Right to compensatory measures for religious properties unlawfully alienated by the state under O.U.G. 94/2000 and passive procedural standing of the local municipality

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. x/2021, reclamanta Parohia Romano Catolică Arad - Centru a chemat în judecată pârâţii Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Municipiul Arad, solicitând anularea parţială a deciziei nr. 9420/04.12.2020 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv anularea art. 2 şi art. 3 din decizie prin care s-a respins parţial cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003 şi de acordare de măsuri compensatorii, respectiv s-a respins cererea pentru apartamentele din imobilul situat în Arad, str. x, cu numerele: ap. nr. II înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. III înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. VIII înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. IX înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. X înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. XI înscris în CF x Arad top. x şi admiterea integrală cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, cu obligarea pârâtei 1 la emiterea unei decizii de retrocedare, în principal, în natură, iar în subsidiar de acordare de măsuri compensatorii, pentru apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x. şi pentru apartamentul nr. x înscris în cf. colectiv x înscris în CF x Arad top. x, şi obligarea la acordare de măsuri compensatorii pentru apartamentele nr. x înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. III înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. VIII înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. X înscris în CF x Arad top. x, din imobilul situat în Arad, str. x.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 309 din 26 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara– secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad.

A fost admisă, în parte, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Parohia Romano Catolică Arad – Centru, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Municipiul Arad.

S-a dispus anularea parţială a deciziei nr. 9420/04.12.2020 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv anularea art. 2 şi art. 3 din decizie.

A fost obligat pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România să emită o decizie de acordare de măsuri compensatorii pentru:

- apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x;

- apartamentul nr. x înscris în cf. colectiv x înscris în CF x Arad top. x;

- apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x;

- apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x;

- apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x;

- apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x, din imobilul situat în Arad, str. x;

A fost respinsă în rest acţiunea privind retrocedarea în natură a apartamentelor nr. x înscris în CF x Arad top. x şi nr. XI înscris în cf. colectiv x înscris în CF x Arad top. x.

A fost obligat pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România să plătească reclamantei suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Comisia Specială de Retrocedare, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, deşi a identificat şi constatat prevederile normative care reglementează prezentul litigiu, instanţa de fond a aplicat în mod greşit efectele acestora.

Astfel, instanţa de fond a apreciat faptul că, deşi apartamentele au fost înstrăinate, solicitanta avea dreptul să opteze pentru a solicita acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fiind o sarcină excesivă pentru persoana îndreptăţită să i se pretindă demararea unor noi proceduri judiciare pentru anularea pe cale judecătorească a actelor de înstrăinare.

Recurenta a menţionat faptul că, din analiza înscrisurilor depuse de către solicitantă, s-a reţinut de către Comisia Specială de Retrocedare faptul că cererea de retrocedare nu se încadrează parţial în prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi, în consecinţă, a fost respinsă doar cu privire la restituirea în natură a apartamentelor nr. x, III, VIII, IX, X, XI din imobil. Totodată, s-a constatat faptul că nu este posibilă nici propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru aceste apartamente, întrucât contractele de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate de către statul român au fost încheiate cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

A apreciat recurenta că, în atare situaţie, actele de vânzare-cumpărare în baza cărora imobilele solicitate au fost înstrăinate către persoane fizice şi juridice de drept privat sunt nule absolut, iar anularea pe cale judiciară a acestor acte încheiate ilegal de către unitatea deţinătoare nu reprezintă o sarcină excesivă pentru solicitantă. Numai după declararea nulităţii actelor de înstrăinare se poate dispune de către recurentă retrocedarea în natură sau se poate propune acordarea de măsuri compensatorii.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, în situaţia reglementată de art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, procedura administrativă va fi definitivată după finalizarea procedurii judecătoreşti prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, în funcţie de soluţia instanţei.

A mai susţinut recurenta că omiterea constatării abuzului efectuat de unitatea administrativ-teritorială care deţinea în administraţie imobilul solicitat creează cadrul unui alt abuz împotriva sa prin obligarea emiterii unor măsuri compensatorii deşi se poate dispune restituirea în natură odată cu anularea actului, asupra reclamantei prin nerespectarea petitului principal, de restituire în natură a imobilului preluat abuziv, asupra dorinţei legiuitorului prin nerespectarea principiului prevalenţei restituirii în natură.

Cu privire la sentinţa civilă nr. 778/07.06.2006, recurenta a susţinut că nu se poate reţine puterea de lucru judecat în ceea ce priveşte nulitatea actelor de înstrăinare a apartamentelor pentru care s-a decis respingerea retrocedării în natură şi pentru care s-a constatat imposibilitatea propunerii de acordare a măsurilor compensatorii, întrucât solicitanta şi reclamanta din prezenta cauză nu este identică cu reclamanta din litigiul prin care s-a dezlegat chestiunea de drept cu privire la nulitatea actelor de înstrăinare. Nefiind opozabilă sentinţa menţionată şi neaducând lămuriri suficiente şi complete asupra tuturor apartamentelor pentru care s-a decis respingerea retrocedării în natură şi pentru care s-a constatat imposibilitatea propunerii de acordare a măsurilor compensatorii, a apreciat recurenta că nu se poate face vorbire de o culpă a sa ori de o netemeinicie a deciziei contestate.

Cu privire la soluţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, a solicitat recurenta exonerarea sau, în subsidiar, diminuarea cheltuielilor de judecată la un cuantum minim. A apreciat că exonerarea sau reducerea sumei solicitate apare ca o necesitate imperativă şi ca o protecţie a bugetului de stat, invocând dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză şi recursul incident

4.1 Municipiul Arad a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Comisia Specială de Retrocedare ca nefondat.

Totodată, Municipiul Arad a depus recurs incident prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei recurate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Arad prin Primar şi, pe cale de consecinţă, admiterea acestei excepţii şi respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu Municipiul Arad.

În motivare, recurentul a susţinut că sentinţa este nelegală, prima instanţă făcând o greşită aplicare a prevederilor legale în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A menţionat recurentul că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 36 din C. proc. civ., întrucât nu a analizat identificarea existenţei identităţii între persoana celui chemat în calitate de pârât şi persoana celui care este titularul obligaţiei corelative a dreptului subiectiv dedus judecăţii, oprindu-se doar la capacitatea juridică administrativă a autorităţii publice de a asigura organizarea executării şi executarea în concret a legii. În acest mod, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 şi art. 7 alin. (2) din anexa III al H.G. nr. 1164/2004.

În concluzie, a arătat recurentul că nu are calitate procesuală pasivă în speţă, nefiind entitatea învestită de legea specială O.U.G. nr. 94/2000 în soluţionarea cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru bunul imobil şi nici autoritatea emitentă a actului supus cenzurii judiciare.

4.2 Parohia Romano-Catolică Arad – Centru a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de Comisia Specială de Retrocedare şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

Cu privire la recursul incident declarat de Municipiul Arad, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia.

4.3 Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare faţă de recursul incident declarat de Municipiul Arad prin Primar, solicitând respingerea acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Recursul formulat de Comisia Specială de Retrocedare

Se reţine că prin acţiunea formulată, reclamanta Parohia Romano-Catolică Arad-Centru a solicitat instaneţie de judecată anularea parţială a deciziei nr. 9420/04.12.2020 emisă de pârâtă, respectiv anularea art. 2 şi art. 3 din decizie prin care s-a respins parţial cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003 şi de acordare de măsuri compensatorii, respectiv pentru ap. II, III, VIII, IX, X, XI şi admiterea integrală cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, cu obligarea pârâtei 1 la emiterea unei decizii de retrocedare, în principal, în natură, iar în subsidiar de acordare de măsuri compensatorii, pentru apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x. şi pentru apartamentul nr. x înscris în cf. colectiv x înscris în CF x Arad top. x, şi obligarea la acordare de măsuri compensatorii pentru apartamentele nr. x înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. III înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. VIII înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. X înscris în CF x Arad top. x, din imobilul situat în Arad, str. x.

Curtea de Apel Timişoara a admis în parte cererea şi a obligat pârâta să emită o decizie de acordare de măsuri compensatorii pentru ap. II, III, VIII, IX, X, XI.

Soluţia Curţii de Apel Timişoara este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale, reţinând că în cauză motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prevede: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Din interpretarea dispoziţiilor precitate, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constituie, deci, motiv de casare/nelegalitate încălcarea prin hotărâre sau aplicarea greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În raport de limitele învestirii instanţei de recurs, astfel cum au fost acestea trasate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reţine că aspectul ce se solicită a fi analizat vizează dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în condiţiile în care apartamentele în discuţie au fost înstrăinate de către statul român unor persoane fizice sau juridice.

Prioritar, se reţine că nu a fost contestat dreptul reclamantei de persoană îndreptăţită la retrocedare – privită prin prisma dreptului de proprietate deţinut la momentul naţionalizării imobilului.

Ceea ce s-a contestat de către recurenta pârâtă a vizat faptul că prin înstrăinarea celor 6 apartamente în discuţie de către statul român cu încălcarea prevederilor art. 7b alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, intimata reclamantă nu are dreptul la măsuri reparatorii, aspect ce nu poate fi primit.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000

"(1)În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).

(2)Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

(3)În cazul acţiunilor formulate potrivit dispoziţiilor cuprinse la alin. (2) procedura de retrocedare începută în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă este suspendată până la soluţionarea acelor acţiuni prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Persoana îndreptăţită va înştiinţa de îndată Comisia specială de retrocedare.

(4) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea acestei ordonanţe de urgenţă renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei."

Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobate prin H.G. nr. 1164 din 17 octombrie 2002, care referitor la aplicarea în concret a art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, dispun următoarele:

,,2. În situaţia reglementată de art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, procedura administrativă va fi definitivată după finalizarea procedurii judecătoreşti prin hotărâre definitivă şi irevocabilă şi în funcţie de soluţia instanţei, astfel:

a) în situaţia în care instanţa judecătorească dispune anularea actului juridic de înstrăinare a imobilului şi restabilirea situaţiei anterioare, apreciind că nu au fost respectate dispoziţiile imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, Comisia specială de retrocedare poate, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă, să dispună retrocedarea imobilului solicitat;

b) în situaţia în care instanţa judecătorească menţine actul juridic de înstrăinare, apreciind că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor în vigoare la data înstrăinării, Comisia specială de retrocedare poate, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, să dispună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în conformitate cu dispoziţiile titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - din Legea nr. 247/2005.

3. Dacă persoana îndreptăţită care a introdus o acţiune întemeiată pe prevederile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, nu a procedat la înştiinţarea de îndată a Comisiei speciale de retrocedare, cu privire la această situaţie, iar aceasta din urmă ia cunoştinţă pe alte căi de această situaţie, va suspenda soluţionarea cererii persoanei îndreptăţite, pentru acest motiv.".

Recurenta - pârâtă interpretează trunchiat dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000. Art. 1 alin. (1) menţionează că, sunt restituite in natură imobilele aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice dintre cele prevăzute la art. 2 din ordonanţa de urgenţă, adică o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 prevede şi excepţii de la această regulă, când se acordă despăgubiri pentru bunuri imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă. Este vorba despre terenurile ocupate în totalitate art. 1 alin. (4), pentru care se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, şi de imobilele ce au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, în legătură cu care titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Din economia dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că regula o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, iar acordarea măsurilor reparatorii în echivalent reprezintă excepţia; pe cale de consecinţă, normele care reglementează posibilitatea acordării măsurilor reparatorii sunt de strictă aplicare.

Dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 nu instituie vreo obligaţie în sarcina titularilor cererilor de retorcedare de a demara acţiuni în anulare pe cale judecătorească în condiţiile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

Pe de altă parte, în cauză se reţine faptul că intimata reclamantă, prin acţiunea ce făcut obiectul dosarului nr. x/2006 a solicitat instanţei de judecată anularea contractelor de înstrăinare încheiate până în anul 2006 (cu excepţia contractelor pentru ap. IX şi pentru ap. XI, contracte ce au fostz încheiate în anul 2009).

În raport de acest aspect criticile recurentei pârâte referitoare la faptul că intimata reclamantă "trebuia să solicite pe calea dreptului comun anularea actelor de vânzare-cumpărare prin care bunurile au fost înstrăinate" sunt nefondate, în mod corect reţinând judecătorul fondului, raportat sentinţa civilă nr. 778/07.06.2006 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2006, rămasă definitivă (irevocabilă) prin Decizia din 21.10.2009 a Curţii de Apel Timişoara din dosarul nr. x/2006 că cererea de retrocedare se impunea a fi soluţionată în modalitatea reglementată prin art. 6 pct. 2 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobate prin H.G. nr. 1164 din 17 octombrie 2002, mai sus arătate.

Nici alegaţiile recurentei referitoare la faptul că înstrăinarea celor 6 apartamente s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 nu sunt apte a reforma hotărârea recurată.

Împrejurarea că statul român a încheiat contractele de vânzare cumpărarea cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 nu poate anula dreptul intimatei reclamante la măsuri reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Conform Normelor metodologice referitor la aplicarea în concret a art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 pct. 2 lit. b) în situaţia în care instanţa judecătorească menţine actul juridic de înstrăinare, apreciind că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor în vigoare la data înstrăinării, Comisia specială de retrocedare poate, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, să dispună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în conformitate cu dispoziţiile titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - din Legea nr. 247/2005.

Cum în cauză, actele de înstrăinare au fost menţinute de instanţa de judecată, aşa cum s-a arătat anterior, şi cum dreptul reclamantei de persoană îndreptăţită nu a fost contestat, se impune remediul acordării măsurilor reparatorii în echivalent, sens în care criticile recurentei privind aplicarea greşită a prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 constituie alegaţiuni lipsite de suport juridic, în caz contrar intimata reclamantă ar suporta o dublă sancţiune în primul rând prin preluarea abuzivă prin naţionalizare a întregului imobil la data de 29 ianuarie 1949, iar în al doilea rând prin privarea de despăgubirile cuvenite, în urma înstrăinării celor 6 apartamente de către Statul Român prin UAT Municipiul Arad, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Cât priveşte critica referitoare la faptul că nu se poate reţine puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 778/07.06.2006, întrucât reclamanta din prezenta cauză nu este identică cu reclamanta din litigiul prin care s-a dezlegat chestiunea de drept cu privire la nulitatea actelor de înstrăinare, aceasta nu poate fi avută în vedere în exercitarea controlului judiciar pe cale prezentului recurs, fiind formulată omisso medio, nefăcând obiectul analizei instanţei de fond.

Or, reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere efectele principiul legalităţii căilor de atac, judecarea cererii de recurs are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor noi motive, neaduse în atenţia primei instanţe, nu este permisă.

În considerarea celor mai sus arătate, apreciază Înalta Curte că niciuna dintre criticile recurentei-pârâte nu sunt fondate, reclamanta Parohia Romano Catolică Arad-Centru având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Nici critica referitoare la cheltuielile de judecată nu poate fi primită.

Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acţiunea. Principiul enunţat este consacrat, în mod expres, în art. 453 C. proc. civ. care dispune: "(1) Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

Art. 453 C. proc. civ., fără a menţiona in terminis, induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă şi implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanţei a unei cereri, acţiune ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obţine solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există şi alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Prima instanţă a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale, doctrină şi jurisprudenţă. Pe de altă parte, nu poate fi contestată culpa procesuală a recurentei atâta vreme cât acţiunea intimatei-reclamante a fost admisă, este adevărat doar în parte (aspect ce nu poate determina neacordarea cheltuielilor de judecată) fiind dispusă de către instanţa de fond anularea parţială a deciziei nr. 9420/04.12.2020 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv anularea art. 2 şi art. 3 din decizie.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond în mod corect a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Recursul incident formulat de Municipiul Arad

Înalta Curte constată, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 şi H.G. nr. 1164/2004, că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Mun. Arad.

Calitatea procesuală pasivă raportat la art. 36 din C. proc. civ. presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, aspect pe care prima instanţă nu l-a analizat, oprindu-se doar la capacitatea juridică administrativă a autorităţii publice.

Se reţine că prin acţiunea formulată s-a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 9420/04.12.2020 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv anularea art. 2 şi art. 3 din decizie prin care li s-a respins parţial cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003 şi de acordare de măsuri reparatorii pentru apartamentele nr. x, nr. III, nr. VIII, nr. IX, nr. X, nr. XI din imobilul situat în Arad, strada x nr. 17, şi obligarea la emiterea unei decizii de restituirea a apartamentelor nr. x şi XI sau acordarea de măsuri compensatorii, precum şi acordarea de măsuri compensatorii pentru apartamentele nr. x, nr. III, nr. VIII şi nr. X din imobilul situat în Arad, str. x.

În raport de dispoziţiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 precum şi art. 7 alin. (2) din anexa III a H.G. nr. 1164/2004 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, este entitatea investită cu soluţionarea cererilor formulate de către cultele religioase pentru imobilele ce au fost preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, această entitate fiind cea care în urma analizării cererilor stabileşte calitatea şi întinderea drepturilor alegate dispunând prin decizie forma de reparaţie cuvenită, respectiv restituirea în natură sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii (astfel cum reiese din art. 3, alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 şi art. 7 din anexa 3 la H.G.R. nr. 1164/2004). Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiul Arad.

3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare ca nefondat, şi va admite recursul incident declarat de recurentul-pârât Municipiul Arad

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei civile nr. 309 din 26 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara– secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident declarat de recurentul-pârât Municipiul Arad împotriva sentinţei civile nr. 309 din 26 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara– secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Arad – Centru, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Arad, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.