Judicial disciplinary liability limits: exclusivity of appellate review for legal interpretation versus gross negligence under the Judges' Statute

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.12.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea rezoluţiei din data de 13.11.2018 şi a rezoluţiei din data de 01.08.2018 - de clasare emisă în dosarul nr. x/2018 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună începerea cercetării disciplinarea prealabile a domnilor judecători B. şi C., ambii judecători la Judecătoria Lipova, Jud. Arad, şi exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere obligaţiile profesionale încălcate de aceştia şi faptele săvârşite ce se circumscriu celor menţionate la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1735 din 15 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca fiind neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva senţinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Motivele de recurs

În prealabil, Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Circumscriindu-se motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate, înţelege să critice soluţia instanţei de fond din prisma următoarelor motive:

Recurentul-reclamant a punctat faptul că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispoziţiile legale care reglementează art. 99 lit. (t) din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară şi că în mod greşit a apreciat că soluţia de clasare a rezoluţiei nr.

Recurentul a mai susţinut în cererea de recurs faptul ca judecătorii B. şi C., judecători la Judecătoria Lipova au dovedit lipsă de profesionalism trecând peste faptul ca avocatul creditorului a pus concluzii fără a avea mandat de reprezentare în acest dosar fără prezenta creditorului in sala de judecata, aspect care nu a fost consemnat nemaivorbind despre faptul ca în cauza privind ordonanţa de plata aceştia au pronunţat o hotărâre în care nu au arătat în ce consta nerespectarea normelor legale privind procedura ordonanţei de plata creând astfel un grav precedent în ceea ce priveşte aceasta procedura a cererii în anulare.

Plângerea formulată la Inspecţia Judiciară cuprins toate motivele prin care recurentul-reclamant a arătat grava neglijenţă comisă de judecătorii menţionaţi anterior, prin aceea că au interpretat greşit legea şi au soluţionat cauza potrivit convingerilor acestora.

A mai susţinut recurentul că a fost săvârşită o încălcare gravă, cu rea-credinţă a legii, dar, de asemenea cu o "gravă neglijenţă", astfel că au fost constatate indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare, astfel sunt indeplinite prevederile reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Fată de acestea a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare in cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă a menţionat că în mod corect a reţinut inspectorul judiciar inexistenţa indiciilor săvârşirii abaterii disciplinare reclamate, hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Lipova cuprinzând argumentele de fapt şi de drept care au justificat soluţia dispusă.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 11 octombrie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 17 noiembrie 2021, respectiv 12 ianuarie 2022, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente in cauză.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, prin rezoluţia emisă în data de 1 august 2018, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în dosarul nr. x/2018 a dispus clasarea sesizării, întrucât nu au fost identificate indicii care să releve săvârşirea vreunei abateri disciplinare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară a judecătorilor reclamaţi.

Plângerea petiţionarul formulată împotriva rezoluţiei din 1 august 2018 a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului şef nr. x/2018 din 13 noiembrie 2018.

Reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului şef nr. x/2018 din 13 noiembrie 2018, acţiunea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 decembrie 2018.

Au fost criticate rezoluţiile din data de 1 august septembrie 2018 emisă în dosarul nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare şi Rezoluţia nr. x/2018 din 13 noiembrie 2018, pe care le consideră netemeinice şi nelegale.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 99 lit. t) din Legea 303/2004,concluziile inspectorului judiciar fiind corecte.

Dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 reglementează abaterea disciplinară:

t)exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Instanţa de control judiciar constată că din interpretarea textului de lege aplicabil rezultă că instanţa de judecată nu efectuează ea însăşi o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanţa de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condiţiile Legii nr. 554/2004. Este evident, astfel, că doar în măsura constatării unei încălcări a legii în emiterea actului, instanţa de judecată poate desfiinţa actul nelegal şi trimite cauza pentru continuarea procedurii disciplinare.

Criticile recurentului, astfel cum au fost anterior reţinute, sunt nefondate. Interpretarea normelor de drept în raport de situaţia de fapt reţinută nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în fapt, modalitatea de aplicare a legii, care excede controlului administrativ.

Înalta Curte reţine ca fiind corectă constatarea primei instanţe potrivit căreia, în privinţa abaterii disciplinare reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată. Aşa cum bine a punctatat instanţa fondului, modalitatea concretă de soluţionare a cauzei la care s-a făcut referire şi temeinicia soluţiilor adoptate inclusiv în ceea ce priveşte interpretarea normelor de drept incidente în cauzele analizate mai sus, administrarea probatoriului în cauză, argumentarea soluţiei adoptare, intră în atributul exclusiv al instanţei, soluţie ce poate fi cenzurată doar în căile de atac în cazul în care este reglementată de lege şi nu poate face obiectul acţiunii disciplinare.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat argumentele reclamantului referitoare la analiza materialului documentar disponibil, raportându-se la conţinutul petiţiei formulate de către acesta şi înscrisurile ataşate acesteia (dat fiind că acestea au fost reflectate expres în partea introductivă a rezoluţiei nr. x/2018), la actele procurorului vizat, precum şi verificarea directă efectuată de inspectorul judiciar.

De asemenea, însăşi analiza efectuată în conţinutul actului administrativ litigios indică faptul că verificările efectuate de inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, permiţându-i să deceleze atât aspectele sesizate, cât şi contextul judiciar corespunzător.

Înalta Curte constată, în acord cu prima instantă, că intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de magistrat şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa fondului, din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, respectiv exercitarea funcţiei care se face cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, de esenţa acesteia este intenţia de a vătăma drepturilor procesuale aparţinând părţilor sau producerea unui asemenea rezultat prin neobservarea în mod grav de către magistrat a unor aspecte de fapt sau de drept poprii respectivului proces.

Referitor la abaterea în discuţie, cum a subliniat judecătorul fondului, din punctul de vedere al laturii obiective, trebuie să se identifice încălcarea de către magistrat a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă, nu ca urmare a interpretării sau aplicării dispoziţiilor legale, şi să aibă consecinţe grave în ceea ce priveşte drepturile procesuale ori substanţiale ale părţilor, într-un litigiu; totodată, este necesar ca magistratul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, în raport cu circumstanţele cauzei şi a înscrisurilor de la dosar, în mod întemeiat Inspecţia Judiciară a dispus clasarea sesizării petentului sub aspectul abaterilor disciplinare invocate de către acesta, întrucât nu au fost identificate indicii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 991 din Legea nr. 303/2004.

În acest sens, se reţine şi Decizia nr. 2/2012 a Curţii Constituţionale, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Nu în ultimul rând, referitor la afirmaţiile legate de lipsa de imparţialitate a domnului judecător B., este de menţionat că cele reţinute în rezoluţia atacată nu au fost răsturnate prin probele administrate în prezenta cauză şi, aşa cum în mod corect a subliniat instanţa de fond, reclamantul avea la îndemână mijlocul procesual, respectiv formularea unei cereri de recuzare. Faptul că domnul judecător B. a lucrat, în urmă cu 26 de ani, în aceeaşi instituţie cu una dintre părţi, fără alte elemente de natură a înlătura prezumţia de imparţialitate a judecătorilor, nu poate constitui în sine un caz de incompatibilitate a magistratului în ceea ce priveşte soluţionarea unui litigiu.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele ce preced în temeiul art. 496 C. proc. civ., instanţa va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1735 din 15 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2022.