Administrative action inadmissible for skipped prior procedure; costs denial upheld on appeal, defendants ordered to pay 1,800 RON.

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 9.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Fizioterapeuţilor din România şi B. Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România, a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa de judecată să dispună anularea Hotărârii nr. 35/11.10.2018 a Consiliului Naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România. De asemenea, a solicitat instanţei de judecată să dispună suspendarea hotărârii până la soluţionarea acţiunii în anulare şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin întâmpinarea depusă la dosar data de 21.05.2019, pârâtul Colegiul Fizioterapeuţilor din România a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile (prematuritatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant), solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21.05.2019, pârâta B. preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive ca parte în dosar, separat de C., având în vedere dispoziţiile Statutului C. care prevăd că acesta este o organizaţie profesională, cu personalitate juridică, având autonomie instituţională în domeniul său de competenţă normativ şi jurisdicţional profesional. De asemenea, a invocat pârâta B. excepţia lipsei procedurii prealabile (prematuritatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant) şi excepţia lipsei interesului reclamantului în promovarea acţiunii, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Prin sentinţa civilă nr. 2402/15.10.2019, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 794/08.07.2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către ÎCCJ, secţia civilă în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia civilă nr. 1946/06.10.2020, ÎCCJ, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.02.2021, sub nr. x/2018*.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 192 din 25 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare; a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Fizioterapeuţilor din România şi B. - Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România, ca inadmisibilă; s-a respins cererea pârâţilor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 192 din 25 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâţii Colegiul Fizioterapeuţilor din România şi B. - Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România au formulat cereri de recurs identice, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul Colegiul Fizioterapeuţilor din România, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt, a apreciat ca sentinţa civila pronunţata de instanţa de fond este nelegala in raport cu modul cum a fost soluţionata cererea sa de acordare a cheltuielilor, de judecata, respectiv respingerea acordării cheltuielilor de judecată ca nedovedită, motivat de faptul că în cauză cheltuielile ar fi trebuit să fie achitate până la data închiderii dezbaterilor si in dosar s-ar fi depus doar facturile fiscale pentru plata onorariului de avocat.

Astfel, cu privire la cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata pricinuite prin acţiunea iniţiata de acesta, in mod nelegal si netemeinic aceasta a fost respinsa de către instanţa de fond, soluţie întemeiata pe împrejurarea ca la dosarul cauzei a fost depusa, in original, factura fiscala pentru onorariu avocaţial, or, aceasta factură, asa cum s-a reţinut si in jurisprudenta, face dovada plaţii onorariului, fara alte probe suplimentare.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., a arătat că sentinţa civila 192/25.05.2021 cuprinde motive vădit contradictorii în privinţa unor împrejurări şi temeiuri de drept esenţiale pentru modul de soluţionare a cauzei.

Astfel, a invocat contradicţia dintre reţinerea instanţei de fond la pag. 1 a sentinţei civile a faptului ca "apărătorul paraţilor depune la dosar împuternicire avocaţiala si dovada cheltuielilor de judecata" şi reţinerea .instanţei de fond de la pag 11 a sentinţei civile ca "nefiind făcută, conform art. 452 C. proc. civ., dovada existenţei cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, cheltuieli ce ar fi trebuit să fie achitate până la data închiderii dezbaterilor, acestea nu pot fi acordate".

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitoare la încălcarea de către instanţă a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum si art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, a susţinut că a beneficiat pe tot parcursul judecării dosarului (din 2018 pana in 2021, atât in fata Curţii de apel Bucureşti, cat si in fiecare dosar format ca urmare a declinării competentei/conflictului negativ la Tribunalul Bucureşti si la ICCJ de serviciile aceluiaşi aparator convenţional, care i-a reprezentat interesele (redactări acte, reprezentare) si cu spirijinul căruia a câştigat procesul. Totodată, aplicând un criteriu al proporţionalităţii în raport cu suma solicitată de C. cu titlu de cheltuieli de judecată cu etapele, numărul de termene/infatisari si cu gradul de complexitate a dosarului, probele inaintate dovedesc fara echivoc atât caracterul rezonabil al cheltuielilor, cat si realitatea si necesitatea acestora.

Pe aspectul realităţii cheltuielilor, respectiv certitudinea prejudiciului înregistrat de C. prin plata efectiva a acestei sume de bani, a arătat că, asa cum rezulta din factura seria x nr. x/06.01.2021 depusa in original la fond la ultimul termen de judecata, precum si din analiza probelor ataşate recursului (extras de cont C., OP pentru plata onorariu) suma perceputa cu titlu de cheltuiala de judecata-onorariu avocaţial a fost efectuata prin virament bancar de către C., cu mult înainte de soluţionarea procesului (plata fiind iniţiata si efectuata in data de 08.01.2021). Din extrasul de cont emis de cabinetul de avocatura reiese ca suma a fost incasata chiar in data de 08.01.2021, anterior închiderii dezbaterilor pe fond. Odată incasat prin banca, onorariul a fost automat evidenţiat in contabilitatea acestuia generând obligaţiile de plata aferente (cota lunara de 11% catre Casa de Asigurări a Avocaţilor, achitata deja de avocat in baza declaraţiei lunare încărcata online pe site ui CAA, impozit pe venit anual).

Pe aspectul necesitaţii, astfel rezulta si din extrasul Ecris ataşat, precum si din Adeverinţa x/08.04.2021 emisa de C. si Adeverinţa x/05.04.2021 emisa de Colegiul Fizioterapeutilor Bucureşti Ilfov, dl. A. Petre "a iniţiat un număr considerabil de petitii/plangeri disciplinare/acţiuni impotriva C., astfel incat corpul profesional a fost nevoit sa isi formuleze apărări de fiecare data, interesele sale fiind susţinute de apărătorul conventional/in baza contractului de asistenta juridica incheiat.

Pe aspectul caracterului rezonabil, dosarul de fond, a parcurs mai multe etape procesuale, generate de declinarea din oficiu a competentei materiale/conflictul negativ de competenta, iar în fiecare dosar astfel nou format, la fiecare termen de judecata, avocatul fiind prezent de fiecare data in sala de judecata.

Totodată, raportat la obiectul si etapele dosarului, cheltuiala de judecata solicitata este cu mult sub minimele orientative cuprinse in hotărârea UNBR nr. 82 din 17-18 iulie 2020 - Ghidul orientativ al onorariilor minimale.

A mai considerat ca "momentul achitării " este lăsat la aprecierea părtilor contractante, avocatul angajat fiind singurul in măsura sa decidă daca prestează serviciul anterior sau ulterior achitării onorariului, tinand cont ca acesta are la dispoziţie o pârghie legala pentru a-si recupera un eventual debit - in baza art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, contractul de asistenta juridica investit cu formula executorie fiind titlu executoriu impotriva clientului. De altfel, neachitarea onorariului de către client reprezintă motiv de reziliere unilaterală şi imediată a contractului de asistenţă juridică de către avocat, astfel încât nu a ajuns la judecarea fondului cauzei, în lipsa plăţii onorariului.

Practica judiciara a statuat ca, in anumite condiţii, dovada cheltuielilor se va putea realiza si cu prezumţii.

A apreciat ca depunerea la dosar de către C., ca persoana juridica de interes public, a originalului facturii de plata a onorariului, emisa în baza acestui contract, naşte prezumţia aparentei de legalitate si a faptului ca acesta este cheltuiala efectuata de C., respectiv ca acest onorariul este incasat de apărător în baza contractului de asistenta juridica, pentru respectiva cauza.

Mai mult, in prezenta acestor împrejurări, obiective şi a aparenţei de legalitate, se impuneau aplicate dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., rolul activ al judecătorului, care îi este impus si permis, totodată.

Astfel, critica sentinţa atacata sub aspectul neexercitarii de către instanţa de fond a rolului activ în condiţiile legii, nedând faptelor o corectă calificare din punct de vedere juridic, nepunand in discuţie din oficiu necesitatea dovedirii cheltuielilor si cu alte înscrisuri, în contextul in care este de notorietate ca nu exista dispoziţii clare privind modul de dovedire a cheltuielilor in C. proc. civ., iar practica judiciara nu este unitara (spre ex. C. a obţinut acordarea cheltuielilor de judecata in dosarul x/2020 al Curtii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, sentinţa civila 306/12.03.2021 ataşata, doar in baza depunerii facturii fiscale in original).

Conform textelor enunţate si practicii juridice, rolul activ al judecătorului se manifestă prin lămurirea, îndrumarea sau sprijinul pe care judecătorul poate si trebuie (drept si obligaţie corelativa) să-1 dea părţilor şi celorlalţi participanţi în procesul civil, în vederea exercitării de către aceştia a drepturilor şi obligaţiilor procesuale.

In acest context, a apreciat ca instanţa de fond avea obligaţia procedurala în a stărui in aflarea situaţiei reale de fapt si sa isi expună in mod direct, in şedinţa publica din 25.05.2021, punctul de vedere in privinţa necesitaţii "dovedirii" cheltuielilor de judecata, respectiv sa solicite dovezi suplimentare din care sa rezulte fără dubiu situaţia cheltuielilor de judecata solicitate atât prin întâmpinare, cat si verbal. In concret, avea posibilitatea/obligaţia legala de a-i solicita explicaţii suplimentare, respectiv sa ia în calcul examinarea ex officio a unor probe suplimentare, punandu-i in vedere ca intr-un termen procedural bine delimitat (pana la sfârşitul şedinţei de judecata) sa suplimenteze probatoriul.

Chiar şi pentru situaţia în care s-ar susţine insuficienta diligentă a recurentului referitor la "dovedirea" cheltuielilor de judecata, se impune a se lua în considerare complexitatea spetei, existenta unui volumul mare de probe anexate la cele 4 dosare formate si faptul ca dosarul a parcurs multe etape procesuale, astfel ca, la primul termen de judecata din 25.05.2021 nu avea bănuiala, cu atât mai puţin certitudinea ca instanţa va considera cauza in stare de judecata, apreciind ca va fi dispusa amânarea pentru ca reclamantul sa ia act de cele doua Note scrise si probele noi ataşate acestora, transmise la dosar prin e mail in data de 15.04.2021, 19.05.2021, care nu se comunicaseră reclamantului; mai mult, primul apel in dosar a fost efectuat inainte de ora fixata prin portalul instanţelor de judecata.

A mai invocat nerespectarea de către instanţa de fond a dispozitiilor art. 127 C. proc. civ. care consacra principiul oralităţii, potrivit căruia pricinile se dezbat verbal, daca legea nu dispune altfel. Prin faptul respingerii cheltuielilor de judecata cu ocazia deliberării, deci direct in Camera de Consiliu, fara a pune in discuţia părtilor, fara a da acestora ocazia de a-si expune motivele, sa suplimenteze probatoriul pana la sfârşitul şedinţei sau "la a doua strigare", a considerat ca prima instanţa a incalcat si principiul oralităţii.

De asemenea, enunţarea "lipsei dovezii plaţii", asa cum a apreciat instanţa, după închiderea dezbaterilor, in camera de consiliu, fără o cerere formală anterioară adresată părţii-persoana juridica de a o depune, încalcă si dreptul la un proces echitabil, instanta de fond ignorând astfel drepturile sale procedurale.

Solicitarea cheltuielilor de judecată a reprezentat ultimul act al dezbaterilor din etapa procesuală a fondului, iar regimul acordării acestora este cârmuit de principiul disponibilităţii, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ceea ce inseamna ca acestea vor fi acordate numai in măsura in care au fost solicitate, condiţie indeplinita atât prin întâmpinarea depusa, cat si prin solicitarea expresa in fata instanţei de fond, la termenul final de judecata din 25.05.2021.

În opinia sa, nicio normă legala nu prevede expres ce formă trebuie să îmbrace solicitarea şi dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile avocaţilor.

Din textele legale ale art. 452, art. 453 C. proc. civ. nu reiese clar nici dacă cheltuiala judiciară trebuie inclusă generic în petitul introductiv al acţiunii, nici dacă e absolut suficient ca ea să ia doar forma unei solicitări verbale la închiderea dezbaterilor, eventual ca răspuns la o întrebare adresată de instanţa si nici nu este impusa expres sau limitativ vreo forma de dovada a existentei/intinderii acestora. Din analiza textului se observa de asemenea ca nu se referă la plata efectivă atunci când pretinde "dovada existenţei şi întinderii" cheltuielilor. In realitate, este vorba despre situaţia unei false expectaţii ca toate cheltuielile de asistenţa avocaţială să fie onorate de client prin plată înaintea închiderii dezbaterilor de la fond, cu alte cuvinte, plata efectiva a onorariului către avocat nu va conta ca şi cheltuială efectuata de C. atâta timp cat nu a plătit banii prin virament sau în numerar inainte de finalizarea procesului.

Natura juridica a cheltuielilor de judecata solicitate este aceea de despăgubire acordata pârâtului, care a câştigat procesul, pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuala a intimatului reclamant, care, fiind iniţiatorul procesului, a căzut in pretenţii.

Recurenta-pârâtă B. a susţinut că astfel cum rezultă din factura seria x nr. x/19.05.2021 depusă în original la fond la ultimul termen de judecată şi din probele ataşate recursului (chitanţa seria x nr. x/19.05.2021), suma reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocaţial - a fost achitată odată cu încheierea contractului de asistenţă juridică, înaintea termenului de judecată din 25.05.2021, invocând aceleaşi argumente ca şi recurentul-pârât.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astfel, a arătat că apreciază că se impune aplicarea Deciziei nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

De asemenea, a arătat că, prin sentinţa pe care pârâtul a înţeles să o recureze se reţine nedovedirea efectuării cheltuielilor de judecată, adică nedovedirea pretenţiilor enunţate prin acel capăt de cerere, neputându-se uza de prezenta cale de atac, la art. 488 nefiind enumerată şi greşita apreciere a unor elemente de fapt sau din sfera probatoriului.

1.5 Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât Colegiul Fizioterapeuţilor din România a reiterat, în esenţă susţinerile din memoriul de recurs, solicitând respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare de intimatul-reclamant.

2. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12.10.2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25.11.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Pentru termenul de judecată din 25.11.2022, intimatul-reclamant a invocat, prin cererea depusă la dosar, excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de recurentul-pârât Colegiul Fizioterapeuţilor din România, motivat de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 445 C. proc. civ., care face inadmisibilă uzarea de prezenta cale de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, precum şi dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Fizioterapeuţilor din România şi B. Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România, a solicitat anularea Hotărârii nr. 35/11.10.2018 a Consiliului Naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România, suspendarea hotărârii până la soluţionarea acţiunii în anulare şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa recurată, pornind de la calificarea actului contestat ca act administrativ, cu toate consecinţele ce decurg din această calificare, întrucât prin Decizia nr. 1946/06.10.2020, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, în regulatorul de competenţă a stabilit că actul atacat - Hotărârea nr. 35/11.01.2018 al Consiliului Naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România, adoptată de pârât reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca atare; s-a admis excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare; s-a respins acţiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă şi s-a respins cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi.

Pârâţii au formulat cereri de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocând argumente de ordin critic identice, motiv pentru care Înalta Curte le va răspunde prin considerente comune.

Soluţionând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de recurentul-pârât Colegiul Fizioterapeuţilor din România, invocată de intimatul-reclamant motivat de incidenţa dispoziţiilor art. 445 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 445 C. proc. civ.: "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444".

Or, în cauză pârâţii au înţeles să critice soluţia dată cererii formulată de aceştia cu privire la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, care a fost respinsă de prima instanţă, sentinţa fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nefiind vorba despre vreo eroare materială, lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contrare, ori completare dispozitiv, reglementate de prevederile art. 442-444 C. proc. civ., invocate de intimat în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului.

Înalta Curte urmează să admită excepţia nulităţii recursurilor şi să constate nulitatea parţială a acestora în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentii-pârâti prezintă situaţia de fapt, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivul de casare antereferit, chiar dacă acesta a fost invocate expres.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, aşa cum s-a relevat mai sus, recurentii au indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte aminteşte că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acţiunii, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea recurată este dată cu aplicarea/interpretarea greşită a legii, limitându-se însă la a a-şi expune propria interpretare a dispoziţiilor art. 452, 453 C. proc. civ., care sunt norme de procedura, iar nu norme de drept material astfel cum prevede expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., făcând trimitere la elemente de fapt şi acte care nu s-au aflat în dosarul de fond, urmărind, în realitate o reapreciere a acestora de instanţa de control judiciar.

Prin urmare, aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a cererii de obligare a reclamantului la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată nu au fost contestate, pe calea recursului, de către pârâti, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursurile declarate în cauză sunt informe din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisfac exigenţele pentru validare, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., Înalta Curte va constata nulitatea partială a acestora în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Reţine instanţa de control judiciar că reprezintă cheltuieli de judecată totalitatea sumelor avansate de părţi pe parcursul procesului, în legătură cu soluţionarea litigiului, care sunt supuse condiţiei dovedirii şi justificării legăturii de cauzalitate dintre acestea şi proces.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", art. 452 din acelaşi Cod prevăzând că "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că partea care pretinde recuperarea cheltuielilor de judecată de la partea adversă este ţinută să administreze dovezi cu privire la cuantumul acestora, respectiv la fiecare componentă a acestora, iar momentul-limită până la care partea este în drept să administreze probele referitoare la cheltuielile de judecată pretinse în proces este închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Or, la data de 25.05.2021, pentru cheltuielile privind activitatea procesuală, recurenţii-pârâţi nu au depus vreun act care să ateste virarea de către aceştia a sumelor de bani în discuţie, aferente facturilor depuse la dosar, şi care să facă dovada în sensul dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ.

Aşadar, pornind de la definiţia cheltuielilor de judecată, care reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părţile în legătură cu activitatea lor procesuală, este firesc ca acestea să plătească anticipat anumite cheltuieli, iar, la sfârşitul dezbaterilor, să fie suportate de partea care a pierdut procesul, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale privind dovedirea acestora, în speţă, nefiind făcută dovada că suma reprezentând cheltuielile de judecată pentru termenul din data de 25.05.2021 a fost achitată anticipat, astfel cum a reţinut instanţa de fond.

Or, recurenţii invocă încălcarea principiului rolului activ al judecătorului (art. 7 şi art. 22 C. proc. civ.), întrucât nu a pus în vedere pârâţilor să depună dovada cheltuielilor de judecată, încălcarea principiului oralităţii (art. 127 C. proc. civ.) prin respingerea cheltuielilor cu ocazia deliberării, fără a pune în discuţia părţilor şi fără a da posibilitatea acestora să-şi expună motivele şi să suplimenteze probatoriul până la sfârşitul şedinţei sau la o a doua strigare, încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil, prin enunţarea lipsei dovezii plăţii după închiderea dezbaterilor, în camera de consiliu fără o cerere formală anterioară adresată părţii persoană juridică de a o depune, aspecte care, în raport de cele reţinute şi de argumentarea recurenţilor, nu pot fundamenta aplicabilitatea în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport şi susţinerile circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva existenţei motivelor contradictorii în sensul contradicţiei dintre reţinerea instanţei de fond la pag. 1, respectiv că "apărătorul pârâţilor depune la dosar întâmpinare şi dovada cheltuielilor de judecată" şi reţinerea de la pag. 11 a sentinţei civile ca "nefiind făcută conform art. 452 C. proc. civ., dovada existenţei cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, cheltuieli ce ar fi trebuit să fie achitate până la data închiderii dezbaterilor, acestea nu pot fi acordate".

Astfel, exista unor motive contradictorii se identifică în situaţia în care există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, motiv pentru care invocarea acestei teze raportat la argumentele antereferite nu pot fi reţinute în fundamentarea incidenţei dispoziţiilor legale ce reglementează acest caz de casare, în realitate prin interpretarea dată, recurenţii exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, argumentele invocate de recurenţi din pespectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. în sensul invocat de recurenţi nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia cu privire la soluţia dată cererii de obligare a reclamantului la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată.

Având în vedere soluţia dată recursurilor, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentilor-pârâti, care au exercitat calea de atac împotriva modului de soluţionare a cererii privind acordarea de către prima instanţă a cheltuielilor de judecată solicitate de aceştia, ceea ce a necesitat din partea intimatului-reclamant avansarea unor cheltuieli pentru asistenţă juridică calificată, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurentilor la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant, urmând a o încuviinţa, conform dovezilor depuse de aceasta în dosarul de recurs .

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 489 C. proc. civ., art. 496 alin. (1) şi art. 453 C. proc. civ. coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul-reclamant, va admite excepţia nulităţii recursurilor invocată din oficiu şi va constata nulitatea parţială a recursurilor declarate de recurenţii-pârâţi în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. va respinge în rest recursurile formulate de recurenţii-pârâţi, ca nefondate şi va obliga recurenţii-pârâţi la plata sumei de 1800 RON către intimatul-reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul-reclamant.

Admite excepţia nulităţii recursurilor invocată din oficiu.

Constată nulitatea parţială a recursurilor declarate de recurenţii-pârâţi Colegiul Fizioterapeuţilor din România şi B. - Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Respinge în rest recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Colegiul Fizioterapeuţilor din România şi B. - Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România împotriva sentinţei civile nr. 192 din 25 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 1800 RON către intimatul-reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.