Sanction removal request revived; CSM ordered to re-decide after Constitutional Court ruling

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

Prin acţiunea, înregistrată la data de 15.09.2021, pe rolul Curţii de Apel Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Adresei nr. x/08.09.2021, prin care s-a constatat că nu se poate da curs cererii sale de radiere printr-o decizie în formă scrisă a sancţiunii disciplinare de excludere din magistratură.

Prin sentinţa civilă nr. 278 din 20 decembrie 2021, Curtea a respins acţiunea, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, pe fond, admiterea acţiunii, în sensul anulării adresei de imposibilitate a CSM şi constatarea radierii pedepsei disciplinare.

Recurenta-reclamantă a apreciat că au fost încălcate prevederile legale prin neacceptarea aplicării legii generale în absenţa unei prevederi exprese în legea specială. Astfel, art. 248 alin. (3) din Codul muncii prevede că "Sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen. Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă".

Respingerea, de către prima instanţă, a singurei probe solicitate, respectiv dosarul său de la CSM, pentru a dovedi că, în termenul de un an după aplicarea sancţiunii privind abaterea reţinută, nu a mai fost sancţionată, valorează ca o antepronunţare cu privire la neanalizarea pe fond a cererii.

A arătat recurenta că a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 28.07.2021, radierea, printr-o decizie în formă scrisă, a abaterii disciplinare a excluderii din magistratură, dispusă prin Hotărârea nr. 3P/03.09.2013 pronunţată de secţia de procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia civilă nr. 38 din 24 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind eliberată din funcţie prin Decretul nr. 349/04.04.2014 a Preşedintelui României. Până la data formulării cererii nu a mai avut nicio abatere disciplinară, continuându-şi activitatea în calitate de lector universitare la Universitatea "Dunăra de Jos" din Galaţi, cu care a încheiat contractul individual de muncă nr. x din 02.12.2012.

Pentru că Legea nr. 303/2004 modificată nu prevede nicio dispoziţie cu privire la reabilitarea dintr-o abatere disciplinară, dispoziţiile art. 278 alin. (2) din Codul muncii fac trimitere expresă la Codul muncii ca lege generală aplicabilă.

Legiuitorul nu a făcut distincţie între abaterile disciplinare, cu privire la radierea acestora. Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementare prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă (Decizia în interesul legii nr. 46 din 15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009). În această categorie intră raporturile de muncă (de serviciu) ale funcţionarilor publici civili sau militari, ale soldaţilor şi gradaţilor voluntari, ale persoanelor care deţin demnităţi publice, ale magistraţilor şi magistraţilor-asistenţi, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, ale membrilor cooperatori şi raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.

Raporturile juridice de muncă se pot fundamenta fie pe un contract individual de muncă, fie se pot desfăşura în lipsa acestuia, în această din urmă categorie fiind incluşi magistraţii care constituie o categorie specială de personale care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis.

În continuarea argumentelor sale, recurenta a reprodus Decizia nr. 16 din 16 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1, art. 231 şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legile speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

A precizat că a invocat această decizie pentru a sublinia poziţia instanţei supreme cu privire la aplicarea Codului muncii cu privire la angajaţii atipici, cum sunt şi magistraţii.

A solicitat anularea adresei de imposibilitate a CSM şi constatarea radierii pedepsei disciplinare, în temeiul legii generale, pentru că-i este necesară pentru desfăşurarea unei activităţi juridice în spaţiul european. În anul 2019, Preşedintele Institutului European de Expertiză şi Expert (EEEI) s-a adresat CSM în legătură cu excluderea sa din magistratură şi, cu toate că trecuseră 6 ani, CSM a relatat că este exclusă fără a-i aduce la cunoştinţă faptul că abaterea fusese radiată. Pentru acest motiv, i s-a indicat să-şi dea demisia din organul de conducere EEEI-COMEX.

A susţinut recurenta că instanţa de fond a încălcat prevederile legale prin neacceptarea aplicării legii generale în absenţa unei prevederi exprese în legea specială, deci cu nerespectarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Dispoziţiile reţinute de instanţă, art. 44 sau art. 83 din Legea nr. 303/2004, nu au nicio legătură cu cererea de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât orice sancţiune disciplinară atrage şi schimbarea calificativului care nu s-ar mai încadra în prevederile legale indicate.

Cele reţinute de instanţă vin în contradicţie şi cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, impunându-se aplicarea prevederilor Codului muncii în lipsa unei reglementări exprese din legea specială.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimatul, în esenţă, că, întrucât în cazul magistraţilor se nasc raporturi juridice de muncă sui generis, reglementate de dispoziţii legale speciale şi derogatorii de la dreptul comun, dispoziţiile Codului muncii sunt aplicabile şi magistraţilor numai în măsura în care reglementările cuprinse în legile speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă.

Or, Legea nr. 303/2004 reglementează un regim sancţionator distinct al magistraţilor din punct de vedere al procedurii, al sancţiunilor şi al efectelor acestora, iar legislaţia specială (Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 şi Legea nr. 317/2004) nu cuprinde dispoziţii referitoare la radierea sancţiunilor disciplinare aplicate magistraţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile recurentei-reclamante, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă, în calitate de fost magistrat, urmăreşte, în esenţă, emiterea unei adrese din partea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii din care să rezulte că a intervenit radierea de drept în ceea ce priveşte sancţiunea disciplinară aplicată prin Hotărârea nr. 3P/03.09.2013 pronunţată de secţia de procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru ca această sancţiune să nu o mai împiedice în a desfăşura activităţi juridice în spaţiul european şi în a ocupa anumite funcţii în instituţiile de profil.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, dispoziţiile legilor speciale referitoare la statutul magistraţilor, inclusiv cele ale art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care enumeră sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate judecătorilor şi procurorilor, nu conţineau nicio prevedere referitoare la radierea acestor sancţiuni.

Astfel, aparent, potrivit cadrului normativ în vigoare la acel moment, refuzul intimatului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii de a da curs cererii recurentei-reclamante ar fi la adăpost de critică, pentru că instituţia juridică a radierii sancţiunii de excludere din magistratură aplicate judecătorilor şi procurorilor nu a fost reglementată de legea specială.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, ulterior pronunţării hotărârii recurate, Curtea Constituţională, analizând excepţia de neconstituţionalitate a art. 100 din Legea nr. 303/2004, a pronunţat Decizia nr. 363 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 731 din 20 iulie 2022, prin care a constatat că dispoziţiile menţionate "sunt constituţionale numai în măsura în care sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură nu are efect permanent."

În raport cu obiectul acţiunii, decizia menţionată este aplicabilă şi în prezenta speţă, pentru că recurenta urmăreşte tocmai acest aspect, al constatării înlăturării efectului sancţiunii dispuse după trecerea unei anumite perioade de timp.

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale deciziei Curţii Constituţionale:

"30. Analiza constituţionalităţii prevederilor de lege ce constituie în cauza de faţă obiect al excepţiei de neconstituţionalitate impune de asemenea efectuarea unui test de proporţionalitate similar, cu referire la consecinţele excluderii din magistratură ca sancţiune disciplinară, în condiţiile inexistenţei, în legislaţia actuală, a unui termen în care efectele acesteia să fie înlăturate.

31. Astfel, Curtea reţine că Legea nr. 303/2004 a instituit o serie de sancţiuni disciplinare aplicabile judecătorilor şi procurorilor, aplicabile în mod gradual în funcţie de gravitatea abaterii săvârşite, excluderea din magistratură fiind cea mai aspră dintre acestea şi având, totodată, caracter permanent. Curtea constată că perpetuitatea acestei sancţiuni serveşte unui scop legitim, acela de a conferi perenitate prestigiului profesiei şi imaginii justiţiei, efectele definitive ale sancţiunii excluderii din magistratură consolidând încrederea întregii societăţi în independenţa, imparţialitatea şi eficacitatea justiţiei. În acelaşi timp, efectul permanent al sancţiunii menţionate este adecvat finalităţii pe care şi-o propune, fiind, în principiu, o opţiune legală corespunzătoare, aptă să îndeplinească scopul legitim urmărit.

32. În ceea ce priveşte caracterul necesar al duratei nelimitate în care acţionează sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură, Curtea constată că nu este întrunită exigenţa ingerinţei minime, scopul urmărit putând fi atins şi printr-un mod mai puţin drastic şi categoric. Această concluzie rezultă din particularizarea la ipoteza accederii sau reînscrierii în profesia de avocat, pentru care Legea nr. 51/1995 impune anumite condiţii, printre care şi pe aceea ca persoana care aspiră la această profesie să nu fie nedemnă ca urmare a aplicării măsurii excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară [art. 14 lit. b) teza a doua din Legea nr. 51/1995]. Curtea reţine că lipsa reglementării unui termen în care efectele acestei sancţiuni să înceteze constituie un impediment absolut şi perpetuu în ceea ce priveşte dreptul persoanei de a dobândi calitatea de avocat şi, implicit, de a exercita această profesie.

33. De asemenea, Curtea constată că perpetuitatea consecinţelor sancţiunii în discuţie nu este proporţională cu scopul avut în vedere de legiuitor. Astfel, spre deosebire de situaţia examinată de instanţa de control constituţional prin Decizia nr. 592 din 8 octombrie 2019, mai sus citată, referitoare la încetarea calităţii de avocat ca urmare a condamnării definitive la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, în care reabilitarea şi efectele sale de înlăturare a consecinţelor extrapenale ale condamnării rezultau chiar din C. pen., în cauza de faţă Curtea observă că nu există nicio reglementare legală care să contracareze efectele negative ale excluderii din magistratură ca sancţiune disciplinară, indiferent de intervalul de timp care a trecut de la aplicarea sancţiunii. În acest sens, Curtea constată că, în mod paradoxal, excluderea din magistratură dispusă ca sancţiune disciplinară ajunge să aibă efecte mai grave decât excluderea din magistratură ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, ale cărei consecinţe extrapenale vor fi înlăturate în cele din urmă, aşa cum s-a arătat, prin instrumente de drept penal. Ca atare, Curtea apreciază că ingerinţa în dreptul fundamental la muncă şi la alegerea liberă a profesiei, statuat prin art. 41 alin. (1) din Constituţie, este excesivă, fiind disproporţionată faţă de finalitatea măsurii şi nesocotind justul echilibru ce trebuie realizat prin lege între interesul general al societăţii şi cel particular al indivizilor. Absenţa stipulării unui termen de radiere a sancţiunii excluderii din magistratură blochează definitiv şi iremediabil posibilitatea persoanei de a exercita profesia de avocat, contravenind libertăţii fundamentale a alegerii profesiei.

34. Deşi în cauză se pune problema unei omisiuni legislative, ceea ce ar aduce în discuţie calitatea Curţii Constituţionale de legislator negativ, totuşi, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate creat tocmai prin această omisiune care generează încălcarea Constituţiei, prin lipsa reglementării, în cuprinsul Legii nr. 303/2004, a unui mecanism juridic similar radierii, existent în alte acte normative care normează statutul altor profesii. (...)

35. (...)

36. Faţă de constatarea existenţei carenţei legislative care generează viciul de neconstituţionalitate evidenţiat, Curtea accentuează necesitatea completării reglementării actuale şi pune în vedere legiuitorului să consacre instituţia radierii, după un anumit termen, a sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură, astfel încât această sancţiune să nu mai împiedice, în mod definitiv şi iremediabil, dreptul persoanei aflate în situaţia analizată de a fi înscrisă în profesia de avocat."

Potrivit art. 147 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial şi, de la data publicării, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Referitor la producerea efectelor deciziilor instanţei de control constituţional, Înalta Curte reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 126/2016, s-a statuat că "o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes".

Astfel, ca urmare a caracterului obligatoriu al Deciziei nr. 363 din 8 iunie 2022 a Curţii Constituţionale, inclusiv sub aspectul considerentelor expuse de instanţa de control constituţional, care sunt perfect incidente în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară analiza punctuală a criticilor recurentei-reclamante şi apărărilor intimatului-pârât, fiind suficientă constatarea că se impune soluţionarea cererii recurentei în raport cu această decizie.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru argumentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi, în rejudecare, va admite acţiunea reclamantei şi va obliga pârâtul să-i soluţioneze cererea în raport cu decizia Curţii Constituţionale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 278 din 20 decembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Obligă pârâtul să soluţioneze cererea reclamantei în raport cu Decizia nr. 363 din 8 iunie 2022 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.