Limits of judicial inspection: inability to review substantive legal reasoning or res judicata in disciplinary complaints against judges

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, la data de 31.07.2020, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare nr. 598/A a sesizării formulate la Inspecţia Judiciară, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

La data de 24.09.2020, pârâta Inspecţia Judiciară a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, prin intermediul căreia solicită respingerea acţiunii. Prioritar, parata a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa procedurii prevăzute de art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, motivat de faptul că reclamantul a înregistrat acţiunea pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, fără a parcurge procedura administrativă prealabilă prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 317/2004, republicată, dispoziţii care se completează cu prevederile art. 193 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2020, reclamantul A. a formulat o completare, contestând şi rezoluţia din 28.10.2020 a Inspectorului Judiciar privind clasarea rezoluţiei din dosarul nr. x, solicitând anularea acesteia şi admiterea cererii sale, dat fiind că răspunsul la contestaţia împotriva clasării i-a fost trimis în data de 09.11.2020.

La termenul de judecata din data de 31.03.2021, Curtea a luat act că reclamantul şi-a completat acţiunea, contestând şi Rezoluţia din 28.10.2020, cu respectarea dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

La acelaşi termen de judecata, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de extindere a cadrului procesual pasiv şi de chemare în judecată a judecătoarelor B. şi C., apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 161 din Legea contenciosului administrativ. A fost respinsa ca neîntemeiată si excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prevăzute de art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, invocată de pârâtă prin întâmpinare, întrucât contestatorul a contestat atât rezoluţia de clasare, iar, prin completarea cererii, a contestat şi rezoluţia inspectorului şef, fiind astfel parcursă procedura prevăzută de art. 451 din Legea nr. 317/2004.

Tot la termenul de judecata din 31.03.2021, Curtea a calificat excepţia tardivităţii soluţionării plângerii împotriva soluţiei de clasare ca fiind un motiv de nelegalitate, urmând a fi avută în vedere în considerentele hotărârii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 695 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 695 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că, în opinia sa, în ceea ce priveşte abaterea disciplinară, sentinţa este nelegală.

Astfel, a susţinut că Inspecţia Judiciară nu a analizat capătul de cerere formulat de petent, dat fiind că unul din judecătorii din complet, care a anulat autoritatea de lucru judecat în procedura cercetării realizată de pârâtă, a precizat că nu ştie despre ce sentinţă este vorba, iar celălalt judecător nu a răspuns nimic. Prin urmare nefiind analizată această cerere, instanţa de fond nu putea aprecia cu privire la existenta sau nu a abaterii disciplinare. Procedând în această manieră completul de judecată a încălcat un principiu de drept procesual civil, respectiv dispoziţiile art. 430 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că a fost trimis inspecţiei judiciare un înscris - cererea completatoare a garanţilor în dosarul anterior - unde au solicitat în mod, expres să se constate intervenită prescripţia contractelor de ipotecă si nu a titlului executoriu. Încălcarea normelor de drept material invocată de reclamant poate face obiectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) numai în situaţia în care este vorba despre refuzul aplicării lor în substanţa şi având conţinutul stabilit de legiuitor, urmărindu-se sau acceptându-se vătămarea unei persoane sau în cazul omisiunii aplicării, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, fapt care rezultă din definirea conceptelor de rea-credinţă şi respectiv gravă neglijenţă. Cum prescripţia extinctivă este o instituţie de drept material, greşita aplicare a textelor de lege cu privire la termenul de prescripţie poate atrage răspunderea disciplinară a judecătorului.

Cu privire la cazul abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. s), recurentul a invocat nerespectarea deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii. Astfel, reclamantul nu a solicitat să se constate existenţa unei abateri disciplinare cu privire la împlinirea, sau nu a prescripţiei, ci cu privire la faptul că s-a aplicat o altă lege, decât cea obligatorie stabilită prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii, obligatoriu privitor la prescripţie.

Nu subzistă în acest caz o încălcare a principiului independentei judecătorului, asa cum se arată în sentinţa recurată, dat fiind că hotărârea pronunţată nu poate fi considerată "revelator al dreptului", nefiind expresia voinţei concrete a legii într-o cauză determinată, respectiv o modalitate de concretizare a normei juridice abstracte.

Prin încălcarea cu ştiinţa a normelor de drept material, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, prin nesocotirea în mod grav neîndoielnic şi nescuzabil a aceloraşi categorii de norme, judecătorul nu a efectuat verificarea jurisdicţionala, ca etapă prealabilă şi indispensabilă în elaborarea şi fundamentarea concluziei, atâta timp cât în soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii nu a avut în vedere acea categorie de norme care reglementează drepturile şi obligaţiile subiecţilor raportului raportul juridic dedus judecăţii, în substanţa sa şi având conţinutul stabilit de legiuitor.

Raţionamentul judecătorului în acest caz este inexistent, întrucât nu există acea raportare obligatorie la dispoziţiile dreptului pozitiv, lipsind premisă majoră reprezentată de norma juridică.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivarea acestuia, susţinând că motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., neindicându-se niciun caz de casare.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, criticile formulate de reclamant neputând fi reţinute drept motive de nelegalitate a hotărârii.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 august 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 27 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind amînată la data de 8 decembrie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic invocate de recurentul-reclamant privind greşita aplicare a legii cu trimitere la dispoziţiile art. 99 lit. t) s) şi ş) din Legea nr. 304/2004, pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că excepţia nulităţii recursului invocată de intimata Inspecţia Judiciară urmează să fie respinsă.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea înregistrata la Direcţia de Inspecţie pentru Judecători la data de 15.01.2020, completata cu înscrisurile depuse la 11.02.2020, reclamantul A. a solicitat cercetarea judecătorilor care au soluţionat dosarele nr. x/2017 al Judecătoriei Galaţi şi nr. y/2017 al Tribunalului Galaţi, din perspectiva săvârşii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Prin rezoluţia nr. 598/A/21 februarie 2020 inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării reclamantului, întrucât, din verificările efectuate, nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, reţinând in esenţă că in privinţa judecătorului D. care a pronunţat încheierea nr. 5085/12.07.2017 in dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Galaţi a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare reglementata de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, iar in privinţa judecătorilor B. şi C. care au pronunţat decizia din apel in dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Galaţi nu se constata săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Prin rezolutia Inspectorului Şef din data de 28 octombrie 2020 s-a dispus respingerea plângerii reclamantului şi menţinerea rezoluţiei atacate.

Din verificările efectuate de inspectorul judiciar in conditiile art. 45 alin. (3) din L nr. 317/2004 rezulta următoarea situatie de fapt:

La data de 29.08.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Galaţi, sub nr. x/2012, cererea formulată de BEJ E., creditor F. S.A. şi debitori A. şi G., privind încuviinţarea executării silite a titlului executoriu.

Prin încheierea nr. 5551/03.10.2012, Judecătoria Galaţi, secţia civilă a admis cererea şi a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/28.03.2007 încheiat între F. S.A. şi S.C. H. S.R.L. Galaţi (împrumutat), A. şi G. (garanţi ipotecari) garantat de contractul de ipotecă nr. x/28.03.2007 autentificat sub nr. x/28.03.2007 la BNP I. şi Asociaţii şi de contractul de ipotecă nr. x/13.02.2009 autentificat sub nr. x/13.02.2009 la BNP I. şi asociaţii, la cererea creditoarei F. S.A. împotriva debitorilor A. şi G. până la recuperarea integrală a creanţei şi a cheltuielilor de executare.

La data de 03.10.2014, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Galaţi, secţia civilă, sub nr. x/2014, contestaţia la executare formulată de contestatorii A. şi G. în contradictoriu cu intimata F. prin care s-a solicitat să se constate perimată executarea silită ce făcea obiectul dosarului de executare nr. 761/2012 al BEJ E.. Prin sentinţa civilă nr. 8657/02.10.2015 pronunţată în acest dosar, neatacată cu recurs potrivit informaţiilor din sistemul Ecris,Judecătoria Galaţi admis contestaţia la executare formulată de contestatorii G. şi A. în contradictoriu cu intimata F. S.A.,a constatat intervenită perimarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 761/2012 al BEJ E., a desfiinţat actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 761/2012 al BEJ E. şi a constatat prescris dreptul intimatei creditoarei F. S.A. de a cere executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. x/28.03.2007 încheiat între F. S.A. şi S.C. H. S.R.L. Galaţi (împrumutat), A. si G. (garanţi ipotecari), garantat de contractul de ipoteca nr. x/28.03.2007 autentificat sub nr. x/28.03.2007 la BNP I. si Asociaţii şi de contractul de ipotecă nr. x/13.02.2009 autentificat sub nr. x/13.02.2009 la BNP I. si Asociaţii.

În cuprinsul considerentelor acestei hotărâri s-a reţinut că după pronunţarea încheierii nr. 5551/03.10.2012 de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. x/2012, de la data comunicării legale a somaţiei imobiliare, 29.01.2013, până la data de 30.01.2014, data întocmirii procesului-verbal de desemnare a evaluatorului, nu a mai fost efectuat niciun act de executare silită, dosarul nr. x/2012 rămânând în nelucrare şi intervenind astfel perimarea executării silite anterior momentului emiterii Publicaţiei de vânzare.

De asemenea, s-a mai reţinut că data de 21.08.2014, în baza contractului cadru de cesiune din 22.07.2014, creditoarea intimată F. S.A. a cesionat către S.C. J. S.R.L. un portofoliu de creanţe şi accesorii ale acestora decurgând din contractele de credit încheiate de creditoarea cedentă conform Anexei la contract, între care şi creanţa decurgând din contractul de credit nr. x/28.03.2007 şi că această cesiune a fost notificată debitorului cedat A. prin adresa nr. x la data de 28.08.2014, fiind înscrisă şi în Arhiva Electronică de Garanţii Reale şi Imobiliare.

Cu privire la solicitarea contestatorilor de constatare a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu contract de credit nr. x/28.03.2007, instanţa a reţinut că termenul de prescripţie curge de la data de 12.02.2010, data declarării exigibilităţii anticipate a obligaţiilor rezultând din contractul de credit, iar cererea de executare silită a titlului executoriu a fost formulată la data de 28.02.2012, respectiv înainte de împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani. S-a mai avut în vedere că şi noul termen care a început să curgă la data menţionată, a fost întrerupt cu fiecare act de executare efectuat în cauză, ultimul fiind reprezentat de emiterea publicaţiei de vânzare din data de 25.08.2014. Întrucât a constatat că, odată anulate urmare a intervenirii perimării executării silite în dosarul nr. x/2012, actele de executare au devenit lipsite de efectul întreruptiv al termenului de prescripţie, cu consecinţa împlinirii la data de 2.02.2013 a dreptului creditoarei de a cere executarea silită a contractului de credit nr. x/28.03.2007.

La data de 10.07.2017, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Galaţi, secţia civilă, sub nr. x/2017, cererea de încuviinţare executare silită imobiliară a petentului BEJ E. la cererea creditoarei S.C. J. S.R.L. împotriva debitorului A. în temeiul titlurilor executorii contract de ipotecă nr. x/02.12.2008 autentificat sub nr. x/02.12.2008 de BNP I. şi Asociaţii, contract de ipotecă nr. x/28.03.2007 autentificat sub nr. x/28.03.2007 de BNP I. şi Asociaţii şi contract de ipotecă nr. x/13.02.2009 autentificat sub nr. x/13.02.2009 de BNP I. şi Asociaţii.

Prin încheierea nr. 5058/12.07.2017 s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitorului A. pentru obligaţiile rezultate din cele trei titluri executorii contracte de ipotecă. În considerentele acestei încheieri s-a reţinut că cererea este întemeiată întrucât rezultă din actele depuse de creditor că deţine împotriva debitorului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constatată prin titlurile executorii contracte de ipotecă şi că nu există impedimente pentru încuviinţarea executării silite.

La data de 08.08.2017 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Galaţi, sub nr. x/2017 contestaţia la executare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu societatea J. S.R.L. privind executarea silită ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al BEJ E., solicitând anularea procedurii şi a actelor de executare, inclusiv a încheierii nr. 5085 pronunţată la data de 12.07.2017 în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Galaţi.

Prin încheierea nr. 270/10.04.2018, Judecătoria Galaţi a admis, în parte, cererea privind pe contestator A., şi pe intimat S.C. J. S.R.L., a anulat actele de executare întocmite în dosarul nr. x/2017 al BEJ E., a respins capătul de cerere având ca obiect anularea încheierii nr. 5085 pronunţată la data de 12.07.2017 în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Galaţi ca neîntemeiat şi a respins capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel intimata S.C. J. S.R.L. şi contestatorul A., înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 19.12.2018, sub acelaşi număr şi fiind repartizat aleatoriu completului de judecată C5A în compunerea căruia au intrat doamnele judecător B. şi C..

Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 17.09.2019 când au avut loc şi dezbaterile în cauză, pronunţarea fiind amânată succesiv pentru datele de 01.10.2019, 15.10.2019, 22.10.2019, şi 29.10.2019.

Prin decizia civilă nr. 1234/29.10.2019, Tribunalul Galaţi a admis apelul formulat de intimata S.C. J. S.R.L. în contradictoriu cu contestatorul A., împotriva încheierii nr. 270 din data de 10.04.2018 pronunţată de Judecătoria Galaţi, a respins ca nefondat apelul formulat de contestatorul A. împotriva aceleiaşi încheieri, a schimbat în parte încheierea nr. 270 din data de 10.04.2018 în sensul că a respins ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C. J. S.R.L. şi a menţinut dispoziţiile încheierii care nu sunt contrare deciziei civile. În considerentele acestei decizii, după expunerea motivelor de apel ale celor doi apelanţi, instanţa a supus analizei posibilitatea creditoarei de a pune în executare doar contractele de ipotecă, accesorii contractului de credit nr. x/28.03.2007 şi dacă acest drept al creditoarei de a obţine executarea silită a debitorului era prescris prin prisma prescrierii dreptului de a obţine executarea silită a titlului executoriu principal şi a termenului de prescripţie aplicabil.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită la data de 31.07.2020 cu o cerere, prin care reclamantul reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare nr. 598/A a sesizării formulate la Inspecţia Judiciară, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, acţiunea fiind completată şi cu contestarea Rezoluţiei din 28.10.2020.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând argumente similare cu cele invocate în faţa primei instanţe, care vizează modalitatea de soluţionare a dosarelor în care acesta a avut calitate procesuală, şi care au fost analizate corespunzător de aceasta, Înalta Curte apreciindu-le ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate, aşadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorilor în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemultumirea titularului sesizării.

În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterii sesizate.

Prin urmare, astfel cum s-a reţinut anterior, modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecaţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Astfel, în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, se constată că reclamantul a susţinut că cei doi magistraţi nu ar cunoaşte legea de la momentul la care s-a soluţionat dosarul, respectiv C. civ. de la 1865, vechiul C. proc. civ. şi textele de lege privitoare la ipotecile accesorii ale unui contract de credit, conform normelor legale indicate în sesizare; că s-a încălcat cu gravă neglijenţă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 8657/02.10.2015 a Judecătoriei Galaţi, întrucât instanţa de judecată nu ar fi ţinut cont de dreptul material dedus judecăţii care era compus dintr-o cerere principală şi una accesorie prin care părţile solicitau să se constate prescris dreptul de a cere executarea silită a ipotecilor, dar şi de poziţia părţilor în dosar aceea de garanţi ipotecari şi atât; că magistraţii nu ar fi ţinut cont de legea aplicabilă la momentul soluţionării dosarului, de cererile deduse judecăţii şi de calitatea părţilor din dosar, precizând că se executau în baza aceloraşi contracte de ipotecă, aceleaşi părţi, garanţi ipotecari, completul constatând nelegal că s-a supus judecăţii anterioare doar contractul de credit în care garanţii nu erau parte, iar în baza legii aplicabile la momentul 2012 când începuse executarea silită anterioară, un contrat de ipotecă singur nu ar fi fost titlu executoriu şi nu s-ar fi putut executa silit în absenţa unei creanţe valabile; că în ceea ce priveşte caracterul nescuzabil, în cazul său această încălcare este evidentă, pe motiv că dacă judecătorii au posibilitatea de a face propria interpretare a legii, aşa cum a arătat inspectorul judiciar la fila x, aceştia ar fi fost obligaţi să aplice legea corespunzătoare situaţiei de fapt şi nu să aibă propria opţiune, cum greşit s-ar fi stabilit de către inspectorul de caz; că au fost aplicate în mod greşit cu gravă neglijenţă alte texte de lege, care nici nu erau în vigoare la momentul la care titlurile executorii s-ar fi prescris, consecinţele aducând un grav prejudiciu demnităţii funcţiei deţinute.

Reclamantul a criticat, deci, soluţia instanţei de apel, or cum s-a reţinut in mod corect de către inspectorul judiciar incidenţa normelor legale şi aplicabilitatea lor la situaţia de fapt dedusă judecăţii reprezintă chestiuni de judecată, fiind rezultatul unui proces de interpretare sistematică a dispoziţiilor legale incidente, atribut esenţial al judecătorilor învestiţi cu soluţionarea litigiului şi a activităţii de judecată propriu-zisă. Prin urmare, în cuprinsul deciziei civile nr. 1234/29.10.2019 instanţa de control judiciar a argumentat amplu incidenţa prevederilor legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii, din considerentele acesteia rezultând analiza tuturor aspectelor invocate de petent.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În cauză, recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată.

În concluzie, elementele esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege, astfel că nu poate fi primită critica recurentului privind încălcarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât interpretarea dată de acesta atât în faţa pârâtei, cât şi în faţa primei instanţe nu a fost validată de acestea.

În fine, instanţa de control judiciar observă că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, considerentele hotărârii reprezentând în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 reclamantul a solicitat sancţionarea disciplinară a doamnelor judecător B. şi C. pentru nerespectarea Deciziei nr. 1/2014 al ÎCCJ (recurs in interesul legii) prin care instanţa supremă a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. Decizia vizează aplicarea art. 18 din Decretul nr. 167/1958.

Conform art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constituie abatere disciplinară nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii.

Din considerentele deciziei pronunţate in apel reiese ca instanţa de apel a expus raţionamentul logico-juridic din care reiese de ce a reţinut incidenta dispoziţiilor art. 706 din Noul C. proc. civ., având în vedere data înregistrării cererii de începere a executării silite; a argumentat de ce nu a dat eficienta dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, considerând-o norma generala in raport de norma speciala reprezentata de art. 706 Nou C. proc. civ.

In consecinţa, se constata ca in mod legal a reţinut inspectorul judiciar ca nu sunt indicii săvârşirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. ş) din lege întrucât instanţa de apel a reţinut incidenta unei norme speciale în raport de norma generala reprezentata de Decretul nr. 167/1958 si deci nu a încălcat decizia ICCJ.

Cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, se observa ca sunt neîntemeiate argumentele reclamantului întrucât respectivul text sancţionează motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei.

Or cum s-a reţinut anterior, in considerentele deciziei de apel este expus raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza solutiei adoptate; rationamentul juridic expus de judecatorii din apel retine situaţia de fapt rezultata din probatoriul administrat si normele de drept pe care le-au considerat aplicabile, astfel ca nu se poate fi reţinută o motivare contrara raţionamentul juridic expus.

Nu poate fi reţinută nici existenta producerii urmării impuse de lege, constând în afectarea demnităţii funcţiei de magistrat sau a prestigiului justiţiei.

Demnitatea funcţiei de magistrat însumează două valori, respectiv onoarea profesională a judecătorului sau procurorului, care implică obligaţia acestuia de a nu pune în pericol, prin conduita sa profesională şi morală, imaginea sa publică şi probitatea profesională, care presupune ca magistratul să se abţină de la orice comportament care este contrar legii sau care poate pune în discuţie profesionalismul ori imparţialitatea sa.

Prestigiul justiţiei presupune ca magistratul să se abţină de la comportamente care ar determina o apreciere publică negativă cu privire la instanţa sau parchetul din care face parte sau cu privire la sistemului judiciar în ansamblul său.

Pentru atragerea răspunderii disciplinare este necesară îndeplinirea condiţiilor generale ale răspunderii, astfel încât, între urmarea produsă şi acţiunea ce constituie elementul material al abaterii trebuie să existe o legătură de cauzalitate, adică să existe dovada că acţiunile magistratului, într-una dintre cele două modalităţi alternative prevăzute de lege, a produs urmarea specifică prevăzută de lege ca şi condiţie pentru existenţa abaterii.

Asa cum corect a reţinut si inspectorul judiciar şi prima instanţă obiectul de analiză îl reprezintă decizia civilă pronunţată în apel în dosarul în care a fost respinsă contestaţia a executare formulată de petent, urmare a rejudecării cauzei în fond, iar raportat la considerentele acestei hotărâri nu se poate reţine că modul de argumentare a soluţiei pronunţate are vocaţia de a afecta prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat. Hotărârea prezintă în mod elaborat raţionamentul logico-juridic al soluţiei, pronunţate, conţinutul acestui raţionament neputând face obiectul cenzurii inspectiei judiciare. Ca atare, nici indicii savarsirii abaterii prevazute de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 nu reies din verificarile efectuate in cauza.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurent prin cererea de recurs, astfel cum au fost reţinute anterior, au fost supuse examinării în faţa primei instanţe, fiind analizate corespunzător de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate.

Or, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de recurentele-reclamante.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă şi va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata pârâtă Inspecţia Judiciară.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 695 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.