Precautionary bank seizure annulled as tax authority failed to substantiate risk of asset dissipation

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 aprilie 2021 pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Satu Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 40.402 din data de 24.03.2021 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 81/CA/2021 din 29 iunie 2021, Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare;

A anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/24.03.2021:

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 81/CA/2021 din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum şi exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, arată că hotărârea instanţei de fond este în contradicţie cu starea factuală, constatată de către organele de Inspecţie fiscală, în sensul că instanţa de fond a considerat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deşi reclamanta a demarat procedura radierii societăţii, conform Legii nr. 31/1990, ceea ce face ca în baza art. 235 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, asociaţii să poată hotărî, odată cu dizolvarea, şi asupra modului de lichidare a societăţii, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.

Sub acest aspect, susţine că instanţa de fond a considerat că pârâta nu a argumentat necesitatea emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, limitându-se la invocarea unui pericol ca debitorul să se radieze prin dizolvare voluntară, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanţelor.

Consideră că, date fiind prevederile art. 251 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de fond nu a ţinut cont de efectele radierii societăţii, în condiţiile în care potrivit corespondenţei purtate cu Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, societatea reclamantă a emis, la data de 15.02.2021, decizia asociatului unic nr. 1/15.02.2021, prin care s-a hotărât dizolvarea voluntară a societăţii.

Recurenta-pârâtă susţine că pericolul îngreunării executării creanţei derivă din efectele radierii societăţii comerciale şi încetării existenţei persoanei juridice.

Mai arată că prin procesul-verbal nr. x/24.03.2021 s-a constatat că suma de 16.994.579 RON reprezintă impozit pe venit din salarii şi contribuţii sociale, astfel că menţinerea măsurilor asigurătorii din speţă se justifică, acestea fiind dispuse în baza unor acte ale căror efecte nu au fost înlăturate.

Totodată solicită să se reţină că societatea a solicitat dizolvarea, existând pericolul radierii societăţii prin dizolvare voluntară, ceea ce, coroborat cu nepunerea la dispoziţia echipei de inspecţie fiscală a tuturor documentelor solicitate, neprezentarea conform invitaţiei transmise şi solicitarea unui termen de o lună pentru a se prezenta, conduc la concluzia existenţei pericolului ca debitorul să se radieze prin dizolvare voluntară, să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat note scrise, prin care a invocat excepţie lipsei de interes în promovarea recursului, având în vedere că prin Legea nr. 72/2022, intrată în vigoare la data de 03.04.2022, au fost anulate anumite obligaţii fiscale, între care se regăsesc şi obligaţiile fiscale ce au stat la baza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, contestate în cauză.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală, apreciind că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile, în condiţiile în care simpla cerere de deschidere a procedurii de dizolvare voluntară a societăţii nu este de natură să justifice aplicarea măsurilor asiguratorii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată şi reţine cele de succed.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. Satu Mare a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 40.402 din data de 24.03.2021, prin care s-a dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra a două conturi ale societăţii, până la concurenţa a 150 % din suma estimată prin procesul-verbal nr. x/24.03.2021, întocmit de organele de inspecţie fiscală, în cuantum de 16.994.579 RON.

Cu titlu preliminar, se constată că la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2022, Înalta Curte s-a pronunţat în şedinţă publică cu privire la excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin notele scrise, în sensul respingerii acesteia.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2022 a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului în privinţa acestui motiv de casare, excepţie pe care o apreciază ca fiind întemeiată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)

6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei."

Examinând cererea de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurentă nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate, în condiţiile în care nu s-a susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Este adevărat că prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de fond este în contradicţie cu starea factuală, constatată de către organele de Inspecţie fiscală, în sensul că instanţa de fond a considerat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deşi reclamanta a demarat procedura radierii societăţii, conform Legii nr. 31/1990, însă acest aspect nu este de natură să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care acest text de lege vizează existenţa unor elemente contradictorii în considerentele sentinţei recurate ori între considerente şi dispozitiv, ceea ce nu este cazul în speţă.

Faptul că recurenta-pârâtă este nemulţumită de cele reţinute de către instanţa de fond nu poate conduce la reţinerea acestui motiv de casare, câtă vreme argumentele invocate prin cererea de recurs nu se subsumează acestui motiv de casare.

Cu alte cuvinte, cererea de recurs nu conţine critici de nelegalitate aduse hotărârii recurate, care să poată fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât nu conţine argumente care să poată fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, această neregularitate este sancţionată cu nulitatea, Înalta Curte urmând a admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi a constata nulitatea parţială a recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. . 40.402 din data de 24.03.2021, emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Fiscală PJ1 din cadrul D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, prin care s-a dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra a două conturi ale societăţii, până la concurenţa a 150 % din suma estimată prin procesul-verbal nr. x/24.03.2021, întocmit de organele de inspecţie fiscală, în cuantum de 16.994.579 RON.

Potrivit art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015: "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile", iar conform alin. (5) al aceluiaşi articol: "decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

Din analiza textului de lege de mai sus rezultă că măsurile asiguratorii sunt măsuri excepţionale, iar luarea acestora trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a persoanei vizate, care poate consta, de exemplu, în golirea conturilor societăţii sau vânzarea activelor cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale care îi incumbă.

De asemenea, dispunerea unor asemenea măsuri trebuie motivată, în considerarea aceluiaşi caracter de excepţie al acestora.

Examinând Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii ce face obiectul prezentei cauze, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că organul fiscal nu a motivat şi nici nu a dovedit existenţa cazului excepţional, în sensul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, ceea ce face ca decizia atacată în cauză să nu fie motivată sub aspectul pericolului.

Astfel, se constată că prin decizia ce face obiectul cauzei de faţă, organul fiscal a menţionat că s-a constatat existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să ascundă ori să-şi risipească patrimoniul, fără a arăta în concret argumentele pentru care a concluzionat în acest mod.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că actul administrativ contestat este nelegal, în lipsa unei motivări corespunzătoare a măsurii cu caracter de excepţie adoptate, nefiind indicate aspecte concrete care să probeze că societatea reclamantă ar intenţiona să îşi ascundă sau risipească în mod fraudulos patrimoniul în scopul de a zădărnici executarea, astfel că aspectele evidenţiate în decizia atacată reprezintă doar o motivare generică.

Instanţa de control judiciar constată că aprecierea pericolului nu este subiectivă şi că se impune justificarea acestuia în situaţia instituirii măsurilor asigurătorii prin raportare la conţinutul declaraţiilor fiscale şi a situaţiei financiare a debitorului, la istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari.

Pericolul despre care se face vorbire în art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 nu este prezumat, ci trebuie să rezulte din anumite elemente menţionate expres de organul de control, astfel că, în mod nefondat, a susţinut recurenta-pârâtă că sunt îndeplinite condiţiile pentru instituirea măsurilor asiguratorii, câtă vreme societatea a depus la Registrul Comerţului o cerere de dizolvare voluntară.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că argumentele recurentei-pârâte din motivele de recurs, referitoare la dizolvarea societăţii nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, în condiţiile în care decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este condiţionată de îndeplinirea cerinţei privind motivarea măsurilor dispuse, condiţie de formă ce nu a fost îndeplinită de către organul fiscal.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că necesitatea instituirii unor asemenea măsuri trebuia motivată prin chiar Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, astfel cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 213 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora: "(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

Pe de altă parte, instanţa de recurs constată că art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, care prevede condiţiile în care se instituie măsurile asigurătorii nu face nicio referire la cuantumul creanţei bugetare ori la alte aspecte, ci doar la existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Or, recurenta-pârâtă nu a motivat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, respectiv nu a arătat în concret în ce constă pericolul la care face referire textul de lege de mai sus, motiv pentru care actul atacat este nelegal.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 496 din C. proc. civ. şi la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va constata nulitatea parţială a recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

În baza aceloraşi temeiuri de drept, Înalta Curte va respinge, în rest, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva sentinţei nr. 81/CA/2021 din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu.

Constată nulitatea parţială a recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Respinge, în rest, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva sentinţei nr. 81/CA/2021 din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.