Contractual Damages: Res Judicata Effect of Prior Ruling on Statute of Limitations Under Framework Supply Agreement

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, la data de 16 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. – prin lichidator judiciar B. a chemat în judecată pârâta C. S.R.L. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în cuantum total de 47.194.823,70 Euro, şi anume: 4.974.593,93 Euro pentru anul 2011; 5.472.053,38 Euro pentru anul 2012; 6.019.258,76 Euro pentru anul 2013; 6.621.184,55 Euro pentru anul 2014; 7.283.303,03 Euro pentru anul 2015; 8.011.633,38 Euro pentru anul 2016 şi 8.812.796,69 Euro pentru anul 2017, la care se adaugă dobânda legală aferentă prejudiciului adus pentru fiecare an, din perioada 2011 - 2017.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 26.02.2021, reclamanta a indicat că solicită plata daunelor-interese în RON, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, precum şi plata dobânzii legale aferente în RON, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, începând cu ziua scadenţei şi până la data plăţii prejudiciului, conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.

Pârâta C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a solicitat respingerea acţiunii, ca prescrisă; în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 458, pronunţată la data de 26 februarie 2021, în dosarul nr. x/2020, a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, şi respinsă cererea formulată de reclamanta A., prin lichidator judiciar B.., Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., ca fiind prescrisă.

3. Soluţia instanţei de apel

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, reclamanta A. - prin lichidator judiciar B..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1640 din 22 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a respins apelul declarat de apelanta A. - prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 458 din data de 26.02.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata C. S.R.L., ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. – prin lichidator judiciar B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei de apel.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a relevat, pe scurt, situaţia de fapt în cauză şi, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susţinut, în esenţă, următoarele:

Criticile aduse deciziei din apel şi subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au în vedere aplicarea greşită a art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., considerentele deciziei relevând faptul că instanţa a reţinut greşit incidenţa dispoziţiilor legale menţionate. Împrejurarea că instanţa a valorificat acele considerente apreciate ca fiind determinante în prezentul litigiu conduce la concluzia că s-a făcut o aplicare greşită a normelor C. proc. civ.

Astfel, instanţa a reţinut autoritatea de lucru judecat în cauză a deciziei nr. 758/23.04.2020 pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Î.C.C.J., deşi nu sunt îndeplinite condiţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât obiectul este diferit; dosarul nr. x/2018 soluţionează o altă situaţie de fapt şi de drept dedusă judecăţii şi nu sunt incidente prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ. şi, contrar celor reţinute de instanţa de apel în prezenta cauză nu a readus în discuţie caracterul obligaţiei de acces la sistem.

Prin motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că decizia din apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Sub acest aspect, a arătat că nu a fost dezlegată prezenta cauză care are ca obiect repararea prejudiciului adus de către intimată prin neîndeplinirea planului de afaceri anual stabilit prin Anexa 1 pentru perioada 2011 – 2017. Instanţa de apel a soluţionat o cauză similară cu cea dedusă soluţionării în dosarul nr. x/2018, analizând natura obligaţiei de acces la sistem şi stabilind că de la momentul întreruperii accesului la sistem putea rezilia contractul cu daune- prejudicii, chiar şi un eventual prejudiciu cert.

În loc să analizeze natura şi caracterul succesiv al obligaţiilor contractuale de realizare a planului de vânzări, instanţa de apel s-a limitat la analiza obligaţiei de acces la sistem şi rezilierea cu daune-interese a contractului, deşi obiectul cererii era cu totul altul, iar obligaţiile reclamate ca nerealizate erau obligaţii cu caracter succesiv.

Instanţa de apel a soluţionat altă cauză decât cea dedusă judecăţii. În loc să stabilească natura obligaţiilor, s-a limitat la a stabili greşit autoritatea de lucru judecat a deciziei Î.C.C.J. nr. 758/23.04.2020 şi a continuat judecata fără a analiza obligaţiile indicate ca fiind încălcate, rezumându-se la a arăta că din august 2010 trebuia să ceară rezilierea contractului cu daune-interese, posibil certe, indicând texte de lege care nu sunt incidente în cauză, precum şi relaţii contractuale abrogate de părţi şi unele inexistente.

Referitor la contradictorialitatea motivării, recurenta-reclamantă a arătat că, pe de o parte, s-a reţinut că nu s-au indicat obligaţiile încălcate, iar pe de altă parte, instanţa de apel reţine şi indică explicit obligaţiile pretins încălcate.

În decizie se regăsesc şi aprecieri străine de cauză, respectiv faptul că intimata nu şi-a asumat obligaţia de a plăti o sumă de bani, ci de a permite accesul la gestiune. Nu se regăseşte în cerere acest aspect şi nici nu a fost pus vreodată în discuţia părţilor, nici la fond, şi nici în apel, fiind o apreciere care nu are legătură cu dezlegarea cauzei. Însă, C. S.R.L. şi-a asumat şi o serie de obligaţii pe care instanţa de apel le-a ignorat, printre acestea fiind şi obligaţia de realizare a planului anual.

În fine, susţine că în decizie se regăsesc şi aprecieri străine de cauză, respectiv faptul că C. S.R.L. nu şi-a asumat obligaţia de a plăti o sumă de bani, ci de a permite accesul la propria gestiune; nu a fost indicat în cerere acest aspect şi nici nu a fost pus vreodată în discuţie de instanţă, fiind o apreciere care nu are legătură cu dezlegarea cauzei.

În dezvoltarea criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. şi, totodată, având în vedere erorile instanţei de apel, menţionând şi critici incluse în pct. 5 şi 6, recurenta-reclamantă a susţinut următoarele:

În ceea ce priveşte legea aplicabilă, contrar celor reţinute de instanţa de apel, obligaţia asumată şi încălcată este cea de realizare a planului, care are ca şi obligaţie corelativă pe cea de cumpărare, care ţine de esenţa contractului. Întreruperea accesului la sistem nu a stat la baza cererii de chemare în judecată şi nici nu este relevantă atâta timp cât între părţi exista o procedură de comenzi suplimentare stabilită prin actul adiţional nr. x/14.10.2009– art. 18.4. Această dezbatere face obiectul fondului cauzei.

Susţine că, în analiza legii aplicabile, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că executarea contractului presupune încheierea de contracte subsecvente şi a pus în discuţie încheierea contractelor începând cu anul 2011, fiind incidente prevederile noului C. civ. pentru prestaţiile aferente perioadei de realizare a planului 2011– 2017.

Raportat la data la care s-a născut obligaţia asumată şi încălcată pentru perioada 2011 – 2017, aceasta născându-se la data de 1 ianuarie a fiecărui an, începând cu 2012, pentru perioada 2011 – 2017 sunt aplicabile dispoziţiile noului C. civ., având în vedere data la care s-a născut obligaţia de îndeplinire a planului.

Potrivit normelor legale indicate de instanţa de apel, chiar dacă ar fi incidente prevederile C. civ. de la 1864, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958: "În cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită".

În ceea ce priveşte prescripţia, recurenta-reclamantă a arătat că criticile sale vizează greşita aplicare a normelor în materia prescripţiei extinctive.

Astfel, a arătat că dezlegarea instanţei de apel este fundamental greşită. Din octombrie 2009, clauza de alocare a 85% din spaţiul comercial a fost abrogată de părţi, astfel încât nu mai era în vigoare în august 2010 – momentul la care s-a raportat instanţa de apel.

Susţine că dezlegarea a fost dată atât în temeiul unor convenţii abrogate, cât şi în temeiul unor convenţii care nu există, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. Garantarea dreptului preferenţial de distribuţie nu a fost condiţionat, contrar celor reţinute de instanţa de apel. Mai mult, aceste aspecte nu au fost puse în discuţia părţilor, astfel încât nu a formulat apărări în acest sens, fiind încălcat principiul contradictorialităţii, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de apel a analizat o altă situaţie de fapt decât cea dedusă judecăţii, fiind incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că a stabilit că momentul naşterii dreptului la acţiune este august 2010, fiind aplicabile prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958; or, a solicitat prejudiciul nerealizat în perioada 2011 – 2017 ca urmare a nerealizării planului.

În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta-reclamantă a arătat că, fără a motiva în drept, instanţa de apel a reţinut că era posibil să fie estimat pentru viitor în august 2010 şi că poate fi solicitată pe calea acţiunii în justiţie repararea unui prejudiciu viitor dacă acesta este cert. De aceea, consideră că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., incoerenţa motivării privind certitudinea prejudiciului raportat la august 2010 fiind evidentă.

Oricum, această analiză ţine de fondul cauzei, iar aceste aspecte nu au fost discutate în contradictoriu şi nu a formulat apărări în acest sens, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe de altă parte, analizând decizia din apel, a constatat că aceste considerente privind prejudiciul sunt cele prevăzute în art. 1532 alin. (1) C. civ., instanţa de apel aplicând o normă de drept care nu era în vigoare la momentul august 2010, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Caracterul succesiv al obligaţiilor contractuale nu a fost analizat de instanţa de apel şi, astfel, în mod greşit s-a apreciat că a intervenit prescripţia, considerentele reţinute de instanţă nefiind puse în discuţie, ele făcând obiectul soluţionării pe fond a cauzei, şi nu al excepţiei.

În fine, în privinţa condiţiei pur potestative, recurenta-reclamantă a susţinut că dezlegarea este greşită, iar temeiul de drept nu este indicat, lipsind motivarea în drept. Sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât greşit s-a considerat că obligaţia de a asigura accesul la propria gestiune nu este asumată sub condiţie pur potestativă, nefiind prevăzută în contract o condiţie în sensul unui eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care să depindă existenţa (naşterea sau desfiinţarea) contractului încheiat. Executarea sau neexecutarea obligaţiei depinde exclusiv de voinţa părţii contractante, cu asumarea consecinţelor constând în eventuala aplicare a sancţiunilor legale sau contractuale.

Exemplifică, în acest sens, cu titlu de jurisprudenţă, decizia nr. 3138 din 12 iunie 2012, pronunţată de I. C. civ..J. – secţia a II-a civilă, prin care s-a statuat că "în contractul în cauză, condiţia pur potestativă îi conferă locatarului puterea arbitrară de a nu-şi executa obligaţia de plată a chiriei, deoarece din redactarea clauzei contractuale nu rezultă niciun alt element obiectiv, extern de voinţa sa, care să poată fi apreciat, cocontractantul depinzând în totalitate de voinţa locatarului".

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 06.01.2022, sub nr. x/2020.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 02.03.2022, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la 31.10.2019, deci, după data intrării în vigoare a acestei legi.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21.03.2022 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 12 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Primele critici din recurs, subsumate de recurenta-reclamantă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează aplicarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ.., susţinându-se faptul că, prin valorificarea acelor considerente apreciate ca fiind determinante în prezentul litigiu, s-a făcut o aplicare greşită a normelor C. proc. civ. Astfel, se arată, instanţa a reţinut autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 758/23.04.2020, pronunţate în dosarul nr. x/2018 al I. C. civ..J., deşi nu sunt îndeplinite condiţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.., întrucât obiectul este diferit.

Critica este nefondată.

Reglementând autoritatea de lucru judecat, art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. stipulează în sensul că aceasta se ataşează automat hotărârii prin care se soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului, precum şi atunci când se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, cât şi asupra unei chestiuni litigioase dezlegate în cuprinsul considerentelor.

Se constată, prin urmare, că noul C. proc. civ. a recunoscut, în mod explicit, autoritate de lucru judecat, alături de dispozitiv, considerentelor pe care se sprijină soluţia din dispozitiv, aceasta putând fi înţeleasă numai prin prisma raţiunilor de drept şi de fapt care au condus la adoptarea respectivei soluţii.

Potrivit art. 430 teza a II-a C. proc. civ., trebuie recunoscută autoritatea de lucru judecat motivelor cu valoare decizională, adică acelor motive care conţin soluţii asupra unor puncte litigioase ale procesului. Reglementarea puterii de lucru judecat a motivelor decizorii este de natură să ducă la evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătoreşti, dând expresie funcţiei pozitive a autorităţii de lucru judecat.

Ca atare, considerentele pe care se sprijină în mod necesar hotărârea trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat, putând fi, astfel, ulterior opuse, cu efectele lucrului judecat, într-un alt litigiu.

În acest context, în mod legal instanţa de apel a constatat că operează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în privinţa deciziei nr. 758 din 23.04.2020 a I. C. civ..J. – secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Astfel, dosarul în care s-a pronunţat această decizie a avut ca obiect tot o acţiune în răspundere contractuală derivând din contractul-cadru de furnizare produse nepetroliere înregistrat sub nr. x/04.08.2008, iar prin considerentele hotărârii pronunţate I. C. civ..J. a stabilit de când începe să curgă prescripţia pentru daune-interese; în cadrul acelui dosar cuantumul daunelor solicitate era în procent de 3% din planul C. S.R.L. (în euro), propus şi nerealizat, şi nu în sumă determinată, însă, tot pentru aceeaşi perioadă ca în prezentul dosar, 2011 – 2017; aşadar, singura diferenţă constă în aceea că în dosarul de faţă daunele-interese solicitate sunt precizate în sume concrete.

Înalta Curte subliniază că scopul, efectele şi limitele convenţiei-cadru de furnizare produse nepetroliere dintre părţi au fost chestiuni litigioase dezlegate definitiv prin antemenţionata decizie a I. C. civ..J., opusă în prezentul proces prin valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Prin această decizie s-a statuat, iar această decizie se opune în condiţiile art. 430 - 431 alin. (2) C. proc. civ., chiar asupra chestiunilor litigioase repuse în dezbatere în litigiul pendinte, recurenta-reclamantă A. S.R.L.–prin lichidator judiciar B.. formulând acţiunea în baza aceloraşi temeiuri de fapt şi de drept, inclusiv pentru aceeaşi perioadă, aspecte tranşate prin decizia I. C. civ..J. antereferită.

Din acest punct de vedere, instanţa de apel nu putea statua diferit asupra chestiunilor de drept dezlegate, deoarece aceasta ar fi condus la încălcarea ordinii de drept şi o anulare a principiului securităţii juridice. Astfel, în decizia din apel instanţa nu a exercitat, din acest punct de vedere, o operaţiune proprie de interpretare a convenţiei, ci, aşa cum a subliniat în propriile considerente, a valorificat efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat, obligaţie pe care legea i-o trasează imperativ, iar în această măsură, examinarea aplicării greşite a regulilor de procedură stipulate de art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi opusă cu temei în recurs.

În raport de principiul tantum devolutum, quantum apellatum instanţa de apel nu putea decât să constate că operează efectul pozitiv al lucrului judecat în privinţa hotărârii judecătoreşti anterioare, prin efectul dat de art. 430 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., şi să aprecieze că soluţia tribunalului este una legală.

Statuările definitive ale unei hotărâri judecătoreşti se impun, deopotrivă, părţilor şi instanţei ulterioare, care nu poate ignora efectele ei, în condiţiile în care a fost tranşat un aspect al litigiului, întrucât puterea de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă şi întemeiat pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Se susţine că decizia recurată conţine motive străine de natura pricinii, critică ce nu se încadrează în textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., motivul de recurs putând fi invocat doar atunci când "hotărârea cuprinde ... numai motive străine de natura cauzei", condiţia legală a textului impunând, aşadar, ca motivele reţinute de instanţă să fie numai motive străine de natura cauzei, ceea ce nu se regăseşte în speţă.

Motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reglementează situaţia în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura pricinii".

Motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii (ca ipoteze ale cazului de casare evocat) presupun, pe de o parte, situaţia ca, fie considerentele să nu sprijine soluţia din dispozitiv, în sensul că raţionamentul instanţei ar determina o rezolvare contrară decât cea regăsită în partea finală a hotărârii, fie argumentele să fie opuse între ele, în sensul că unele conduc la admitere, iar altele la respingere, astfel încât, neputându-se opta pentru corectitudinea unora sau altora dintre acestea, nu se poate deduce dacă soluţia din dispozitiv este, la rândul său, justă.

Prin cea de-a doua critică formulată în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine contradictorialitatea motivării instanţei de apel, arătând că, pe de o parte, se reţine că nu s-au indicat obligaţiile încălcate, iar pe de altă parte, instanţa de apel reţine şi indică explicit obligaţiile pretins încălcate.

Şi această critică este nefondată, nu există nicio contradictorialitate în decizia Curţii de Apel recurată, instanţa reţinând doar că reclamanta nu a fost riguroasă în formularea cererii, iar apoi a calificat cererea acesteia, prin raportare la starea de fapt şi probele administrate.

Considerentul instanţei de apel arătat în acest sens este clar şi necontradictoriu: "Curtea a constatat că apelanta-reclamantă nu a indicat cu exactitate obligaţiile neexecutate de către intimată, nici în cererea de chemare în judecată, nici în cererea de apel. Aceasta insistă pe aspectul că neexecutarea justificată şi culpabilă de către intimată a obligaţiei de realizare a planului de afaceri lunar a produs prejudiciul care se solicită a fi reparat, fără a indica în mod concret ce obligaţii îi reveneau intimatei-pârâte, obligaţii pe care aceasta nu le-ar fi executat".

În fine, prin cel de-al treilea motiv de recurs invocat, subsumat motivului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., cuprinzând şi critici incluse în pct. 5 şi 6 ale aceluiaşi text, recurenta-reclamantă a criticat decizia recurată sub aspectul reţinerilor acesteia în ceea ce priveşte legea aplicabilă, respectiv prescripţia, susţinând că nemulţumirile sale vizează greşita aplicare a dispoziţiilor în materia prescripţiei extinctive.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care şi-a întemeiat recurenta-pârâtă cererea de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Acest motiv presupune că instanţa de apel a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, le-a aplicat greşit sau le-a ignorat, deşi aveau incidenţă în cauză.

În litigiul de faţă, deducând judecăţii critica formulată în această manieră, recurenta-reclamantă omite faptul că, relativ la dispoziţiile legale aplicabile, instanţa de apel a reţinut regula aplicării legii în vigoare la data încheierii actului juridic, făcând referire, în privinţa dispoziţiilor legale aplicabile raportului juridic litigios, la prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora "contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, executarea şi încetarea sa".

Prin urmare, Curtea de Apel a stabilit, fără echivoc, aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor înscrise în C. civ. de la 1864, ceea ce nu contravine legii.

Aceasta, având în vedere contractul-cadru înregistrat sub nr. x/04.08.2008 (de intimata-pârâtă C. S.R.L.) şi sub nr. x/17.07.2008 (de către recurenta-reclamantă A.), modificat succesiv prin anexele la acesta şi care, fiind parte din contractul-cadru, urmează regimul juridic aplicabil contractului- cadru.

Susţinerile recurentei-reclamante în cadrul acestei critici, bazate pe obligaţii succesive, neexecutate în perioada de referinţă –2011 - 2017– nu pot fi primite, şi aceasta având în vedere tot dezlegările anterioare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 758 din 23.04.2020, prin care s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că neexecutarea contractului a intervenit în luna august 2010 şi, în consecinţă, că în raport de prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, "intimata-pârâtă, recurentă-reclamantă A. – prin lichidator judiciar B.., Bucureşti în prezentul dosar, s.n.- avea posibilitatea ca din momentul încălcării obligaţiei contractuale – indicat în mod expres în cererea de chemare în judecată şi reţinut în litigiile anterioare dintre părţi cu valoare de prezumţie a puterii lucrului judecat ca fiind august 2010 – să acţioneze (...)".

Aşadar, criticile referitoare la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune sunt nefondate, neîntemeiat susţinându-se că prescripţia extinctivă aplicabilă litigiului este cea reglementată de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, şi nu cea prevăzută de art. 8 din acelaşi Decret, pe considerentul că prestaţiile părţilor decurgând din contract sunt succesive, ceea ce ar atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 12, după cum, tot în mod nelegal aceasta pretinde că instanţa de apel ar fi aplicat în cauză prevederea art. 1532 alin. (1) C. civ. Parcurgând considerentele deciziei, Înalta Curte constată că nu se regăsesc nicăieri referiri la acest text de lege, şi nici considerente care ar fi subsumate lui.

Cât priveşte celelalte susţineri ale recurentei-reclamante, acestea nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate, ci aspecte de fond ale raporturilor juridice dintre părţi, care, de altfel, nu pot fi analizate în recurs, excedând controlului de legalitate.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurentă nu justifică casarea acesteia, recursul fiind nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. – prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei civile nr. 1640 din 22 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.