Environmental information access: statutory right to 30-day petition response and the ineffective extension of deadlines without prior notification.

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., H., L., M., N., O., P., Q., R. şi S., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General:

1. obligarea pârâtei la soluţionarea petiţiilor transmise la datele de 16.11.2020 şi 17.11.2020;

2. obligarea pârâtei să execute obligaţiile ce îi revin sub sancţiunea unei penalităţi pentru fiecare dintre reclamanţi de 100 RON pe zi de întârziere şi sub sancţiunea unei amenzi aplicate d-nei T. - Comisar General, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere;

3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Reclamanţii au arătat că la data de 16.11.2020 şi 17.11.2020 fiecare dintre aceştia a formulat o petiţie adresată pârâtei, prin care au solicitat comunicarea situaţieI depozitului de la Ulmeni şi măsurile dispuse sau care urmau să se dispună cu privire la acesta din punct de vedere a protecţiei mediului.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 694 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea formulată de reclamantele H., M. şi O., în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi a obligat pârâta să răspundă reclamantelor la petiţiile din 16.11.2020 (reclamanta M.) şi 17.11.2020 (reclamantele H. şi O.) şi să plătească fiecăreia dintre reclamante suma de 350 de RON, cheltuieli de judecată;

- a respins cererea formulată de reclamantele H., M. şi O., în rest, ca neîntemeiată;

- a respins cererea formulată de restul reclamanţilor (A., B., C., D., E., F., G., I., J., K., H., L., N., P., Q., R. şi S., în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, ca rămasă fără obiect;

- a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanţi suma de 350 de RON, cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului formulat, casarea în tot a hotărârii atacate şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii formulate de intimaţii-reclamanţi, ca nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului declarat, recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond în mod eronat şi-a întemeiat soluţia exclusiv pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei se observă că pârâta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de răspuns în termenul legal de 30 de zile de la primirea petiţiilor "dat fiind că petiţiile au fost transmise şi înregistrate la data de 16.11.2020 şi 17.11.2020", că pârâta ar fi avut obligaţia legală de a da un răspuns la aceste petiţii până cel târziu la datele de 17.12.2020, respectiv 18.12.2020. Arată recurenta-pârâtă că, astfel, instanţa nu aţinut seama de prevederile art. 4 din H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, cu modificările şi completările ulterioare, care dispun: "În cazul în care volumul şi complexitatea informaţiei solicitate sunt atât de mari încât, termenul de o lună prevăzut la alin. (1) nu poate fi respectat, informaţia privind mediul se pune la dispoziţia solicitantului în termen de două luni de la data primirii cererii de către autoritatea publică."

Subliniază recurenta că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile legale aplicabile în speţă, cu încălcarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 134/2010 - C. proc. civ., care dispun că judecata trebuie să se desfăşoare cu respectarea "principiilor fundamentale ale dreptului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege."

Recurenta apreciază că nu a fost respectat principiul de drept specialia generalibus derogant, care dispune că faţă de normele generale privind soluţionarea petiţiilor în domeniul protecţiei mediului, în condiţiile în care legiuitorul a adoptat un act normativ special privind procedura de soluţionare a petiţiilor în acest domeniu, prin publicarea H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, cu modificările şi completările ulterioare, acesta se aplică cu prioritate faţă de normele de drept comun.

În opinia recurentei, instanţa de fond ar fi trebuit să dea aplicabilitate prevederilor art. 4 din acest act normativ special (H.G. nr. 878/2005), care permite instituţiei să comunice petenţilor informaţiile de mediu în termen de 2 luni de la formularea solicitării, în funcţie de complexitatea şi volumul informaţiilor.

Mai arată recurenta că răspunsurile la petiţiile numeroase ale reclamanţilor şi care, de asemenea, făceau referire la nenumărate aspecte ce trebuiau verificate în activitatea celor două societăţi implicate, au făcut dificilă întocmirea în 30 de zile a răspunsurilor către petenţi, iar comisarii din cadrul instituţiei au urmărit atât verificarea aspectelor care făceau obietul petiţiilor transmise de reclamanţi, cât şi verificarea măsurilor dispuse la un control anterior al instituţiei, stabilite prin actele de control anterioare, instituite în vederea conformării activităţii petentei la prevederile legale în vigoare, pentru care li se acordase un termen de îndeplinire societăţilor verificate.

Or, suprapunerea acestor termene (de instituire a unor măsuri care trebuiau verificate după împlinirea acestora şi termenele de răspuns către petenţi, care impuneau verificarea aspectelor sesizate în petiţii) a condus la redactarea adreselor de răspuns către petenţi peste termenul de 30 de zile impus de O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, dar cu respectarea termenului de 2 luni menţionat în legislaţia specială privind accesul publicului la informaţia de mediu, respectiv art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 878/2005.

Recurenta critică faptul că, deşi instanţa de fond a reţinut că verificările în teren au fost complexe, presupunând timp de analiză şi verificări, totuşi, ignorând probele administrate şi dintr-o interpretare eronată a principiilor de drept, a admis acţiunea reclamanţilor, fără să dea aplicabilitate prevederilor art. 4 din H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, cu prioritate faţă de prevederile generale ale O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte cadrul legal general de formulare a răspunsurilor la petiţiile cetăţenilor.

Recurenta-pârâtă subliniază faptul că instituţia a avut o conduită de recunoaştere a drepturilor publicului de a fi informat cu privire la aspectele de mediu care fac obiectul interesului manifestat de reclamanţi, fapt pentru care, cu respectarea atribuţiilor instituţiei, conform art. 13 din H.G. nr. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare şi cu respectarea dispoziţiilor art. 5 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus verificarea aspectelor sesizate prin controalele desfăşurate în luna decembrie a anului 2020, la societăţile nominalizate în petiţii.

Apreciază recurenta-pârâtă că instanţa de fond a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor legale, prin raportare exclusiv la dispoziţiile art. 9 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care pârâta a transmis informaţiile de mediu solicitate de reclamanţi, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, care stabileşte cadrul juridic special de gestionare a informaţiei de mediu, raportat la volumul şi complexitatea informaţiilor solicitate.

În consecinţă, apreciază că soluţia de admitere a acţiunii faţă de cei 17 reclamanţi cărora li s-a dat răspuns în termenul legal de 2 luni, cum prevede legislaţia specifică din domeniul protecţiei mediului, respectiv art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus de către Curtea de Apel Bucureşti cu încălcarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără respectarea principiului de drept "specialia generalibus derogant", potrivit căruia normele speciale se aplică cu prioritate faţă de normele generale, ceea ce se impune şi în cazul soluţionării petiţiilor în domeniul protecţiei mediului.

Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, cu reţinere spre rejudecare, iar, pe fond, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, recursul fiind încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs invocat, recurenta-pârâtă arată, în esenţă, că prin admiterea acţiunii reclamanţilor H., M. şi O., instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, emisă cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la procedură - art. 194 lit. a) şi art. 200 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 134/2010 - C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare, fapt ce a generat o serie de confuzii şi face imposibilă punerea în executare a sentinţei civile nr. 694/27.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ceea ce încadrează prezentul recurs în prevederile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată faptul că cererea de chemare în judecată trebuie să conţină şi codul numeric personal al reclamanţilor, cod unic de identificare personală, care să facă posibilă identificarea corectă a persoanelor care îndeplinesc calitatea de reclamanţi, respectiv de subiecţi activi ai raportului juridic dedus judecăţii, or, la primirea cererii de chemare în judecată, instanţa, în procedura regularizării, era obligată să solicite reclamanţilor, prin reprezentantul lor legal, avocat U., să completeze datele de identificare cu toate codurile numerice personale ale petenţilor, obligaţie impusă de art. 194 lit. a) din C. proc. civ.

În opinia recurentei, prin omiterea acestei proceduri, instanţa a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 194 lit. a) din C. proc. civ., ceea ce înscrie recursul promovat de pârâtă în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., V., H., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. au formulat întâmpinare la data de 21.09.2021, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, ca lipsit de interes în ceea ce priveşte soluţia instanţei de respingere a cererii formulate de reclamantele H., M. şi O. ca neîntemeiată, respectiv de respingere a cererii formulate de restul reclamanţilor ca rămasă fără obiect; pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., intimaţii-reclamanţi au arătat că instanţa de fond, în pronunţarea soluţiei, a ţinut cont atât de dispoziţiile O.G. nr. 27/2002, cât şi de dispoziţiile H.G. nr. 878/2005, astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat.

În opinia intimaţilor, al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., este neîntemeiat, având în vedere că pentru a invoca acest motiv de recurs este necesar ca sentinţa recurată să fie dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, or, simpla neindicare în cuprinsul cererii de chemare în judecată a codului numeric personal nu atrage anularea cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 194 lit. a), art. 200 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ., coroborat cu art. 196 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru argumentele în continuare arătate.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii")

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei – pârâte subsumate acestui motiv de recurs sunt neîntemeiate, în raport de actele şi lucrările dosarului.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă invocă faptul că prin neindicarea în cuprinsul cererii de chemare în judecată a codului numeric personal sunt încălcate normele de procedură prevăzute de art. 194 lit. a), art. 200 alin. (1), (3) şi (4), pornind de la premisa greşită că simpla neindicare a codului numeric personal atrage anularea cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 196 alin. (1) C. proc. civ.: "(1)Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile."

Conform prevederilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ., "când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii."

Or, în cazul de faţă, instanţa nu a constatat neregularităţi ale cererii de chemare în judecată, care, în caz de neîndeplinire de către reclamanţi, să atragă nulitatea cererii formulate.

Din analiza sentinţei recurate, reiese faptul că instanţa de fond şi-a întemeiat şi motivat soluţia prin raportare, pe de o parte, la actele aflate la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile depuse de către părţi şi, pe de altă parte, la cadrul normativ aplicabil cauzei.

Considerentele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei sale nu sunt de natură a încălca vreun principiu de drept, pentru a constitui un motiv de nelegalitate în sensul reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, acest motiv de recurs invocat de pârâtă nu este fondat.

2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Soluţia pronunţată de Curtea de Apel este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În fapt, din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., H., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. au învestit instanţa cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General:

1. obligarea pârâtei la soluţionarea petiţiilor transmise la datele de 16.11.2020 si 17.11.2020;

2. obligarea pârâtei să execute obligaţiile ce îi revin sub sancţiunea unei penalităţi pentru fiecare dintre reclamanţi de 100 RON pe zi de întârziere şi sub sancţiunea unei amenzi aplicate d-nei T. - Comisar General, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

Prin soluţia pronunţată, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantele H., M. şi O., în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi a obligat pârâta să răspundă reclamantelor la petiţiile din 16.11.2020 (reclamanta M.) şi 17.11.2020 (reclamantele H. şi O.) şi să plătească fiecăreia dintre reclamante suma de 350 de RON, cheltuieli de judecată; a respins cererea formulată de reclamantele H., M. şi O., în rest, ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de restul reclamanţilor (A., B., C., D., E., F., G., I., J., K., H., L., N., P., Q., R. şi S.), în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanţi suma de 350 de RON, cheltuieli de judecată.

Analizând considerentele expuse în cuprinsul sentinţei recurate, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute motivele invocate de recurenta-pârâtă în memoriul de recurs formulat, hotărârea instanţei de fond aflându-se la adăpostul oricăror critici cu privire la aspectele invocate de recurentă, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În mod corect, instanţa de fond a dat relevanţă probatoriului administrat în cauză, reţinând că, în fapt, la datele de 16.11.2020 şi 17.11.2020 fiecare dintre reclamanţi a formulat o petiţie adresată pârâtei, prin care au solicitat comunicarea situaţiei depozitului de la Ulmeni şi măsurile dispuse sau care urmau să se dispună cu privire la acesta din punct de vedere a protecţiei mediului.

Reclamanţii au revenit, în datele de 07.12.2020 şi 08.12.2020, la petiţiile formulate anterior, solicitând pârâtei respectarea termenului de 30 de zile prevăzut pentru formularea răspunsurilor conform art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002: "Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă."

Or, având în vedere că petiţiile au fost transmise şi înregistrate la data de 16.11.2020 şi 17.11.2020, pârâta avea obligaţia legală de a da un răspuns la aceste petiţii până cel târziu la datele de 17.12.2020, respectiv 18.12.2020, răspuns care nu a fost primit de către reclamanţi.

Curtea de apel a constatat în mod corect că susţinerile pârâtei, în sensul că, dată fiind complexitatea lucrării, termenul de formulare a răspunsului a fost prelungit cu 15 sau 30 de zile, conform art. 9 din O.G. nr 27/2002, sau art. 4 din H.G. nr. 878/2005, nu pot fi primite, având în vedere că ambele texte legale invocate condiţionează legalitatea prelungirii termenului de răspuns de notificarea prealabilă a petentului, împrejurare care nu a avut loc în cauză.

S-a reţinut în considerentele hotărârii recurate că la data de 29.12.2020 pârâta a întocmit şi transmis răspunsuri către reclamantele A., B., C., D., E., F., G., I., J., K., H., L., N., P., Q., R. şi S., astfel că, în mod corect, instanţa a respins solicitarea acestor reclamanţi ca rămasă fără obiect.

Reţinând culpa procesuală a pârâtei, în contextul în care răspunsul a fost furnizat cu întârziere, după înregistrarea acţiunii, instanţa a obligat în mod corect pârâta la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 350 de RON, cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocaţial.

Constatând că pârâta nu a dovedit că a comunicat răspunsurile şi către reclamantele H., M. şi O., prin soluţia pronunţată, în temeiul art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 878/2005, instanţa a obligat pârâta să răspundă reclamantelor la petiţiile din 16.11.2020 (reclamanta M.) şi 17.11.2020 (reclamantele H. şi O.).

În mod corect a apreciat instanţa de fond că în cauză nu se impune instituirea acestei obligaţii sub sancţiunea de penalităţi, respectiv de amenzi, prin raportare la art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care din atitudinea de ansamblu a pârâtei, evidenţiată de răspunsurile transmise către ceilalţi reclamanţi, rezultă că nu contestă drepturile acestora, nefurnizarea de răspunsuri şi către cei trei reclamanţi fiind astfel efectul unei neglijenţe administrative.

Dată fiind soluţia pronunţată, în mod corect instanţa a reţinut culpa procesuală a pârâtei şi în raporturile cu aceşti din urmă reclamanţi, astfel că, în temeiul art. 451-453 C. proc. civ. a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre aceştia suma de 350 de RON, cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocaţial.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Garda Naţională de Mediu-Comisariatul General împotriva sentinţei civile nr. 694 din 27 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.