Taxpayer's appeal challenging 0.02% daily interest rate for pollution tax refunds dismissed as unfounded; court upholds legality of implementing norms as mere replication of primary law

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, la data de 17 martie 2021, reclamanta A. S.R.L., în calitate de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, reprezentat prin Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Ministrul finanţelor publice, a formulat acţiune în anularea parţială a Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule din 12.12.2017, aprobate prin Ordinul comun al Ministrului Mediului şi al Ministrului Finanţelor Publice nr. 1.488/3.198 din 12 decembrie 2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 1040 din 29 decembrie 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 103 din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 103 din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate si trimiterea cauza primei instanţe (casare cu trimitere) pentru a judeca pe fond, în prima instanţa, excepţia de nelegalitate a art. 4.2 din Norme in raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

În primul rând, a susţinut că art. 1 alin. (1) al O.U.G. nr. 52/2017, trimiţând la dobânda reglementata de art. 174 alin. (5) Codul de procedură fiscală nu a stabilit un cuantum fix al dobânzii datorate la restituirea taxelor de poluare ci doar natura dobânzii datorate - dobânda legala fiscala. Daca este datorata pentru perioade anterioare intrării in vigoare a Noului Codul de procedură fiscală - până la 31.12.2015 - sau ulterioare unei modificări a dobânzii legale fiscale după 07.08.2017, data intrării în vigoare a ordonanţei, cuantumul dobânzii pentru restituirea taxelor de poluare nu ar fi cel de 0,02% pe zi de înâarziere, reglementat expres de art. 4.2 din Norme, ci cel variabil in timp, astfel cum a fost sau va fi modificat succesiv potrivit Codurilor de procedura fiscala, atât cel vechi cat si cel actual in vigoare.

Ca urmare, stabilind ca atât pentru trecut cat si pentru viitor dobânda datorata la restituirea taxelor de poluare are cuantumul de 0.02% pe zi de întârziere, art. 4.2 al Normelor a adăugat la lege, O.U.G. nr. 52/2017, in aplicarea căreia au fost adoptate Normele, neprevazând acest lucru.

In ce priveşte cel de-al doilea motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat art. 4.2 al Normelor, stabilind ca nivelul de atunci (de la momentul adoptării Normelor) al dobânzii legale fiscale, se aplica si pentru trecut, când Noul Codul de procedură fiscală nu intrase în vigoare, încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora legea dispune doar pentru viitor.

Soluţia instanţei fondului, potrivit căreia instanţa de contencios administrativ nu este competenta sa examineze nelegalitatea unui act normativ infralegal - Normele - în raport cu Constituţia, ci ar trebui invocată, în fata instanţei de contencios constituţional excepţia de neconstitutionalitate a O.U.G. nr. 52/2017 în raport cu principiul neretroactivităţii legilor, este vădit nelegală.

Recurenta a invocat nelegalitatea Normelor metodologice, în concret a art. 4.2 din acestea, în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, privind neretroactivitatea legilor. Normele metodologice, adoptate prin Ordin comun de ministru, sunt un act normativ de valoare infralegala si împotriva lor nu se poate ridica excepţia de neconstitutionalitate, invocând art. 146 lit. d) din Constituţia României. In schimb Constituţia este legea fundamentală, iar toate actele normative infralegale trebuie sa fie conforme acestei legi, în caz contrar putând fi anulate pentru nelegalitate.

Ca urmare, în mod nelegal instanţa fondului a refuzat sa soluţioneze excepţia de nelegalitate (iar nu excepţia de neconstitutionalitate) a art. 4.2 din Norme în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, cu care instanţa de contencios administrativ a fost învestită. Actele normative infralegale care încalcă Constituţia sunt nelegale, iar nu neconstitutionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

În esenţă, a susţinut că art. 4.2 adoptat prin Ordinul nr. 1488/2017 respectă întrutotul norma primară edictată de art. 1 din O.U.G. nr. 52/2017. Articolul de lege precitat nu adaugă la lege, iar, pe de altă parte, critica recurentei-reclamante ce vizează nerespectarea principiilor neretroactivităţii respectiv ultraactivităţii legilor, nu reprezintă un viciu de nelegalitate care să poată fi analizat de instanţele de contencios administrativ

Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a formulat înmpinare, prin care, de asemenea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este legală, invocând apărări similare cu cele formulate de intimatul Ministerul Finanţelor Publice.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 8 decembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere, prin care a solicitat anularea în parte a Ordinului comun al Ministerului Mediului şi al Ministerului Finanţelor Publice nr. 1.488/3.198 din data de 12.12.2017, respectiv a dispoziţiilor art. 4.2, act administrativ cu caracter normativ pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 52/2017 întrucât acestea adaugă la legea în aplicarea căreia a fost adoptat nedispunând aplicarea retroactivă a dispoziţiilor art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut, în esenţă, că art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 52/2017, trimiţând la dobânda reglementata de art. 174 alin. (5) Codul de procedură fiscală nu a stabilit un cuantum fix al dobânzii datorate la restituirea taxelor de poluare ci doar natura dobânzii datorate - dobânda legala fiscala; stabilind ca atât pentru trecut cat si pentru viitor dobânda datorata la restituirea taxelor de poluare are cuantumul de 0.02% pe zi de întârziere, art. 4.2 al Normelor a adăugat la lege, O.U.G. nr. 52/2017, in aplicarea căreia au fost adoptate Normele, neprevazând acest lucru; art. 4.2 al Normelor, stabilind ca nivelul de atunci (de la momentul adoptării Normelor) al dobânzii legale fiscale, se aplica si pentru trecut, când Noul Codul de procedură fiscală nu intrase în vigoare, încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), în mod nelegal instanţa fondului refuzând sa soluţioneze excepţia de nelegalitate (iar nu excepţia de neconstitutionalitate), astfel cum a fost invocată de reclamantă, critici pe care Înalta Curte, împărtăşind opinia judecătorului fondului, le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze împreună şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte aminteşte că în accepţiunea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat ca temei juridic al cererii de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text de lege se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

În cauza de faţă acest motiv de nelegalitate nu este incident, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "ordinele cu caracter normativ (...) se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului".

Art. 4.2 al Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 52/2017 a căror anulare se solicită, prevede că "dobânda cuvenită contribuabilului se calculează asupra sumei de restituit care se înmulţeşte cu numărul de zile aferent perioadei cuprinse între data perceperii taxei/timbrului şi data restituirii efective şi cu nivelul dobânzii prevăzut de art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, respectiv 0,02%/zi."

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 52/2017 "Contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, prevăzută la art. 2141 - 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare, şi timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu au beneficiat de restituire până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă pot solicita restituirea acestora, precum şi a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii şi data restituirii, prin cerere adresată organului fiscal central competent. Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare".

Aşa fiind, având în vedere că ambele acte normative fac trimitere dispoziţiile art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se constată că dispoziţiile art. 4.2 din Ordinului comun al Ministerului Mediului şi al Ministerului Finanţelor Publice nr. 1.488/3.198 din data de 12.12.2017 stabilesc acelaşi nivel al dobânzii.

În aceste condiţii, este nefondată critica reclamantei conform căreia dispoziţiile art. 4.2 din Ordinul contestat adaugă la legea în aplicarea căreia a fost edictat, O.U.G. nr. 52/2017 stabilind nivelul dobânzii acordat contribuabililor ca fiind cel prevăzut de art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, Normele metodologice de aplicare stabilind acelaşi nivel. Aşadar, însăşi ordonanţa de urgenţă face trimitere la dispoziţiile din Legea nr. 207/2015, privind nivelul dobânzii acordat contribuabililor, şi nu se putea să se stabilească alte procente prin acte subsecvente.

În fine, Înalta Curte constată că nu poate fi primită nici susţinerea reclamantei conform căreia dispoziţiile art. 4.2 din Ordinul nr. 1.488/3.198 din data de 12 decembrie 2017 încalcă principiului constituţional al neretroactivităţii legilor, în mod corect reţinând prima instanţă că nu este de natură că prezinte un viciu de nelegalitate ce poate fi analizat în litigiul de fată, ci o critică ce poate fi susţinută doar prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 52/2017, în aplicarea căreia a fost emis ordinul contestat având în vedere că Ordinul contestat reia întru totul dispoziţiile ordonanţei.

Aşadar, aspectele invocate de recurentă au fost supuse examinării în faţa primei instanţe, fiind analizate corespunzător de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de recurenta-reclamantă.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 103 din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.