Territorial competence consolidation by default when exclusive competence exception is raised after the first legal hearing

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.08.2020 sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a formulat contestaţie solicitând instanţei anularea Raportului de evaluare nr. x/17.07.2020, întocmit de aceasta din urmă.

Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 761/17.05.2021, admiţând excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, reţinând incidenţa art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 raportat la domiciliul reclamantei.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa nr. 87/2021 din 28 septembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru regulator de competenţă.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut, la rândul său, că judecătorul învestit prin declinare, a ridicat din oficiu la primul termen de judecată din 28.09.2021, excepţia propriei necompetenţe teritoriale, în raport de dispoziţiile art. 130 alin. (2), art. 131 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A constatat că excepţia necompetenţei teritoriale este întemeiată, având în vedere că, în cauză nu suntem în ipoteza sesizării unei instanţe necompetente teritorial-Curtea de Apel Bucureşti, care nu şi-a verificat din oficiu, la primul termen de judecată în care părţile au fost legal citate, competenţa teritorială exclusivă, aşa cum o obligă art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

A mai reţinut instanţa că, în pricina de faţă primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe sesizate a fost 08.03.2021, legala citare fiind reţinută chiar în încheierea de şedinţă corespunzătoare, excepţia necompetenţei teritoriale exclusive (consacrată de art. 10 alin. (3) teza I din Legea 554/2004, modificată) fiind ridicată de judecător abia la al doilea termen de judecată, cel din 17 mai 2021.

Conchide, Curtea de Apel Bacău, în sensul că, devine incidentă, pentru identitate de raţiune Decizia în interesul legii nr. 31/2019, pomenită, care a statuat cu caracter obligatoriu (art. 517 alin. (4) C. proc. civ.): "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."

Ca atare, reţine instanţa, aplicând această decizie la speţă, se constată că neinvocarea în termenul legal a excepţiei de necompetenţă constituie o consolidare a competenţei în favoarea primei instanţe învestite, fapt ce nu poate fi ulterior ignorat.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Aşa cum reiese din cele menţionate în prezenta decizie, prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, obiectul cauzei este o acţiune în contencios administrativ formulată de o persoana fizică şi că în asemenea litigii, în aplicarea art. 10 alin. (3) teza I din Legea 554/2004, modificată, competenta teritorială revine exclusiv instanţei în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamanta-în speţă Curţii de Apel Bacău.

Însă, cum corect a reţinut Curtea de Apel Bacău, în cauză, ne aflăm în ipoteza sesizării unei instanţe necompetente teritorial-Curtea de Apel Bucureşti, care nu şi-a verificat din oficiu, la primul termen de judecată în care părţile au fost legal citate, competenţa teritorială exclusivă, aşa cum o obligă art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa cum reiese din procedura derulată în faţa primei instanţe învestite că, Curtea de Apel Bucureşti, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, respectiv 8 martie 20121, a încuviinţat cererea formulată de către reclamantă de acordare a unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării, pentru data de 17 mai 2021, neverificând şi nestabilind, din oficiu, dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

La data de 17 mai 2021, aceeaşi instanţă, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de apel Bucureşti în soluţionarea prezentului litigiu şi reţinut cauza spre soluţionare cu privire la excepţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., spre deosebire de necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti care poate fi invocată în orice stare a pricinii, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică şi cea de ordine privată pot fi invocate cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar, în raport de prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

În speţă, excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată, din oficiu, la cel de-al doilea termen de judecată, respectiv la data de 17 mai 2021, iar nu la primul termen la care părţile au fost legal citate, şi anume 8 martie 2021, când s-a dispus amânarea judecării cauzei.

Instanţa învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă trebuie să aibă în vedere nu numai normele de competenţă şi dispoziţiile legale care stabilesc competenţa materială/funcţională, ci şi normele de drept procesual, care atribuie competenţa de soluţionare completului/instanţei care s-a declarat competent/competentă să soluţioneze cauza.

Drept urmare, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a devenit competentă să soluţioneze cauza, întrucât nu a invocat incidentul procedural în termen.

Prin Decizia nr. 31/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Complet Recurs in Intersul Legii - RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov.

Înalta Curte a stabilit faptul că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că punerea în discuţie a excepţiei de necompetenţă teritorială se face, conform art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Având în vedere considerentele arătate şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2022.