Judicial disciplinary complaint rejected: limits of judicial review of administrative closure based on lack of disciplinary fault under Law No. 303/2004

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a solicitat anularea Rezoluţiei 2996/A/30.09.2020 dosar nr. x/24.11.2020.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 839 din 28 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca fiind neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva senţinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a promovat recurs reclamanta A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive:

- în mod eronat a stabilit Curtea de Apel ca nemulţumirea reclamantei nu a fost determinată de o verificare insuficientă de către inspectorul judiciar desemnat a aspectelor semnalate astfel încât nu se impune realizarea unei completări a verificărilor;

- recurenta a indicat în secţiunea anterioară, prin cererea formulată în temeiul art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, că reclamantă a contestat rezoluţia inspectorului-şef prin care a fost respinsă plângerea şi rezoluţia de clasare nr. 2996/A solicitând desfiinţarea acesteia întrucât în mod greşit s-a dispus clasarea cu privire la faptele sesizate referitoarea la doamna judecător B.;

- hotărârea nu cuprinde motivele pentru care au fost desfiinţate rezoluţiile atacate şi nu indică faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor;

-sentinţa atacată este nemotivată şi faţă de faptul că nu sunt indicate toate împrejurările din care rezultă că au fost lămurite pe deplin faptele contestate de reclamantă;

- sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este nemotivată întrucât, deşi instanţa reţine că nu se impune realizarea unei completări a verificărilor aceasta nu indică pe larg împrejurările din care rezultă că au fost lămurite pe deplin faptele şi împrejurările legate de modalitatea în care judecătorul fondului acţionat pentru soluţionarea cauzei au fost pe deplin îndeplinute;

- criticie expuse de reclamantă, printre care şi cele privitoare la nemotivarea soluţiei de respingere a probelor solicitate alături de nesemnarea minutei de către doamna judecător B., constituie critici ce justifică existenţa unor indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare (încălcarea unor dispoziţii legale de ordin procedural) având în vedere că lipsa motivării constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil iar nesemnarea minutei atrage nulitatea absolută a acesteia întrucât în lipsa semnăturii nu se poate verifica competenţa judecătorului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului şi, în consecinţă, menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, ca legală şi temeinic motivată.

La rândul său recurenta -reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 14 d septembrie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 ianuarie 2022, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, mai întâi, trebuie spus că toate susţinerile din recursul reclamatei prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea stabilită în faţa instanţei de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea ţin de stabilirea situaţiei de fapt supusă judecăţii, şi nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurent s-ar ajunge să se schimbe situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, ceea ce nu este permis în recurs.

În acest sens se reţine că, aşa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Astfel, în motivarea recursului, recurenta-reclamantă nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanţa a pronunţat o soluţie care nu este motivată şi care este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul deciziei şi care au condus la soluţia contestată.

Aşa cum s-a menţionat la pct. 1.3. al prezentei decizii, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este motivată necorespunzător, conţinând considerente contradictorii şi/sau străine cauzei, ceea ce se circumscrie motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Într-adevăr, potrivit 488 pct. 6 C. proc. civ., o hotărâre poate fi recurată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei. Nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

În prezenta cauză, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse la art. 425 alin. (1) lit. a)-c) C. proc. civ., republicat, întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, judecătorul fondului analizând susţinerile părţilor, în raport cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu materialul probator administrat în cauză.

Prin urmare, nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată, în condiţiile în care instanţa şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că în speţă faptele şi împrejurările sunt cele care vizează respectarea de către judecători a dispoziţiilor legale iar acestea nu se suprapun şi nu pot fi confundate cu elementele care privesc soluţionarea cauzei. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, motivarea soluţiei s-a făcut în concret, prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză şi la situaţia de fapt rezultată din materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei şi actul administrativ atacat.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte celelalte critici, rezultă că acestea se circumscriu motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurenta susţinând că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale incidente în cauză: art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, reclamanta a formulat o plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin sub nr. x/2019.

Împotriva ordonanţei de clasare dispusă în cauză reclamanta a formulat plângere la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin formându-se dosarul nr. x/2020.

Cauza a fost soluţionată la termenul din data de 08.07.2020 iar prin încheierea pronunţată s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate împotriva ordonanţei nr. 58/II/2/2020 din 08.05.2020 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin şi ca nefondată plângerea formulată împotriva ordonanţei nr. 2893/P/2019 din 27.02.2020.

Cu privire la modalitatea de instrumentarea şi soluţionarea dosarului x/2020 reclamanta s-a adresat cu sesizare Inspecţiei Judiciare.

După efectuarea verificărilor prealabile inspectorul judiciar desemnat a emis rezoluţia nr. 2996/A/30.09.2020 în temeiul art. 45 din Legea 317/2004, reţinând că nu au rezultat indicii privind săvârşirea unor fapte de natură disciplinare astfel că a dispus clasarea sesizării.

Împotriva acestei măsuri reclamanta a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-1509 din 24.11.2020.

Prin prezenta acţiune, reclamanta a solicitat desfiinţarea rezoluţiei emisă de inspectorul judiciar şi menţinută prin rezoluţia inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, pe care o apreciază ca fiind nelegală, în condiţiile în care s-a precizat că nu impune reluarea verificărilor.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Instanţa de control judiciar reţine că din interpretarea textelor de lege aplicabile rezultă că instanţa de judecată nu efectuează ea însăşi o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanţa de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condiţiile Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că legalitatea rezoluţiei de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate.

Conform art. 97 din Legea nr. 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă, la care se face referire în art. 99 din Legea nr. 303/2004, sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă), a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane, inclusiv în modalitatea acceptării unei asemenea posibilităţi, aspecte a căror dovadă nu s-a făcut în speţă.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie gravă, neîndoielnică şi nescuzabilă.

Practic, reclamanta, prin prezentul recurs înţelege să reitereze criticile invocate, atât la fondul cauzei cât, şi din cuprinsul plângerii prealabile formulate, susţinând că nu a fost realizată o cercetare efectivă a acestuia.

Sub acest aspect, este de precizat că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauza dedusă judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, fiind nepermisă reanalizarea cauzei în această procedură, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate, analizării fondului, stabilirii situaţiei de fapt ori a interpretării normelor juridice şi aprecierii probelor administrate în cauză.

De asemenea este de remarcat că prin cererea de recurs, recurenta a criticat modul în care ar fi trebuit ca instanţa de fond să analizeze şi interpreteze probele în vederea stabilirii unei situaţii de fapt complete, critici care nu pot fi primite în cadrul verificărilor unei abateri disciplinare, întrucât vizează însăşi modalitatea de dezlegare a cauzei de către instanţă, ceea ce constituie reţionamentul juridic care a condus la soluţia dată, iar pe de altă parte ar presupune ca instanţa de recurs să-şi depăşească atribuţiile legale dacă ar fi soluţionat cauza în modalitatea indicată.

Aceste elemente au făcut obiectul verificărilor inspectorului judiciar care a stabilit prin rezoluţia atacată, respectiv judecătorul a motivat respingerea ca inadmisibilă a probei cu înregistrarea video încuviinţând doar proba cu înscrisuri, pronunţarea soluţiei s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., comunicarea soluţiei pronunţate este realizată de personalul auxiliar şi nu de judecătrul care a soluţionat cauza;

Aşadar, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor citate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave.

Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor citate se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive.

În acest sens, se reţine şi Decizia nr. 2/2012 a Curţii Constituţionale, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t) art. 991 din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Este adevărat că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Însă, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul judecător verificat a acestei abateri, în condiţiile prezentate.

Nu în ultimul rând, contrar susţinerilor reclamantei, în procedura verificărilor derulate conform Legii 317/2004, Inspecţia Judiciară nu poate realiza o reinterpretare a probatoriului stabilind veridicitatea unor înscrisuri utilizate în procedura de judecată sau de a realiza o apreciere proprie a modalităţii de aplicare a unor dispoziţii legale, aşa cum bine a punctatat judecătorul fondului.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează in motivele de casare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 839 din 28 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2022.