Landowners' appeal against rejection of disciplinary complaint over judges' ruling declared null for formal cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.05.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamantii A. şi B. au solicitat anularea Rezoluţiei Inspectorului-şef din 4 mai 2021, nr. lucrare C21-682(A1) primită în data de 11.05.2021(A2) şi a Rezoluţiei nr. 527/A din 01 martie 2021, nr. lucrare 21-132 (A3) şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar

Prin sentinţa civilă nr. 191 din data de 04 februarie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B. şi, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată, dispunând cercetarea disciplinară a domnilor judecători C., D. şi E..

În dezvoltarea criticilor, recurenţii susţin în esenţă că toate considerentele reţinute de instanţa de fond în cadrul hotărârii au caracter teoretic, nefiind transpuse în situatia reală de fapt prezentată în contestatie, sustinută în dezbatere si mentionată în Concluziile scrise depuse, situatie care rezultă din anlizarea memoriului.

Sentinta recurată nu are în vedere criticile de nelegalitate şi netemeinicie ale rezoluţiilor contestate, critici pe care le-a mentionat şi care se referă comportamentul judecătorilor, nu la modul în care aceştia interpretează şi aplică legea.

Solicită recurenţii a se constata că memoriul nu vizează interpretarea legii de către judecători, ci vizează comportamentul judecătorilor care au pronunţat decizia nr. x în următoarele împrejurări:

- fără a avea în vedere realitatea existentă în teren la momentul emiterii AC nr. 17/2013;

- fără a analiza toate criticile formulate în cererea de chemare în judecată cum a fost precizată;

- fără a ţine cont de limitele rejudecării în fond, stabilite prin decizia nr. 253/2019 definitivă;

- fără a analiza dacă întreg materialul probator de la dosar a fost avut în vedere la rejudecarea în fond a cauzei;

- fără a face aplicarea normelor de drept material aplicabile în speţă;

- fără să aibă în vedere că decizia nr. 253/2019 dă considerentelor pe care le conţine putere de lucru judecat, conform Deciziei nr. 1/1995 a CCR;

Au solicitat să fie constatate aceste nereguli de Inspectia Judiciară, nereguli ce nu au legătură cu faptul că judecătorul este independent şi se supune numai legii.

Ca urmare a analizei sentintei nr. 191/2022 recurenţii apreciază că soluţia de respingere a contestaţiei nu a avut în vedere considerentele cu putere de lucru judecat din Decizia nr. 253/2019.

Apreciază că respingerea contestaţiei a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa apreciind că analiza judicioasă a sesizării raportată la conţinutul integral al deciziei nr. 78f2020 se rezumă doar la dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. referitoare la cuprinsul formal al hotărârii judecătoreşti nu la analiza temeinică a hotărârii, cu punerea în discutie a fondului, în scopul verificärii existençei abaterii disciplinare cum prevede Decizia nr. 2/2012 a CCR, deci nu în scopul modificării dispozitivului hotărârii.

Susţin că, greşit a apreciat instanta că aplicarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ. şi art. 483 C. proc. civ. sunt norme de interpretare juridică, considerând că magistratul are putere să interpreteze aceste norme, iar respectarea independentei judecătorului a autorităţii de lucru judecat nu poate constitui obiectul cercetării prealabile a abaterii disciplinare de către Inspecţia Judiciară. lnstanţa nu a avut în vedere că Decizia nr. 2/2012 a CCR mentionează faptul că aceste abateri disciplinare vizează fondul cauzei, deci motivarea ce trebuie temeinic analizată de către inspectorii judiciari nu pentru a sanctiona judecătorul pentru modul în care interpretează şi aplică legea, ci pentru a constata nerespectarea de către judecător a obligaţiilor impuse de lege — în speţă a obligaţiei impuse de art. 501 C. proc. civ. art. 483 C. proc. civ.

Apreciază că textele de lege menţionate sunt de strictă interpretare, au în vedere obligatiile judecătorului şi nu pot fi extinse prin interpretare logico-juridică, iar aplicarea lor este obligatorie în exercitarea funcţiei de către judecători în rejudecarea cauzei şi judecarea recursului.

Deopotrivă, apreciază că normele încălcate de judecătorii vizati pun în discutie însăşi valabilitatea Deciziei 78/2020 care nu a anulat AC nr. 17/2013 şi drept urmare construirea casei F. a adus grave prejudicii monumentului istoric "G." cod DB-II-mB-20522, proprietatea acestora, acesta suferind fisuri si chiar crăpături aşa cum confirmă în raport expert atestat MC ing. H..

Decizia nr. 78/2020 conţine considerente ce pun în evidenţă raţionamentul judecătorilor pentru care nu se poate găsi o justificare legală, invocând cu titlu de exemplu inexistenţa monumentului istoric "G." cod DB-II-m-B-20522 suprimarea zonei de protecţie a acestuia "ca urmare situaţia specială a monumentelor istorice se justifică numai în măsura in care aceste bunuri există ca atare, încât o constructie care este în continuare clasată în lista monumentelor istorice fără a mai justifica în fapt un asemenea statut, încetează să beneficieze de zona de protecţie... ", cu toate că decizia nr. 253/2019 stabileşte prin considerentul reluat în Memoriu că în prezent sunt proprietarii monumentului istoric "G." cod DB-mB-20522 care se bucură de toate prevederile legale în materie.

Aplicarea prevederilor art. 3, art. 7, art. 9, art. 10, art. 1l, art. 19, art. 26, art. 59, din L.422/2001 vin să contrazică raţionamentul juridic al judecătorilor; considerarea că acordul vecinilor se dă după edificarea constructiilor şi doar dacă "prin construcţia edificată potrivit autorizaţiei de construire a cărei autorizaţie se solicită pot fi cauzate prejudicii construcţiei existente, ceea ce impunea a se demonstra realitatea acestora. ", vol.l), fără a face aplicarea normelor de drept continute în Norme de aplícare a L.50/1991 la art. 27- acordul vecinilor;neluarea în considerare a Concluziilor din raport expert atestat MC arh.

I. care prezintă situatia de fapt existentă la momentul emiterii AC nr. 17/2013, precum raportexpert atestat MC ing. H. care prezintă situaţia constructiei preexistente învecinate cu statut de monument istoric, după construirea casei F. în baza AC nr. 17/2013.; însuşirea punctului de vedere transmis de Directia Judeţeană pentru Cultură Dâmbovita prin adresa nr. x/2015, care a emis avizul nr. x/2013, punct de vedere despre care Ministerul Culturii nu menţionează în adresa nr. x/2015 , că şi-l însuşeşte şi despre care judecătorii mentionează că "a fost analizată adresa x/7.05.2015 a Ministerului Culturii, unde se prezintă pe larg un punct de vedere al unităţii centrale precum şi argumentele care au fundamentat avizul nr. x/2013 al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Dâmboviţa, în esenţă faptul că prin construcţia propusă nu se aduc prejudicii nici G.

—forma actuală, nici celorlalte monumente istorice... " fila x alin. (4), vol. I), fără să constate că aceeaşi adresă conţine următoarea menţiune " Imobilul " G. situat în comuna Pietroşiţa judelul Dîmboviţa este monument istoric, clasat în grupa valorică B figurează în lista monumentelor istorice 2010, la poziţia 993, având codul DB-II-m-B20522 . . . . . . . . . .Bunul imobil în cauză nu a fost declasat prin Ordin al Ministrului Culturii, ca urmare păstrează statutul de monument istoric. ";

Mai susţin recurenţii că judecătorii nu cercetează toate criticile de nelegalitate menţionate în cererea de chemare în judecată, precizată, evitând să cerceteze încălcarea art. 7 din L.50/1991, lipsa monumentului istoric "G." cod DB-II-m-B-20522 din certificatul de urbanism nr. x/2012 şi altele, cu toate că decizia nr. 253/2019 stabileşte că "instanţa de fond trebuia să analizeze susţinerile reclamanţilor referitoare la actele necesare eliberării în condiţii de legalitate a autorizaţiei de construire şi la încălcarea sau neîncălcarea dispoziţiilor legale indicate de reclamanţi"., considerent reluat în Memoriu .

In concluzie, recurenţii solicită admiterea recursului ca fiind fondat, casarea sentintei atacate şi, pe cale de consecinţă, pe fond, să se admită contestatia, dispunând cercetarea disciplinari a domnilor judecatori C., D. şi E. de la Curtea de Apel Ploiesti referitor la dosarul nr. x/2013.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de cei doi reclamanţi a formulat întâmpinare intimata – pârâtă Inspecţia Judiciară, în cadrul căreia solicită, în principal, a se admite excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, a se respinge calea de atac formulată, ca nefondată.

Arată că în susţinerea căii de atac recurenţii au reiterat nemulţumirile referitoare la soluţia dată de completul de recurs, susţinând şi că analiza instanţei de fond ar fi fost nelegală pe motiv că nu s-ar fi criticat modul în care s-a interpretat şi aplicat legea, ci comportamentul judecătorilor reclamaţi care nu ar fi avut în vedere realitatea existentă la momentul emiterii autorizaţiei de construire nr. x/2013, nu ar fi analizat criticile cererii de chemare în judecată aşa cum a fost precizată şi nici dacă, în rejudecare, s-a avut în vedere întregul material probator or, dacă modalitatea de aplicare a normelor de drept material şi autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 253/2019, raportat la cele statuate de Curtea Constituţională a României în Decizia nr. 1/1995, au fost respectate.

Intimata apreciază că succesiunea de evenimente prezentate nu vizează analiza instanţei de fond care a stat la baza adoptării sentinţei recurate, iar considerentele expuse de recurenţi în cererea de recurs nu relevă nelegalitatea soluţiei instanţei de fond, ci reprezintă exprimarea unui punct de vedere subiectiv privitor la analiza efectuată de completul de recurs al Curţii de Apel Ploieşti care a pronunţat decizia civilă nr. 78/10.02.2020, în rejudecare, în dosarul nr. x/2013.

Consideră că excepţia nulităţii este fondată, motiv pentru care solicită admiterea acesteia.

Pe fondul recursului solicită respingerea acestuia, ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenţii – reclamanţi B. şi A. au combătut apărările intimatei – pârâte Inspecţia Judiciară în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, solicitând a se respinge excepţia nulităţii, ca neîntemeiată, recursul fiind motivat, având în vedere considerentele sentinţei recurate, ce au caracter general, fiind teoretice, iar aplicarea în cauză nu este cuprinsă în motivarea sentinţei recurate, ce nu are în vedere motivarea contestaţiei şi concluziile scrise depuse la dosar.

Susţin că instanţa de fond nu a transpus în drept situaţia de fapt reclamată în contestaţie, situaţie ce priveşte cele două rezoluţii, situaţie susţinută în concluziile scrise. Instanţa de fond a reţinut greşit că inspectorii judiciari au analizat în mod judicios sesizarea formulată de către reclamanţi, deoarece nu a constatat că inspectorii judiciari nu au avut în vedere Decizia nr. 253/2019 care se bucură de autoritate de lucru judecat. Aspectele privind cele două rezolutii criticate pentru nelegalitate netemeinicie nu sunt cuprinse în sentinta nr. 191/2C22. Aceste aspecte reprezintă situatia de fapt reclamată în contestaţie, astfel că se poate concluziona că aceste critici nu au fost avute în vedere de instanta de fond. Instanta de fond nu constată faptul esenţial din situaţia de fapt prezentată, anume că inspectorii judiciari în verificarea prealabilă efectuată nu au constatat că instanţa de recurs care a pronunţat decizia nr. 78/2020 nu a analizat conformitatea hotărârii atacate, sentinta nr. 786/2019, cu regulile de drept aplicabile conform dispozitiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., sentintă pe care judecătorul fondului în rejudecare a pronutat-o încălcând prevederile art. 501 C. proc. civ. cu ştiinţă, urmărind vătămarea reclamanţilor. Mai susţin recurenţii că existenţa Deciziei nr. 253/2019 ale cărei considerente sunt obligatorii pentru instanţa de fond în rejudecare, considerente prin prisma cărora instanţa de recurs care a pronuncat decizia nr. 78/2020 trebuia să se raporteze, dau continut contestatiei, solutionată prin sentinta nr. 191/2022, ale cărei considerente nu se raportează la situatia de fapt prezentată cu referire la nelegalitatea şi netemeinicia celor două rezoluţii. Instanţa de fond face o aplicare greşită a normelor de drept material determinată de neanalizarea motivelor contestatiei.

Pentru aceste considerente solicită respingerea exceptiei de nulitate a recursului şi admiterea acestuia, ca fiind fondat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 05.07.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de solicitarea de judecare în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reţinând dosarul spre soluţionare, în principal asupra excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata –pârâtă Inspecţia Judiciară, iar în subsidiar, condiţionat de modul se soluţionare a excepţiei nulităţii, asupra fondului cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., mai întâi excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata –pârâtă Inspecţia Judiciară, în cadrul întâmpinării depusă la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Prin cererea depusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.05.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamantii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei Inspectorului-şef din 4 mai 2021, nr. lucrare C21-682(A1) primită în data de 11.05.2021(A2) şi a Rezoluţiei nr. 527/A din 01 martie 2021, nr. lucrare 21-132 (A3) şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Instanţa de fond – în speţă Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin hotărârea ce face obiectul controlului judiciar de faţă, a reţinut în esenţă că sustinerile reclamanţilor referitoare la faptul că inspectorul judiciar nu a constatat inexistenta unei decizii de declasare emisă pentru monumentul istoric G. din comuna Pietroşiţa nu 475, judeţ Dâmboviţa, că acesta nu a avut in vedere condiţiile de autorizare a executării construcţiilor pe terenuri ce cuprind valori de patrimoniu din Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al Comunei Pietroşiţa si Raportul expertului arhitect I., prin care s-a stabilit situaţia existentă în momentul emiterii Autorizatiei de Construire nr. x/2013, că inspectorul judiciar nu a constatat ca nu a fost respectată distanţa dintre clădirea acestora şi clădirea pârâţilor, nefiind asigurat gradul de însorire al ferestrelor imobilului reclamanţilor, ca lipsea acordul vecinilor, prevăzut la art. 27 din Norme de aplicare a L.50/1991, raportat la existenţa spaţiului de garare şi parcare, ca proprietarii au obligaţii privind paza, întreţinerea, conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice, conform art. 6, alin. (1) şi art. 7 din legea 422/2001, nu justifica anularea rezolutiilor contestate, avand in vedere ca toate aceste critici privesc fondul raportului juridic dedus judecatii in dosarul nr. x/2013, solutionat definitiv prin decizia civila nr. 78 la data de 10 februarie 2020, de către magistraţii Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, neputand constitui atributii de control ale inspectorilor judiciari, în conditiile art. 45 din Legea nr. 317/2004.

Astfel, constatând că, în mod legal inspectorul judiciar căruia i-a fost repartizată lucrarea a reţinut că nemulţumirile formulate de reclamanti nu conturează indiciile abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II-a si lit. t) din Legea nr. 303/2004, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanţii A. şi B. şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6,7,8 C. proc. civ., au solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi pe cale de consecinţă, pe fond admiterea contestaţiei, dispunând cercetarea disciplinară a domnilor judecători C., D. şi E. de la Curtea de Apel Ploieşti referitor la dosarul nr. x/2013.

Analizând mai întâi excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata Inspecţia Judiciară în cadrul întâmpinării, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.,

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că, deşi recurenţii, în cadrul cererii de recurs, au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 C. proc. civ., în motivarea cererii de recurs nu au adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege anterior menţionate.

Astfel, se constată că recurenţii nu formulează critici la adresa hotărârii de fond, ci la modul cum a fost instrumentat şi soluţionat dosarul nr. x/2013, prin Decizia nr. 78/10 februarie 2020, urmare a recursului promovat de aceeaşi recurenţi şi întemeiat tot pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reţine că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurenţii au invocat formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 C. proc. civ., aspectele dezvoltate în cuprinsul cererii, ce vizează în esenţă modul cum a fost instrumentat şi soluţionat dosarul nr. x/2013, în faza procesuală a recursului, de către cei trei judecători (C., D. şi E.) nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii exprimându-şi doar nemultumirea cu privire la soluţia dată de cei trei magistraţi, astfel că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal, fără a se indica în concret, raportat la textele invocate, care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu au formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa de fond, recurenţii necombătând în vreun fel raţionamentul instanţei de fond, ci s-au limitat a relua susţinerile din cadrul memoriului adresat Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare, motiv pentru care instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor ce vizează modul de redactare a hotărârii, modul în care judecătorul fondului a încălcat autoritatea de lucru judecat şi normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către prima instanţă în pronunţarea hotărârii recurate.

Trebuie precizat că nu reprezintă o nemotivare a hotărârii împrejurarea că recurenţii nu sunt de acord cu soluţia la care a ajuns instanţa de fond.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Această soluţie nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse hotărârii atacate şi nu unei alte hotărâri, în sensul de a se preciza care sunt lipsurile acesteia sub aspectul motivării (nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de fond, ori, modul în care a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, nicidecum nu pot fi formulate sub forma reluării unor susţineri anterioare ce au legătură cu fondul raportului juridic dedus judecatii in dosarul nr. x/2013, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurenţi, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii recurate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata –pârâtă Inspecţia Judiciară, va constata nul recursul formulat de reclamanţii B. şi A..

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse şi constatând că recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor cerute de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, cum în cauză nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata – pârâtă Inspecţia Judiciară, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanţii B. şi A., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata –pârâtă Inspecţia Judiciară.

Constată nul recursul formulat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 191 din 4 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.