Appeal declared null and void for lack of procedural capacity after appellant's death, leaving in force the dismissal of the motion to revise a public information access ruling
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby leaving in force the lower court's decision that had dismissed the underlying motion for revision. The dispute concerned a request for access to public information regarding land title documentation, where the appellant sought to revise a prior appellate ruling based on an alleged violation of the positive effect of res judicata; however, the procedural status was fundamentally altered because the appellant was found to have died before the appeal hearing. The decisive legal basis was the absolute exception of lack of procedural capacity, as civil procedural capacity ceases upon death under the Civil Code, rendering any acts performed by a deceased person null under the Code of Civil Procedure, which required the court to ex officio declare the appeal invalid rather than adjudicate the merits of the res judicata argument.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ, art. 35 din C. civ, art. 40 din C. proc. civ, art. 40 alin. (1) din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) din C. proc. civ; Appeal declared null and void for lack of procedural capacity after appellant's death, leaving in force the dismissal of the motion to revise a public information access ruling: The dispute concerned a request for access to public information regarding land title documentation, where the appellant sought to revise a prior appellate ruling based on an alleged violation of the positive effect of res judicata; however, the procedural status was fundamentally altered because the appellant was found to have died before the appeal hearing. The decisive legal basis was the absolute exception of lack of procedural capacity, as civil procedural capacity ceases upon death under the Civil Code, rendering any acts performed by a deceased person null under the Code of Civil Procedure, which required the court to ex officio declare the appeal invalid rather than adjudicate the merits of the res judicata argument.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited for admitting the exception and declaring the appeal null due to lack of procedural capacity.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2022
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin deciziei civile nr. 282 din 4 martie 2020, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire declarată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 1.723 din 09.12.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Cluj.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, raportat la norme codului de procedură invocate pentru admisibilitatea cererii de revizuire este necesar a se verifica tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Analizând elementele arătate instanţa a constatat că cele două dosare vizează comunicare de informaţii de interes public, însă cererile sunt diferite.
Astfel, în dosarul nr. x/2019, s-a solicitat instanţei a se asigura accesul la documentaţia întocmită de comisia municipală Cluj ce a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr. x din 12.07.1993,emise în favoarea lui B. şi să se asigure realizarea de copii, după documentele ce se vor considera necesare. În dosarul nr. x/2019, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la comunicarea informaţiilor publice reprezentând situaţia prezentată de către OCPI Cluj cu adresa nr. 13 445 din data de 26.09.2014 către Comisia judeţeană de fond funciar, Comisia Locală de Fond Funciar Cluj Napoca, prefectul judeţului Cluj şi primarul municipiului Cluj Napoca.
Constată instanţa că nu există identitate între cele două dosare din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată. Caracterul diferit al informaţiilor solicitate permite concluzia lipsei cauzei comune în cele 2 dosare, ca element al excepţiei autorităţii de lucru judecat. Cerinţele legale, părţi, obiect şi cauză, trebuie să fie cumulative, însă în cauză lipseşte tripla identitate.
În aceste circumstanţe nu se poate reţine nici încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, invocat de către revizuent în cererea de revizuire în condiţiile în care nu se poate reţine identitatea, din perspectiva celor trei elemente menţionate
Cele 3 dosare, deşi au elemente comune din perspectiva naturii lor, respectiv cereri de comunicare a unor informaţii publice, sunt diferite din perspectiva obiectului concret al informaţiilor ce se cer a fi comunicate, astfel încât aspectele judecată în dosar nr. x/2019 nu pot fi analizat din perspectiva dosarului nr. x/2019
Aşadar, nu se poate da eficientă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, întrucât, mai înainte de a se stabili ce anume s-a judecat deja, pentru a produce efectul pozitiv, este necesar a se verifica dacă cerinţele legale referitoare la autoritatea de lucru judecat sunt prezente în cauză. Considerentele sentinţe conţin motive ce justifică dispozitivul, specifice situaţiei de fapt şi de drept din dosarul tribunalului, diferită de cea existentă în dosarul curţii de apel.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuentul A. (decedat) împotriva deciziei civile nr. 282 din 4 martie 2020 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
În urma verificărilor efectuate de instanţă din oficiu în baza de date privind evidenţa persoanelor administrată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a rezultat că recurentul-revizuent A., figurează decedat la data de 13 august 2020 .
La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2021, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentului-revizuent.
III. Soluţia instanţei de recurs
Examinând, cu prioritate, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Condiţiile de exercitare a acţiunii civile stabilesc cadrul general obligatoriu pentru orice instanţă sesizată, constituind primul act de verificare procesuală la care aceasta este obligată.
Astfel, dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. prevăd că orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii.
Se reţine că o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile este capacitatea procesuală de folosinţă, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii procesuale civile. Această capacitate este o reflectare în plan procesual a capacităţii civile de exerciţiu.
În cazul persoanelor fizice, cacitatea de folosinţă, aşa cum se statuează de art. 35 din C. civ., începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Înalta Curte constată că, în raport de aceste considerente de ordin teoretic, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul instanţei de recurs, recurentul A., figurează ca fiind decedat din data de 13 august 2020, conform actului de deces nr. 2859/2020.
Prin urmare, la data judecării recursului, reclamanta era lipsită capacitate procesuală de folosinţă, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 40 din C. proc. civ.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile.
Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie. Actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosinţă sunt nule, aceeaşi fiind sancţiunea şi în cazul actelor de procedură făcute în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă, a cărei capacitate de folosinţă a încetat prin deces.
Având în vedere că una dintre condiţiile de exercitare ale acţiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată din oficiu şi va constata nul recursul formulat de revizuentul A. (decedat) împotriva deciziei civile nr. 282 din 4 martie 2020 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată din oficiu.
Constată nul recursul formulat de revizuentul A. (decedat) împotriva deciziei civile nr. 282 din 4 martie 2020 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2022.