Suspension of gambling regulator's order on ISO accreditation requirements for conformity assessment bodies: limits of summary review under administrative law Article 14

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună suspendarea integrală a efectelor Ordinului nr. 86/17.06.2021 al Preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul Preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condiţiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc publicat în Monitorul Oficial al României Partea a I-a, nr. 645 din 30 iunie 2021, în ceea ce priveşte efectele asupra Organismelor de Evaluare a Conformităţii licenţiate clasa a 2-a de ONJN, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de chemare în judecată pe care reclamanta o va formula după parcurgerea procedurii prealabile.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1560 din 2 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1560 din 2 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actelor ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu motivează care au fost considerentele pentru care a apreciat că sunt insuficient justificate paguba iminentă sau prejudiciul greu de înlăturat, în condiţiile în care în prezent societatea nu mai poate desfăşura activitatea licenţiată de ONJN.

De asemenea, în opinia sa, judecătorul fondului a omis să analizeze că, în fapt, îndeplinirea condiţiei impusă de lege este imposibilă raportat la intervalul extrem de mic de intrare în vigoare şi la termenele legale impuse de procedura de Acreditare (12 luni la RENAR, la care se adaugă perioada de timp până când Schema de acreditare va fi publicată de RENAR, după avizarea ONJN - estimat o perioadă de 2 ani de zile).

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod eronat condiţiile de la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, instanţa a dat o interpretare care ar lipsi total de aplicabilitate prevederile care reglementează posibilitatea suspendării actului administrativ. Cazurile indentificate în practica judiciară care justifică măsura suspendării au caracter exemplificativ, nu limitativ. Şi chiar dacă ar fi reţinut acele cazuri ca fiind limitative, se observă situaţia în care actul administrativ a fost emis cu depăşirea limitelor de competenţă, deoarece se încalcă competenţa organului ierarhic superior.

Actul a cărui suspendare o solicită reprezintă un instrument de punere în practică a unui act normativ de nivel superior, aşadar nu poate impune condiţii noi, ci poate doar să detalieze modul de conformare la condiţiile impuse de actul normativ superior.

În cazul de fată este vorba despre situaţia în care un Ordin emis de o autoritate centrală (respectiv de Preşedintele ONJN) depăşeşte limitele de competenţă stabilite prin prevederea din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, care mandatează ONJN, să stabilească condiţiile minime tehnice de verificare, conform prevederilor art. 1 alin. (4) "Condiţiile minime tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală şi de organismele de evaluare a conformităţii se stabilesc prin ordin al preşedintelui O.N.J.N.".

În opinia sa, ordinul contestat "adaugă la lege" respectiv la prevederea din H.G. nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, încălcând astfel prevederile Legii nr. 24 din 27 martie 2000.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta-reclamantă a arătat că, în esenţă, motivul principal pe care se întemeia cererea de chemare în judecată viza nelegalitatea Ordinului nr. 86/17.06.2021 al Preşedintelui ONJN, care a introdus o condiţie restrictivă la art. I pct. 1 care modifică pct. 4 subpunctul 4.1 poziţia 2 din Ordinul Preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condiţiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc, pe care reclamanta nu o poate îndeplini, rezultatul imediat fiind acela că nu îşi mai poate desfăşura activitatea, deoarece nu deţine acreditare ISO 17025 sau ISO 17020 în domeniul reglementat specific al jocurilor de noroc.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă, a susţinut că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a producerii unei pagube iminente, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată având ca obiect suspendarea parţială a Ordinului preşedintelui O.N.J.N. nr. 86/2021 fiind neîntemeiată.

A susţinut că suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparentei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudiciat fondul litigiului. Cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi care, reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării actului administrativ.

Cu privire la primul set de critici din cererea de recurs, intimatul a considerat că nu sunt prezentate argumente care să contrazică opinia instanţei fondului, în sensul că în cauză motivele prezentate reprezintă un caz bine justificat şi o pagubă iminentă.

Făcând trimitere la art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009, a susţinut că atâta vreme cât prerogativa preşedintelui de emitere a ordinelor este prevăzută în mod expres de lege, activitatea de emitere a celor două acte normative – Ordinul 404/2020 şi nr. 86/2021 de modificare a actului iniţial, este legală, oportunitatea emiteri actului normativ reprezentând prerogativa autorităţii publice.

Referitor la criticile privind greşita aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, intimatul a susţinut că şi acestea sunt nefondate, în esenţă, arătând că este eronată aprecierea recurentei în sensul că art. 149 alin. (2) lit. h) pct. i) din Normele metodologice nu prevedea obligaţia acreditării în domeniul reglementat specific – jocuri de noroc.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 8 decembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Ordinul preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condiţiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc, astfel cum a fost modificată prin Ordinul preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc nr. 86/2021, la Secţiunea a 2-a a Anexei la acest ordin prevede următoarele: " 4.1. Pentru a evalua conformitatea mijloacelor de joc şi a fi licenţiat, un organism de evaluare a conformităţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe: (…) 2. este acreditat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008, conform standardelor ISO 17020 şi/sau ISO 17025 pentru activităţile de evaluare a conformităţii mijloacelor de joc pe care le efectuează; (…)"

Forma anterioară modificării contestate prevedea "2. este acreditat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 şi pe baza standardelor armonizate publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene care corespund sarcinilor de evaluare a conformităţii mijloacelor de joc pe care le solicită;"

Art. 149 alin. (2) din Normele metodologice de punere în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc aprobate prin H.G. nr. 11/2016 prevede că:

"În funcţie de specificul activităţii, operatorii economici care desfăşoară activităţi conexe în domeniul jocurilor de noroc în România, alţii decât furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, astfel cum sunt ei definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare, vor îndeplini următoarele cerinţe specifice astfel: (…)

h) organismele de evaluare a conformităţii:

(i) operatorul economic va face dovada că deţine cel puţin una dintre următoarele certificări ISO: ISO 17025, ISO 17020;(…)"

Prin Decizia nr. 1886/29.09.2021 Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc – Comitetul de Supraveghere a dispus suspendarea licenţei clasa a II-a pentru activitatea de organism de evaluare a conformităţii deţinută de S.C. A. S.R.L. până la data la care societatea va face dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 149 alin. (2) lit. h) punctul (i) din Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, respectiv până la data la care reclamanta va face dovada deţinerii certificatului de acreditare conform standardelor ISO17020 sau ISO 17025 în domeniul jocurilor de noroc.

În motivarea deciziei, s-a reţinut că societatea este acreditată ISO 17025, fiind competentă să efectueze activităţi de etalonări în localuri permanente, conform anexei 1 la certificatul de acreditare NR. x, nefiind competentă să efectueze etalonări în domeniul jocurilor de noroc, acestea nefiind prevăzute în anexa certificatului.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, a solicitat suspendarea integrală a efectelor Ordinului nr. 86/17.06.2021 al Preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul Preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condiţiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc publicat în Monitorul Oficial al României Partea a I-a, nr. 645 din 30 iunie 2021, în ceea ce priveşte efectele asupra Organismelor de Evaluare a Conformităţii licenţiate clasa a 2-a de ONJN, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de chemare în judecată pe care reclamanta o va formula după parcurgerea procedurii prealabile.

Prin sentinţa recurată, cererea privind suspendarea executării actului administrativ contestat a fost respinsă, reclamanta criticând-o prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, respectiv art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Or, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care recurenta a invocat insuficienta motivare.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, aminteşte instanţa de recurs că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În aceste condiţii, prin raportare la considerentele teoretice antereferite, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat drept motive ce ar reprezenta în interpretarea sa un caz bine justificat, argumente similare cu cele invocate şi în faţa instanţei de fond, care nu sunt de natură a reforma sentinţa recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reţine un dubiu serios cu privire la aparenţa de legalitate a acestuia.

Astfel, din analiza conţinutului ordinului a cărui suspendare se solicită, în mod corect s-a constatat că argumentele invocate de reclamantă privind necompetenţa preşedintelui ONJN de a impune condiţii noi pentru desfăşurarea activităţii de efectuare a controlului tehnic asupra mijloacelor de jocuri de noroc, încălcarea procedurii de notificare a CE, evoluţia legislaţiei în domeniu, nerespectarea principiului transparenţei decizionale, nu pot fi considerate împrejurări de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa aparenţei de legalitate a actului administrativ-fiscal a cărui suspendare se solicită, întrucât acestea privesc nelegalitatea actului ce se pot analiza doar în cadrul litigiului referitor la anularea actului, neputând face obiectul cercetării sumare în cadrul suspendării executării a actului administrativ.

Înalta Curte reţine că ordinul contestat este emis pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condiţiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc. Aşadar, atâta timp cât preşedintele O.N.J.N este competent să emită un ordin, este competent să emită şi ordinul de modificare a ordinului iniţial, în acord cu dispoziţiile art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 ce prevede "Condiţiile minime tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală şi de organismele de evaluare a conformităţii se stabilesc prin ordin al preşedintelui O.N.J.N." raportat la art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 20/2013 confom căruia în exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite ordine, decizii şi instrucţiuni.

Prin urmare, susţinerea recurentei-reclamante în sensul că preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc nu era competent să emită Ordinul nr. 86/2021 nu pare, la o primă vedere, a fi fondat.

De asemenea, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanţa de control judiciar apreciază că, în procedura sumară a suspendării, nu se poate stabili cu exactitate dacă prin înlocuirea condiţiei "este acreditat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 şi pe baza standardelor armonizate publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene care corespund sarcinilor de evaluare a conformităţii mijloacelor de joc pe care le solicită;" cu condiţia "este acreditat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008, conform standardelor ISO 17020 şi/sau ISO 17025 pentru activităţile de evaluare a conformităţii mijloacelor de joc pe care le efectuează;" se realizează o modificare de esenţă. La prima vedere, modificarea introdusă prin Ordinul 86/2021 vine să expliciteze condiţia prevăzută de art. 149 alin. (2) din Normele metodologice de punere în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc aprobate prin H.G. nr. 11/2016.

Aspectele invocate de reclamantă referitoare la imposibilitatea de îndeplinire a condiţiilor impuse prin Ordinul nr. 86/2021 în timp util sunt aspecte ulterioare, ce nu pot reprezenta un caz bine justificat. Argumentele referitoare la imposibilitatea acreditării de către RENAR şi eventuala acreditare de către alt organism european ţin de executarea ordinului, de aspectele ulterioare şi nu creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Pentru analiza criticilor referitoare la faptul că ordinul adaugă la lege, că a fost emis cu încălcarea procedurii de notificare a CE este necesară antamarea fondului litigiului, aspect care nu este posibil în această etapă a procedurii, caracterizată prin cercetarea sumară a aparenţei dreptului, astfel cum s-a reţinut anterior.

În concluzie, în cauză nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, astfel cum în mod judicios a constatat prima instanţă.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de control judiciar reţine că îndeplinirea doar a uneia dintre cerinţele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare. Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiţie, prin ea însăşi, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluţia pronunţată în prezentul recurs.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de control judiciar reţine că sentinţa recurată este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, motivele invocate de reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1560 din 2 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.