Judicial inspection of prosecutorial discretion and the inadmissibility of disciplinary review over logical-legal reasoning in criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea lucrărilor din dosar, reţine următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a la data de 17.02.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiei Inspectorului al Inspecţiei Judiciare nr. lucrare:C21-175 din data de 03.02.2021 şi primita pe data de 08.02.2021, data poştei.

În argumentele expuse în susţinerea acţiunii, reclamantul a arătat că, în data de 19.01.2021, a depus la Inspecţia Judiciară nemulţumirea sa cu privire la lucrarea x/21.12.2020, primind rezoluţia Inspectorului Sef dosar nr:C2l-175 din data de 03.02.2021 şi primită pe data de 08.02.2021 data poştei.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civile nr. 996 din 22 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 996 din 22 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic litigios, prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, în contextul reiterării succinte a situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 22 C. proc. civ. şi art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Recurentul-reclamant nu a procedat la încadrarea criticilor dezvoltate împotriva sentinţei recurate, însă, faţă de conţinutul acestora, Înalta Curte apreciază că pot fi analizate pe temeiul motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea instanţei de fond este o consecinţă a aplicării greşite a normelor de drept material, solicitând admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurentul a arătat că a formulat plângere penală, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, plângere formulată împotriva vecinului său, B., pe motiv că acesta, în perioada iulie- august 2018 şi-a demolat gardul de la stradă al locuinţei sale şi a construit un gard nou, fără autorizaţie de construire. Or, pe vechiul gard era evidenţiată distanţa dintre hotar şi casa recurentului. De asemenea, a arătat şi faptul că vecinul său a bătut cu barosul şi rotopercutorul, în zidul casei sale.

Ca prim aspect, arată că prim-procurorul C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, prin Ordonanţa nr. 38/II/2/2019, invocând o serie de articole, încearcă să spele păcatele protejatului lui si al politiei, care nu vor sa cerceteze şi să întocmească procese-verbale de constatare când sunt solicitaţi prin 112.

De asemenea, arată recurentul că nu s-au cercetat documentele pe care le-a depus în ceea ce îl priveste pe C., care încă de la începutul ordonanţei de clasare 889/P/2018 nu a făcut o analiza comparativă între plângerea sa şi referatul cu propunerea de clasare, în care motivarea poliţistului D. este dată pentru persoane juridice, nu pentru persoane fizice, iar în Ordonanţa de clasare 759/P/2019 ce reprezintă aceeaşi racilă nefiind făcută comparaţie între referatul poliţistului B. şi sesizarea depusă.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, având în vedere că recurentul reclamant nu aduce nicio critică, în concret, în susţinerea motivului de casare în discuţie, argumentele expuse vizând în exclusivitate situaţia de fapt.

În aceste condiţii, a apreciat că recursul întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nul, neîncadrându-se în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 august 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris aflată la dosarul de recurs.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin rezoluţia de primire din 14 septembrie 2021, a dispus fixarea termenului de judecată la data de 21 ianuarie 2022.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte remarcă mai întâi că recursul de faţă nu combate punctual argumentele Curţii de apel, ci reiterează practic susţinerile formulate în faţa instanţei de fond, afirmând, cu titlu general, că "rumegând" sentinţa instanţei de fond, acesta încalcă prevederile art. 22 C. proc. civ. şi art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Chestiunea litigioasă dezlegată de instanţa de fond a fost dacă soluţia dată prin soluţia administrativă dispusă prin rezoluţia de clasare emisă de Inspecţia Judiciară este legală şi temeinică.

Instanţa de fond a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată, concluzionând că în mod corect a reţinut inspectorul judiciar în cuprinsul rezoluţiei atacate faptul că aspectele sesizate vizează raţionamentul logico-juridic al magistraţilor şi nu pot fi supuse verificărilor de natură administrativă, efectuate pe această cale de către Inspecţia Judiciară.

De asemenea, mai reţine instanţa fondului, interpretarea normelor de drept substanţial şi de drept procesual nu pot constitui un element de compunere al abaterii imputate, din moment ce normele amintite, supuse interpretării de magistratului constituie, în realitate, o aplicare a legii, exclusă a fi supusă controlului administrativ, atâta vreme cât interpretarea este raţională, argumentată şi rezonabilă.

Conchide instanţa în sensul că nu a identificat vreo greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare, cu consecinţe deosebit de grave atât în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale petentului care să fi fost săvârşită de către magistraţii reclamaţi.

Instanţa nu poate primi raţionamentul juridic al recurentului, reţinând, pe de o parte că, în realitate, nemulţumirea recurentului este legată prin critici referitoare la o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Este adevărat că, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. In acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea in drept pe care părţile le invocă, judecătorul este in drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau in scris, să pună in dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate in cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Textul de lege sus-menţionat consacră principiul rolului activ al instanţei în desfăşurarea procesului, respectiv să atenţioneze părţile asupra drepturilor şi obligaţiilor care le revin, să stăruie în orice fază procesuală la soluţionarea amiabilă a cauzei, să stăruie în scopul de a preveni orice greşeală în aflarea adevărului şi să se pronunţe numai asupra obiectului dedus judecăţii.

În speţă, se constată că printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, instanţa de fond a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părţi, interpretând corect întreaga documentaţie existentă, soluţia pronunţată fiind în deplină concordanţă cu situaţia de fapt şi de drept.

Rolul activ nu înseamnă, aşa cum a evidenţiat jurisprudenţa, încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, deoarece obligaţia de a-şi proba apărările revine reclamantului, instanţa neputând să se substituie voinţei părţilor, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul şi să dea părţilor, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor şi intereselor legitime.

Dintr-un alt punct de vedere, se constată că instanţa de fond are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor.

Astfel fiind, se constată că soluţia instanţei este corectă, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, neexistând o încălcare a normelor procedurale pentru a fi incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de aceste aspecte instanţa constată în speţa pendinte nu suntem în prezenţa unei neaplicări a prevederilor art. 22 C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorului.

De altfel, susţinerile recurentului făcute în dezvoltarea motivului de recurs supus analizei în context sunt generice, imprecise, fără referiri concrete la particularităţile cauzei deduse judecăţii.

Aşa fiind, trebuie apreciat ca lipsit de fundament acest motiv de recurs.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), se reţine că acesta a fost invocat în preambulul cererii de recurs, prin raportare la legalităţii procesului penal, precum şi la instituţia urmăririi penale, în ansamblul său.

Din actele şi lucrările dosarului, reiese că, prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru procurori sub nr. x, petentul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul de soluţionare a dosarelor penale nr. x/2018 şi nr. y/2019 şi a lucrărilor nr. 31/VIII-1/2020 şi nr. 47/VIII-1/2020 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, a lucrărilor nr. 4933 din data de 11.06.2020 şi nr. 4933 din data de 28.08.2020 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a lucrării nr. 3 23/VIII-1/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fără a detalia însă în ce constau nemulţumirile sale, menţionând doar că procurorii nu cercetează cele reclamate, ci emit arbitrar soluţiile procesuale.

Lucrarea a fost soluţionată de către inspectorul judiciar desemnat în condiţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, care au constat, pe de o parte, în ataşarea unei Note de relaţii întocmită de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele raportat la dosarele penale nr. x/2018 şi nr. y/2019 şi la lucrările nr. 31/VIII-1/2020 şi nr. 47/VIII- 1/2020 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, precum şi la lucrarea nr. 4933 din data de 28.08.2020 trimisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi, în copie, a unor acte din dosarele penale nr. x/2018 şi nr. y/2019 şi din lucrările nr. 31/VIII-1/2020 şi nr. 47/VIII- 1/2020 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, din lucrările nr. 4933 din data de 11.06.2020 şi nr. 4933 din data de 28.08.2020 ale Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din lucrarea nr. 323/VI11-1/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar pe de altă parte, în examinarea acestora raportat la nemulţumirile invocate de petent în sesizarea formulată.

Prin rezoluţia din data de 21 decembrie 2020, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior ai Magistraturii, modificată şi republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată. împotriva măsurii de clasare dispuse, petentul a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat şi modificată, care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-157.

Inspectorul judiciar a reţinut în cuprinsul rezoluţiei atacate faptul că aspectele sesizate vizează raţionamentul logico-juridic al magistraţilor şi nu pot fi supuse verificărilor de natură administrativă, efectuate pe această cale de către Inspecţia Judiciară. De asemenea, interpretarea normelor de drept substanţial şi de drept procesual nu pot constitui un element de compunere al abaterii imputate, din moment ce normele amintite, supuse interpretării magistratului constituie, în realitate, o aplicare a legii, exclusă a fi supusă controlului administrativ, atâta vreme cât interpretarea este raţională, argumentată şi rezonabilă.

Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, precum şi răspunsul explicit sau implicit la toate argumentele părţilor, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate motive de casare.

În acest context, este de observat că din cuprinsul hotărârii recurate rezultă că prima instanţă a analizat pe fond actul administrativ reprezentat de rezoluţia de clasare, ajungând la concluzia că aceasta este temeinică şi legală.

Astfel, este de precizat că legiuitorul a recunoscut o "putere discreţionară" Inspecţiei Judiciare în sensul de marjă largă de apreciere, pe baza constatărilor proprii şi a dispoziţiilor legale, cu privire la soluţia dată sesizării, iar nu de a hotărî după bunul plac, aşa cum eronat a înţeles recurentul-reclamant.

În mod temeinic şi legal instanţa de fond a constatat din examinarea conţinutului rezoluţiei de clasare, raportat la conţinutul sesizării şi a probatoriului administrat că prin soluţia pronunţată inspectorul judiciar şi-a exercitat dreptul de apreciere în limitele competenţelor sale legale (prevăzute de art. 72 alin. (1) şi art. 74 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004) în înţelesul noţiunii definite în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Or, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că rezoluţia de clasare se impune a fi menţinută, în condiţiile în care inspectorul judiciar a analizat cele sesizate în limitele permise de lege, având în vedere că, în cea mai mare parte sesizarea recurentei reclamante urmărea o cenzurare a actelor de urmărire penală şi soluţiei pronunţate în cauza penală invocată, ceea ce este inadmisibil în afara procedurilor de control judiciar reglementate de lege (în speţă, C. proc. pen., art. 339 şi urm.).

Astfel, de lege lata, nu este permis Inspecţiei Judiciare ca, în examinarea unei sesizări vizând presupuse abateri disciplinare ale unui magistrat să procedeze în fapt la o analiză proprie a probatoriului administrat într-o anumită cauză, la aprecieri referitoare la eventuale măsuri sau probe suplimentare ce trebuiau dispuse sau la ce norme de drept material ar fi fost incidente, pentru a stabili dacă măsurile dispuse de organul judiciar în respectiva pricină au fost legale şi temeinice.

Este, prin urmare, vădit nefondată critica recurentului în sensul că sentinţa ar fi nelegală întrucât "nu identifică şi nu expune situaţia de fapt, cu referiri la înscrisurile probatorii administrate, si nu prezintă incidenţa actelor de urmărire penală realizate cu nerespectarea art. 2 din C. proc. pen..", câtă vreme situaţia de fapt şi probatoriile la care se referă recurentul reclamant sunt cele din dosarul penal de a cărui instrumentare nu este mulţumită, iar nu desfăşurarea verificărilor inspecţiei şi examenul de legalitate al rezoluţiei de clasare, cu care prima instanţă a fost învestită.

Înalta Curte constată că recurentul reclamant nu a dezvoltat critici care să se circumscrie efectiv motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întreaga motivare a cererii de recurs reprezentând o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare directă la actul administrativ contestat (iar nu la sentinţă) şi chiar - detaliat - la actele de urmărire penală efectuate de procurorii vizaţi de sesizarea adresată de recurentul reclamant Inspecţiei Judiciare, nefiind prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii de drept material incidente în raport cu obiectul cauzei, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Totodată, nu au putut fi decelate în întreaga cerere de recurs aspecte care să susţină criticile privind îngrădirea accesului recurentului la justiţie de către instanţa de fond ori prin rezoluţia de clasare contestată.

În urma verificărilor efectuate de inspectorul judiciar căruia i-a fost repartizată aleatoriu sesizarea şi ale căror rezultate sunt consemnate în Rezoluţia de clasare nu au fost identificate indicii de săvârşire a vreuneia dintre abaterile disciplinare reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

Prin urmare, după analiza speţei şi a manierei în care instanţa de fond a examinat cauza din perspectiva aplicării şi interpretării dispoziţiilor legale incidente, se constată că în cauză nu pot fi apreciate ca întemeiate susţinerile recurentului din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 996 din 22 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2022.