Validity of cross-appeal deadline calculated during state of emergency: material error in annulment complaint

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Sentinţa primei instanţe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 02.09.2019, reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Mediului şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în solidar, la restituirea sumei de 4.441.098,50 RON, achitată de C.E. Oltenia S.A. cu titlul de taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional, suma neutilizată, nefiind emise decizii de scoatere din fondul forestier; la plata sumei de 982.856,95 RON cu titlul de dobânzi legale penalizatoare, potrivit legislaţiei aplicabile, respectiv art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar si art. 182 Codul de procedură fiscală, calculate de la data plăţii sumei de 4.441.098,50 RON, până la data de 23.08.2019 şi în continuare până la data restituirii sumei solicitate; plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de litigiu.

Prin sentinţa nr. 428 din data de 27 noiembrie 2019 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Mediului.

2. Recursurile formulaet împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva sentinţei menţionată anterior a formulat recurs principal reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs incident pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2006 din 31 martie 2022, Înalta Curte a admis excepţia tardivităţii recursului incident invocată din oficiu, şi a respins ca tardiv recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 428 din 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal. Totodată, a admis recursul principal declarat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Cu referire la recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, s-a reţinut prin decizia nr. 2006 din 31 martie 2022 că potrivit art. 491 cu aplicarea art. 474 alin. (1) din C. proc. civ., recursul incident se depune odată cu întâmpinarea la recursul principal, iar conform art. 471 alin. (5) C. proc. civ., întâmpinarea se depune în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării recursului motivat.

S-a reţinut că recursul principal a fost comunicat la data de 16.03.2020, iar recursul incident a fost depus la data de 21.05.2020 cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 490 C. proc. civ. calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 181 şi 182 din acelaşi cod, astfel că a fost admisă excepţia tardivităţii recursului incident invocată din oficiu şi a respins ca tardiv recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2006 pronunţată la data de 31 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate urmând ca instanţa să soluţioneze recursul incident declarat printr-o nouă hotărâre.

A invocat contestatorul motivul prevăzut de dispoziţiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. susţinând că dezlegarea dată recursului incident este rezultatul unei erori materiale cu privire la modul de calcul a termenului de exercitare a recursului incident.

Arată contestatorul că recursul principal a fost comunicat acestuia la data de 16 martie 2020, dată la care erau incidente prevederile Decretului nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, prin care la art. 41 s-a stipulat că "prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit decretului".

Ulterior, prin Decretul nr. 240/14.04.2020 a fost prelungită starea de urgenţă pe teritoriul României începând cu data de 14.04.2020 pe o durată de 30 de zile, astfel că începând cu data de 16.05.2020 a început să curgă termenul de 30 de zile pentru exercitarea recursului incident. Or, recursul incident formulat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a fost depus la data de 21 mai 2020, ora 10:09, astfel că exercitarea căii de atac s-a făcut cu respectarea termenului legal.

Afirmă contestatorul că în analiza pe care instanţa de recurs a realizat-o cu prilejul soluţionării recursului incident nu a făcut nicio referire cu privire la suspendarea termenelor de prescripţie şi decădere specifice prin decretul de instituire a stării de urgenţă, aspect care în opinia contestatorului, se circumscrie cazului erorii materiale cu privire la modalitatea de calcul a termenului procedural, ceea ce a condus la o greşită dezlegare dată recursului.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă întrucât nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârşită de instanţa de recurs nu poate fi încadrată în dispoziţiile legale anterior menţionate, respingerea recursului incident nefiind rezultatul unei erori materiale ci a modului în care instanţa a înţeles să aplice dispoziţiile legale privitoare la calea de atac prevăzută de lege cât şi la legalitatea acesteia, respectiv prevederile art. 490, art. 491, art. 474 alin. (1) din C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia: " Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când: (….) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

Ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, sau ca tardiv formulat, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Din analiza considerentelor deciziei atacate şi a situaţiei existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării instanţei de recurs rezultă că instanţa nu a aplicat în cauză cele două decrete prin care a fost instituită starea de urgenţă, şi respectiv prelungită starea de urgenţă pe teritoriul României.

În acest sens este de necontestat că recursul principal formulat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a fost comunicat pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la data de 16 martie 2020, dată de la care începea să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea întâmpinării, şi respectiv a recursului incident.

Însă la data de 16 martie 2020 erau incidente prevederile Decretului nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, act normativ prin care s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României pe o durată de 30 de zile (art. 1) iar prin Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14 aprilie 2020 se arată la art. 1 că începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020.

Se constată că aceste acte legislative au produs efecte asupra termenelor procedurale aferente litigiilor aflate în curs la data instituirii/prelungirii stării de urgenţă

Într-adevăr, potrivit art. 41 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României de instituire a stării de urgenţă "Prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile".

Conform prevederilor art. 62 din Decretul nr. 240/2020, "Prescripţiile, uzucapiunile şi termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile" iar, conform prevederilor art. 63 alin. (12) din acelaşi decret, "(12) Termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestaţiilor şi căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă. În cauzele prevăzute la alin. (11) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanţei competente după încetarea stării de urgenţă".

Din conţinutul acestor dispoziţii legale rezultă că noţiunea de "suspendare" echivalează cu o operaţiune de întrerupere, amânare, oprire temporară a unei activităţi de judecată ori de încetare temporară a unei acţiuni judiciare.

Cu alte cuvinte, prin suspendarea impusă de textele de lege sus-citate se înţelege acea modificare a cursului judecăţii ce constă în oprirea de drept a curgerii termenului prevăzut de lege pentru efectuarea actelor de procedură, pe timpul cât durează situaţiile care îl pun pe titularul dreptului la acţiune în imposibilitate de a acţiona.

În cauză, se constată că la data de 16.03.2020 a fost instituită starea de urgenţă, cu consecinţa suspendării judecării cauzelor în materie civilă, termenul pentru formularea recursului incident urmând să curgă de la data încetării stării de urgenţă.

Calculând, în raport cu Decretul nr. 240/2020 de prelungire a stării de urgenţă, se constată că ultima zi în care a fost instituită starea de urgenţă a fost 14.05.2020.

Prin urmare, începând cu data de 15.05.2020 a început să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea recursului incident, cale de atac ce a fost formulată la data de 21.05.2020, aşa cum de altfel a reţinut şi instanţa de recurs, rezultă că în mod eronat recursul incident a fost respins ca tardiv.

Această eroare materială săvârşită de instanţa de recurs se circumscrie noţiunii de greşeală materială şi justifică admiterea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât sunt erori evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, a căror verificare nu implică reexaminarea elementelor de fond.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi art. 508 C. proc. civ. se va dispune admiterea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, anularea în parte a Deciziei nr. 2006 din 31 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal şi fixează termen pentru rejudecarea recursului incident la data de 26 mai 2023 cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare declarată de contestatorul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva Deciziei nr. 2006 din 31 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal şi anulează în parte Decizia nr. 2006 din 31 martie 2022 în ceea ce priveşte respingerea recursului incident ca tardiv formulat.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Fixează termen în vederea soluţionării recursului la data de 26 mai 2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2022.