Local Councillor's Conflict-of-Interest Ban Upheld; Appeal and Suspension Request Rejected

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/29.10.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti – secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 9/F-CONT din 04 februarie 2021, a respins cererea de repunere pe rol şi, totodată, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, recurentul susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, aşa cum este el reglementat de art. 6 din CEDO şi art. 48, alin. (2) din Cartea drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene care consacră şi garantează oricărei persoane dreptul la apărare.

Astfel, recurentul arată pentru termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2021 (primul şi singurul termen de judecată) avocatul său a formulat o cerere de amânare a cauzei, dovedită, având în vedere că la acea dată urma să susţină o altă cauză aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu toate acestea, instanţa de fond nu a dat curs acestei solicitări luând în pronunţare cauza la acel termen, astfel că nu a avut posibilitatea să fie reprezentat de avocatul său, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

În opinia recurentului, motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de fond a înlăturat în mod netemeinic şi nelegal susţinerile referitoare la legalitatea şi temeinicia Raportului de evaluare contestat.

Instanţa de fond nu a luat în considerare cererea numitului B. şi declaraţia numitului C., prin care se arată că povarna administrată de soţia sa, D., a aparţinut familiei E. şi că această povarnă se afla acolo din perioada anterioară anului 1990, fiind amplasată cu acordul proprietarului, care avea acces la aceasta.

Se mai susţine că încă din anii 1990, în înţelegere cu numitul E., soţia sa a administrat povarna ce se află amplasată pe o suprafaţă de 30 mp. Începând cu anul 2001 suprafaţa de 30 mp a făcut obiectul Contractului de închiriere nr. x/02.04.2001, acesta fiind motivul pentru care UAT Mioarele a apreciat că această suprafaţă de teren cedată de E. reprezenta proprietatea comunei.

Practica era ca în fiecare an să se încheie un act adiţional la Contractul de închiriere nr. x/02.04.2001, deci similar şi în anii 2018 şi 2019.

Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că, la finele anului 2017, când s-a pregătit documentaţia pentru adoptarea HCL nr. 50/19.12.2017, nu a participat la elaborarea acestei documentaţii, respectiv a Raportului de specialitate care a precedat luarea hotărârii.

Recurentul mai susţine că a participat la şedinţa Consiliului Local Mioarele, când au fost discutate aceste aspecte, şi-a exprimat votul, însă şi fără votul său situaţia era similară. Aşadar, votul său nu a influenţat luarea hotărârii din data de 19.12.2017, aceeaşi fiind situaţia şi în ceea ce priveşte HCL nr. 29/28.12.2018.

Recurentul mai invocă inaplicabilitatea Deciziei CCR 418/2004 raportat la prevederile art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Prin urmare, analizând voinţa legiuitorului, dacă conflictul de interese a fost reţinut în exercitarea mandatului de consilier local, sancţiunea nu poate fi extinsă la mandatul de primar, exercitat ulterior încetării celui de consilier local.

Dacă legiuitorul ar fi dorit o extindere a efectelor sancţiunii, ar fi utilizat termeni, sintagme generice de tipul "orice altă funcţie publică", "o funcţie sau demnitate publică similar" etc., noţiuni consacrate de altfel în astfel de situaţii şi utilizate şi în legea invocată.

Se mai arată că în cuprinsul Opiniei separate, formulată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 460 din 13.11.2013, Judecătorul F. a validat interpretarea corectă.

Astfel, recurentul apreciază că Decizia Curţii Constituţionale nr. 418/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2610 este contrară jurisprudenţei sale, legii subliniate de însăşi Curtea Constituţională, dispoziţiilor art. 2 din TUE şi art. 47 din Cartă şi nu poate fi luată în seamă de către instanţa învestită cu soluţionarea prezentei cauze.

Procedând astfel, Curtea constituţională a privat destinatarii dispoziţiilor art. 25 alin. (2) de posibilitatea contestării modificării efectuate (deciziile Curţii Constituţionale nu pot forma obiectul vreunei căi de atac) încălcând astfel dispoziţiile europene invocate.

Recurentul consideră că în cazul în care modificarea textului legal intervenea printr-un act normativ al legiuitorului, avea posibilitatea să se adreseze fie instanţelor de judecată prin intermediul unei acţiunii în anularea actului normativ (întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ) fie Curţii Constituţionale pentru verificarea controlului de legalitate.

Se mai susţine că instanţa de fond nu a observat faptul că Raportul de evaluare contestat încalcă dispoziţiile legale referitoare la prescripţia extinctivă a răspunderii civile administrative şi disciplinare, deoarece conflictul de interese vizează perioada 19.12.2017 (data adoptării primei HCL) şi 28.12.2018 (data adoptării celei de a doua HCL), iar termenul de prescripţie al faptelor reţinute s-a împlinit cel mai târziu la data de 28.12.2018.

Prin urmare, recurentul apreciază că, în cauză, a intervenit prescripţia extinctivă a răspunderii administrative a oricărei forme de răspundere.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, nulitatea recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant arată, în contextul expunerii situaţiei de fapt, că în vederea soluţionării unei cauze similare ce vizează anularea unui raport de evaluare emis de A.N.I privind un conflict de interese, prin încheierea de şedinţă din data de 12.11.2020, Curtea de Apel Timişoara a formulat o trimitere preliminară prin care a adresat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene aceleaşi întrebări cu cele din prezenta cauză.

Totodată, recurentul-reclamant precizează că trimiterea preliminară formulată de Curtea de Apel Timişoara a fost înregistrată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi face obiectul Cauzei preliminare C-40/21, precum şi că răspunsul la aceste întrebări au o deosebită importanţă pentru soluţionarea cauzei pendinte, motivând aceasta prin faptul că interdicţia de a ocupa funcţii publice prevăzută de art. 25 alin, (2) din Legea nr. 176/2010, aplicabilă automat din momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, este incidentă, atât în materia conflictelor de interese,cât şi în materia incompatibilităţilor.

Prin raportare strictă la reglementările din dreptul naţional, sancţiunea interdicţiei de a ocupa orice funcţii alese timp de 3 ani este o sancţiune care nu este supusă individualizării, aplicându-se automat în temeiul legii, ope legis, astfel încât nu poate fi aplicată în mod proporţional cu abaterea reţinută.

Recurentul apreciază că este necesară o analiză a articolului 49 din Cartă, care consacră principiul proporţionalităţii sancţiunilor, analiză ce urmează a fi făcută de către CJUE în urma trimiterii preliminare formulate de Curtea de Apel Timişoara, iar în ipoteza în care instanţa europeană va ajunge la concluzia că această sancţiune este contrară dreptului Uniunii Europene, aceasta va trebui înlăturată de la aplicare.

Înalta Curte constată că, în cauză, cererea de suspendare nu este întemeiată, întrucât întrebările preliminare adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către Curtea de Apel Timişoara, se referă la aplicarea principiului proporţionalităţii pedepselor, prevăzut de art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în ceea ce priveşte sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani, în cazul constatării conflictului de interese.

Obiectul întrebărilor preliminare vizează proporţionalitatea sancţiunilor ce ar fi suportate de către persoana cercetată, în privinţa căreia s-a constatat un incident de integritate, exclusiv în ipoteza constatării legalităţii raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate,

Din această perspectivă, incidenţa măsurii prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 intervine ulterior stabilirii legalităţii raportului de evaluare, fiind condiţionată de constatarea definitivă a legalităţii acestuia, ulterior parcurgerii procedurii judiciare de contestare.

Prin raportul de evaluare, A.N.I nu dispune aplicarea de sancţiuni sau interdicţii, ci doar sesizează organele competente în vederea declanşării procedurii disciplinare, conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Principiul proporţionalităţii pedepselor care presupune că orice măsură luată de o autoritate publică, care afectează drepturile indivizilor, trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop şi în acelaşi timp cea mai rezonabilă, poate fi pus în discuţie doar la momentul când autoritatea competentă, potrivit art. 26 din Legea nr. 176/2010, dispune aplicarea unor sancţiuni, că urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare.

Astfel fiind, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurentul-reclamant a fost validat în calitate de consilier local al comunei Mioarele prin Hotărârea nr. 2/2016, iar prin Hotărârea nr. 6/2016 a fost desemnat membru în Comisia de specialitate a consiliului local pentru programe de dezvoltare economico-socială buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ.

Conform procesului-verbal din 29.01.2015 rezultă că 11 consilieri locali, din totalul de 11, au votat la pct. 1 pe ordinea de zi aspectul referitor la stabilirea taxelor locale pentru anul 2015, fiind aprobat în unanimitate, prin hotărârea Consiliului Local nr. 1/2015. În această hotărâre s-a stabilit taxa de închiriere pentru terenul povarnă Ceair la 13 RON/mp.

Pentru anul 2016 prin HCL nr. 4/2016 s-a menţinut acelaşi preţ de 13 RON/mp, iar în decembrie 2017 a fost avizat proiectul de hotărâre privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale datorate pe anul 2018, avizul fiind semnat şi de către recurentul-reclamant.

Prin hotărârea CL Mioarele nr. 50/2017 s-a stabilit o taxă de închiriere pentru terenul povarna Ceair de 390 RON pe an iar ulterior, prin hotărârea nr. 29/2018, s-a stabilit majorarea taxei de închiriere pentru terenuri aflat în administrarea Consiliului local cu 25% .

La aprobarea hotărârii nr. 50/2017, 10 consilieri, din totalul de 11, au votat în unanimitate "pentru", aşa cum rezultă din procesul-verbal din 19.12.2017.

Din procesul-verbal încheiat la 29.12.2018, rezultă că la şedinţa ordinară a Consiliului Local Mioarele 11 consilieri din totalul de 11 au votat în unanimitate proiectul de hotărâre privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale pentru anul fiscal 2019, din Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 29/2018 rezultând că taxele se majorează faţă de anul 2018 cu 25%.

Prin hotărârea nr. 32/2019 s-a stabilit pentru anul 2020 taxă de închiriere pentru povarna Ceair de 510 RON pe an.

Potrivit contractului de închiriere nr. x/24.11.2019 şi actele adiţionale încheiate cu privire la acesta, prin care s-a prelungit anual perioada de închiriere, Primăria Mioarele, în calitate de locator, a închiriat către D., ca locatar, un teren de 30 mp, în punctul Ceair pentru amplasare povarnă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a constatat că recurentul, în calitatea sa de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Mioarele a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 si art. 77 din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 75 lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 cu modificările şi completările ulterioare, întrucât, având un interes personal şi patrimonial în problema supusă dezbaterilor, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârilor Consiliului Local nr. 50 din 19.12.2017 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2018 şi nr. 29 din 28.12.2018 privind stabilirea impozitelor şi taxelor-locale pentru anul fiscal 2019, votând "pentru" stabilirea cuantumului taxelor speciale aferente terenurilor aflate în administrarea C.L. Mioarele-unul din terenurile vizate fiind cel aflat în folosinţa soţiei.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului potrivit cărora i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite deoarece la primul termen de judecată din 28.01.2021, părţile au fost legal citate, fiind îndeplinită procedura de citare a părţilor, iar Agenţia Naţională de Integritate a solicitat instanţei de judecată, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei judecarea cauzei în lipsă.

Astfel, la apelul nominal, făcut în şedinţa publică, s-a constatat lipsa părţilor, după care grefierul a făcut referatul cauzei, precizând că a fost depusă la data de 27.01.2021 cerere de amânare a cauzei de către avocatul recurentului, pentru imposibilitate de prezentare, justificată de susţinerea unei alte cauze aflate pe rolul ÎCCJ.

Faţă de cererea de amânare, a judecării cauzei transmisă de avocatul recurentului, instanţa de fond, în raport de dispoziţiile art. 222 din C. proc. civ., în mod corect şi legal a respins această cerere, motivând soluţia raportat la existenţa posibilităţii asigurării substituirii de către avocatul recurentului, faţă de momentul primirii citaţiei la 02.12.2020, constatând astfel că respectiva cerere de amânare nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 222 C. proc. civ.

Instanţa de fond, tocmai pentru respectarea dreptului la apărare, a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 04.02.2021, termen de pronunţare până la care părţile au avut posibilitatea să depună la dosar note de şedinţă, sau concluzii scrise, nefiind încălcate astfel dispoziţiile art. 6 din CEDO, respectiv art. 48 alin. (2) din Cartea drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte prescriţia, Înalta Curte reţine că, în cauză, activitatea de evaluare, a vizat perioada mandatului de consilier local 2016-2020, şi a fost declanşată la 10.03.2020, deci pe perioada exercitării acestui mandat, fiind respectate astfel dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 cu modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 176/2010 reprezintă norma specială în ceea ce priveşte evaluarea regimului incompatibilităţi lor şi ai conflictului de interese care derogă de la norma generală, şi care reglementează în mod expres, respectiv la art. 26 alin. (3) aspectele privind prescripţia în materia răspunderii administrative.

Contrar susţinerilor recurentului, trebuiesc a fi avute în vedere considerentele Deciziei CCR nr. 418/2014 care a reţinut că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, în partea referitoare la "aceeaşi funcţie", trebuie interpretate în sensul voinţei legiuitorului de asigurare a integrităţii în exercitarea funcţiilor publice, inclusiv prin stabilirea unor interdicţii şi aplicarea unor sancţiuni în cazul persoanelor cu privire la care s-a constatat încălcarea regimului incompatibilităţilor sau conflictului de interese."

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că raţionamentul instanţei de fond este corect şi legal, fiind fundamentat pe faptul că recurentul a avut un interes personal în adoptarea Hotărârilor nr. 50 din 19.12.2017 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2018 şi nr. 29 din 28.12.2018 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2019, întrucât putea şi trebuia să prevadă că soţia sa ar putea beneficia de pe urma adoptării acestor hotărâri, votând "pentru" stabilirea cuantumului taxelor speciale aferente terenurilor aflate în administrarea CL Mioarele unul din terenurile vizate fiind cel aflat în folosinţa.

Interesul personal, de natură patrimonială se justifică prin faptul că taxele aferente terenurilor închiriate au fost menţinute la acelaşi nivel, inclusiv prin HCL nr. 50/19.12.2017, şi abia în anul 2019 s-a majorat cuantumul taxei respective.

În exercitarea atribuţiilor funcţiei de autoritate publică, consilierul local are obligaţia de a manifesta o atitudine imparţială şi transparentă în adoptarea deciziilor.

Deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, întrucât avea posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice locale din care face parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine, soţie/rude etc, recurentul nu a anunţat la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema respectivă, nu s-a abţinut de la vot, luând parte la deliberarea şi adoptarea acestor hotărâri, votând "pentru", încălcând astfel dispoziţiile referitoare la conflictul de interese.

Aşa cum, de altfel, a reţinut şi instanţa de fond, derularea acestui proces trebuie realizată în lipsa consilierului interesat, pentru a nu influenţa în niciun fel deliberarea celorlalţi consilieri asupra problemei în discuţie.

Interesul personal este raportat de legiuitor exclusiv la legătura acestuia cu problema supusă dezbaterii în consiliul local, şi nu prin legătură cu eventualul rezultat al votului.

Legiuitorul nu distinge după cum este obţinut folosul material de către persoana evaluată, simpla posibilitate ca respectivele hotărâri de consiliu local să fie adoptate fără existenţa unor garanţii de obiectivitate şi imparţialitate din partea consilierului local care votează, generează încălcarea regimului juridic al conflictului de interese.

Încă de la momentul avizării celor două proiecte de hotărâri, şi respectiv al aprobării ordinii de zi a şedinţelor de consiliu local, recurentul a avut cunoştinţă de conţinutul acestora, astfel că a avut posibilitatea de a anticipa că o decizie a autorităţii din care face parte, ce urma să se ia, putea produce un avantaj/beneficiu pentru sine şi soţia sa.

Articolul 70 din Legea nr. 161/2003 în forma în vigoare la data adoptării primei HCL în discuţie prevede că prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 57 alin. (41) şi art. 101 alin. (31).

Conflictul de interese în sensul art. 70 din L. nr. 161/2003 a fost reglementat fără a fi condiţionat de producerea unui anumit efect care să constituie concret un avantaj pentru persoana care participă la emiterea actului, personal sau prin persoanele la care se referă legea (art. 46 din L. nr. 215/2001), scopul reglementării fiind acela de a evita, în procedura emiterii actelor deliberative, orice dubiu rezonabil cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a atribuţiilor şi competenţelor legale de către alesul local.

Prin urmare, instanţa de fond temeinic şi legal a constatată că reclamantul a participat la adoptarea unor hotărâri de consiliu local având ca obiect stabilirea taxei de închiriere pentru un teren utilizat în temeiul unui contract de închiriere de către soţia sa, fiind incidente dispoziţiile referitoare la conflictul de interese.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Astfel fiind, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată şi recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca fiind neîntemeiată.

Respinge recursului declarat de recurentul – reclamant C. împotriva sentinţei nr. 9/F-CONT din 4 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2022.