Joint liability tax assessment annulled for failure to prove common control; tax authority's appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.12.2020, sub nr. x/2021, reclamanta S.C A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.J.F.P. Braşov-Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii şi D.G.R.F.P. Braşov anularea Deciziei nr. 42611/20.07.2020 de angajare a răspunderii solidare, emisă de AJFP Braşov; anularea Deciziei nr. 4109/30.10.2020 privind soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei nr. 42611/20.07.2020 emisă de DGRFP Braşov, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 26/2021 pronunţată în data de 23 martie 2021, Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea; a dispus anularea Deciziei nr. 4109/30.10.2020 de soluţionare a contestaţiei şi anularea în parte a Deciziei nr. 42611/20.07.2020 de angajare a răspunderii solidare, cu privire la angajarea răspunderii solidare a S.C. A. în limita sumei de 18.428.805 RON; a obligat pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în solidar, la plata către reclamant S.C. A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 de RON, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

3. Cererea de recurs

Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brasov in nume propriu si pentru DGRFP Braşov a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. La pronunţarea sentinţei recurate, instanţa a fundamentat dispozitivul pronunţat prin raportare la faptul că nu a fost dovedita condiţia prevăzuta de legiuitor în privinţa societăţii a cărei răspundere se angajează în condiţiile art. 25 alin. (3) Codul de procedură fiscală de a controla, a fi controlata sau a se afla sub control comun cu societatea debitoarei; din motivarea actului administrativ nu reiese care sunt activele debitoarei ce au fost identificate în contabilitatea societăţii reclamante şi nici valoarea acestor active preluate de reclamanta de la societatea debitoare pentru verificarea condiţiei impuse de lege ca aceste active să reprezinte cel puţin jumătate din valoarea contabile a tuturor activelor dobanditorului; în privinţa condiţiei impuse de prevederile art. 25 alin. (3) lit. c) Codul de procedură fiscală instanţa reţine faptul ca organul fiscal nu a evidenţiat în mod corect nici îndeplinirea acestei condiţii legale.

Fiecare entitate implicată trebuie să îşi îndeplinească întocmai obligaţiile; altfel, scopul legii nu ar putea fi realizat. În condiţiile în care administratorul societăţii a provocat (cu intenţie) un prejudiciu bugetului statului, este normal ca persoana vinovată să răspundă inclusiv material pentru nerespectarea propriilor obligaţii. Astfel, răspunderea solidară a administratorului cu societatea debitoare reprezintă opţiunea legiuitorului în vederea protejării creanţelor fiscale, precum şi a responsabilizării administratorilor implicaţi, potrivit legii.

Prin probatoriul administrat în cauza de către organul fiscal, s-a respectat întocmai practica/optica instanţelor de judecată relativ la angajarea răspunderii solidare dovedindu-se fără urma de indoiala intenţia frauduloasa ce a condus la fraudarea bugetului statului.

Referitor la faptul ca nu a fost dovedita condiţia prevăzuta de legiuitor în privinţa societăţii a cărei răspundere se angajează în condiţiile art. 25 alin. (3) Codul de procedură fiscală de a controla, a fi controlata sau a se afla sub control comun cu societatea debitoarei, sentinţa prezintă pe larg definiţia controlului unei societăţi potrivit Codul fiscal precum şi potrivit Normelor metodologice de aplicare.

Ulterior se concluzionează abrupt asupra faptului ca deşi organul fiscal a evidenţiat o legătura generala existenta intre mai multe persoane juridice care au acelaşi obiect de activitate, nu a evidenţiat în ce maniera acesta funcţie de conducere exercitata în cadrul societăţii reclamante de către C. a influenţat activitatea persoanei juridice debitoare. De asemenea, organul fiscal nu a evidenţiat care au fost tranzacţiile efectuate de C. în perioada de o luna în intervalul 2-30 aprilie 2018, cât a deţinut funcţia de conducere în cazul societăţii reclamante.

Potrivit informaţiilor deţinute de organul fiscal din baza de date a O.R.C.T Braşov, domnul C. a deţinut calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L. in perioada 17.07.2014 - 06.06.2017, precum si calitatea de administrator in perioada 26.01.2017 - 06.06.2017.

S.C. D. (fosta S.C. E. SRL) a avut ca administrator si asociat incepand cu data de 08.06.2017 pe domnul C., acesta fiind încadrat din data de 10.04.2017 cu aceeaşi funcţie deţinuta si in cadrul S.C. B. S.R.L.

Conform evidentei Revisal, domnul C. a deţinut calitatea de director tehnic la S.C. B. S.R.L, S.C. D.(fosta S.C. E.), S.C. A., existând clar o strânsa legătura intre cele 3 societăţi.

Prin funcţiile deţinute de administrator si/sau asociat şi director a influenţat/controlat activitatea celor trei societăţi. Din atribuţiile specifice fiecărei funcţii deţinute reiese fără urmă de îndoială nu doar o suspiciune de frauda fiscala astfel cum reţine instanţa ci chiar fapta cu clare conotatii penale, fapta ce a cauzat prejudicii majore bugetului statului.

Instanţa de judecată depăşeşte cadrul normativ aplicabil prin adăugarea la textul legii şi a condiţiei suplimentare a indicării în mod exact a tranzacţiilor efectuate de către C. în perioada de o luna în intervalul 2-30 aprilie 2018 cât a deţinut funcţia de conducere în cazul societăţii reclamante.

Faptul ca nu a deţinut simultan o funcţie de conducere la societatea reclamanta şi cea de administrator/asociat al societăţii B. S.R.L. nu este exonerator de culpa ci probează în opinia recurentei condiţiile legale prevăzute de art. 25 alin. (3) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru angajarea răspunderii solidare; în măsura în care societatea B. S.R.L. a intrat în insolventa s-a efectuat trecerea activelor şi angajaţilor la societatea reclamanta.

Fata de cele menţionate, este evident faptul ca societăţile S.C. B. S.R.L. S.C. D. S.R.L si S.C. A. se afla sub control comun, fiind astfel persoane juridice afiliate conform art. 7 pct. 26 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Controlul comun nu se subscrie doar timpului prezent astfel cum argumentează instanţa de fond, ci este identificabil şi în măsura falimentarii unei societăţi şi mutarea activelor şi angajaţilor pe o alta condusa de aceeaşi persoana.

Referitor la faptul ca din motivarea actului administrativ nu reiese care sunt activele debitoarei ce au fost identificate în contabilitatea societăţii reclamante şi nici valoarea acestor active preluate de reclamanta de la societatea debitoare pentru verificarea condiţiei impuse de lege ca aceste active să reprezinte cel puţin jumătate din valoarea contabile a tuturor activelor dobanditorului, se reiau informaţiile de fapt prezentate şi primei instanţe.

Argumentând în mod părtinitor în beneficiul reclamantei, se reţine de către instanţa de fond faptul ca organul fiscal nu a indicat înscrisurile din care reiese identitate intre aparatele enumerate de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi cele vândute de debitoare prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.03.2017 depus în probatiune de recurenta; însă, instanţa de fond era în măsura sa solicite părţilor completarea probatoriului dacă considera ca exista o îndoială legitima/un aspect ce trebuia clarificat. însă lacunele din adresele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc au fost utilizate în beneficiul reclamantei, culminând cu admiterea acţiunii formulate instanţa reţinând faptul ca operaţiunile nu sunt atât de evidente încât să fie dincolo de orice îndoială legalitatea actului analizat.

Valoarea activelor menţionate anterior este indicată în contabilitatea societăţii şi este suficient faptul ca a fost indicat bunul mobil. De fapt, operaţiunile sunt atât de evidente încât este dincolo de orice 'îndoiala corectitudinea/legalitatea deciziei de atragere răspundere solidara.

Din documentele deţinute de organul fiscal si din documentele puse la dispoziţie de către ONJN Braşov referitoare la S.C. A., se constatata faptul ca bunurile mobile aflate in proprietatea S.C. B. S.R.L, si înregistrate ca active in contabilitate sunt trecute pe numele S.C. E., iar apoi pe numele S.C. A., transferurile fiind efectuate in perioada anului 2018. Din verificările efectuate la S.C. B. S.R.L., s-a constatat o dimin­uare a activelor imobilizate ale acesteia de la 850.653 RON in 2016 la 25.392 RON in luna aprilie 2017, momentul instituirii masurilor asigurătorii de către organul fiscal.

Analizând datele din raportările semestriale/anuale depuse de către S.C. E., reiese ca in anul 2015, societatea declara active 0, in anul 2016 declara active imobilizate totale de 10.980 RON iar conform balanţei de verificare la luna martie 2017 si registrului de imobilizări puse la dispoziţie de către societate, acestea deţinea active imobilizate de 798.645 RON. Făcând aceeaşi analiza la S.C. A., se constata o situaţie diferita in sensul creşterii activelor imobilizate de la 305 RON in 2017 la 128.648 RON in anul 2018. Fata de cele menţionate mai sus, reiese ca o parte din bunurile mobile ale S.C. B. S.R.L. au ajuns la S.C. A. prin intermediul S.C. D.(fosta S.C. E.).

Referitor la condiţia impusa de prevederile art. 25 alin. (3) lit. c) Codul de procedură fiscală, prima instanţă a reţinut faptul ca organul fiscal nu a evidentiat în mod corect nici indeplinirea acestei condiţii legale: condiţia impusa de textul de lege prevede ca societatea a cărei răspundere se angajează sa aibă raporturi cu cel puţin jumătate dintre angajaţii societăţii debitoare, nu ca cel puţin jumătate dintre angajaţi să fie foşti angajaţi al debitoarei.

Potrivit raportărilor financiare anuale depuse de societate, aceasta declara la finele anului 2017 un număr mediu de un angajat iar la finele anului 2018 un număr mediu de 53 salariaţi. Incepand cu data de 01.04.2018, are încadraţi peste 34 dintre foştii angajaţi ai S.C. B. S.R.L. (anterior declarării insolventei asupra societăţii debitoare) din totalul de 53 de angajaţi inregistrati in toata perioada pe noua societate.

Fata de cele menţionate anterior reiese faptul ca activitatea S.C. B. S.R.L.. in urma controalelor fiscale, respectiv instituirea unor masuri fiscale asupra acesteia, a fost continuata prin S.C. D. (fosta S.C. E.) si S.C. A..

Având in vedere cele mai sus menţionate, este evident ca societatea comerciala S.C. A. prin reprezentant legal domnul F., a avut raporturi de munca sau civile de prestări de servicii cu cel putin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului S.C. cum indica actul normativ aplicabil. De fapt, este o practica frecventa în rândul bunuri şi personal pe o alta societate comerciala cu se solicita deschiderea procedurii insolventei cu scopul clar de a -si radia obligaţiile bugetul consolidat al statului odată cu închiderea procedurii insolventei.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamanta S.C. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, iar pe fond, respingerea acestuia ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Deşi în mod formal se invocă ca şi temei de drept al cererii de recurs disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăseşte în concret nicio critică care să poată fi circumscrisă motivu ui de casare invocat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta nu indică în concret care ar fi încălcarea sau greşita aplicare a unei norme de drept material care, în opinia sa, ar fi condus la soluţia pronunţată de judecătorul fonduli. Mai mult decât atât, organul fiscal face vorbire despre răspunderea solidară a administratorului, în condiţiile în care obiectul judecăţii (şi al actelor administrative atacate) îl reprezintă cu totul altceva, şi anume răspunderea solidară a unei alte societăţi comerciale cu debitorul insolvabil.

Critica expusă la adresa hotărârii este una de fond, iar nu de nelegalitate, recurenta apreciind că în mod greşit instanţa a considerat că organul fiscal nu a facut dovada relei credinţe a reclamantei. Astfel, nu se invocă greşita aplicare a unei norme de drept material incidenţă în cauză, ci împrejurarea că în urma analizei probatoriului vizând starea de fapt (existenţa controlului comun şi a celorlalte condiţii cumulative prev. de art. 25 alin. (3) C. proc. civ. fisc. fiind o chestiune eminamente de fapt, iar nu de drept) instanţa a ajuns la o anumită concluzie, care din punctul său de vedere este cea corectă.

De altfel, recurenta nu critică în niciun fel modul de interpretare dat disp. art. 25 alin. (3) C. proc. civ. fisc. de către judecătorul fondului, nici modul de interpretare al disp. art. 7 pct. 26 C. proc. civ. fisc. sau a dispoziţiilor Normelor de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind art. 7 pct. 26 C. proc. civ. fisc, toate aceste norme fiind reţinute de instanţa de fond ca aplicabile în speţă.

Singura critică vizează modul de apreciere al probatoriului, care în opinia organului fiscal era unul suficient pentru a justifica decizia de atragere a răspunderii sale pentru debitorul insolvent S.C. B. S.R.L., societate care nu a avut absolut nicio relaţie comercială şi ai cărei asociaţi şi administratori nu avut niciodată putere de decizie în ceea ce o priveşte.

Aşa cum a reţinut în mod just şi judecătorul fondului, dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de pro;edură fiscală impun întrunirea mai multor condiţii cumulative pentru a se putea dispune atragerea răspunderii solidare a unei persoane juridice pentru datoriile unei alte persoane juridice.

Astfel, în mod lipsit de echivoc, legiuitorul a impus ca acest temei răspunderii prev. de art. 25 alin. (3) C. proc. civ. fisc. să poată fi invocat exclusiv în condiţiile expres şi limitativ prevăzute, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, şi anume persoana juridică să controleze debitorul, sau să se afle sub control debitorului, sau atât persoana juridică cât şi debitorul să se afle sub control comun şi să fi dobândit cel puţin jumătate din valoarea activelor sale de la debitor, sau să fie avut raporturi contractuale cu clienţii/furnizorii debitorului în proporţii 50%, respectiv să fi avut raporturi contractuale sau civile cu cel puţin angajaţii debitorului.

În ceea ce priveşte noţiunea de control, în sensul aplicabil potrivit art. 1egea nr. 207/2015, legiuitorul a ales să o definească exact în cuprinsul a aceluiaşi articol. Normele legale nu pot fi interpretate decât în sensul că, pentru a se putea atrage, răspunderea unei persoane juridice este imperativ necesar ca organele fiscale să demonstreze atât existenţa unor raporturi de subordonare sau a unui control comun în ceea ce priveşte persoana juridică a cărei răspundere ar urma să fie atrasă şi debitor (în senul strict definit la art. 25 alin. (4) C. proc. civ. fisc.) cât şi a uneia din situaţiile prevăzute de pct. a, b sau c ale art. 25 alin. (3) C. proc. civ. fisc.

Instanţa de fond a arătat că organul fiscal "a evidenţiat o legătură genera existentă între mai multe persoane juridice care au acelaşi obiect de activitate", însă a omis să arate (şi nu o face nici prin memoriul de recurs) în ce mod dl. C., care a fost un simplu angajat al societăţii (fişa postului fiind depusă dosarul de fond al cauzei) ar fi exercitat în mod efectiv un anumit control asupra activită societăţii. Ceea ce este însă esenţial este că pe parcursul întregii existenţe a societăţii A., aceasta a fost administrata de către dl. F., inclusiv în perioada 03.05.2018 - 29.01.2020 în care a mai existat un asociat în persoana lui G., dl. C. neavând la niciun moment calitatea de asociat sau administrator al acestei societăţi.

Mai mult decât atât, în mod corect judecătorul fondului a arătat că în lipsa evidenţierii unor tranzacţii dispuse de C. în 30.04.2018 nu se poate reţine ca îndeplinită principala condiţie de atragere subscrisei societăţi pentru datoriile unei alte societăţi - controlul comun.

Având în vedere caracterul sine qua non al condiţiei controlului coţnun de reglementare al disp. art. 25 alin. (3) C. proc. civ. fisc., instanţa constatând ca această condiţie nu este îndeplinită nu avea nevoie să întrunirea celorlalte condiţii prev. de lit. a) şi c) ale aceluiaşi articol, însă ci judecătorul le-a analizat şi pe acestea, concluzionând în sensul neîndeplinirii lor şi oferind astfel argumente suplimentare de nelegalitate a actelor administrativ atacate. S-a arătat astfel, în mod corect, împrejurarea că recurenta omite un fapt evident, şi anume că acele achiziţii de bunuri de la S.C. D. (care în opinia organului fiscal reprezintă o trecere a activelor de la debitorul insolvent B. S.R.L. la reclamantă) au fost efectuate în luna martie 2018, deci anterior angajării dl. C. în postul de director tehnic, fiind evident că acesta nu a putut avea nicio influe priveşte deciziei de achiziţie.

Un alt aspect trecut sub tăcere de recurentă este împrejurarea că în ceea ce priveşte ponderea valorică a bunurilor achiziţionate de către societate de la D. S.R.L. în totalul activelor societăţii, aceasta este mult inferioară pragului de 50% cerut de disp. art. 25 alin. (3) lit. a) C. proc. civ. fiscală in condiţiile în care, în cursul lunii martie 2018, chiar şi numai disponibilul bănesc din contul societăţii deschis la H. a atins valoarea de 279.442,70 RON, din care 248 241 RON reprezintă aport în bani al asociatului F., sume de bani puse la dispoziţia societăţii şi care intră în activul acesteia. Astfel, chiar dacă s-ar face abstracţie de existenţa oricăror alte active ale societăţii (deşi în mod evident nu este cazul), bunurile în valoare de 97.850 Iei nu pot să constituie mai mult de jumătate din activele sale, fiind mai mult decât evidentă împrejurarea că nu este îndeplinită condiţia pţev. de art. 25 alin. (3) lit. a) C. proc. civ. fisc. pentru a se putea dispune atragerea răspunderii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 din C. proc. civ.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, in nume propriu si pentru DGRFP Braşov a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, iar pe fond înlăturarea apărărilor invocate prin întâmpinare.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-au arătat următoarele:

Recurenta a arătat că a invocat greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) lit. a) şi c) din Legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, dispoziţii incidente în cauză. Este evident că alegaţia intimatului este una deviată de la subiect, în condiţiile în care înseşi actele administative au fost emise în temeiul dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 207/2015, iar soluţionarea cererii de anulare a acestora s-a raportat la condiţiile instituite prin aceste dispoziţii legale.

Cu toate că în cuprinsul Codului de procedură fiscală este reglementat raportul juridic fiscal care se naşte între organul fiscal şi contribuabilii la bugetul de stat, acest fapt nu poate conduce la concluzia că dispoziţiile care reglementează o răspundere specială în sarcina contribuabililor nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs administrativ. Mai mult, în dezvoltarea motivelor de recurs a indicat instanţei de control judiciar elementele de fapt şi de drept pe care instanţa de fond le-a omis sau le-a încălcat. În esenţă, a indicat acele elemente de fapt din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 26 alin. (1), (25) alin. (3) lit. a) si c din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a se angaja răspunderea solidară a reclamantei, condiţii pe care instanţa de fond le-a apreciat ca nefiind îndeplinite, pronunţând o soluţie nelegală.

Mai mult, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispoziţii ce au natura juridică a unor norme speciale faţă de dreptul comun, în speţă, prin derogare de la dreptul comun, instanţa de recurs, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul admiterii recursului, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond. Astfel, instanţa de recurs, în materia contenciosului administrativ, este abilitată să verifice modalitatea în care instanţa de fond a procedat la aplicarea, în speţa dedusă judecăţii, a normelor de drept material, urmând ca, după analiza efectuată asupra acestui aspect, să se investească cu rejudecarea litigiului în fond.

Drept urmare, pe lângă invocarea încălcării normelor de drept material cu explicitarea acestora prin raportare la considerentele instanţei de fond, este necesară şi o reiterare a situaţiei de fapt care a stat la baza emiterii actelor administrative, aceste aspecte fiind utile în soluţionarea "litigiului în fond" de către instanţa de recurs. Or, recursul formulat, contrar celor susţinute de intimata, face în mod frecvent trimitere la considerentele instanţei de fond şi la modul de interpretare a dispoziţiilor legale - în speţa art. 25 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Drept urmare, a solicitat respingerea excepţiei invocate.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

La data de astăzi, 06.12.2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, pentru motivele cuprinse în practicaua prezentei decizii.

7. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

7.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

La data de 20.07.2020 a fost emisă Decizia nr. 42611 de angajare a răspunderii solidare a societăţii reclamante S.C. A., în vederea realizării în tot a creanţelor fiscale ale debitorului S.C. B. S.R.L., în limita sumei de 18.428.805 RON. Alături de reclamantă, având în vedere caracterul de solidaritate al răspunderii, s-a stabilit că mai răspunde solidar C..

În motivarea deciziei, s-a reţinut că în perioada 18.01.2017-14.02.2017, DGRFP Brasov-Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Brasov-Activitatea de Inspecţie Fiscală a efectuat un control inopinat la S.C. B. S.R.L şi o inspecţie fiscală, fiind încheiat Procesul-verbal nr. x/14.02.2017, apoi emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.04.2017 prin care au fost estimate obligaţii de plată de natura impozitului pe venituri din jocuri de noroc în valoare de 1.000.000 RON şi au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra patrimoniului societăţii sub forma sechestrului asupra bunurilor mobile în valoare de 645.814 RON şi popriri asigurătorii bănci şi terţi în valoare de 78.431 RON.

La data de 12.04.2017, inspectorii din cadrul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii Braşov s-au prezentat la sediul societăţii, ocazie cu care a fost întocmit Procesul-verbal nr. x/12.04.2017, din care rezultă că 2 autovehicule au fost vândute cu factură către o firma care a organizat o tombola, iar 19 aparate electronice cu câştig, împreună cu alte 8 echipamente de joc au fost vândute în luna martie 2017. Au fost identificate şi sechestrate doar 4 sisteme Jack Pot şi o centrală termică în valoare totală de 25.392 RON, conform Procesului-verbal de sechestru asigurător nr. x/13.04.2017.

La data emiterii Deciziei de impunere nr. x/31.05.2017 prin care s-au stabilit obligaţii de plată suplimentare în sarcina societăţii debitoare S.C. B. S.R.L., reprezentând venituri din jocuri de noroc în valoare de 12.110.403 RON, masurile asigurătorii au devenit executorii.

Debitoarea S.C. B. S.R.L. a fost declarată insolventă, la cererea acesteia, conform încheierii de şedinţă C. civ./10.08.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2017.

Răspunderea societăţii reclamante S.C. A. S.R.L. s-a angajat în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (3) lit. a) şi c) Lg. 207/2015, reţinându-se în esenţă că activitatea societăţii B. S.R.L. a fost continuată de S.C. D. apoi prin S.C. A..

Împrejurările care au determinat organul fiscal să aprecieze că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 25 alin. (3) lit. a) şi c) Lg. 207/2015 au fost următoarele:

- C. a deţinut calitatea de asociat al B. S.R.L. în perioada 17.07.2014-06.06.2017, iar în perioada 26.01.2017-06.06.2017 calitatea de administrator. Aceeaşi persoană a deţinut calitatea de administrator şi asociat în societatea S.C. D. (fostă E. SRL) începând cu data de 08.06.2017. În perioada 02.04.2018-30.04.2018 C. a fost angajat la societatea reclamantă, pe funcţia de director tehnic;

- S.C. B. S.R.L. a vândut S.C. D. două autoturisme şi 63 de bunuri tip video-multigame, în valoare totală de 492.696 RON;

- din documentele aflate la dosarul de executare şi din informaţiile puse la dispoziţie de către ONJN Braşov, s-a constatat că bunuri mobile aflate pe numele S.C. B. şi înregistrate ca active în contabilitate sunt trecute ulterior pe numele E., iar apoi pe numele A., transferurile fiind efectuate în perioada anului 2018;

- o parte din bunurile mobile ale S.C. B. S.R.L. au ajuns la S.C. A., prin intermediul D.. S-a constatat că activele S.C. A. au crescut de la 305 RON în anul 2017 la 128.648 RON în anul 2018. Prin comparaţie, s-a constatat o diminuare a activelor imobilizate ale S.C. B. S.R.L., de la 850.653 RON în anul 2016, la 25.392 RON în luna aprilie 2017. A fost analizată şi situaţia societăţii E., constatându-se că aceasta deţinea în anul 2015 0 active, în anul 2016 active imobilizate în valoare de 10.980 RON, iar în luna martie 2017 active în valoare de 798.645 RON;

- din verificarea aplicaţiei REVISAL, s-a constatat că B. S.R.L. nu mai figurează cu angajaţi începând cu luna aprilie 2017. Potrivit raportărilor financiare anuale depuse de societate, aceasta avea la sfârşitul anului 2016 un număr mediu de 41 de angajaţi, la sfârşitul anului 2015 un număr mediu de 38 de salariaţi iar la 1 decembrie 2014 un număr de 35 de salariaţi. În privinţa societăţii reclamante, s-a constatat că a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2017, iar începând cu luna aprilie 2018 figurează cu angajaţi, având un număr mediu de 53 de angajaţi. Totodată, s-a reţinut că începând cu 01.04.2018 are încadraţi peste 34 dintre foştii angajaţi ai S.C. B. S.R.L..

Împotriva Deciziei nr. 42611/20.07.2020, reclamanta a formulat contestaţie, iar prin Decizia nr. 4109/30.10.2020 emisă de DGRFP Braşov, s-a respins contestaţia ca neîntemeiată.

7.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă şi a apărărilor intimatei-reclamante

Un prim motiv de recurs se referă la faptul că prima instanţă a reţinut că nu a fost dovedita condiţia de a controla, a fi controlata sau a se afla sub control comun cu societatea debitoarei.

Organul fiscal a reţinut în motivarea actului atacat că, potrivit evidenţei REVISAL, C. a deţinut calitatea de director tehnic la S.C. B. S.R.L., S.C. D. şi S.C. A. (reclamanta din cauză), trăgând concluzia existenţei unui control asupra societăţii reclamante.

Prima instanţă a reţinut că organul fiscal nu a subliniat în ce manieră această funcţie de conducere exercitată în cadrul societăţii reclamante de către C. a influenţat activitatea persoanei juridice debitoare; totodată, nu a evidenţiat tranzacţiile efectuate de această persoană fizică, în calitatea sa de persoana de conducere, care să determine concluzia unui control comun exercitat de aceasta persoana asupra celor două societăţi vizate: debitoarea la S.C. B. S.R.L. şi reclamanta S.C. A..

Recurenta a reiterat informaţiile deţinute de organul fiscal şi evidenţiate în cuprinsul actului atacat, respectiv:

- domnul C. a deţinut calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L. in perioada 17.07.2014 - 06.06.2017, precum si calitatea de administrator in perioada 26.01.2017 - 06.06.2017;

- S.C. D. (fosta S.C. E. SRL) a avut ca administrator si asociat începând cu data de 08.06.2017 pe domnul C., acesta fiind încadrat din data de 10.04.2017 cu aceeaşi funcţie deţinuta si in cadrul S.C. B. S.R.L.;

- domnul C. a deţinut calitatea de director tehnic la S.C. B. S.R.L, S.C. D.(fosta S.C. E.), S.C. A.

Din toate aceste aspecte, de fapt, organul fiscal a reţinut existenţa unei strânse legături intre cele 3 societăţi, precum şi faptul că prin funcţiile deţinute de administrator si/sau asociat şi director, a influenţat/controlat activitatea celor trei societăţi.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, reţinând că organul fiscal a evidenţiat o legătură generală, existentă între mai multe persoane juridice care au acelaşi obiect de activitate, dar nu a demonstrat îndeplinirea condiţiei prevăzute de lege referitoare la existenţa unui control.

Potrivit art. 25 alin. (4) Codul de procedură fiscală, termenul control semnifică majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaţilor unei societăţi ori a unei asociaţii sau fundaţii, fie în consiliul de administraţie al unei societăţi, iar sintagma control indirect desemnează activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 pct. 26 Codul fiscal, în forma în vigoare la data de 20.07.2020 –data emiterii Deciziei nr. 42611:

"O persoană este afiliată dacă relaţia ei cu altă persoană este definită de cel puţin unul dintre următoarele cazuri:

a) o persoană fizică este afiliată cu altă persoană fizică dacă acestea sunt soţ/soţie sau rude până la gradul al III-lea inclusiv;

b) o persoană fizică este afiliată cu o persoană juridică dacă persoana fizică deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot ale unei persoane juridice ori dacă controlează în mod efectiv persoana juridică;

c) o persoană juridică este afiliată cu altă persoană juridică dacă cel puţin aceasta deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25 % din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cealaltă persoană juridică ori dacă controlează în mod efectiv acea persoană juridică;

d) o persoană juridică este afiliată cu altă persoană juridică dacă o persoană deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cealaltă persoană juridică ori dacă controlează în mod efectiv acea persoană juridică."

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015:

"(1) În scopul aplicării prevederilor art. 7 pct. 26 din Codul fiscal, se consideră că o persoană controlează în mod efectiv o persoană juridică dacă se stabileşte faptul că, atât din punct de vedere faptic cât şi legal, prin utilizarea informaţiilor şi/sau a documentelor, administratorul/personalul de conducere, are capacitatea de decizie asupra activităţii persoanei juridice vizate, prin încheierea de tranzacţii cu alte persoane juridice care sunt sub controlul aceluiaşi administrator/personal de conducere sau că persoana de conducere din cadrul persoanei juridice este acţionar sau administrator în cadrul persoanei juridice vizate. Pentru justificarea controlului exercitat în mod efectiv sunt luate în considerare contractele încheiate între persoanele vizate, drepturile atribuite prin: acte constitutive ale persoanelor juridice, procuri, contracte de muncă sau de prestări de servicii.

(2) Prevederile art. 7 pct. 26 lit. d) din Codul fiscal stabilesc o relaţie de afiliere între două persoane juridice pentru cazul în care o persoană terţă deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor sale afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot atât la prima persoană juridică, cât şi la cea de-a doua."

Înalta Curte constată că prima instanţă a constatat în mod corect neîndeplinirea condiţiei controlului, raportat la argumentul legat de persoana fizică care este presupusă a fi liantul dintre societăţile menţionate, faţă de argumentul esenţial că această persoana fizică nu a deţinut funcţia de conducere simultan în cele două societăţi, ci a fost administrator şi asociat al societăţii debitoare B. S.R.L. în perioada 17.07.2014-06.06.2017, iar funcţia de conducere în cadrul societăţii reclamante a fost deţinută ulterior, în perioada 02.04.2018-30.04.2018 .

Recurenta a invocat prin recurs faptul că împrejurarea că persoana fizică amintită nu a deţinut simultan o funcţie de conducere la societatea reclamanta şi cea de administrator/asociat al societăţii B. S.R.L. nu este exonerator de culpa, ci probează condiţiile legale prevăzute de art. 25 alin. (3) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru angajarea răspunderii solidare; or, acest argument nu poate fi reţinut, cât timp condiţia controlului era una ce se cerea a fi îndeplinită cumulativ cu celelalte condiţii reglementate la art. 25 alin. (3) din Codul de procedură fiscală; faptul că societatea B. S.R.L. ar fi intrat în insolventa şi s-ar fi efectuat trecerea activelor şi angajaţilor la societatea reclamantă reprezenta o condiţie separată necesară a fi dovedită de aceea a controlului. Pe de altă parte, recurenta nu a adus contraargumente referitoare la nedeţinerea simultană a controlului.

În ceea ce priveşte invocarea faptului că prima instanţă ar depăşi cadrul normativ aplicabil prin adăugarea la textul legii şi a condiţiei suplimentare a indicării în mod exact a tranzacţiilor efectuate de către C. în perioada de o luna în intervalul 2-30 aprilie 2018, cât a deţinut funcţia de conducere în cazul societăţii reclamante, Înalta Curte constată că, prin acest raţionament, a fost verificată îndeplinirea condiţiei controlului (prin exercitarea simultană de atribuţii esenţiale în societăţile presupuse a fi controlate de aceaaşi persoană fizică), ca şi element de fapt ce putea conduce la considerarea ca dovedit a acestui control, fără ca prin aceasta spă se considere că s-a adăugat o condiţie legală inexistentă.

Recurenta a reiterat argumentul, în sensul că controlul comun nu se subscrie doar timpului prezent, ci este identificabil şi în măsura falimentarii unei societăţi şi mutarea activelor şi angajaţilor pe o alta condusa de aceeaşi persoana; Înalta Curte a răspuns deja acestui argument, în sensul că această condiţie a controlului era distinctă de cele reglementate la art. 25 alin. (3) din Codul de procedură fiscală şi se cerea a fi îndeplinită cumulativ cu acestea.

Din argumentul recurentei în sensul că din atribuţiile specifice fiecărei funcţii deţinute reiese fără urmă de îndoială nu doar o suspiciune de frauda fiscala, ci chiar fapta cu clare conotatii penale, Înalta Curte constată că recurenta a aplicat în fapt o prezumţie de rea credinţă, pornind de la suspiciuni nedemonstrate cert pentru a se putea reţine ca fiind îndeplinite condiţiile legale.

Se constată că recurenta nu a invocat niciun argument legat de faptul că prima instanţă a reţinut nerelevanta activităţii desfăşurate de persoana fizică în cadrul societăţii E., cât timp nu s-a dispus şi angajarea răspunderii solidare a acestei persoane juridice (D. –fostă E.), condiţiile legale impunându-se a fi raportate la cele trei societăţi a căror activitate se analizează.

Prin urmare, se constată că sunt nefondate argumentele recurentei referitoare la nedovedirea condiţiei de a controla, a fi controlată sau a se afla sub control comun cu societatea debitoare.

Un al doilea motiv de recurs se referă la faptul că prima instanţă a reţinut că din motivarea actului administrativ nu reiese care sunt activele debitoarei ce au fost identificate în contabilitatea societăţii reclamante şi nici valoarea acestor active preluate de reclamanta de la societatea debitoare, pentru verificarea condiţiei impuse de lege ca aceste active să reprezinte cel puţin jumătate din valoarea contabile a tuturor activelor dobânditorului.

Înalta Curte constată că prin acest motiv se invocă implicit o greşită aplicare a legii de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv condiţia ca persoana juridică ce răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil să fi dobândit, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active să reprezinte cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor dobânditorului.

În susţinerea recursului, recurenta a reluat prezentarea situaţiei de fapt, arătând în esenţă că, din conţinutul procesului-verbal nr. x/12.04.2017 reiese faptul ca bunurile mobile (2 autovehicule) au fost vândute cu factura către o firma care a organizat o tombola iar 19 aparate electronice cu castig împreuna cu alte 8 echipamente de joc au fost vândute în luna martie 2017. De asemenea, în data de 13.04.2017, doamna I. in calitate de reprezentant al S.C. B. S.R.L. (debitorul insolvabil), a depus la organul fiscal facturile cu nr. x/01.03.2017 impreuna cu anexa nr. 1 la contractul de vânzare -cumpărare nr. x/24.03.2017, din care rezulta ca bunurile reprezentând doua autovehicule si 63 bunuri tip "video-multigame" cu seria aferenta, in valoare totala de 492.696 RON, au fost vândute către S.C. D. S.R.L (fosta, S.C. E. S.R.L).

In cuprinsul dosarului de executare, a fost identificata factura de achiziţie nr. x/31.12.2015 insotita de o anexa la contractul de vânzare -cumpărare nr. x/31.12.2015 din care rezulta ca S.C. B. S.R.L. a achiziţionat un număr de 161 bucati "video multigame" de la S.C. J. S.R.L.. societate administrata de C., la o valoare totala de 495.100 RON.

Bunurile menţionate anterior au fost identificate in evidenta contabila a S.C. E. cu data de achiziţie 03.02.2017, conform unei facturi având nr. x/03.02.2017, care insumeaza aproximativ 300.000 RON.

Prin adresa nr. x/18.05.2018 inregistrata la Oficiul National pentru Jocuri de Noroc sub nr. x/22.05.2018 au fost solicitate informaţii cu privire la obligativitatea declarării vânzării mijloacelor de joc deţinute de S.C. D. S.R.L,CUI x si S.C. A.

În concluzie, în justificarea îndeplinirii acestei condiţii, organul fiscal a reţinut în motivarea actului administrativ fiscal că o parte din bunurile mobile ale debitoarei S.C. B. S.R.L. au ajuns la S.C. A. (reclamantă), prin intermediul unei a treia societăţi (D. SRL). S-a constatat că activele reclamantei au crescut de la 305 RON în anul 2017, la 128.648 RON în anul 2018. Prin comparaţie, s-a constatat o diminuare a activelor imobilizate ale debitoarei de la 850.653 RON în anul 2016, la 25.392 RON în luna aprilie 2017. A fost analizată şi situaţia societăţii intermediare E., constatându-se că aceasta deţinea în anul 2015- 0 active, în anul 2016 active imobilizate în valoare de 10.980 RON, iar în luna martie 2017 active în valoare de 798.645 RON.

Totodată, în cuprinsul Referatului nr. x/14.08.2020 ce a stat la baza soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. 42611/20.07.2020, au fost enumerate o serie de adrese emise de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, la solicitarea organului fiscal, ce cuprind informaţii referitoare la tranzacţiile având ca obiect aparate de tip slot-machine, organul fiscal concluzionând că bunuri mobile aflate pe numele debitoarei au fost înregistrate ca active în contabilitatea E. şi apoi trecute pe numele societăţii reclamante, transferurile fiind efectuate în perioada anului 2018.

Ca element de fapt, prima instanţă a reţinut că, din cuprinsul Adresei emisă de Secretariatul General al Guvernului-Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, reiese că societatea D. –fostă E. a notificat predarea unui număr de 15 mijloace de joc tip slot-machine către S.C. K. S.R.L., a unui număr de 40 mijloace de joc tip slot-machine către S.C. L. S.R.L, scoaterea din funcţiune a unui număr de 88 mijloace de joc tip slot-machine începând cu data de 01.04.2018 şi scoaterea din funcţiune a unui număr de 26 mijloace de joc tip slot machine, prin casare.

Din aceeaşi adresă mai reiese că S.C. A. a notificat închirierea a 54 mijloace de joc tip slot-machine de la S.C. L. S.R.L, închirierea a 67 mijloace de joc tip slot-machine de la S.C. J. S.R.L, închirierea a 9 mijloace de joc tip slot-machine de la S.C. J. S.R.L, închirierea a 25 mijloace de joc tip slot- machine către S.C. K. S.R.L şi închirierea unui număr de 25 de mijloace de joc de la S.C. J. S.R.L.

Corelat cu acest înscris, pârâta a depus la dosar Anexa 1 la contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.03.2017, din care reiese seria aparatelor de tip slot-machine ce au fost vândute de debitoarea S.C. B. S.R.L. către E.. Totodată, s-a depus Anexa 1 la contractul de vânzare cumpărare nr. x/31.12.2015 din care reiese seria aparatelor de tip slot -machine ce au fost cumpărate de societatea debitoare de la societatea J. S.R.L..

Recurenta a criticat faptul că instanţa de fond a reţinut că organul fiscal nu a indicat înscrisurile din care reiese identitatea intre aparatele enumerate de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi cele vândute de debitoare prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.03.2017 depus în probatiune de recurenta, susţinând că instanţa de fond era în măsura sa solicite părţilor completarea probatoriului dacă considera ca exista o îndoială legitima/un aspect ce trebuia clarificat.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanţa de contencios administrativ este chemată, prin intermediul acţiunii formulate în instanţă de persoana care se pretinde a fi vătămată prin emiterea unui act administrativ, să verifice legalitatea şi temeinicia actului administrativ atacat exclusiv prin raportare la motivarea conţinută în act, fără a putea permite completarea situaţiei de fapt sau a motivării în drept reţinute de organul emitent.

Prin urmare, lacunele din adresele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc au fost interpretate în sensul nedovedirii cu certitudine a îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 25 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Faptul că valoarea activelor menţionate anterior este indicată în contabilitatea societăţii, în lipsa dovedirii legăturii şi a traseului concret şi cert al bunurilor de la societatea debitoare la societatea reclamantă, nu poate fi reţinut în sensul existenţei unei prezumţii de fraudă.

Cum în mod corect a observat prima instanţă, din motivarea actului administrativ fiscal nu reies care sunt activele debitoarei ce au fost identificate în contabilitatea societăţii reclamante, şi nici valoarea concretă a acestor active preluate de reclamantă de la societatea debitoare, pentru a putea fi verificată condiţia prevăzută de lege – ca aceste active să reprezinte cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor dobânditorului.

Practic, organul fiscal a coroborat creşterile/scăderile patrimoniale cu actele de înstrăinare, fără să reconstituie în concret traseul aparatelor cu privire la care s-a bănuit transmiterea de la debitoare la reclamantă; din înscrisurile ce au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal contestat nu reiese că aparatele care s-au aflat în proprietatea debitoarei –identificate prin serie, an de fabricaţie, producător- au trecut ulterior în proprietatea reclamantei. Adresa emisă de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc face dovada doar a împrejurării că societatea reclamantă a închiriat aparate de tip slot-machine de la mai multe societăţi, însă organul fiscal nu a indicat înscrisurile din care reiese identitate între aceste aparate închiriate şi cele vândute de debitoare prin Contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.03.2017.

Aceste împrejurări nu au fost combătute eficient de către recurentă şi nu s-a demonstrat greşita aplicare a legii de către prima instanţă prin considerarea ca neîndeplinită a condiţiei impuse de lege ca activele preluate de către reclamantă de la debitoare să reprezinte cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor dobânditorului.

Un al treilea motiv de recurs se referă la faptul că prima instanţă a reţinut în mod greşit ca organul fiscal nu a demonstrat îndeplinirea condiţiei impuse de prevederile art. 25 alin. (3) lit. c) Codul de procedură fiscală, respectiv aceea ca societatea a cărei răspundere se angajează sa aibă raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

În motivarea actului administrativ fiscal s-a reţinut că, din verificarea aplicaţiei REVISAL, s-a constatat că societatea reclamantă a avut, începând cu 01.04.2018, peste 34 dintre foştii angajaţi au societăţii debitoare, din totalul de 53 de angajaţi înregistraţi în toată perioada pe noua societate.

În privinţa condiţiei impuse de dispoziţiile art. 25 alin. (3) lit. c) Codul de procedură fiscală, prima instanţă a reţinut că această condiţie presupune ca societatea a cărei răspundere se angajează să aibă raporturi cu cel puţin jumătate dintre angajaţii societăţii debitoare, nu ca cel puţin jumătate dintre angajaţi să fie foşti angajaţi ai debitoarei. Organul fiscal a stabilit o medie anuală a angajaţilor societăţii debitoare astfel: 41 de angajaţi în anul 2017, 38 de angajaţi în anul 2015 şi 35 în anul 2014. Însă, în concret, cei 34 de angajaţi ai societăţii reclamante trebuie să reprezinte cel puţin jumătate dintre angajaţii societăţii debitoare. Or, din cuprinsul tabelului –extras din REVISAL, reiese că numărul angajaţilor societăţii debitoare a depăşit, în total, numărul de 68 de angajaţi.

Recurenta a invocat faptul că, începând cu data de 01.04.2018, are încadraţi peste 34 dintre foştii angajaţi ai S.C. B. S.R.L. (anterior declarării insolventei asupra societăţii debitoare) din totalul de 53 de angajaţi inregistrati in toata perioada pe noua societate.

Recurenta nu a explicat de ce are în vedere numărul de 53 de angajaţi ai societăţii debitoare, faţă de cei 68 avuţi în vedere de prima instanţă, care s-a bazat pe extrasul REVISAL, astfel că nu a demonstrat nelegalitatea sentinţei pe acest aspect. Prin urmare, faţă de nerăsturnarea situaţiei premisă, nu rezultă nici nelegalitatea raţionamentului instanţei cu privire la neîndeplinirea acestei condiţii.

Recurenta a susţinut că prin probatoriul administrat în cauza de către organul fiscal, s-a respectat întocmai practica/optica instanţelor de judecată relativ la angajarea răspunderii solidare, dovedindu-se fără urma de îndoială intenţia frauduloasa ce a condus la fraudarea bugetului statului.

Or, Înalta Curte constată că dovedirea relei-credinţe presupune dovedirea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, dar şi a intenţiei frauduloase, care trebuie să rezulte din alte împrejurări decât cele referitoare la comportamentul fiscal al persoanei căreia i s-a atras răspunderea; or, în cauza de faţă, organul fiscal nu a demonstrat existenţa unei asemenea intenţii frauduloase.

7.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Ca urmare a căderii acestora în pretenţii, vor fi obligate recurentele-pârâte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11900 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii nr. x din 29.11.2022 emise de SCA M. şi ordinului de plată aferent, în favoarea intimatei-reclamante S.C. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 26/2021 din 23 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11900 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei-reclamante S.C. A..

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 396 coroborat cu art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.