Force majeure defense fails to prevent full repayment of state funding for delayed public works completion

Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 9.03.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 15/19.12.2019, comunicată universităţii la data de 13.01.2020, prin intermediul Notificării nr. x/19.12.2019, precum şi împotriva Adresei nr. x/03.02.2020, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă, formulată împotriva deciziei anterior menţionate, solicitând instanţei să dispună:

- anularea Deciziei nr. 15/19.12.2019, emisă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin care s-a dispus în mod netemeinic şi nelegal, rezilierea Contractului de finanţare nr. x/20.11.2012, cu consecinţa restituirii sumei totale de 20.912.362,81 RON, reprezentând finanţare nerambursabilă acordată universităţii în cadrul proiectului denumit "Campus Universitar Complex Eftimie Murgu", cod SMIS 13447 şi pe cale de consecinţă, exonerarea universităţii de la restituirea sumei totale ce face obiectul deciziei contestate;

- anularea Notificării nr. x/19.12.2019, emisă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin intermediul căreia a fost comunicată instituţiei, Decizia contestată nr. 15/19.12.2019;

- anularea Adresei nr. x/03.02.2020, emisă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, comunicată reclamantei la data de 11.02.2020, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă, formulată împotriva Deciziei nr. 15/19.12.2019 şi a Notificării nr. x/19.12.2019;

- în subsidiar, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii de reziliere a Contractului de finanţare nr. x/20.11.2012, în baza clauzei prevăzută la art. 20 alin. (1) din contract, fără a fi solicitată restituirea finanţării nerambursabile deja plătite;

- în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrative contestate până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze;

- obligarea pârâţilor Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Agenţia pentru dezvoltare Regională Vest la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de instituţie cu acest litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1172 din 17 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Universitatea Babeş - Bolyai Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1172 din 17 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea Babeş - Bolyai Cluj a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, pentru o mai bună administrare a probelor.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că invocarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Contractul de finanţare era justificată, întrucât lucrările au întârziat din cauza unor situaţii excepţionale şi temeinic dovedite, independente de voinţa reclamantei, iar păstrarea finanţării nerambursabile deja plătite consideră că se impune întrucât obiectivul a fost în cele din urmă atins, construcţiile edificate cu finanţare europeană fiind bunuri publice.

Astfel, la data pronunţării sentinţei recurate lucrările erau executate integral, obiectul proiectului fiind realizat, iar în prezent construcţiile rezultat al finanţării sunt funcţionale şi sunt înscrise în cartea funciară.

În aceste condiţii, în opinia sa, activarea clauzei prevăzută la art. 20 pct. 4 din Contractul de finanţare este cea mai aspră sancţiune ce poate fi aplicată beneficiarului în cazul nerespectării prevederilor contractului, însă în speţă este evident că măsura este disproporţionat de mare având în vedere că singura prevedere pe care beneficiara nu a reuşit să o respecte întocmai a fost termenul de finalizare a lucrărilor.

Or, instanţa de fond a reţinut, ca motiv esenţial, dar fără nicio probă din care să rezulte astfel, faptul că propunerea corecţiei financiare pentru întreaga sumă a venit din partea Comisiei Europene, astfel încât pârâta nu putea să ia o hotărâre care să contravină intereselor comunitare şi nu mai avea o marjă de apreciere cu privire la decizia de reziliere unilaterală a contractului.

În opinia sa, este nepermis, într-o motivare şi aşa simplistă, să fie cuprinse astfel de motive străine de probele administrate. Afirmaţiile pârâtului, în acest sens, nu pot constitui motiv pentru respingerea acţiunii. Astfel, Comisia Europeană, dacă era bine informată, în niciun caz nu ar fi aplicat corecţia pentru întreaga sumă în condiţiile în care lucrările erau executate în proporţie de 93%, iar motivele acestei întârzieri s-au datorat în principal procedurilor greoaie de achiziţie şi lipsei ofertelor din partea unor agenţi economici cu capacitate reală de execuţie.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

În contextul prezentării situaţiei de fapt, în esenţă, intimatul a susţinut că nerealizarea proiectului în durata de timp convenită de părţi constituie încălcarea art. 9 lit. A) din Contractul de finanţare, neputând fi primite argumentele recurentei cu privire la incidenţa art. 20 alin. (1) din acelaşi contract.

De asemenea, cu privire la ataşarea, în dosarul de recurs, a dovezii întabulării contrucţiei ce face obiectul contractului de finanţare, a arătat că, în opinia sa, realizarea proiectului în discuţie după şapte ani de la data iniţială de finalizare - 20.05.2015 - nu reprezintă un argument pentru care să se constate nelegalitatea sentinţei recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 8 decembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

A. a depus cerere de finanţare din fonduri nerambursabile pentru proiectul " Campus Universitar Complex Eftimie Murgu", cod SMIS 13447, fiind declarată eligibilă şi urmată de încheierea Contractului de finanţare nr. x/20.11.2012, între aceasta şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei denumit AM POR prin Agenţia de Dezvoltare Regională Vest denumită OI (organism intermediar).

Prin Decizia nr. 15/19.12.2019, emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, s-a dispus rezilierea Contractului de finanţare nr. x/20.11.2012, cu consecinţa restituirii sumei totale de 20.912.362,81 RON, reprezentând finanţare nerambursabilă acordată universităţii în cadrul proiectului denumit "Campus Universitar Complex Eftimie Murgu", cod SMIS 13447.

Prin adresa nr. x/03.02.2020, emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a fost respinsă plângerea prealabilă, formulată de universitate împotriva Deciziei nr. 15/19.12.2019.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Universitatea Babeş - Bolyai Cluj a solicitat, în principal, anularea deciziei nr. 15/19.12.2019, a adresei nr. x/03.02.2020 şi a Notificării nr. x/19.12.2019 emise de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, şi pe cale de consecinţă, exonerarea universităţii de la restituirea sumei totale ce face obiectul deciziei contestate, iar, în subsidiar obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii de reziliere a Contractului de finanţare nr. x/20.11.2012, în baza clauzei prevăzută la art. 20 alin. (1) din contract, fără a fi solicitată restituirea finanţării nerambursabile deja plătite, precum şi suspendarea executării actelor administrative.

Prin sentinţa recurată, s-a respins cererea de suspendare, precum şi acţiunea în anularea actelor, reclamanta formulând critici doar cu privire la soluţia dată acţiunii în anulare, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, instanţa de control judiciar nu poate reţine criticile formulate de recurentă cu privire la faptul că motivarea primei instanţe este simplistă, cuprinzând motive străine de probele administrate, aspecte care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Or, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, susţinerea că motivarea este în contradictoriu cu probele administrate, neputând fundamenta incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., teza menţionată.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

În cauza de faţă, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, Înalta Curte constată că decizia de reziliere nr. 15/19.12.2019, emisă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei s-a întemeiat în drept pe prevederile art. 20 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. x/20.11.2012, iar motivul a constat în nerealizarea indicatorilor în termenul acordat, respectiv proiectul nu este funcţional şi în uz, aspect ce constituie o încălcare a prevederilor contractuale, respectiv art. 9 lit. A) din contractul de finanţare.

Dispoziţiile din contract aplicabile speţei sunt cele prevăzute de art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare, respectiv clauzele prevăzute la art. 9 din contract unde se menţionează:

Obligaţiile Beneficiarului din contractul de finanţare:

- alin. (2) "să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile prezentului Contract şi ale legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare. Beneficiarul va fi singurul răspunzător în faţa AM POR pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Contract, pentru implementarea Proiectului şi pentru realizarea obiectivelor prevăzute în Anexa IV - Cererea de finanţare la prezentul Contract";

- alin. (7) "beneficiarul are obligaţia de a respecta calendarul activităţilor prevăzute în Anexa IV - Cererea de finanţare la prezentul Contract";

- alin. (8) "beneficiarul are obligaţia să asigure un management eficient al Proiectului, inclusiv prin asigurarea resurselor umane şi materiale necesare implementării corecte şi în termenele stabilite prin prezentul Contract a activitătilor Proiectului";

- alin. (9) "beneficiarul are obligaţia de a respecta calendarul achiziţiilor publice prevăzute în Anexa IV - Cererea de finanţare la prezentul Contract".

De asemenea, art. 14 alin. (1) din contractul de finanţare prevede că prin "neregulă" în accepţiunea prezentului contract se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei se constată că perioada iniţială de implementare a proiectului a fost de 30 luni de la data semnării (20.11.2012-20.05.2015), termen ce a fost prelungit prin cinci acte adiţionale, actul adiţional nr. x/30.06.2016 prevăzând faptul că "Beneficiarul are obligaţia să realizeze din bugetul propriu toate activităţile proiectului în termen de 30 luni de la data finalizării termenului acordat urmare a instrucţiunilor AM POR nr. 144/2015, dar nu mai târziu de 31.12.2018".

În raportul privind vizita efectuată la faţa locului la data de 19.10.2018, OI ADR vest a atenţionat reclamanta că în situaţia neîndeplinirii integrale a obiectivelor şi indicatorilor proiectului până la termenul limită acordat - 31.12.2018 - beneficiarul va trebui să returneze integral finanţarea primită în cadrul acestui proiect.

Aşadar, pârâta a constatat că termenul limită până la care se impunea a fi finalizat proiectul nu a fost respectat, astfel că în cursul anului 2019 a urmat o procedură de conciliere finalizată prin Procesul-verbal de conciliere nr. x/12.03.2019, prin care pârâta a primit un nou termen-26.03.2019 până la care să transmită documente suplimentare care să ateste progresele înregistrate la nivelul implementării proiectului. Urmare a vizitelor speciale de monitorizare efectuate la 29.07.2019 şi 23.09.2019 ADR Vest a concluzionat următoarele: lucrările nu sunt finalizate, iar recepţia la terminarea lucrărilor nu a fost efectuată, ritmul de lucru fiind foarte scăzut.

În aceste condiţii, pornind de la starea de fapt constatată în teren, în mod legal pârâta a făcut aplicarea dispoziţiile art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare care prevăd: "în cazul nerespectării de către Beneficiar a prevederilor prezentului Contract, AM POR poate decide rezilierea unilaterală a Contractului printr-o notificare scrisă. În această situaţie, beneficiarul are obligaţia restituirii în întregime a sumelor deja primite în cadrul contractului din finanţare nerambursabilă, în condiţiile prevăzute la art. 14 din prezentul Contract".

Urmare a solicitării Comisiei Europene care a monitorizat implementarea proiectului şi de care reclamanta a avut cunoştinţă prin informările pârâtei, prin adresa din 5.11.2019 pârâta a comunicat Comisiei Europene stadiul proiectului în sensul că acesta nu este funcţional şi în uz, iar în răspunsul oferit Comisia a propus corecţie financiară pentru întreaga sumă plătită. Totodată, pârâta a arătat faptul că rezilierea contractului de finanţare cu restituirea sumelor rambursate a fost solicitată de Comisia Europeană, încă din perioada de conciliere, astfel încât nu putea să ia o hotărâre care să contravină intereselor comunitare şi nu mai avea o marjă de apreciere cu privire la decizia de reziliere unilaterală a contractului.

În pofida prelungirilor acordate beneficiarului pentru finalizarea proiectului, termenul final a fost depăşit astfel că pârâta, la solicitarea Comisiei Europene, a procedat la activarea clauzei de reziliere prevăzută la art. 20 alin. (4) din Contractul de finanţare, bazată pe neregula constând în nerespectarea termenului de implementare şi fără posibilitatea de a aprecia asupra păstrării sumelor rambursate.

Recurenta-reclamantă considera că măsura de reziliere a Contractului de finanţare nr. x/20.11.2012, cu consecinţa restituirii sumei totale de 20.912.362,81 RON, a fost dispusă nelegal, iar contestaţia a fost respinsa in mod neîntemeiat, soluţia primei instanţe, care a confirmat legalitatea acestor acte, fiind, în opinia sa nelegală, pronunţată cu o administrare necorespunzătoare a probelor.

Înalta Curte constată că motivele pentru care reclamanta a solicitat anularea actului vizează încălcarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Contractul de finanţare conform cărora "în situaţii excepţionale şi temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţă majoră, AM POR poate decide să rezilieze Contractul printr-o notificare scrisă, fără a fi solicitată restituirea finanţării nerambursabile deja plătite", precum şi reţinerea greşită a incidenţei dispoziţiilor clauzei de la art. 20 alin. (4) coroborată cu art. 14 din acelaşi contract de finanţare care stipulează:, în cazul nerespectării de către Beneficiar a prevederilor prezentului Contract, AM POR poate decide rezilierea unilaterală a Contractului printr-o notificare scrisă. În această situaţie, beneficiarul are obligaţia restituirii în întregime a sumelor deja primite în cadrul contractului din finanţare nerambursabilă, în condiţiile prevăzute la art. 14 din prezentul Contract".

Invocarea prevederilor art. 20 alin. (1) din contractul de finanţare de către recurenta-reclamantă este eronată, întrucât textul se referă la cazuri excepţionale şi temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţă majoră, în mod corect constatând judecătorul fondului că nu s-a făcut dovada unor astfel de împrejurări care să permită păstrarea finanţării nerambursabile deja plătite.

Astfel, se reţine că potrivit art. 19 din Contractul de finanţare forţa majoră reprezintă orice eveniment imprevizibil şi de neînlăturat care împiedică executarea în tot sau în parte a acestuia, fiind constatată de o autoritate competentă. În plus, conform art. 19 alin. (2) din contract "partea care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi cazul de forţă majoră în termen de 5 zile calendaristice de la data apariţiei acestuia, şi de a o dovedi (…)", ori în cauză reclamanta nu a invocat pe parcursul implementării proiectului forţa majoră, dificultăţile întâmpinate neputând fi catalogate drept cazuri excepţionale şi temeinic dovedite.

Prin urmare, argumentele reclamantei atât pentru capătul principal al cererii de chemare în judecată, cât şi pentru cel subsidiar (păstrarea finanţării) nu sunt de natură a atrage anularea actelor administrative unilaterale contestate, acestea bucurându-se de prezumţia de legalitate şi fiind întemeiate pe clauzele Contractului de finanţare antereferite.

Înalta Curte nu poate reţine că dificultăţile întâmpinate de reclamantă pe parcursul implementării proiectului, reprezintă un argument care să conducă la reformarea sentinţei recurate, întrucât constată că aceasta este singura răspunzătoare de încălcarea prevederilor art. 9 din contract, astfel că în pofida atitudinii înţelegătoare manifestată de pârâtă faţă de reclamantă, dovedită de actele adiţionale prin care a fost a fost prelungită de la data de 20.05.2015, la data de 31.12.2018 perioada de implementare a proiectului, în mod corect s-a constatat încălcarea termenului limită de finalizare a obiectivelor proiectului, recurenta însăşi recunoscând întârzierile în implementarea proiectului, respectiv încălcarea termenului final stabilit pentru finalizarea acestuia.

În ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii, Înalta Curte constată că, dincolo de poziţia Comisiei Europene pe acest aspect, sancţiunea aplicată apare proporţională în condiţiile în care, nici după acordarea unor prelungiri de termene, proiectul finanţat nu era funcţional. Este nerelevantă proporţia în care era construit, cât timp, la momentul rezilierii contractului, proiectul nu era finalizat, nefiind funcţional în întregul său.

Finalizarea proiectului după rezilierea contractului nu mai prezintă nicio relevanţă şi, de altfel, instanţa nu ar putea suplini verificările pe care, dacă contractul ar mai fi fost în fiinţă, ar fi trebuit să le realizeze autoritatea publică.

De asemenea, nu se poate dispune nici trimiterea cauzei spre o nouă judecată, pentru o mai buna administrare a probelor, în condiţiile în care prin cererea de recurs nu s-a invocat un motiv de nelegalitate care să impună o asemenea soluţie, probele încuviinţate părţilor fiind administrate potrivit dispoziţiilor legale procedurale, fiind, în realitate vorba despre nemulţumirea părţii faţă de hotărârea pronunţată, o mai bună administrare a probelor la care aceasta se referă fiind reprezentată doar de acea interpretare care ar conduce la o soluţie favorabilă reclamantei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta B. împotriva sentinţei civile nr. 1172 din 17 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.