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.".

"36. Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

37. În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel, spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât COLEGIUL NAŢIONAL "MIHAI VITEAZUL" împotriva deciziei civile nr. 2651 din 16 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.