Judicial discipline: failure to prove bad faith or gross negligence in prosecution management bars disciplinary liability

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31.12.2019, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară anularea Rezoluţiei de clasare nr. 3756/A/05.11.2019 şi obligarea pârâtei Inspecţia Judiciara să emită o rezoluţie prin care să se dispună începerea cercetării disciplinare prealabile şi să efectueze aceasta cercetare în privinţa numiţilor gen. mr. mag. B. (procuror militar şef), precum şi col. mag. C., col.mag. D., col. mag. E..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă 687 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes, invocată de intimata Inspecţia Judiciară.

A respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei anterior menţionată a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Susţine recurenta reclamantă că instanţa de fond a respins contestaţia formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, însuşindu-şi, practic, argumentele Inspecţiei Judiciare.

Un prim motiv de recurs constă în faptul că în considerentele sentinţei recurate se face o menţiune neadevărată, în sensul că reclamanta nu ar fi contestat legalitatea formală a actelor de soluţie emise de Inspecţia Judiciară, ci doar temeinicia acestora.

Sub acest aspect, recurenta învederează că la punctul nr. 4 din contestaţie a sesizat faptul că prin soluţiile sale Inspecţia Judiciară nu s-a pronunţat faţă de abaterea disciplinară invocată de reclamantă încă din sesizarea iniţială, respectiv cea care constă în efectuarea de acte de urmărire penală în dosarul penal nr. x/2014 după emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei.

Acest aspect a fost semnalat în contestaţia adresată instanţei de fond fără ca aceasta să o ia în considerare şi, deci, fără să se pronunţe asupra ei.

Astfel, recurenta reclamantă apreciază că nepronunţarea faţă de toate capetele de cerere din contestaţia formulată reprezintă un motiv de casare şi restituire a cauzei la instanţa de fond pentru acoperirea acestui viciu.

Al doilea motiv de recurs este reprezentat de faptul că prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond, deşi a constatat că faptele sesizate de reclamantă Inspecţiei Judiciare există în materialitatea lor şi că acestea au fost săvârşite de procurorii militari reclamaţi, prin interpretarea eronată a normelor de drept material ce reglementează condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o faptă a unui magistrat să poată fi considerată ca abatere disciplinară, a dispus respingerea contestaţiei pe motivul că faptele săvârşite nu ar reprezenta abateri disciplinare.

Susţine recurenta reclamantă că faptele procurorilor reclamaţi constituie abateri disciplinare, care i-au produs o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor sale, deoarece urmare acestor fapte ale procurorilor militari, judecătorul fondului camerei preliminare din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus în Dosarul Revoluţiei anularea rechizitoriului ca nelegal întocmit şi a confirmat anularea unui număr de sute de probe administrate nelegal timp de ani de zile.

Totodată, a dispus îndepărtarea unor dosare "ataşate" nelegal de procurori la dosarul trimis instanţei, a constatat că atât procurorul şef, dar şi procurorul autor al rechizitoriului au încălcat legea procesual penală prin faptul că rechizitoriul a fost supus confirmării unui procuror care efectuase timp de mulţi ani urmărirea penală în acelaşi dosar penal.

Consecinţele acestor nelegalităţi săvârşite de procurori sunt tocmai în sensul anulării unei întregi părţi a dosarului de urmărire penală, refacerea acestuia presupunând ani de zile, fiind afectat astfel dreptul victimelor de a primi satisfacţie printr-o soluţie judecătorească definitivă într-un termen rezonabil, mai ales că urmărirea penală recent anulată în parte în acest dosar a durat 32 de ani de la data faptelor.

În dosarul nr. x/2019, prin încheierea din camera de consiliu din 9 octombrie 2020, judecătorul camerei preliminare a constatat că toate faptele procurorilor, reclamate de recurenta din prezenta cauză, sunt reale şi că ele au condus în mod direct la soluţia respectivă.

În acest sens, recurenta reclamantă apreciază că prin soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2019 se infirmă total considerentele şi soluţia instanţei de fond ce a respins contestaţia formulată în prezenta cauză.

Astfel, în încheierea judecătorului de cameră preliminară, pronunţată în dosarul penal sus menţionat, se concluzionează că din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi din precizările parchetului, se constată că nu există o ordonanţă (sau vreun alt act procesual) de reunire a dosarului nr. x/2007 la dosarul nr. x/2014 pentru ca judecătorul de cameră preliminară să poată aprecia asupra elementelor de legătură dintre cele două cauze şi necesităţii reunirii lor din perspectiva aflării adevărului în cauză, instituţia "ataşării" nefiind reglementată de vreo normă procesual penală, prin urmare, nu are valenţa unui act procedural de reunire, astfel cum este acesta reglementat în dispoziţiile art. 63 alin. (1) raportat la art. 43 şi art. 44 C. proc. pen.

Tot din aceeaşi încheiere reiese faptul că, tot în cadrul acestei verificări ce vizează legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, procurorul ierarhic superior apreciază şi asupra unor împrejurări care ar putea conduce la nulitatea actelor de urmărire penală, determinat de competenţa materială, funcţională sau după calitatea persoanei, starea de incompatibilitate a magistratului care a întocmit actul de sesizare, dar şi asupra unor aspecte ce ar putea crea pentru sine o imposibilitate legală de a realiza această cenzură a actului de sesizare a instanţei.

În cauză, astfel cum rezultă din actele dosarului, procurorul şef gl. mr. magistrat B. a efectuat activităţi judiciare specifice fazei de urmărire penală în mai multe cauze aflate în instrumentarea sa directă, în perioada 1990-2006, în calitate de procuror militar în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, dosare care au fost reunite la dosarul nr. x/1990, ce a primit, ulterior, numărul 11/P/2014 (urmare înregistrării la secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după declinarea de la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti).

Prin urmare, audierea în calitate de martori a unui număr de peste 300 de persoane în legătură cu evenimentele din Timişoara din decembrie 1989 şi peste 30 de persoane vătămate ce s-au constituit şi părţi civile în cauză, a făptuitorilor plt. adj. F. şi G., adoptarea unor soluţii de scoatere de sub urmărire penală, declinare a competenţei şi efectuarea unor acte procedurale ce presupunea ca urmărirea penala să fi fost începută şi în condiţiile Codului de procedură anterior (dispunerea şi efectuarea unor expertize medico-legale şi balistice), dovedesc faptul că actele întocmite de magistratul B., în calitate de procuror militar, în dosarele nr. x/1990, (la care au fost reunite şi dosarele x nu sunt acte premergătoare aşa cum a susţinut parchetul, iar perioada de timp îndelungată (1990-2006, 2010-2016) în care a procedat la instrumentarea acestor cauze privind evenimentele din decembrie 1989, ce au fost conexate ulterior la dosarul nr. x/2014, tocmai din perspectiva ansamblului probator pe care îl oferă în susţinere acuzaţiilor aduse persoanelor cercetate din prezenta cauză, susţin aprecierea că acesta a efectuat acte de urmărire penală în mod constant în cauză, astfel cum a arătat Asociaţia "21 decembrie 1989", reprezentant legal al persoanelor vătămate H., I. şi J., în cererile şi excepţiile formulate.

Astfel, prin confirmarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei actului de sesizare în prezenta cauză, magistratul militar B. şi-a confirmat şi actele de cercetarea penală pe care le-a întocmit în calitate de procuror militar (care nu avut caracterul de acte premergătoare şi au relevanţă sub aspect probator în dovedirea împrejurărilor ce au condus la nivelul întregii ţării la decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a mai multor persoane după data de 22 decembrie 1989, acuzaţii care sunt aduse inculpaţilor din prezenta cauză).

Prin urmare, nu se poate aprecia că în calitate de procuror şef al secţiei Parchetelor Militare a realizat o cenzură a legalităţii şi temeiniciei actelor de cercetare efectuate de procurorul care a întocmit actul de sesizare, din perspectiva exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, a mai susţinut recurenta că, apreciind ca fiind întemeiate şi conform cărora, judecătorul de cameră preliminară a constatat că verificarea actului de sesizare întocmit la data de 5 aprilie 2019 în dosarul nr. x/2014 sub aspectul legalităţii şi temeiniciei s-a realizat în mod formal, cu nerespectarea cerinţelor impuse de norma procedurală, astfel că a apreciat în sensul se impune restituirea cauzei la procuror în vederea remedierii acestei neregularităţi a rechizitoriului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen.

4. Apărările intimatului

Intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Cererea de recurs întemeiată pe acest motiv de casare trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei casare se solicită, precum şi argumentele juridice care susţin în mod concret această cerere, neputând forma obiect al analizei acestei instanţe decât acele critici care vizează nelegalitatea sentinţei recurate.

De altfel, ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc, exempli gratia, în situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în speţă, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Înalta Curte constată că recurenta, în motivele de recurs, în esenţă, a reluat susţinerile din sesizare şi plângere, fiind nemulţumită de soluţia de clasare, precum şi de cea de respingere a plângerii.

În concret, recurenta este nemulţumită de neîmpărtăşirea punctului său de vedere, de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi priveşte pe magistraţii procurori ce au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Efectuând propria evaluare asupra împrejurărilor de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că sentinţa atacată reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză.

Sub acest aspect, Înalta Curte, reţine că, nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente în cauză.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, reclamanta A. a contestat rezoluţia de clasare nr. 3756/A din 5 noiembrie 2019 emisă de inspectorul judiciar desemnat în dosarul nr. x şi rezoluţia de respingere a plângerii formulate împotriva acestei soluţii, act emis la data de 13 decembrie 2019 de Inspectorul-şef sub nr. x.

Abaterea disciplinară supusă analizei inspectorului de caz a fost aceea de exercitare a funcţiei cu rea credinţă prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, săvârşită de procurorii militari B., C., D. şi E., constând în modalitatea de instrumentare a dosarului penal nr. x/2014, fiecăruia dintre aceştia imputându-li-se săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În concret, a susţinut recurenta reclamantă că B., deşi a lucrat timp de 16 ani ca procuror militar anchetator în cauza penală mai sus menţionată, la data de 05.04.2019, în calitate de procuror militar şef, a confirmat rechizitoriul emis în cauză de E., ambii încălcând astfel cu ştiinţă şi cu rea credinţă normele legale de bază ale dreptului procesual cu privire la întocmirea şi confirmarea unui rechizitoriu, afectându-se astfel, de către cei doi, interesele legitime ale tuturor părţilor vătămate/civile din dosar, interese ce nu vor putea fi niciodată satisfăcute legal într-o cauză în care urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea normelor procesual penale.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, concluziile inspectorului judiciar fiind corecte.

Dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 reglementează abaterea disciplinară: "t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Instanţa de control judiciar constată că din interpretarea textului de lege aplicabil rezultă că instanţa de judecată nu efectuează ea însăşi o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanţa de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condiţiile Legii nr. 554/2004. Este evident, astfel, că doar în măsura constatării unei încălcări a legii în emiterea actului, instanţa de judecată poate desfiinţa actul nelegal şi trimite cauza pentru continuarea procedurii disciplinare.

Criticile recurentei, astfel cum au fost anterior reţinute, sunt nefondate.

Interpretarea normelor de drept în raport de situaţia de fapt reţinută nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în fapt, modalitatea de aplicare a legii, care excede controlului administrativ. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, în raport cu situaţia de fapt reţinută, în baza normelor de drept aplicabile cauzei.

Înalta Curte reţine ca fiind corectă constatarea primei instanţe potrivit căreia, în privinţa abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistraţi, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe, procurorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei reclamante referitoare la faptul că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra faptului că Inspecţia Judiciară nu ar fi analizat faptul că au fost efectuate acte de urmărire penală în dosarul penal nr. x/2014 după emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei, având în vedere că, în cuprinsul situaţiei de fapt expuse la punctul 4 al rezoluţiei de clasare emise de inspectorul judiciar a fost expus modul în care rechizitoriul şi ulterior, dosarul de urmărire penală fizic, au fost trimise instanţei supreme, nefiind constatate nereguli sau încălcări ale normelor de procedură, aspectele cu privire la administrarea de mijloace de probă după emiterea rechizitoriului, după ce acesta a fost transmis instanţei în data de 5 aprilie 2019, nefiind probate de reclamantă, iar toate aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanţa de fond în analiza contestaţiei reclamantei.

În ceea ce priveşte faptele reclamate de recurenta reclamantă ca fiind abateri disciplinare săvârşite de procurorii militari, Înalta Curte reţine că dosarul penal nr. x/2019 a fost supus analizei judecătorului de cameră preliminară, care s-a pronunţat, la data de 9.10.2020, sub forma restituirii cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, constatând neregularitatea rechizitoriului nr. x din data de 05 aprilie 2019 sub aceste aspecte, respectiv numărul total al volumelor de urmărire penală ce conţin probele relevate de parchet în susţinerea acuzaţiilor aduse inculpaţilor atât sub aspectul laturii penale, cât şi al laturii civile şi care, cu respectarea dispoziţiilor legale în materia reunirii, compun dosarul nr. x/2014, verificarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei a actului de sesizare de către procurorul ierarhic superior, nelegalitatea administrării unor depoziţii de martori/persoane vătămate, după redeschiderea urmării penale în cauză. De asemenea, s-a reţinut că din materialul probator al dosarului au fost excluse o multitudine de acte de urmărire penală.

Astfel, atribuţiile constatării neregularităţilor sesizate aparţin judecătorului de cameră preliminară, Inspecţia Judiciară neavând competenţa de a se substitui acestuia şi a analiza modalitatea de instrumentare a dosarului de urmărire penală de către procurori.

Mai mult, se constată că, în limita competenţelor ce-i sunt conferite, Inspecţia Judiciară, prin inspectorul judiciar desemnat, a analizat faptele sesizate doar din perspectiva abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, faptul că inspectorii judiciari au interpretat normele procesuale într-o modalitate care nu concordă cu punctul său de vedere, nu poate conduce la concluzia că procurorii militari au săvârşit abaterile disciplinare ce le sunt imputate.

Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de magistrat şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa fondului, din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, respectiv exercitarea funcţiei care se face cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, de esenţa acesteia este intenţia de a vătăma drepturilor procesuale aparţinând părţilor sau producerea unui asemenea rezultat prin neobservarea în mod grav de către magistrat a unor aspecte de fapt sau de drept poprii respectivului proces.

Referitor la abaterile în discuţie, din punctul de vedere al laturii obiective, trebuie să se identifice încălcarea de către magistrat a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă, nu ca urmare a interpretării sau aplicării dispoziţiilor legale, şi să aibă consecinţe grave în ceea ce priveşte drepturile procesuale ori substanţiale ale părţilor, într-un litigiu; totodată, este necesar ca magistratul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, în raport cu circumstanţele cauzei şi a înscrisurilor de la dosar, în mod întemeiat Inspecţia Judiciară a dispus clasarea sesizării petentei sub aspectul abaterilor disciplinare invocate de către aceasta, întrucât nu au fost identificate indicii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 991 din Legea nr. 303/2004.

În acest sens, se reţine şi Decizia nr. 2/2012 a Curţii Constituţionale, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 687 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2022.