Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5928/2022 AI generated

Incompatibility of vice-mayor holding PFA status; exclusive territorial jurisdiction of court at domicile

Case Number Decizia nr. 5928/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, annulled the lower court's decision, and referred the case for re-judgment to the competent Territorial Court of Appeal (Timișoara), effectively allowing the plaintiff to proceed in the correct jurisdiction. The dispute involved a challenge to an integrity report issued by a national agency, which found that the plaintiff simultaneously held the position of vice-mayor and the status of a sole proprietor (PFA), creating a legal incompatibility under the relevant administrative integrity laws; the central issue was not the substance of the incompatibility claim but a procedural error where the Court of Appeal of București rendered a decision despite an expressly raised exception of lack of public order territorial jurisdiction. The decisive legal basis was Article 10 of Law No. 554/2004, which establishes exclusive territorial competence for the court at the domicile of the individual plaintiff, combined with Articles 488(1)(3) and 497 of the Civil Procedure Code, which mandate the annulment of a judgment rendered by an incompetent court when such jurisdictional defect is properly invoked by the opposing party.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, art. 129 alin. (2) C. proc. civ; Incompatibility of vice-mayor holding PFA status; exclusive territorial jurisdiction of court at domicile: În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Keywords

AI generated
territorial jurisdiction article of civil procedure legal status domicile of a party challenge of administrative decisions civil annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ
În susţinerea mptivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe invocată în condiţiile legii.
art. 10 din Legea nr. 554/2004
În contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt, enunţând dispoziţiile art. 10 din Legea nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003
P.F.A") pe durata mandatului său de viceprimar, ceea ce a atras starea de incompatibilitate în ipoteza normei legale instituite prin art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, fiind astfel întrunită.
art. 129 alin. (2) C. proc. civ
După cum dispune art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: (…) c) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."
art. 130 alin. (2) C. proc. civ
3 casarea pentru necompetenţă se poate solicita numai când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, adică în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.
art. 130 alin. (2) din C. proc. civ
Aşa fiind, aceste dispoziţii legale reglementează o competenţă materială şi teritorială exclusivă, de ordine publică, prevăzută de dispoziţii speciale, pe care părţile nu o pot înlătura, instanţa putând să o invoce din oficiu în condiţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.08.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, admiterea acţiunii şi, pe cale de consecinţă, anularea Raportului de evaluare nr. x/23.07.2019, ca neîntemeiat.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 918 din 7 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 918 din 7 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea mptivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe invocată în condiţiile legii.

În contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt, enunţând dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant a arătat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Timişoara, ca instanţă de contencios administrativ de la domiciliul reclamantului, dispoziţii legale şi aspecte pe care pârâta ANI le-a invocat prin întâmpinare în faţa primei instanţe, care nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre competentă judecare Curţii de Apel Timisoara.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, în opinia sa, sentinţa este nelegală pentru că se reţine că reclamantul nu a contestat situaţia de fapt, aceasta fiind în realitate situaţia pe care instanţa nu a înţeles-o.

Recurentul a susţinut că Raportul ANI este nelegal şi abuziv, proiectul Instalare ca sef de exploatare derulându-se în perioada 2013-2016, înainte de dobândirea calităţii de viceprimar. Înregistrarea ca PFA a făcut-o în anul 2013 pentru a fi eligibil în acordarea proiectului, iar nu pentru a desfăşura activităţi economice, prin dobândirea calităţii de persoană fizică autorizată nedobândindu-se automat calitatea de comerciant.

Prin urmare, reclamantul nu desfăşoară activităţi economice astfel cum sunt reglementate de lege, iar ANI nu face distincţia între comerciant şi producător, acesta dobândind calitatea de producător pentru a putea derula proiectul, prin intermediul PFA desfăşurând o activitate de producţie, iar nu una comercială.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, motivată de neformularea de critici concrete din perspectiva vreunui motiv de casare prevăzut de C. proc. civ.

Cu privire la competenţă, a arătat că, în opinia sa, nu sunt încălcate normele juridice referitoare la competenţă, alegerea de a înregistra acţiunea pe rolul Curţii de Apel Bucureşti apartinând exclusiv reclamantului.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 8 decembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul reclamantului este fondat, în limitele şi în considerarea celor în continuare arătate.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic invocate de recurentul-reclamant privind încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, respectiv a Curţii de Apel Timişoara, în condiţiile în care excepţia necompetenţei a fost invocată prin întâmpinare de pârâtă în faţa primei instanţe, se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar susţinerile privind greşita aplicare a legii cu trimitere la dispoziţiile legale ce reglementează regimul incompatibilităţilor şi la interpretarea calităţii de persoană fizică autorizată, care, în opinia recurentului, nu presupune de plano şi existenţa calităţii de comerciant pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că excepţia nulităţii recursului invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate urmează să fie respinsă.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin Raportul de evaluare în litigiu nr. x/23.07.2019, Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate a constatat că reclamantul A. a deţinut simultan funcţia de viceprimar al oraşului Ciacova, judeţ Timiş, pentru mandatul 2016 - 2020 şi calitatea de comerciant persoană fizică A. P.F.A, iar după validarea alegerii în funcţia de viceprimar (la data de 25.05.2016) reclamantul nu a renunţat, în termenul legal, la funcţia care a atras starea de incompatibilitate, încălcând astfel dispoziţiile art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003.

Astfel, s-a reţinut că reclamantul a exercitat calitatea de comerciant persoană fizică (în cadrul "A. P.F.A") pe durata mandatului său de viceprimar, ceea ce a atras starea de incompatibilitate în ipoteza normei legale instituite prin art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, fiind astfel întrunită.

În acest context factual, Curtea de Apel Bucureşti a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, cu o cerere, prin care acesta a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/23.07.2019 emis de pârâtă.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza criticilor formulate de reclamant, instanţa de control judiciar reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Conform acestor prevederi legale, se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii".

După cum dispune art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: (…) c) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Este de precizat că atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere teritorial competenţa instanţelor de contencios administrativ este prevăzută prin norme de ordine publică, astfel că excepţia necompetenţei materiale sau teritoriale poate fi invocată de părţi ori de către judecător, dar numai la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 casarea pentru necompetenţă se poate solicita numai când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, adică în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite aceste condiţii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (…) (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. (…)"

Aşa fiind, aceste dispoziţii legale reglementează o competenţă materială şi teritorială exclusivă, de ordine publică, prevăzută de dispoziţii speciale, pe care părţile nu o pot înlătura, instanţa putând să o invoce din oficiu în condiţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a fost sesizată cu contestarea Raportului de evaluare nr. x/23.07.2019 emis de Agenţia Naţională de Integritate, din punct de vedere material instanţa competentă fiind, potrivit normelor legale antereferite, curtea de apel.

Având în vedere că domiciliul reclamantului, persoană fizică, este în oraşul Ciacova, judeţ Timiş, conform copiei cărţii de identitate aflată la dosarul de fond, instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza în fond este Curtea de Apel Timişoara.

Înalta Curte constată că prin întâmpinarea formulată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, depusă anterior primului termen de judecată în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, instanţă pe rolul căreia a înţeles să înregistreze reclamantul prezenta contestaţie, aceasta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, la faptul că este vorba despre un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, şi la domiciliul reclamantului persoană fizică, apreciind că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Timişoara.

Asupra acestei excepţii judecătorul fondului nu s-a pronunţat, soluţionând cauza pe fond, cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, pronunţând, aşadar, o hotărâre nelegală, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când cauza va fi trimisă instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii. (…)"

În raport cu această soluţie, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurent sentinţei recurate, care privesc fondul cauzei, care urmează să fie judecat din nou de instanţa competentă.

În ceea ce priveşte apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamantă, din perspectiva motivului de casare apreciat ca fiind fondat.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 918 din 7 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.