Validity of insurance resolution measures based on forged bank statements in solvency recapitalization

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 20.04.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în principal, constatarea nulităţii Deciziei ASF nr. 463 din 04.04.2017, iar în subsidiar, anularea Deciziei ASF nr. 463 din 04.04.2017.

Prin sentinţa nr. 1291 din 20 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta ASF ca nefondată.

Sentinţa nr. 1291 din 20 martie 2018 a fost atacată cu recurs de reclamanta A. S.A., întemeiat în drept pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar invocând şi critici ce se circumscriu formal pct. 6 al aceluiaşi articol, potrivit propriilor precizări ulterioare.

II. Hotărârea a cărei revizuire se solicită

Prin Decizia nr. 2084 din 31 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1291 din 20 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi, rejudecând pe fond, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. şi a anulat Decizia nr. 463 din 04.04.2017 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Instanţa de recurs a reţinut în esenţă că Decizia nr. 463/2017 a fost adoptată avându-se în vedere faptul că societatea înregistra risc de lichiditate semnificativ, risc de credit semnificativ, risc de rezervă ridicat, risc reputaţional ridicat, risc de solvabilitate semnificativ.

Instanţa de recurs a respins primul motiv de casare invocat de recurentă, reţinând că motivarea sentinţei răspunde exigenţelor instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a fost considerat întemeiat, întrucât:

Prin Decizia ASF nr. 1019/26.07.2017, în conformitate cu art. 20 lit. a) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare, republicată, s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară la societatea reclamantă, în cuprinsul deciziei menţionându-se că reclamanta înregistrează la data de 31.03.2017 o rată MCR de 368%, respectându-se astfel prevederile art. 95 alin. (1) lit. d) pct. ii din Legea nr. 237/2015, precum şi o rată SCR de 159%, respectându-se astfel art. 72 alin. (1) din Legea nr. 237/2015. Împrumutul subordonat, care a făcut obiectul adresei nr. x/26.04.2017, transmisă de A. şi înregistrată la ASF sub nr. x/26.04.2017, îndeplineşte particularităţile fondurilor proprii de rang I conform art. 71 din Regulamentul delegat nr. 35/2015 de punere în aplicare a disp. art. 67-69 din Legea nr. 237/2015. Prin urmare, se constată restabilirea fondurilor proprii pe baze eligibile la nivelul cerinţei minime de capital conform art. 71 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 237/2015, a nivelului fondurilor proprii eligibile la nivelul cerinţei de capital de solvabilitate conform art. 71 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, iar coeficientul de lichiditate este supraunitar.

Referitor la măsura de recuperare a împrumuturilor în relaţie cu entităţile afiliate şi a creanţelor de la debitori diverşi, reclamanta a făcut demersurile necesare în vederea recuperării acestora. Având în vedere că recuperarea creanţelor necesită un proces de lungă durată, reclamanta a apelat la mecanismul de acoperire a pierderilor pentru suma de 30 milioane euro conform art. 71 alin. (1) lit. e) pct. i şi alin. (5) din Regulamentul delegat al Comisiei Europene nr. 35/2015, astfel fiind îndeplinite măsurile stabilite prin art. 5 lit. d) şi lit. e) din Decizia ASF nr. 901/18.04.2016.

În ceea ce priveşte reducerea riscului de concentrare şi de credit, reclamanta a procedat la reanalizarea politicii de reasigurare, la plasarea riscurilor către reasigurători cu rating, a restructurat tratatul de reasigurare existent, prin sindicalizare (trei reasigurători faţă de unul, entităţi afiliate), precum şi prin introducerea unei clauze de garantare în favoarea reasiguratului.

Referitor la evaluarea creanţelor asigurătorului, a dosarelor de daună înregistrate şi a rezervei de daună pe fiecare categorie de asigurare, reclamanta a desemnat un auditor financiar care a efectuat evaluarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la data de referinţă 31.03.2016 şi care a întocmit raportul de evaluare în data de 15.12.2016, prezentat la ASF la data de 22.12.2016.

Instanţa de recurs a reţinut că decizia contestată în prezenta cauză a fost emisă la data de 4.04.2017, deci ulterior datei de 31.03.2017 care este menţionată în mod expres în cuprinsul Deciziei ASF nr. 1019/26.07.2017.

Aşadar, decizia prin care s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară la societatea reclamantă confirmă împrejurarea că, anterior emiterii deciziei a cărei anulare se solicită în prezentul litigiu, reclamanta respecta dispoziţiile legale a căror încălcare s-a reţinut prin decizia contestată, şi anume disp. art. 95 alin. (1) lit. d) pct. ii din Legea nr. 237/2015, întrucât înregistra la 31.03.2017 o rată MCR de 368%, precum şi disp. art. 72 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, având în vedere că înregistra la aceeaşi dată o rată SCR de 159%.

În ceea ce priveşte restabilirea fondurilor proprii, se face referire în Decizia nr. 1019/26.07.2017 la împrumutul subordonat, care a făcut obiectul adresei A. nr. x/26.04.2017, înregistrată la ASF sub nr. x/26.04.2017, şi care îndeplineşte particularităţile fondurilor proprii de rang I conform disp. art. 71 din Regulamentul delegat nr. 35/2015 de punere în aplicare a disp. art. 67-69 din Legea nr. 237/2015. Este vorba despre un împrumut în valoare de 50 milioane euro acordat reclamantei de B. S.R.L., în calitate de acţionar principal, împrumut vărsat integral în contul societăţii reclamante în data de 11.03.2017, în scopul capitalizării şi restabilirii fondurilor proprii ale asigurătorului.

În decizie se precizează că măsura de recapitalizare stabilită prin art. 5 lit. g) şi lit. h) din Decizia ASF nr. 901/18.04.2016 a fost îndeplinită ca urmare a împrumutului subordonat acordat societăţii de către acţionarul majoritar.

Având în vedere aspectele reţinute chiar în Decizia ASF nr. 1019/26.07.2017, instanţa a apreciat că la data de 4.04.2017 nu se mai justifica stabilirea măsurilor enumerate în decizia contestată, în conformitate cu prevederile art. 26. alin. (1) lit. a) din Legea nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor.

În aceste condiţii, a considerat întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 246/2015, respectiv: art. 26 alin. (1) lit. a), art. 42 alin. (1) lit. a), art. 43 alin. (1).

III. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 2084 din 31 martie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, intimata pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat la data de 12.07.2021 (data poştei) cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de revizuire invocat, a susţinut că, în fapt, din informaţii ce nu au putut fi cunoscute la data pronunţării Deciziei nr. 2084/31.03.2021 şi aduse la cunoştinţa instanţei de recurs, a rezultat, fără putinţă de tăgadă că, în realitate, disponibilităţile băneşti avute în vedere la constatarea restabilirii fondurilor proprii ale societăţii, respectiv cele 50 milioane de euro pretins vărsate în contul societăţii de asigurări, în baza contractului de împrumut subordonat încheiat cu B. S.R.L., nu existau în contul indicat de societate, A. S.A. neavând niciodată relaţii contractuale cu instituţia bancară la care aceasta a susţinut că era deschis contul în care fusese transferată suma respectivă.

Astfel, A. S.A. a raportat, începând cu 2017, la A.S.F. active lichide constând în disponibilităţi la C.. Valoarea raportată la data de 31.12.2020 era în cuantum de 365.205.000 RON, iar la data de 31.03.2021 era în cuantum de 615.637.500 RON, conform documentelor şi explicaţiilor transmise de societate la A.S.F. în perioada martie 2017-mai 2021.

În anul 2021, A. S.A. a susţinut că a contractat un nou împrumut în valoare de 50 mil. euro de la societatea comercială de la care a contractat şi împrumutul din anul 2019, contract care însă nu a fost pus la dispoziţia autorităţii de supraveghere.

Din anul 2017 până în prezent, dovedirea raporturilor comerciale dintre societatea bancară şi societatea de asigurare s-a realizat prin depunerea unor înscrisuri (extrase bancare şi confirmări) semnate de un reprezentant al societăţii bancare şi din care a rezultat că soldul acestui cont nu a înregistrat fluctuaţii.

În urma demersurilor efectuate de către A.S.F. a rezultat că în evidentele societăţii bancare C. nu a fost identificat contul cu numărul indicat de societate prin reprezentanţii săi legali, cont care apare pe extrasele de cont pe care societatea le-a pus la dispoziţia A.S.F., iar între această societate bancară si A. S.A. nu există relaţii contractuale.

A.S.F. a obţinut aceste informaţii în baza acordurilor de cooperare privind schimbul de informaţii cu supraveghetorii sau autorităţile şi organismele din statele terţe, informaţii care sunt/pot fi folosite, cu obligativitatea respectării secretului profesional şi în scopul utilizării acestor informaţii numai în scopul supravegherii. Cerinţele impuse de lege sunt imperative.

Solicitarea de asistenţă internaţională a fost transmisă ca urmare a suspiciunilor A.S.F. cu privire la autenticitatea extraselor de cont emise de societatea bancară semnate de un reprezentant al acesteia, prezentate de A. S.A. la A.S.F., precum şi cu privire la lipsa mişcărilor în cont/neaccesarea disponibilităţilor.

Prin scrisoarea transmisă în data de 20.04.2021, înregistrată la A.S.F. cu nr. RG x/28.04.2021 şi nr. VPA 3246/28.04.2021, autoritatea de supraveghere din ţara de origine a comunicat A.S.F. că în evidenţele societăţii bancare indicate nu a fost identificat contul menţionat în documentele prezentate de societatea de asigurări, cont care apare pe extrasele de cont pe care societatea le-a pus la dispoziţia A.S.F. şi că între societatea bancară si A. S.A. nu există relaţii contractuale. Totodată, s-a comunicat faptul că toate confirmările de sold emise valabil de bancă poartă obligatoriu două semnături, iar nu numai una, aşa cum sunt cele prezentate de către societate.

Aspectele au fost transmise autorităţii sub condiţia păstrării confidenţialităţii şi utilizării informaţiilor în procesul de supraveghere.

Din interogarea site-ului x (care aplică un sistem recunoscut la nivel global ce alocă fiecărei afaceri un număr unic de identificare şi furnizează date comerciale şi rapoare de analiză a întreprinderii), a reieşit, de asemenea, faptul că reprezentantul societăţii bancare care figurează în înscrisurile depuse la A.S.F. de către societate, are drept de semnătură numai împreună cu o altă persoană care are atribuit drept de semnătură.

Totodată, potrivit jurnalelor publice nr. 2747/24.02.2017, nr. 3612/13.03.2017 şi nr. 1610/01.02.2018 publicate la Registrul Comerţului din ţara de origine, rezultă că persoana în cauză putea să certifice documente emise de societatea bancară numai împreună cu un alt director.

În consecinţă, cu respectarea prevederilor art. 12 şi art. 19 din Legea 237/2015 privind cadrul legal privitor la schimbul de informaţii obţinut ca urmare a cooperării cu alte autorităţi, organisme şi privitor la garantarea secretului profesional, precum şi a cerinţelor de confidenţialitate ale D. privind utilizarea informaţiilor şi diseminarea acestora către terţi, A.S.F. a utilizat datele primite de la autoritatea de supraveghere din ţara de origine a entităţii bancare în scopul verificării îndeplinirii de către A. S.A. a condiţiilor legale cu privire la SCR şi MCR şi la coeficientul de lichiditate.

Mai mult decât atât, societatea E. S.R.L. - auditorul statutar al A. S.A., al situaţiilor financiare întocmite conform IFRS şi a auditului conform Normei nr. 4/2017, ale machetelor S.02.01.02., S.23.01.01, S.25.02.21., S.25.03.21., S.28.01.01., S.28.02.01 privind raportările în Regimul de solvabilitate II, prin adresa înregistrată la A.S.F. cu nr. x/10.06.2021, şj-a retras cele două rapoarte de audit aferente anului 2020 (cu informarea A.S.P.A.A.S.4 şi a societăţii). Opinia acestuia a fost una fără rezerve pentru toate rapoartele de audit întocmite pentru această societate.

Astfel, societatea de audit a informat A.S.F. că a demarat o serie de verificări suplimentare, inclusiv contactarea prin mijloace diferite a instituţiei bancare menţionate în extrasele de cont. În acest sens, la data de 8 iunie 2021, auditorul a contactat C., utilizând adresa generică de e-mail: x@x.ch. prin care s-au solicitat clarificări suplimentare.

Ca urmare a acestui demers pentru verificarea informaţiilor menţionate, la data de 8 iunie 2021, auditorul a primit un răspuns din partea C., sub forma de corespondenţă electronică asumată de F., prin care se menţionează că societatea nu deţine conturi deschise la această instituţie bancară. De asemenea, prin acest mesaj, C. precizează că informaţiile deţinute iniţial de auditor, respectiv confirmarea cu privire la pretinsele conturi ale Societăţii la bancă, puse la dispoziţia acestuia în vederea pregătirii celor două rapoarte de audit, nu este reală şi nu este emisă de la o adresă de corespondenţă care aparţine C., domeniul oficial al acesteia fiind axionbank.ch, iar nu axionswissbank.com.

Ulterior, auditorul a purtat altă corespondenţă cu C., pe data de 11.06.2021, pentru a confirma faptul că aceasta a emis scrisoarea de confirmare bancară datată 31.07.2020, care a fost prezentată de managementul A. S.A. în original, în forma notarială şi în copie apostilată, în finalul adresei transmise A.S.F., auditorul precizând: "După cum lesne se poate observa, toate elementele de mai sus ne-au atras atenţia asupra practicilor inacceptabile ale Societăţii. Aceste practici, care aruncă o umbră de îndoială asupra integrităţii managementului Societăţii, se cer a fi investigate pentru o perioadă de 3-4 ani în trecut (având în vedere faptul că originea contului bancar poate fi urmărită până în 2017). Ca urmare a primirii acestor informaţii am luat decizia retragerii rapoartelor noastre de audit emise la 12 mai 2021, cu privire la care v-am informat în adresa noastră anterioară."

Corespondenţa purtată de G. S.R.L., în calitate de auditor extern angajat de reclamantă, cu reprezentanţii băncii din Elveţia, C., pentru confirmarea soldului societăţii auditate, din răspunsul cărora reiese clar şi fără echivoc faptul că reclamanta nu a avut niciodată niciun cont sau relaţie cu C. şi că toate scrisorile, confirmările sau documentele similare care circulă sunt false.

În apărare, prin adresa nr. x/11.05.2021, A. S.A. a comunicat A.S.F. "decizia C. de a înceta raporturile comerciale cu societatea, respectiv notificarea A. de a transfera în termen de 90 de zile disponibilul din cont", această măsură fiind determinată de investigaţiile desfăşurate de către FINMA şi de către auditorul statutar cu privire la existenţa contului şi a disponibilităţilor băneşti.

Ulterior, în data de 19.05.2021, conducerea societăţii, prin dl. H., a transmis prin e-mail înregistrat la A.S.F. sub nr. x/19.05.2021 următorul mesaj însoţit de documente: "vă rugăm să primiţi anexate dovezile documentare care atestă transferul fondurilor în suma de EUR 125 milioane din C. în contul nr. x deschis pe numele A. la banca I., după cum urmează:

- ordin de plată pentru transferul fondurilor în suma de EUR 125 milioane din contul nr. x deschis la C. în contul nr. x, deschis la banca I.. (C.);

- corespondenţă purtată cu banca C. pentru transferul fondurilor în suma de EUR 125 milioane (C. şi în traducere în limba română: C.);

- extras de cont I.. Ne exprimăm speranţa că în urma prezentării acestor dovezi, acţiunea dvs. de control se va încheia, luând act de existenţa fondurilor."

Tot în data de 19.05.2021, se revine asupra mesajului anterior şi se precizează că "Pentru buna ordine şi completitudine a setului de informaţii doveditoare transmise anterior, vă transmitem anexat şi extrasul de cont din data de 12.05.2021, emis de banca I., pentru contul nr. x", fiind ataşat acest nou extras de cont.

Având însă în vedere informaţiile transmise de autoritatea de supraveghere din Elveţia (FINMA) privind inexistenţa contului cu nr. x de la C. şi ţinând cont de faptul că disponibilul în contul nr. x din banca I. ar proveni din contul nr. x, A.S.F. a formulat o nouă solicitare a asistenţă internaţională în vederea verificării existenţei noului cont comunicat ca fiind deschis la banca I. S.A. şi a disponibilităţilor de contul indicat de asigurător.

Ca urmare a acestei solicitări, prin adresa din 1.07.2021, înregistrată la A.S.F. cu nr. x/02.07.2021, FINMA a comunicat următoarele:

"(...) contul x, al cărui titular este societatea sus-numită, nu este deschis în registrele I.. În forma sa actuală, numărul de cont a fost rezervat şi colectarea documentelor de deschidere a contului şi analiza lor este în curs de desfăşurare. Dosarul nu a fost încă depus la Departamentul de Conformitate.

De asemenea, am depus extrasul de cont din data de 12 mai 2021, pe care l-aţi ataşat solicitării dumneavoastră către I.. Banca consideră că acest cont este fals. Banca nu a putut identifica nicio disponibilitate bănească a A. S.A..

În plus faţă de scrisoarea noastră anterioară din 20 aprilie 2021, dorim să vă informăm după cum urmează: pe data de 10 iunie 2021, C. S.A. a fost contactată de către J., în numele B. S.R.L., solicitând informaţii bancare. J. a furnizat documente suplimentare din data de 8 iunie 2021, care au fost prezentate ca fiind dovezi pentru existenţa şi transferul fondurilor. C. a informat Parchetul Lugano, atât cu privire la noile documente false primite, cât şi cu privire la înregistrarea frauduloasă a unui domeniu Internet din care au fost trimise acestea".

IV. Apărările intimatei

Intimata A. S.A. a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, raportat la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând respingerea cererii de revizuire, ca tardiv formulată, întrucât a fost depusă după ce termenul se împlinise la data de 28 mai 2021 (prin raportare la data adresei iniţiale a FINMA, din 20.04.2021) şi intervenise sancţiunea decăderii în conformitate cu art. 185 din Cod.

În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată şi menţinerea deciziei instanţei de recurs ca fiind temeinică şi legală.

Pe fondul cererii de revizuire, a susţinut intimata că nu sunt îndeplinite unele dintre condiţiile esenţiale prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. pentru admiterea revizuirii, respectiv acelea ca înscrisul invocat să fi existat la data la care a fost pronunţată hotărârea ce se solicită a fi revizuită şi să fi fost determinant, adică apt de a conduce la o altă soluţie dacă ar fi fost cunoscut de instanţă.

Or, înscrisurile prezentate de către contestatoarea ASF sunt emise ulterior pronunţării deciziei atacate şi cuprind informaţii referitoare la contul bancar al A. S.A., valorificate ulterior de către ASF prin emiterea unei alte decizii, nr. 1148/17.09.2021, fără niciun fel de legătură cu decizia ce a făcut obiectul deciziei civile atacată cu prezenta cerere de revizuire.

V. Considerentele şi soluţia instanţei de revizuire

V.1. Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., termenul de formulare a cererii de revizuire în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ este de o lună şi curge "din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă".

În speţă, revizuenta a invocat drept înscris nou, determinant pentru cauză, adresa emisă la 01.07.2021 de autoritatea elveţiană de supraveghere a pieţei financiare FINMA, înregistrată la ASF cu nr. x/02.07.2021, care nu reprezintă - astfel cum fără temei susţine intimata – doar o "recomunicare" a adresei anterioare, ci constituie comunicarea rezultatului unor cercetări ţintite, ca răspuns la solicitarea ASF de completare a verificărilor iniţiale şi, după caz, de confirmare/infirmare a situaţiei care a creat suspiciunea lipsei de veridicitate a operaţiunilor şi actelor de care s-a prevalat intimata pentru ridicarea procedurii de redresare şi, respectiv, pentru a contesta Decizia nr. 463/2017 în prezenta cauză.

V.2. Examinând cererea de revizuire prin prisma motivului de revizuire invocat şi în limitele prescrise de art. 513 alin. (3), (4) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate şi este fondată, pentru următoarele considerente:

Contrar susţinerilor intimatei din întâmpinare, în speţă sunt îndeplinite cumulativ toate cerinţele pentru admisibilitatea revizuirii prevăzute de art. art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, din chiar cuprinsul cererii de revizuire reiese, în mod neechivoc, întrunirea condiţiei invocării de către partea revizuentă a unui înscris doveditor, în sensul de instrumentum (mijloc de probă prin el însuşi).

De asemenea, Înalta Curte apreciază întrunită şi condiţia preexistenţei înscrisului exhibat de parte, în sensul avut în vedere de legiuitorul procedural.

În acest context, reţine că înscrisul reprezentat de adresa emisă la 01.07.2021 de Divizia de asigurare a respectării legislaţiei şi cooperare internaţională din cadrul K., înregistrată la ASF cu nr. x/02.07.2021, este o completare relevantă a înscrisului reprezentat de adresa din 20.04.2021 emisă tot de FINMA şi înregistrată la ASF cu nr. RG/x/28.04.2021, acestea relevând împreună, în mod evident, o situaţie preexistentă, dar ascunsă cu viclenie de partea potrivnică, conduită ce a împiedicat-o pe revizuentă să obţină înscrisul doveditor al caracterului neveridic al înscrisurilor prezentate de societate înainte de soluţionarea procesului, autoritatea neavând suficiente indicii din surse publice/externe şi nici posibilitatea de a accelera activitatea autorităţii străine (aceasta din urmă, confruntându-se, la rândul său, cu dificultăţi în stabilirea situaţiei reale, tocmai din cauza comportamentului intimatei).

Este, deci, evident vorba de un înscris nou, neutilizat în litigiul dintre părţi, fiind "descoperit" în sensul legii după pronunţarea deciziei a cărei revizuire se cere, şi este determinant, ceea ce înseamnă că, dacă înscrisul ar fi fost cunoscut, de instanţa a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut duce la pronunţarea unei alte soluţii.

În acest context, este de observat că unul dintre argumentele esenţiale ale soluţiei date de instanţa de recurs a fost acela legat de împrejurarea că, în Decizia ASF nr. 1019 din 26.07.2017, se reţine vărsarea în contul A. în data de 11.03.2017 a împrumutului subordonat în cuantum de 50 milioane de euro de către B., în calitate de acţionar principal, astfel că măsura de recapitalizare stabilită prin Decizia nr. 901/18.04.2016 era îndeplinită anterior emiterii Deciziei nr. 463/04.04.2017, în timp ce înscrisul nou este invocat în revizuire tocmai pentru dovedirea nerealităţii vărsării împrumutului.

Or, Înalta Curte, având în vedere cuprinsul acestui înscris, constată că instanţa de recurs în mod eronat a considerat că, "în condiţiile în care împrumutul subordonat a fost vărsat integral în contul societăţii reclamante în data de 11.03.2017, rezultă că măsura de recapitalizare stabilită prin art. 5 lit. g) şi lit. h) din Decizia ASF nr. 901/18.04.2016 a fost îndeplinită anterior emiterii deciziei ce formează obiectul prezentului litigiu" şi care, astfel, nu şi-ar mai găsi justificarea.

În realitate, trebuie observat că, din înscrisurile obţinute şi depuse la dosar de revizuenta Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, reies împrejurările determinante pentru cauză.

Astfel, din scrisoarea datată "Berna, 20.04.2021", semnată de reprezentanţii Diviziei de asigurare a respectării legislaţiei şi cooperare internaţională din cadrul autorităţii de supraveghere din Elveţia (K.), înregistrată la ASF cu nr. RG/x/28.04.2021, reiese că în evidenţele C. S.A. nu a fost identificat contul cu nr. x, care apare pe extrasele de cont pe care societatea le-a pus iniţial la dispoziţia ASF.

Însuşi auditorul extern desemnat a înaintat către ASF corespondenţa prin care societatea bancară în discuţie confirmă că extrasele de cont prezentate de societatea reclamantă ca fiind emise de către această bancă sunt false.

Acelaşi auditor a informat ASF cu privire la retragerea rapoartelor sale de audit ca urmare a noilor informaţii obţinute.

Corespondenţa purtată de G. S.R.L., în calitate de auditor extern angajat de societatea reclamantă cu reprezentanţii băncii C. din Elveţia, pentru verificarea soldului contului societăţii auditate, relevă faptul că societatea nu a avut niciodată vreun cont sau relaţie comercială cu C. şi că toate scrisorile, confirmările sau documentele similare care circulă sunt false.

În sfârşit, prin scrisoarea în limba engleză (depusă şi în traducere în limba română) datată "Berna, 01.07.2021", semnată de reprezentanţii Diviziei de asigurare a respectării legislaţiei şi cooperare internaţională din cadrul autorităţii de supraveghere din Elveţia (Swiss Financial Market Supervisory Authority), înregistrată la ASF cu nr. x/02.07.2021, FINMA a comunicat ASF că în evidenţele I. nu a fost identificat nici contul nr. x, care apare pe noul extras de cont pe care societatea l-a pus la dispoziţia ASF.

Împrejurarea invocată de intimată, referitoare la faptul că informaţiile mai sus menţionate, privind contul bancar al A. S.A. ar fi fost valorificate ulterior de către revizuenta ASF prin emiterea Deciziei nr. 1148/17.09.2021, este irelevantă pentru caracterizarea înscrisului din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., neavând – aşa cum chiar partea subliniază - nicio legătură cu decizia examinată în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, care contrazic considerentele şi soluţia deciziei instanţei de recurs, în temeiul art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată de intimata pârâtă ASF este admisibilă şi fondată, astfel că va proceda la admiterea acesteia.

V.3. Rejudecând recursul în urma admiterii revizuirii, Înalta Curte reţine următoarele:

V.3.1. Cererea de recurs

Se constată că, în motivarea recursului, recurenta reclamantă a reiterat criticile de nelegalitate şi netemeinicie menţionate în contestaţie, precizând că, după comunicarea documentelor ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, a invocat şi nulitatea absolută a deciziei, deoarece Hotărârea Consiliului ASF a fost luată cu nerespectarea cvorumului legal pentru constituire, respectiv deliberare, conform art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012.

Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod eronat situaţia de fapt, considerând că la dezbateri ar fi participat 6 din cei 8 membri ai Consiliului ASF, şi a pronunţat hotărârea cu încălcarea art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012.

A invocat recurenta şi art. 163 alin. (18) din Legea nr. 237/2015, susţinând că s-a făcut dovada că această constatare a prezumtivelor contravenţii s-a realizat, într-adevăr de către persoanele cu atribuţii privind supravegherea şi controlul din cadrul ASF, conform Notei privind analiza modului şi a stadiului de îndeplinire a planului de redresare prezentate în şedinţa Consiliului ASF din data de 27.03.2017, dar sancţiunile s-au aplicat prin hotărârea Consiliului ASF contestată, în condiţiile în care la şedinţa acestui consiliu din data de 27.03.2017 nu a existat cvorumul legal pentru constituire, respectiv deliberare, conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

În procesul-verbal al şedinţei Consiliului ASF din 27.03.2017 sunt nominalizate 6 persoane în componenţa consiliului, dintre care doar 4 persoane au semnat procesul-verbal. În preambulul procesului-verbal nr. x al şedinţei Consiliului ASF din 27.03.2017 se face menţiunea că doar 2 membri neexecutivi ai consiliului sunt absenţi.

A susţinut recurenta că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 nu pot fi primite, întrucât vizează adoptarea hotărârilor, iar recurenta a contestat legala constituire a Consiliului ASF (lipsa cvorumului) pentru deliberare, respectiv neîndeplinirea condiţiilor imperative prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (2) din ordonanţă. De asemenea, greşit s-a raportat instanţa la un număr total de membri ai Consiliului de 8, iar nu de 9 cât prevede legea.

O altă critică vizează faptul că judecătorul fondului nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocate în contestaţie, spre exemplu, neîndeplinirea cerinţei prevăzute la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 246/2015 (deteriorarea rapidă a situaţiei financiare), dar şi criticile cuprinse în pct. 1.2.-1.5. din contestaţie (reţinerea greşită a înregistrării de către societate a unui risc de credit semnificativ/ridicat, a unui risc de rezervă ridicat, a unui risc reputaţional).

A precizat recurenta că a indicat în mod expres că nu a fost îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 246/2015, respectiv "deteriorarea rapidă a situaţiei financiare", ASF fiind obligată - pentru a putea lua legal una dintre măsurile prevăzute de Legea nr. 246/2015 - să analizeze situaţia financiară de la momentul deschiderii procedurii de redresare financiară, prin comparaţie cu situaţia financiară de la momentul aplicării măsurii de rezoluţie.

A invocat, în acest context, o îmbunătăţire a coeficientului de lichiditate, de la 0.80 la 0.83, iar în cazul raportării la valorile SCR şi MCR (prezentate în raportul din data de 31.12.2016), valori confirmate de L., auditorul numit de ASF, rezultă de asemenea că valorile sunt îmbunătăţite.

Judecătorul fondului nu a conferit însă Deciziei ASF nr. 1019/2017 aceeaşi forţă probantă cu cea a Deciziei nr. 463/2017, iar recurenta reclamantă a renunţat la proba cu expertiza de specialitate doar pentru că, între timp, a fost emisă Decizia ASF nr. 1019 din 26.07.2017, care în opinia sa confirma temeinicia criticilor aduse prin acţiune.

Recurenta reclamantă a invocat şi puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 5151/21.12.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a CAF şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 6109/18.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

V.3.2. Apărările intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata pârâtă a invocat excepţia tardivităţii recursului (pe care ulterior nu a mai susţinut-o) şi excepţia nulităţii recursului, ambele respinse de instanţa de recurs.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

V.3.3. Argumentele de fapt şi de drept relevante reţinute de instanţa de revizuire în rejudecarea recursului

În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurenta reclamantă.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Referitor la critica vizând faptul că judecătorul fondului nu ar fi analizat toate motivele de nelegalitate invocate în contestaţie, Înalta Curte constată – contrar susţinerilor recurentei – că prin considerentele sentinţei s-a răspuns implicit argumentelor de pretinsă nelegalitate a constatărilor din decizia ASF privind deteriorarea rapidă a situaţiei financiare, înregistrarea unui risc de credit semnificativ/ridicat, a unui risc de rezervă ridicat şi a unui risc reputaţional.

Astfel, prin sentinţă s-a reţinut că, în urma evaluării categoriilor de riscuri menţionate, pârâta ASF a constatat o deteriorare semnificativă a capacităţii financiare a A. S.A. şi nerespectarea de către societate şi de către persoanele care fac parte din conducerea acesteia a reglementărilor/deciziilor emise de A.S.F., fiind necesară aplicarea măsurilor de rezoluţie în vederea protejării creditorilor de asigurări şi evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilităţii financiare a pieţei de asigurări, conform art. 42 alin. (1) lit. b), coroborat cu art. 43 alin. (2) din acest act normativ, iar în lipsa aducerii de către reclamantă a unor dovezi care să contrazică această situaţie de fapt, instanţa de fond a conchis că A.S.F. a acţionat în consens cu scopul activităţii de supraveghere, care este acela de apărare a drepturilor şi intereselor asiguraţilor/păgubiţilor/beneficiarilor din contractele de asigurare.

În acest context, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsuşirea de către instanţa de judecată a argumentelor unei părţi nu echivalează cu o motivare contradictorie, nici cu una străină de natura cauzei, pentru a se reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menţionat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare directă la actul administrativ contestat, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Or, Înalta Curte reţine că, în speţă, principalele măsuri ale planului de redresare aprobat de A.S.F. prin Decizia nr. 1458/21.07.2016 au vizat recapitalizarea, recuperarea împrumuturilor în relaţie cu entităţi afiliate şi debitori diverşi, reanalizarea politicii de reasigurare, măsuri operaţionale, precum şi remedierea deficienţelor constatate prin actele de control ale A.S.F.

Ca urmare a analizării modului de îndeplinire a măsurilor stabilite prin planul de redresare financiară, coroborat cu raportările contabile aferente trimestrului IV al anului 2016, A.S.F. a constatat că activele societăţii de asigurări erau inferioare obligaţiilor aferente activităţii de asigurări generale, coeficientul de lichiditate al societăţii era subunitar, nefiind respectate nici dispoziţiile legale referitoare la cerinţele minime de capital.

Faţă de toate aceste constatări şi de ponderea semnificativă a societăţii A. pe piaţa de asigurări, ASF a constatat că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, procedând la emiterea Deciziei nr. 463/04.04.2017.

Abia ulterior emiterii deciziei, A. S.A. a depus la A.S.F. un extras de cont din care reieşea acordarea de către B. - S.R.L., în calitate de acţionar principal, a unui împrumut subordonat în cuantum de 50 milioane euro ce ar fi fost vărsat integral în contul A. - S.A. în data de 11.03.2017, în scopul capitalizării şi restabilirii fondurilor proprii ale asigurătorului.

Analizând situaţia financiară a asigurătorului, raportat la aceste noi informaţii, intimata pârâtă ASF a constatat că măsura de recapitalizare stabilită prin art. 5 lit. g) şi h) din Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 901/2016 a fost îndeplinită ca urmare a împrumutului subordonat acordat societăţii de către acţionarul majoritar; că societatea recurentă înregistra la data de 31.03.2017 o rată MCR de 368%, încadrându-se în prevederile art. 95 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 237/2015, cu modificările ulterioare, precum şi o rată SCR de 159%, conform art. 72 din Legea nr. 237/2015; că prin împrumutul subordonat ce se califica drept fonduri proprii de bază eligibile se respectă nivelul cerinţei minime de capital şi de capital de solvabilitate conform dispoziţiilor art. 71 din aceeaşi lege, coeficientul de lichiditate fiind supraunitar.

Referitor la evaluarea creanţelor asigurătorului, a dosarelor de daună înregistrate şi a rezervei de daună pe fiecare categorie de asigurare, A.S.F. a reţinut că recurenta a desemnat un auditor financiar care a efectuat evaluarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la data de referinţă 31.03.2016 şi care a întocmit raportul de evaluare în data de 15.12.2016, prezentat autorităţii la data de 22.12.2016, iar prin Decizia nr. 1019/26.07.2017 s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară la A. S.A.

Înalta Curte consideră că închiderea procedurii de redresare financiară pe baza planului de redresare după emiterea Deciziei nr. 463/2017 nu valorează dovadă pentru netemeinicia sau nelegalitatea actului administrativ contestat, astfel cum eronat apreciază recurenta reclamantă, ci este de natură să susţină eventual, aşa cum corect a sesizat şi judecătorul fondului, eficienţa măsurilor dispuse anterior de A.S.F.

Pe de altă parte, cel puţin în ceea ce priveşte considerentele Deciziei A.S.F. nr. 1019/26.07.2017 referitoare la pretinsul împrumut de 50 milioane euro, acestea sunt evident contrazise de situaţia reală relevată prin adresa x din 1.07.2021, înregistrată la A.S.F. cu nr. x/02.07.2021.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, în aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 237/2015, în baza Memorandumului de înţelegere multilateral al D., intimata pârâtă A.S.F. a solicitat asistenţă internaţională în vederea confirmării existenţei contului (şi soldului acestuia) deschis la societatea bancară C. S.A. pe numele A. S.A.

Cu adresa înregistrată la ASF cu nr. RG/x/28.04.2021, FINMA a comunicat că în evidenţele C. nu a fost identificat contul nr. x, care apare pe extrasele de cont pe care societatea le-a pus la dispoziţia ASF.

La noua solicitare de asistenţă internaţională formulată de ASF ca urmare a faptului că societatea A. a prezentat noi înscrisuri, în temeiul cărora a susţinut că ar fi transferat disponibilităţile în discuţie din contul mai sus menţionat într-un cont nou (nr. x), deschis la o altă bancă (I.), FINMA a transmis adresa 1.07.2021, înregistrată la A.S.F. cu nr. x/02.07.2021, în care se arată că rezultatul verificărilor a relevat că "(...) contul x, al cărui titular este societatea sus-numită, nu este deschis în registrele I.. (...) Banca consideră că acest cont este fals. Banca nu a putut identifica nicio disponibilitate bănească a A. S.A.."

În plus faţă de scrisoarea anterioară din 20 aprilie 2021, s-a precizat că C. a informat Parchetul Lugano, atât cu privire la documentele false primite, cât şi cu privire la înregistrarea frauduloasă a unui domeniu Internet din care au fost trimise acestea.

Prin urmare, în mod legal instanţa de fond a reţinut că intimata pârâtă A.S.F. a acţionat în consens cu scopul activităţii de supraveghere, care este acela de apărare a drepturilor şi intereselor asiguraţilor şi beneficiarilor efectelor contractelor de asigurare, în timp ce recurenta pare să nu înţeleagă nici în prezent gravitatea situaţiei imputate, neîncercând măcar să răspundă acuzaţiilor de utilizare a unor înscrisuri şi informaţii false, ci prevalându-se practic în continuare de acestea ca şi când ar fi reale.

Înalta Curte constată - în contextul factual al speţei - că, potrivit art. 16 din Legea nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor:

"(4) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate solicita asigurătorului întreprinderea următoarelor măsuri:

a) reducerea profilului de risc al asigurătorului, inclusiv reducerea riscului de solvabilitate şi/sau lichiditate;

b) aplicarea de măsuri de recapitalizare;

c) revizuirea strategiei şi structurii operaţionale a asigurătorului;

d) modificarea structurii de administrare a asigurătorului şi de conducere;

e) verificarea adecvării rezervelor tehnice şi acoperirea acestora de active admise.

Art. 17.

(1) Măsurile impuse asigurătorilor de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, conform art. 16 alin. (4), trebuie să fie proporţionale cu gravitatea deficienţelor şi amplitudinea obstacolelor supuse remedierii.

(2) Măsurile prevăzute la art. 16 alin. (4) nu împiedică Autoritatea de Supraveghere Financiară să ia măsurile prevăzute de Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare, în vederea restabilirii situaţiei financiare a asigurătorului."

Prin urmare, având în vedere deficienţele de ordin operaţional şi modul de gestionare a fondurilor, care au condus la deficitul mai mult decât substanţial rezultat în principal din vânzarea poliţelor de asigurare sub tariful notificat, cu scopul creşterii artificiale a cotei de piaţă, în condiţiile în care recurenta reclamantă avea obligaţia de concurenţă loială şi de respectare a tuturor cerinţelor legale prevăzute pentru activitatea de asigurare specifică, neputând fi reţinută realitatea înscrisurilor invocate de societate în contraprobă, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că Decizia nr. 463/2017 a fost legal emisă de ASF.

Totodată, în ceea ce priveşte pretinsa aplicare greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012, Înalta Curte nu poate primi ca fondată această critică.

Astfel, chiar dacă în prezenta cauză instanţa de fond s-a referit impropriu la "numărul de 8 membri" ai Consiliului, iar nu la numărul total de 9 membri prevăzut de lege, din care 8 membri în funcţie, această împrejurare nu este de natură să conducă la o altă concluzie decât cea a îndeplinirii cvorumului pentru deliberare şi, respectiv, adoptarea hotărârii contestate.

Înalta Curte constată, în această ordine de idei că, la data de 27.03.2017 (când s-au adoptat măsurile din actul administrativ contestat), Consiliul A.S.F. s-a constituit în şedinţă cu 6 din cei 8 membri în funcţie ai Consiliului (absenţi fiind doar numiţii M. şi N.), deci a fost respectată cerinţa prezenţei majorităţii membrilor acestuia.

Trebuie observat că legea reglementează compunerea Consiliului dintr-un număr total de 9 membri, la data de referinţă existau 8 membri în funcţie şi 1 funcţie vacantă prin demisie şi nicio dispoziţie legală nu prevede că acest consiliu nu se poate întruni valabil dacă există funcţii vacante, câtă vreme este întrunit numărul minim de membri prezenţi (majoritatea simplă de jumătate plus unu din numărul de 9 membri).

De asemenea, Înalta Curte constată că hotărârea Consiliului A.S.F. a fost şi adoptată în conformitate cu prevederile legale, cu respectarea cvorumului de 2/3 din numărul membrilor prezenţi, întrucât membrii prezenţi au votat în unanimitate propunerile formulate, aşa cum rezultă din procesul-verbal de şedinţă depus la dosar.

În acest context, se reţine că, deşi recurenta a speculat pe tema neîntrunirii cvorumurilor, nu s-a înscris în fals împotriva menţiunilor din cuprinsul Procesului-verbal nr. x al şedinţei Consiliului ASF din 27.03.2017 (care nominalizează cei 6 membri ai consiliului prezenţi, în preambulul său făcându-se, de asemenea, menţiunea că doar 2 membri ai consiliului, neexecutivi, sunt absenţi).

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici pretinsa putere de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate în dosarul nr. x/2017, invocată de recurenta-reclamantă, având în vedere că dosarul respectiv a vizat anularea unei alte decizii a A.S.F., de amendare a numitului O. (punându-se într-adevăr în discuţie, între alte aspecte, şi prezenţa şi cvorumul membrilor Consiliului ASF la adoptarea deciziilor din data de 10.04.2017), astfel că în speţă nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză juridică a celor două litigii, astfel cum impun prevederile art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ. pentru a se putea opune de către una dintre părţile acelui proces efectul de lucru judecat.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

În consecinţă, în temeiul art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., urmare admiterii cererii de revizuire formulate de intimata pârâtă ASF, va schimba în tot Decizia nr. 2084 din 31 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 şi, rejudecând recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A., îl va respinge – în temeiul art. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ. - ca nefondat, cu consecinţa menţinerii soluţiei pronunţate de curtea de apel prin sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată prin întâmpinare.

Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Schimbă în tot Decizia nr. 2084 din 31 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1291 din 20 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.