Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 66/2022 AI generated

Adult training agency wins RON 129,257 compensation arrears from Education Ministry and Qualifications Authority

Case Number Decizia nr. 66/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected as unfounded the appeals brought by the Ministry of Education and the National Qualifications Authority, thereby upholding the lower court's decision that had ordered these two defendants, jointly and severally, to pay the claimant regional agency RON 129,257 as compensation for the unpaid fees of the members of the county authorization commissions and of the evaluators of professional training providers and programs for October 2014 – December 2016. The dispute was an administrative claim for payment arising from the statutory framework on adult professional training, where the claimant had made repeated funding requests for retroactive payments but the defendants had failed to allocate the funds. The court held that the applicable provisions, particularly Article 24(1) of Government Ordinance No. 129/2000 and Article VIII(6) of Emergency Ordinance No. 96/2016, imposed the payment obligation and that the funding was to come from the state budget through the Ministry's budget; the 5th-of-the-month deadline for submitting credit requests was not a limitation period or a forfeiture rule, the phrase "payments for 2016" covered all arrears for that year, and the Ministry had passive standing as the principal budget authorizing officer despite its separate legal personality from the Authority, with the cited case law on salary claims not being applicable to this statutory reimbursement claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 222 din C. civ, art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 129/2000, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Adult training agency wins RON 129,257 compensation arrears from Education Ministry and Qualifications Authority: The dispute was an administrative claim for payment arising from the statutory framework on adult professional training, where the claimant had made repeated funding requests for retroactive payments but the defendants had failed to allocate the funds. The court held that the applicable provisions, particularly Article 24(1) of Government Ordinance No. 129/2000 and Article VIII(6) of Emergency Ordinance No. 96/2016, imposed the payment obligation and that the funding was to come from the state budget through the Ministry's budget; the 5th-of-the-month deadline for submitting credit requests was not a limitation period or a forfeiture rule, the phrase "payments for 2016" covered all arrears for that year, and the Ministry had passive standing as the principal budget authorizing officer despite its separate legal personality from the Authority, with the cited case law on salary claims not being applicable to this statutory reimbursement claim.

Keywords

AI generated
statutory grounds state compensation standing to appeal reimbursement credit educational training allowances qualification framework

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Main ground for the verdict: the court found that the invoked ground for cassation (misapplication of substantive law) was not established, so the appeals were dismissed as unfounded.
art. 222 din C. civ
Un argument suplimentar din perspectiva analizată este reprezentat de dispoziţiile art. 222 din C.
art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 129/2000
Membrii comisiilor de autorizare sau, după caz, a supleanţilor acestora, care participa la şedinţele comisiei, în conformitate cu art. 24 alin.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Procedural basis cited in the dispositive for rejecting the appeals as unfounded in administrative litigation.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Procedural rule cited in the dispositive providing that the appeal court dismisses the appeal when it is unfounded.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Main ground for the verdict: the court found that the invoked ground for cassation (misapplication of substantive law) was not established, so the appeals were dismissed as unfounded.

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Procedural basis cited in the dispositive for rejecting the appeals as unfounded in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive providing that the appeal court dismisses the appeal when it is unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

1.1. La data de 29.06.2017 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2017, acţiunea formulată de reclamanta AJPIS Braşov, prin care aceasta a chemat în judecată pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Autoritatea Naţională pentru Calificări, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 129.257 RON, reprezentând plata membrilor comisiilor de autorizare din judeţul Braşov, precum şi plata evaluatorilor de furnizori şi programe de formare profesională pentru perioada octombrie 2014 – decembrie 2016, conform art. 22 din H.G. nr. 522/2003, art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000, precum şi VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 96/2016.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 8624/2017 din data de 06 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta AJPIS Braşov în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Calificări şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

1.3. Prin sentinţa civilă nr. 1509 din data de 28.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, invocată din oficiu şi a dispus declinarea cauzei formulate de reclamanta Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Autoritatea Naţională pentru Calificări, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

De asemenea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

1.4. Prin decizia civilă nr. 2754/22.06.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost stabilită competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta AJPIS Braşov în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Calificări şi Ministerul Educaţiei Naţionale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 23.01.2019 cu numărul x/2017*.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1296 din 3 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Educaţiei Naţionale, ca nefondată.

A admis acţiunea şi a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamanţi a sumei de 129 257 RON cu titlu de despăgubiri.

3. Cererile de recurs exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1296 din 3 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională pentru Calificări şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

3.1. Recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii civile atacate şi rejudecând, să se dispună respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Criticile aduse de recurenta-pârâtă sentinţei atacate vizează, în esenţă, următoarele aspecte:

Susţine recurenta pârâta că Autoritatea Naţională pentru Calificări se organizează şi funcţionează în baza prevederilor art. 340 alin. (2) al Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 556/2011 privind organizarea, structura şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Calificări, cu modificările şi completările ulterioare şi a Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 5520/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Autorităţii Naţionale pentru Calificări, cu modificările şi completările ulterioare.

Activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor a fost coordonată de către Autoritatea Naţională pentru Calificări până la data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, rectificată, iar până la această dată, membrii comisiilor de autorizare sau, după caz, supleanţii acestora şi evaluatorii de furnizori şi programe de formare erau plătiţi de agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe baza unor tarife stabilite de Autoritatea Naţională pentru Calificări, din fondurile bugetare ale Ministerului Educaţiei Naţionale.

Expunând cadrul legal care reglementează activitatea de finanţare a comisiilor de autorizare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi evoluţia acestuia, recurenta pârâtă arată că, aşa cum se poate observa chiar din cererea de chemare în judecată a Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din judeţul Braşov, niciuna dintre adresele prin care se solicită finanţarea nu respectă termenul limită, respectiv: "Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale . . . . . . . . . .transmite până pe data de 5 a lunii curente un necesar de credite bugetare pentru plata activităţilor desfăşurate....".

Dimpotrivă, prin ultima adresă înaintată Autorităţii Naţionale pentru Calificări şi prin cererea de chemare în judecată se cere finanţarea unei sume aferente perioadei octombrie 2014 - decembrie 2016.

Conform prevederilor art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 96/2016, finanţarea cheltuielilor se va face din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, prin Autoritatea Naţională pentru Calificări, până la încheierea anului financiar 2016, însă trebuie avut în vedere că aceasta trebuie să respecte cadrul legal ce o reglementează şi nu poate veni în urma nerespectării obligaţiilor de a prezenta până pe data de 5 a lunii curente a centralizatorului cu documente justificative reprezentând cheltuielile angajate în luna anterioară, certificate în ceea ce priveşte necesitatea, legalitatea şi regularitatea acestora, conform Anexei nr. 6 la Metodologia de finanţare a comisiilor de autorizare a furnizorilor deformare profesională şi a specialiştilor folosiţi de către acestea.

În această privinţă, recurenta pârâtă apreciază a fi interpretată cu rea credinţă cererea prin care se solicită plata unor sume pe perioada octombrie 2014 - decembrie 2016 în condiţiile în care cadrul legal stipulează "... cheltuielile ... aferente anului 2016".

De asemenea, menţionează că Autoritatea Naţională pentru Calificări a venit în sprijinul Comisiilor de autorizare Judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti prin Circulara transmisă la data de 27.12.2016 prin adresa nr. x/27.12.2016, prin care li se aducea la cunoştinţă că activitatea de autorizare, precum şi plata comisiilor de autorizare şi a specialiştilor a fost preluată de Ministerul Muncii şi li se solicita să depună ultimele cereri de plată aferente anului 2016, întrucât pentru documentele primite după data de 05.01.2017 nu mai putea fi efectuate plăţi.

Astfel, având în vedere cadrul legal menţionat, Autoritatea Naţională pentru Calificări nu avea temei legal în vederea efectuării plăţilor la care se face referire decât pentru luna decembrie a anului 2016, în condiţiile în care s-au respectat prevederile Metodologiei de finanţare a comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor şi specialiştilor pe domenii ocupaţionale, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5437/21.09.2011, respectiv prezentarea, până pe data de 5 a lunii ianuarie 2017 a centralizatorului cu documente justificative reprezentând cheltuielile angajate în luna anterioară, certificate în ceea ce priveşte necesitatea, legalitatea şi regularitatea acestora, conform Anexei nr. 6 la Metodologia de finanţare a comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională şi a specialiştilor folosiţi de către acestea.

3.2. Recursul declarat de pârâta Ministerul Educaţiei Naţionale a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului formulat, casarea în tot a sentinţei civile atacate şi, rejudecând pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, recurenta pârâtă a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, motivat de faptul că plata sumelor care formează obiectul pretenţiilor reclamantei se efectuează de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, instituţie care are statutul de persoană juridică distinctă faţă de instituţia recurentă şi al cărui preşedinte are calitatea de reprezentant legal şi ordonator secundar de credite, invocând în acest sens prevederile art. 5 alin. (7) din H.G. nr. 556/2011 privind organizarea, structura şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Calificări, "A.N.C administrează si gestionează resursele financiare alocate de la bugetul de stat si ye cele rezultate din venituri proprii."

În susţinerea excepţiei, a mai invocat şi prevederile art. 8 din din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5437/21.09.2011 prin care s-a aprobat Metodologia de finanţare a comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor şi specialiştilor pe domenii ocupaţionale, art. 15 alin. (1) al Capitolului 5 din acelaşi ordin, Capitolul IV din Contractul de colaborare prevăzut în Anexa nr. 2 din Metodologia de finanţare a comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor şi specialiştilor pe domenii ocupaţionale.

De asemenea, a făcut referire la şi Circulara nr. 8856/27.12.2016 trimisă de Autoritatea Naţională pentru Calificări către Comisiile de autorizare judeţene, respectiv municipiului Bucureşti.

Mai mult, referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Educaţiei Naţionale, a susţinut recurenta pârâtă că această chestiune de drept a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 13/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 763/29.09.2016, decizie prin care se soluţionează un recurs în interesul legii, în considerentele acestei decizii ICCJ analizând problema de drept a calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.

ICCJ atrage atenţia că această decizie vizează şi cauzele ce au ca obiect şi solicitarea de drepturi salariale (par. 30), iar pe de altă parte dezleagă chestiunea calităţii procesuale pasive a ordonatorului principal de credite în litigiile ce au la bază un contract de muncă.

Particularizând, în situaţia în care pretenţia formulată prin acţiune, alcătuind obiectul cererii de chemare în judecată, constă în acordarea unor drepturi de natură salarială, iar reclamantul înţelege să acţioneze în justiţie pentru recunoaşterea şi valorificarea drepturilor sale, atât instituţia/autoritatea publică angajatoare, cât şi autoritatea publică centrală, în considerarea calităţii acesteia de ordonator principal de credite, determinarea calităţii procesual pasive presupune identificarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, respectiv titularul obligaţiei de plată a drepturilor salariale (par. 43-44).

Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii (par. 49-50).

Un argument suplimentar din perspectiva analizată este reprezentat de dispoziţiile art. 222 din C. civ., care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Aşadar, independent de existenţa din punct de vedere juridic a unei relaţii de subordonare între două persoane juridice, legea opreşte confuziunea patrimonială între acestea şi, în consecinţă, interzice răspunderea reciprocă a celor două persoane juridice pentru obligaţiile proprii.

Pe fond, a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât, aşa cum se poate observa atât din cererea de chemare în judecată, cât şi din adresele şi referatele ataşate la dosar, niciuna din adresele prin care se solicită finanţarea nu respectă termenul limită, respectiv de a transmite până la data de 5 a lunii curente, un necesar de credite bugetare reprezentând cheltuielile angajate în luna anterioară dimpotrivă, prin ultima adresă înaintată Autorităţii Naţionale pentru Calificări solicitându-se de către reclamantă finanţarea unei sume aferente perioadei octombrie 2014 - decembrie 2016.

A mai învederat că instituţia pârâtă a fost pusă în imposibilitatea de a plăti sumele solicitate de către reclamantă având în vedere prevederile art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în care se stipulează în mod expres că:

"(2) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

(3) Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare."

Ţinând cont de cadrul legal menţionat anterior, a susţinut recurenta pârâtă faptul că atât Ministerul Educaţiei Naţionale, cât şi Autoritatea Naţională pentru Calificări nu au temei legal în vederea efectuării plăţilor la care se face referire decât pentru luna decembrie a anului 2016, în condiţiile în care s-au respectat prevederile Metodologiei de finanţare a comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor şi specialiştilor pe domenii ocupaţionale aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5437/21.09.2011, respectiv prezentarea, până pe data de 5 a lunii ianuarie 2017 a centralizatorului cu documente justificative reprezentând cheltuielile angajate în luna anterioară, certificate în ceea ce priveşte necesitatea, legalitatea şi regularitatea acestora, conform Anexei nr. 6 la metodologia de finanţare a comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională şi a specialiştilor folosiţi de către acestea.

În consecinţă, transmiterea globală a sumelor solicitate, respectiv netransmiterea solicitărilor de plată lună de lună, aşa cum stipulează în mod expres prevederile metodologiei menţionate mai sus, a făcut imposibilă plata acestor sume, întrucât raportările privind execuţia bugetară se întocmesc şi se transmit lunar ajungându-se astfel că la finalul lunii decembrie în bugetul acestei instituţii să nu se regăsească decât sumele aferente lunii decembrie.

În atare situaţie, rezultă fără echivoc că nedepunerea necesarului de credite lună de lună, aşa cum prevede metodologia menţionată mai sus, a condus la imposibilitatea efectuării retroactive a plăţilor în luna decembrie 2016 pentru lunile anterioare, fapt care intră în culpa exclusivă reclamantei, motiv pentru care cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.

4. Apărările formulate

4.1. Prin întâmpinarea formulată în cauză la recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale, recurenta pârâtă Autoritatea Naţională pentru Calificări a reiterat solicitările formulate prin cererea de recurs.

4.2. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata reclamantă Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei civile atacate.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, recurenta pârâtă Autoritatea Naţională pentru Calificări a solicitat respingerea susţinerilor intimatei reclamante din întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu prealabil, este de menţionat că cele două recursuri declarate de către pârâte vor fi analizate simultan, fiind invocate critici de nelegalitate similare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că reclamanta a solicitat obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale în solidar cu Autoritatea Naţională pentru Calificări la plata sumei de 129.257 RON reprezentând plata membrilor comisiilor de autorizare din judeţul Braşov, precum şi plata evaluatorilor de furnizori şi programe de formare profesională pentru perioada octombrie 2014 - decembrie 2016, conform art. 22 din H.G. nr. 522/2003, art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000 şi art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 96/2016.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentele pârâte, aminteşte Înalta Curte că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

În esenţă, ceea ce invocă recurentele este faptul că atât Ministerul Educaţiei Naţionale, cât şi Autoritatea Naţională pentru Calificări nu au temei legal în vederea efectuării plăţilor la care se face referire decât pentru luna decembrie a anului 2016, în condiţiile în care s-au respectat prevederile Metodologiei de finanţare a comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor şi specialiştilor pe domenii ocupaţionale aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5437/21.09.2011, respectiv prezentarea, până pe data de 5 a lunii ianuarie 2017 a centralizatorului cu documente justificative reprezentând cheltuielile angajate în luna anterioară, certificate în ceea ce priveşte necesitatea, legalitatea şi regularitatea acestora, conform Anexei nr. 6 la metodologia de finanţare a comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională şi a specialiştilor folosiţi de către acestea.

Analizând situaţia dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instituţia reclamantă, în baza O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, autorizează furnizori care pot organiza programe de formare profesională, finalizate prin certificate de calificare şi de absolvire cu recunoaştere naţională, iar activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesională este coordonată de către Autoritatea Naţională de Calificări, care, în vederea autorizării furnizorilor formare profesională înfiinţează, în subordinea sa, comisii de autorizare judeţene, fără personalitate juridică.

Comisiile de autorizare sunt constituite din 5 membri, al căror mandat este de 4 ani, mandat ce poate fi reînnoit pentru noi intervale de câte 4 ani. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, comisiile de autorizare folosesc evaluatori de furnizori şi programe de formare. Sediile comisiilor de autorizare se află la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Membrii comisiilor de autorizare sau, după caz, a supleanţilor acestora, care participa la şedinţele comisiei, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000, sunt plătiţi de agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe baza unor tarife stabilite de Autoritatea Naţională pentru Calificări, din fondurile bugetare al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi alocate în acest sens către Autoritatea Naţională pentru Calificări. La fel şi evaluatorii de furnizori şi programe de formare folosiţi de comisiile de autorizare sunt plătiţi de agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe baza unor tarife stabilite de Autoritatea Naţională pentru Calificări, tot din fondurile bugetare ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, şi alocate în acest sens către Autoritatea Naţională pentru Calificări.

În acest sens, Autoritatea Naţională pentru Calificări, pe baza necesarului de credite transmis de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, virează sumele solicitate în conturile AJPIS, astfel încât agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene să poată efectua plata către: a) evaluatori de furnizori şi programe de formare şi către b) membrii comisiei de autorizare judeţene.

Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 129/2000: "(1) Pentru activitatea desfăşurată membrii comisiilor de autorizare sau, după caz, supleanţii acestora, care participă la şedinţele comisiei, sunt plătiţi de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, pe baza unor tarife stabilite de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale."

Potrivit dispoziţiilor art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, rectificată, publicată din Monitorul Oficial, Partea I nr. 1009 din 15 decembrie 201: "(6) Până la încheierea anului financiar 2016, finanţarea cheltuielilor pentru plata indemnizaţiilor membrilor comisiilor de autorizare judeţene şi a municipiului Bucureşti, a evaluatorilor de furnizori şi programe de formare, folosiţi de aceste comisii, cheltuielile pentru funcţionarea comisiilor de autorizare, cheltuielile materiale pentru servicii şi cheltuielile de capital aferente anului 2016 se efectuează din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice."

În speţa de faţă, instanţa de control reţine că, în perioada octombrie 2014 - decembrie 2016, în urma activităţilor desfăşurate de către membrii comisiilor de autorizare sau, după caz, a supleanţilor acestora, care au participat la şedinţele comisiei, aceştia urmează a primi sumele cuvenite în conformitate cu O.G. nr. 129/2000, respectiv pentru anul 2014 (octombrie, noiembrie, decembrie) - valoare de 2.405 RON, pentru anul 2015 (anul calendaristic) - valoare de 4.958 RON, în aceeaşi situaţie şi pentru aceeaşi perioadă fiind şi evaluatorii de furnizori şi programe de formare profesională, care sunt îndrituiţi să primească pe baza tarifelor stabilite de Autoritatea Naţională de Calificări, următoarele sume: pentru anul 2014 (octombrie, noiembrie, decembrie) - valoare de 29.900 RON; pentru anul 2015 (anul calendaristic) - valoare de 61.180 RON; pentru anul 2016 (anul calendaristic) - valoare de 28.520 RON.

Din probatoriul administrat în cauză, reiese în mod clar că reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov a făcut dovada multiplelor solicitări de acordare a fondurilor necesare plăţilor restante (la dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Braşov se regăsesc atât referatele privind necesarul de credite bugetare, întocmite de reclamanta din prezenta cauză, cât şi adresele şi notificările emise către pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări), însă pârâţii nu au răspuns solicitărilor şi nu au alocat fondurile necesare plăţilor, reclamanta aflându-se în situaţia de a tergiversa în mod nefondat plata sumelor datorate, deşi beneficiarii acestor indemnizaţii au dovedit conform legislaţiei în domeniul formării profesionale că sunt îndrituiţi sa le primească.

Referitor la susţinerea recurentelor în sensul că adresele şi referatele prin care reclamanta a solicitat finanţarea nu respectă termenul limită, respectiv de a transmite până la data de 5 a lunii curente, un necesar de credite bugetare reprezentând cheltuielile angajate în luna anterioară, Înalta Curte constată că nu poate fi primită, întrucât termenul la care se face referire nu este un termen de decădere, depăşirea acestuia nefiind sancţionată de nicio prevedere a Metodologiei de finanţare a comisiilor aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului si sportului nr. 5437/21.09.2011. Mai mult, în textul de lege enunţat nu se regăseşte nicio dispoziţie cu privire la termenul de prescripţie a sumelor datorate, care să deroge de la termenul de drept comun.

Totodată, reţine Înalta Curte că O.U.G. nr. 96/2016 a fost adoptată la data de 08 decembrie 2016 şi a intrat în vigoare la data de 15 decembrie 2016.

Astfel, prin raportare la momentul intrării în vigoare a ordonanţei sus menţionate, prin sintagma folosită de legiuitor "plăţi aferente anului 2016" au fost avute în vedere toate sumele restante aferente anului 2016, şi nu doar plăţile aferente lunii decembrie 2016, cum în mod greşit susţin recurentele.

În speţă, instanţa de control reţine că recurentele pârâte nu contestă obligaţia de plată, ci invocă neregularităţi formale, respectiv faptul că reclamanta nu a transmis solicitările de plată lună de lună, nerespectând condiţiile prevăzute de lege şi făcând imposibilă, în opinia recurentelor, plata sumelor restante.

Aceste susţineri nu pot fi primite şi prin raportare la faptul că recurentele pârâte au făcut plăţi parţiale, cu acelaşi titlu, respectiv contravaloarea serviciilor prestate de către membrii comisiilor de autorizare din judeţul Braşov, precum şi a evaluatorilor de programe de formare profesională, pentru perioada cumulată 2013 - septembrie 2014, virând în contul reclamantei Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov, în data de 22.10.2014, o suma globală de 107.449.48 RON, conform extrasului de cont anexat la dosar – fila x vol. I.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Educaţiei Naţionale, reţine Înalta Curte că, prin raportare la prevederile O.G. nr. 129/2000 şi ale art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 96/2016, Ministerul Educaţiei Naţionale exercită controlul asupra modului în care se organizează, desfăşoară şi finalizează formarea profesională a adulţilor, iar finanţarea cheltuielilor pentru plata indemnizaţiilor membrilor comisiilor de autorizare judeţene a evaluatorilor de programe şi programe de formare se efectuează din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării.

Astfel, în acord cu instanţa fondului, Înalta Curte constată că Ministerul Educaţiei Naţionale are calitate procesuală pasivă în cauză, Decizia nr. 13/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei într-un recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 763/29.09.2016 şi invocată în motivele de recurs în susţinerea excepţiei, nefiind aplicabilă în prezenta speţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Educaţiei şi Autoritatea Naţională pentru Calificări împotriva sentinţei civile nr. 1296 din 3 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2022.