Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5763/2022 AI generated

Judicial inspectorate resolution; nullity of extraordinary appeal for failure to specify statutory grounds of illegality

Case Number Decizia nr. 5763/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as null, leaving the lower court’s judgment in force, where the defendant judicial inspection body had prevailed against the plaintiff judge’s challenge to an administrative resolution. The dispute involved a judicial officer contesting a decision by the Judicial Inspectorate regarding disciplinary or professional inspection matters, with the plaintiff also naming the Superior Council of Magistracy, the President of Romania, and the National Defense Council as defendants, though the appellate court had previously dismissed the latter for lack of passive procedural capacity and rejected the merits against the inspectorate. The Supreme Court ruled that the appeal was null for lack of substantive grounds because the appellant failed to articulate specific legal violations under Article 488 of the Code of Civil Procedure, offering only generic and non-legal accusations instead of identifying which norm was breached or how the first-instance reasoning was erroneous, thereby triggering the mandatory sanction of annulment under Article 489(2).

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Judicial inspectorate resolution; nullity of extraordinary appeal for failure to specify statutory grounds of illegality: Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Keywords

AI generated
judicial inspection procedural nullity grounds for cassation Civil Procedure Code administrative dismissal civil annulment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.10.2020 sub nr. x/2020, reclamantul, A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, Preşedintele României, CSAT, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei din data de 30 sept. 2020, dosar C20-1282 dispusă de Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare, dar şi împotriva Inspectorului sef al IJ şi a Inspectorului Judiciar de caz.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 102 din 3 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, CSM, CSAT şi Preşedintele României şi a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins, în rest, acţiunea formulată de reclamantul, A., în contradictoriu cu pârâtul, Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată. ".

3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate de intimaţii pârâţi

Împotriva sentinţei civile nr. 102 din 3 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi tributară concepţiilor bolşevice din sistemul trecut.

Mai arată recurentul că teoriile expuse de magistratul judecător, ca şi de magistraţii inspectori judiciari sunt farse ale acestor magistraţi cu scopul apărării grupărilor infracţionale.

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia, ca inadmisibil.

4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurentul-reclamant nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Lecturând afirmaţiile recurentului, Înalta Curte constată că acesta a precizat doar că "Sentinţa Curţii de Apel este nelegală şi tributară concepţiilor bolşevice din sistemul trecut.

Teoriile expuse de magistratul judecător, ca şi de magistraţii inspectori judiciari sunt farse ale acestor magistraţi cu scopul apărării grupărilor infracţionale.".

Or, obligaţia de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, aşa cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa acestui motiv de casare.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a formula nicio critică (de nelegalitate) sentinţei atacate, dimpotrivă, lipseşte dezvoltarea în mod real în conţinutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecinţa nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de către intimaţii pârâţi Administraţie Preşedenţială în calitate de reprezentantă a Preşedintelui României şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 102 din 3 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.