Revizuirea unei hotărâri definitive: tardivitatea cererii și nulitatea recursului pentru nemotivare

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce face obiectul revizuirii

Prin cererea înregistrată la data de 20.07.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea sentinţei civile nr. 1611 din 4 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 154 din 2 februarie 2022, Curtea a admis excepţia tardivităţii invocată de intimaţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia Generală de Protecţie Internă şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi a respins cererea de revizuire formluată de reclamantul A..

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, revizuentul A. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a intra în cercetarea fondului sau judecata cauzei şi admiterea cererii de revizuire.

Referitor la soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii revizuirii, recurentul a apreciat că motivarea instanţei nu are nicio legătură cu presupusa tardivitate. A precizat că a folosit toate căile de atac, formulând cererile în interiorul termenelor procedurale, şi nu a introdus cererea de revizuire după comunicare hotărârii Curţii de Apel Bucureşti pentru că aceasta era atacabilă cu recurs, pe care l-a şi formulat. După soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra aspectelor invocate, a formulat cererea de revizuire, cu respectarea termenului legal.

În continuarea recursului, recurentul a reiterat argumentele prezentate în cuprinsul cererii de revizuire soluţionate prin sentinţa recurată.

3. Apărările formulate

Intimaţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia Generală de Protecţie Internă şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat au formulat, fiecare, întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţi prin întâmpinare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar constată că recursul revizuentului A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului, rezultă că acesta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate [ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat] dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 [ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului].

Noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac, motivele de casare fiind expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat la cele reţinute, Înalta Curte constată că cererea recurentului-revizuent de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurentul, după cum s-a consemnat la pct. I.2 al prezentei decizii, s-a limitat la a-şi expune interpretarea proprie cu privire la formularea cererii de revizuire (după ce i-a fost comunicată decizia pronunţată în soluţionarea recursului formulat împotriva hotărârii de fond) şi la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de admitere a excepţiei tardivităţii revizuirii. Restul susţinerilor din recurs nu reprezintă altceva decât reproducerea aceloraşi argumente prezentate în cuprinsul cererii de revizuire.

Însă, nu a combătut, în niciun fel, considerentele instanţei, care a expus raţionamentul pentru care a constatat că revizuirea a fost formulată tardiv, şi nu a dedus judecăţii instanţei de control judiciar nicio critică de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei care a soluţionat cererea de revizuire.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, instanţa de control judiciar având competenţa de a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd expres sancţiunea nulităţii recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 154 din 2 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.