Public employee salary allowances: 30% statutory budget cap versus 45% individual maximum and institutional discrimination claims under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel reclamantele A., B., personal auxiliar de specialitate al Judecătoriei Vatra Domei, în temeiul art. 7 din Anexa V, Capitolul VIII, Secţiunea 1 coroborat cu art. 37 din Dispoziţiile generale ale Legii-cadru nr. 153/2017, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, solicitând:

- anularea Hotărârii nr. 17 din 12 iulie 2018 a Colegiului de conducere a Curţii de Apel Suceava, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 143 din 18 iunie 2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Suceava,

- anularea în parte a deciziei contestate şi emiterea unei noi decizii care să stabilească în mod corect drepturile noastre salariale, prin aplicarea în mod legal a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din lg. 153/2017, respectiv prin stabilirea procentului de 30 % pe angajator/ordonator de-credite (şi nu pe angajat) şi prin acordarea nivelului maxim al sporurilor (45% format din: 15% condiţii de muncă, 25% condiţii de risc si 5% spor de confidentialitate),

- aplicarea VRS de 463,5 RON aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 143 din 18.06.2018 pentru reclamanţi indiferent dacă sunt salarizaţi deja la nivelul anului 2022, aşa cum procedează alte curţi de apel (Bucureşti, Bacău, Piteşti) şi aşa cum sunt salarizaţi marea majoritate a colegilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Public – parchete,

- plata, actualizarea sumelor datorate si plata penalităţilor/dobânzilor pentru sumele rezultate în urma aplicării integrale a sporurilor de 45 % si a VRS de 463,5 RON începând cu ianuarie 2018 şi pe viitor,

- să se constate că reclamantele sunt discriminate în raport de colegii de la Curţile de Apel Bacău, Bucureşti, Piteşti şi parchetele de pe lângă instanţele de judecată referitor la cuantumul sporurilor, de 45 % şi nu 30 % cum a stabilit Curtea de Apel Suceava şi la aplicarea VRS de 463,5 RON începând cu data de 1 ianuarie 2018 si reclamantelor.

Prin Hotărârea nr. 17/12 iulie 2018, Colegiul de conducere a Curţii de Apel Suceava a respins contestaţia împotriva Deciziei nr. 143/18.06.2018 cu privire la aplicarea corectă a sporurilor în cuantum de 45 la sută.

În cauză au depus întâmpinări pârâţii, pârâtul Ministerul Justiţiei solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii faţă de Minister.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1719 din 14 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea reclamantelor A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "anulare act administrativ – Hotărâre nr. 17/12.07.2018", ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 14 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au formulat cerere de recurs, pârâtul Ministerul Justiţiei formulând recurs incident.

Prin cererea de recurs, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În esenţă, au considerat că motivarea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică şi nu ţine cont de normele legale aplicabile speţei, prezentând, în esenţă, următoarele argumente:

- potrivit art. 38 din Legea nr. 153/2017, în opinia acestora, angajatorul avea obligaţia majorării cu 25% a salariilor chiar dacă acestea erau la nivelul anului 2022, această majorare urmând să acopere transferul contribuţiilor de plată de la angajator la angajat,

- cuantum sporurilor trebuie să fie de 45%, cu trimitere la Curtea de Apel Bucuresti care aplică sporuri în cuantum total de 45%, invocând discriminarea în raport cu colegii de la această instanţă, precum şi de la instanţele care procedează la un mod de calcul diferit decât cel aplicat acestora.

În susţinerea cererii de recurs incident formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei, acesta a solicitat schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Minister, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata drepturilor salariale.

Astfel, în opinia sa, Ministerul nu poate fi obligat în mod direct să plătească reclamantelor eventuale diferenţe băneşti, întrucât are atribuţii privind efectuarea calculului şi acordarea drepturilor salariale doar pentru salariaţii din aparatul propriu al ministerului şi numai rolul de a administra bugetul instanţelor şi de a asigura fondurile necesare şi de a repartiza creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamante, în opinia sa, sentinţa fiind legală sub aspectul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 cu ocazia încadrarea salarială a reclamantelor.

Intimaţii-pârâţi Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava au formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurentele-reclamante şi menţinerea soluţiei primei instanţe, în cauză, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinările formulate în cauză, recurentele-reclamante au solicitat respingerea tuturor apărărilor invocate de intimaţi.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 22 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din data de 21 aprilie 2022, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 517 alin. (1)1 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Prin Rezoluţia din data de 26 octombrie 2022, s-a fixat termen la data de 8 decembrie 2022, cu citarea părţilor, în vederea verificării subzistenţei motivului suspendării judecăţii, dată la care cauza a fost repusă pe rol.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 24 noiembrie 2022, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, şi, în rejudecare, după casare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, iar cu privire la capătul de cerere privind plata, actualizarea sumelor datorate si plata penalităţilor/dobânzilor acestea au fost solicitate pentru sumele rezultate în urma aplicării integrale a sporurilor de 45 % si a VRS de 605,225 RON astfel cum s-a stabilit prin decizia Curţii de Apel Târgu Mureş.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este nefondat, urmând să fie admis recursul incident, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin decizia nr. 143/18.06.2018 a preşedintelui Curţii de Apel Suceava, începând cu data de 01.01.2018, cuantumul brut al salariilor de bază şi al sporurilor pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul Curţii de Apel Suceava şi al instanţelor de judecată arondate să fie majorat cu 25%, respectiv 28,5% pentru persoanele scutite de plata impozitelor faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017. Potrivit aceleiaşi decizii personalul auxiliar de specialitate beneficiază de spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 10%, spor de confidenţialitate de 5% şi spor pentru condiţii vătămătoare şi periculoase de 15%.

Prin Hotărârea nr. 17/12.07.2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Suceava, au fost respinse contestaţiile formulate de reclamanţi împotriva Deciziei de mai sus.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantele A., B., personal auxiliar de specialitate al Judecătoriei Vatra Domei, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, solicitând: anularea Hotărârii nr. 17 din 12 iulie 2018 a Colegiului de conducere a Curţii de Apel Suceava, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 143 din 18 iunie 2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Suceava; anularea în parte a deciziei contestate şi emiterea unei noi decizii care să stabilească în mod corect drepturile noastre salariale, prin aplicarea în mod legal a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv prin stabilirea procentului de 30 % pe angajator/ordonator de credite (şi nu pe angajat) şi prin acordarea nivelului maxim al sporurilor (45% format din: 15% condiţii de muncă, 25% condiţii de risc si 5% spor de confidentialitate); aplicarea VRS de 463,5 RON aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 143 din 18.06.2018 pentru reclamanţi indiferent, dacă sunt salarizaţi deja la nivelul anului 2022, aşa cum procedează alte curţi de apel (Bucureşti, Bacău, Piteşti) şi aşa cum sunt salarizaţi marea majoritate a colegilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Public – parchete; plata, actualizarea sumelor datorate si viata penalităţilor/dobânzilor pentru sumele rezultate în urma aplicării integrale a sporurilor de 45 % si a VRS de 463,5 RON începând cu ianuarie 2018 şi pe viitor; să se constate că reclamantele sunt discriminate în raport de colegii de la Curţile de Apel Bacău, Bucureşti, Piteşti şi parchetele de pe lângă instanţele de judecată referitor la cuantumul sporurilor, de 45 % şi nu 30 % cum a stabilit CA Suceava şi la aplicarea VRS de 463,5 RON începând cu data de 1 ianuarie 2018 si reclamantelor.

Prin sentinţa recurată, s-a respins acţiunea reclamantelor, acestea înţelegând să formuleze critici din perspectiva greşitei aplicări a legii, iar pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs incident, criticând soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata drepturilor salariale a reclamantelor.

2. Recursul declarat de recurentele-reclamante

Instanţa de control judiciar reţine că prin cererea de recurs, recurentele-reclamante au formulat critici din perspectiva greşitei aplicări a legii, în ceea ce priveşte acordarea sporurilor în cuantum total de 30% per angajator/ordonator de credite, iar nu per angajat şi neacordarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, în ceea ce priveşte majorarea salarială cu 25% începând cu 1 ianuarie 2018, fără aplicarea plafonului pentru anul 2022 stabilit prin Legea nr. 153/2017, invocând discriminarea faţă de colegii de la alte instanţe ori parchete, argumente care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta curte le apreciază ca fiind nefondate.

Referitor la criticile privind cuantumul total al sporurilor, Înalta Curte reţine că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

Aşadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 este prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru păstrarea confidenţialităţii, sensul textului legal menţionat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligaţie a ordonatorului de credite de a nu depăşi respectivul nivel instituit legal.

Aceste aspecte au fost, de altfel, dezlegate şi prin Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care, în punctele 79-82 s-a statuat astfel:

79. Prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege şi în anexele nr. I-VIII". Aşadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege şi în anexele sale şi interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

81. Aşa cum s-a reliefat mai sus, soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiţiei, categorie din care face parte şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri:

a) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare." (art. 5).

82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

De asemenea, instanţa de control judiciar, reţine că majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30 % din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Prin urmare, norma de plafonare în discuţie are caracter special, limita prevăzută neputând fi depăşită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamantă, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care şi modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, prevederile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit şi care nu poate fi depăşit, aşa cum se subliniază şi în decizia mai sus amintită (par. 79).

Înalta Curte apreciază că recurentelor - reclamante nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

Înalta Curte are în vedere şi considerentele deciziei pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, anterior menţionate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice (paragraful nr. 86) şi că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86).

Se mai reţine şi cele statuate la par. 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii.

Raportat la aceste statuări ale instanţei supreme, cu caracter obligatoriu, Înalta Curte constată că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizaţia de încadrare prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30 %, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată argumentele expuse de recurentele-reclamante în calea de atac a recursului cu privire la solicitarea de acordare a sporurilor în cuantum total de 45%, şi la stabilirea procentului de 30% pe angajator/ordonator de credite, şi nu pe angajat sunt nefondate, hotărârea recurată fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susţinerile recurenţilor referitoare la obligaţia angajatorului de a majora salariile cu 25% indiferent dacă acestea erau deja la nivelul anului 2022.

Potrivit art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, "începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Dispoziţiile legale anterior amintite sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, astfel că nu se poate stabili că o lege aflată în vigoare să nu se aplice, nefiind permisă imixtiunea în atribuţiile puterii legislative ori în atribuţiile Curţii Constituţionale.

Astfel, referitor la faptul că reclamanţii nu au beneficiat de creşterea de 25% de la data de 1 ianuarie 2018, prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, se constată că potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, să fie acordate cele stabilite pentru anul 2022.

În condiţiile în care, la data de 1 ianuarie 2018, drepturile salariale ale reclamantelor (menţinute în perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017) erau calculate potrivit art. 23 alin. (2) din Anexa nr. VI, Cap. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, acestea au depăşit nivelul stabilit de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022.

Ca atare, prin efectul legii, reclamantele nu au beneficiat de creşterea salarială de 25%, drepturile lor salariale fiind stabilite la nivelul celor prevăzute de lege pentru anul 2022. În acest context, în lumina unui argument de sistematizare a acestor texte de lege, art. 38 alin. (3) nu poate deroga de la regula stabilită la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plăţii egale pentru munca egală, invocate de recurente, raportat la considerentele deciziei nr. 15/2021 a ICCJ:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentelor-reclamate de plată a drepturilor salariale/actualizări prin raportare la o valoare de referinţă sectoriale de 605,225 RON, asa cum s-a stabilit prin decizia Curţii de Apel Târgu Mureş, formulată prin notele de şedinţă depuse pentru termenul la care s-a soluţionat cauza în recurs, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată această solicitare a privit aplicarea unei VRS de 463,5 RON, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 143/2018, fără să se aplice plafonarea salariului la nivelul anului 2022, acestea fiind limitele învestirii instanţei, nefăcând obiectul analizei instanţei de fond. Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 494 coroborat cu art. 478 alin. (2) C. proc. civ., aceste aspecte nu pot fi analizate pentru prima dată în stadiul procesual al recursului.

3. Recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate de pârâtul Minsiterul Justiţiei privind soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia pentru capătul de cerere privind plata drepturilor salariale.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările ulterioare, acesta este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care "asigură elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiei şi a programului de guvernare în vederea bunei funcţionări a justiţiei ca serviciu public şi veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept".

În acest sens, în vederea realizării şi exercitării obiectivelor şi funcţiilor din domeniul său de activitate, Ministerul Justiţiei îndeplineşte anumite atribuţii specifice, strict determinate de lege, iar în calitatea sa de autoritate de stat, asigură controlul asupra aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor şi unităţilor care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea sau în subordinea sa, prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 652/2009.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. o) din Hotărârea nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, "Preşedintele curţii de apel exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii curţii, precum şi atribuţii de coordonare şi control privind administrarea curţii de apel şi a instanţelor din circumscripţie, în sensul că numeşte personalul auxiliar de specialitate şi personalul din departamentul economico-financiar şi administrativ al curţii de apel şi al instanţelor din circumscripţia acesteia (...)

Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică,iar raportul de muncă al reclamantelor a fost stabilit cu angajatorul, astfel că drepturile salariale au fost calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare, care a procedat şi la calcularea şi virarea impozitului şi a contribuţiilor sociale către stat.

Reclamantele au fost încadrate prin decizie a preşedintelui Curţii de Apel Suceava, iar Ministerul Justiţiei, potrivit H.G. nr. 652/2009 de organizare şi funcţionare, nu are atribuţii în legătură cu încadrarea, stabilirea drepturilor salariale sau încetarea raporturilor de serviciu ale personalului instanţelor judecătoreşti, astfel că nu există niciun temei juridic în baza căruia să se stabilească răspunderea Ministerului pentru modul de calculare a drepturilor salariale respective.

În acest sens şi având în vedere şi calitatea reclamantelor, respectiv, personal auxiliar de specialitate, Ministerul Justiţiei nu calculează şi nu plăteşte drepturile salariale decât propriilor angajaţi, singura obligaţie a acestui ordonator principal de credite putând fi aceea de a vira şi asigura sumele solicitate de curţile de apel prin proiectele de buget, conform dispoziţiilor legale aplicabile.

De asemenea, în contextul dispoziţiilor art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009, potrivit cărora Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare şi repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, obligaţia de plată a acestor diferenţe salariale în sarcina Ministerului Justiţiei excedează atribuţiilor acestui pârât.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul recursul formulat de reclamante, ca nefundat; va admite recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiţiei pentru capătul de cerere privind plata drepturilor salariale; va menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 14 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 14 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiţiei pentru capătul de cerere privind plata drepturilor salariale.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.