Religious property retrocession: failure to prove continuity of religious entity status precludes restitution under O.U.G. 94/2000

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., prin Episcopia Romano - Catolică Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Municipiul Arad, prin Primar, a solicitat:

- anularea deciziei nr. 9502/01.02.2021 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003 pentru imobilul situat în Arad, str. x, înscris în CF x Arad top. x;

- constatarea calităţii de persoană îndreptăţită în cauză a Asociaţiei Surorilor Sociale din România;

- obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de retrocedare de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 291 din 20 mai 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad prin Primar şi, pe cale de consecinţă, s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta A. a formulat recurs, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, a arătat că instanţa depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 488 pct. 4 C. proc. civ.) când încalcă principii fundamentale consacrate de Constituţie sau de o lege organică (accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, publicitatea dezbaterilor, exercitarea căilor de atac etc.) şi dreptul la un proces echitabil.

A mai susţinut că extinderea sferei de aplicare a dispoziţiilor procedurale, privind acest motiv de recurs, vizează situaţii precum aceea în care se încalcă principiul potrivit căruia instanţa stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului (art. 22 alin. (2) C. proc. civ.).

În continuare, a arătat că instanţa comite exces de putere când nu se pronunţă asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi a prezentat ample consideraţii teoretice cu privire la modul în care ar trebui să fie motivată o hotărâre judecătoreacă.

În speţă, recurenta-reclamantă a considerat că este eronată concluzia instanţei potrivit căreia la momentul formulării cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, B. nu era parte componentă a niciunui centru de cult religios, deoarece nu are în vedere probele depuse la dosarul cauzei, care coroborate, dovedesc tocmai contrariul.

În acest sens, a enumerat: Statutul Asociaţiei la reînfiinţare în 1992 (în care este menţionat că Asociţia este continuatoarea B.; adresa nr. x/2005 emisă de Arhiepiscopia Alba Iulia (care se coroborează cu Statutul asociaţiei) şi adresa nr. x/2021 a Arhiepiscopiei Alba Iulia (care reiterează faptul că această asociaţie a funcţionat încă din 1992 în cadrul cultului romano-catolic, după reactivarea în urma căderii regimului communist).

Cererea de retrocedare a fost înaintată de către asociaţia reclamantă prin Episcopia Romano-Catolică Timişoara, în calitate de for tutelar pe linie canonică din punct de vedere patrimonial, titularul dreptului de proprietate fiind A., organizaţia din Arad.

Mai mult decât atât, la pagina 2 din decizia contestată la lit. h) se indică între actele avute în vedere la luarea deciziei şi adresa nr. x/2005 emisă de către Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia, fără a se menţiona conţinutul acesteia din care rezulta fără dubii faptul că A. este continuatoarea A. care a figurat în România în anul 1949 şi care se află în subordinea Episcopiei Romano-Catolice Alba Iulia.

Asociaţia a fost reactivată în 1992 la Miercurea Ciuc, pe teritoriul Episcopiei Romano-Catolică Alba Iulia, iar în prezent funcţionează, ca urmare a schimbării sediului la Cluj Napoca, tot pe teritoriul Arhiepiscopiei Alba Iulia.

A considerat că este vădită reaua-credinţă a instanţei de fond care a motivat soluţia de respingere a contestaţiei cu aceea că denumirea proprietarului de carte funciară nu este 100% acelaşi cu denumirea asociaţiei reactivate după 1992. Rezultă însă fără putinţă de tăgadă din toate înscrisurile de la dosar că este vorba despre una şi aceeaşi persoană, actuala asociaţie fiind continuatoarea B. dinainte de 1990, singurul ordin călugăresc romano-catolic purtând această denumire.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a considerat că este dovedită calitatea sa de persoană îndreptăţită la retrocedare, ca şi parte component a cultului romano-catolic.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în mod greşit instanta de fond, a considerat că decizia contestată ar fi respectat prevederile legale în materie de motivare a acestui act administrativ. În opinia sa, instanta de fond a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile punctului III al Recomandării Rec (2004) 5 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei şi Principiul I din Rezoluţia Consiliului Europei nr. (77) care consacră dreptul persoanei de a fi ascultat.

Instanţa de fond în mod nelegal a reţinut că, în cadrul procedurii administrative, s-ar fi respectat principiul contraditorialităţii în raport cu reclamanta (art. 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004), motivând în sensul că pârâta Comisia Specială de Retrocedare nu avea obligaţia de a comunica cu titularul cererii de retrocedare şi nici de a comunica decizia acestei entintăţi.

Or, Comisia Specială de Retocedare era obligată să aibă în vedere sediul social al Asociaţiei reclamante şi să o citeze pe aceasta la adresa din Cluj Napoca, unde era obligată să şi comunice decizia contestată.

Tot în cadrul motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat şi soluţia prin care s-a admis excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad, prin Primar. A arătat că prezenta contestaţie este partea finală a procedurii administrative în care a fost parte şi Municipiul Arad, ca şi deţinător actual al imobilului, acestuia i-a fost comunicată decizia, iar în cazul în care se va dispune restituirea în natură a imobilului, Municipiul Arad are calitate procesuală activă de a contesta decizia. Or, pentru simetrie şi pentru respectarea principiului contradcitorialităţii, se impunea respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Arad.

Totodată, a arătat că instanţa a omis să analizeze şi excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de Municipiul Arad, după ce a pus în discuţie această excepţie. Ori, câtă vreme această excepţie a fost invocată şi pusă în discuţie, se impunea ca instanţa să se pronunţe asupra acesteia, tocmai pentru că soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Arad nu s-a făcut anterior, ci simultan cu soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că legalitatea şi temeinicia deciziei contestate şi a sentinţei recurate se relevă prin înscrisurile analizate în cauză, înscrisuri din care a reieşit faptul că, la momentul formulării cererii de retrocedare, B. Arad funcţiona în temeiul Legii nr. 21/1924 şi nu era parte componentă a niciunui centru de cult religios, figurând în evidenţele Episcopiei Romano-Catolice Oradea, începând cu anul 2010, ulterior depunerii cererii de retrocedare.

A mai precizat că, în procedura administrativă, corespondenţa purtată pentru soluţionarea unei cereri de retrocedare, precum şi decizia emisă de Comisia Specială de Retrocedare se transmit autorului cererii, în speţă Episcopia Romano-Catolică Timişoara.

De asemenea, a considerat că instanţa de fond a apreciat în mod corect asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Arad, întrucât acesta nu este emitentul deciziei contestate, nu există niciun raport juridic între Municipiul Arad şi solicitantă, iar reclamanta prin cererea de chemare în judecată nu a pretins niciun drept faţă de acesta.

Intimatul-pârât Municipiul Arad a formulat întâmpinare prin care a solcitat respingerea ca nefondat a recursului.

În esenţă, a arătat că nu poate reţine incidenţa motivului de recurs privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti câtă vreme, aşa cum rezultă din motivarea hotărârii, nu rezultă vreo intruziune a instanţei în sfera autorităţii executive sau legislative. În mod nefondat recurenta-reclamantă a apreciat că prima instanţă a interpretat greşit prevederile legale şi că horărârea este nemotivată, nefiind avute în vedere toate probele depuse la dosar.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 24 noiembrie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. a supus controlului judiciar Decizia nr. 9502/01.02.2021 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003, depusă de către Episcopia Romano - Catolică Timişoara pentru B. Arad, având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Arad, judeţul Arad, înscris în C.F. nr. x a localităţii Arad, nr. top. x.

Cererea de retrocedare a fost respinsă cu motivarea că B. Arad nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

Primul motiv de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă este cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea hotărârii se poate cere: "când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

Acest motiv de casare se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Or, în speţă nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative ori executive, neputând fi primită interpretarea dată de recurenta-reclamantă potrivit căreia instanţa comite exces de putere când nu se pronunţă asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare.

De altfel, recurenta-reclamantă nici nu a arătat în sfera cărei alte puteri a interferat puterea judecătorească prin pronunţarea hotărârii recurate, ci a invocat, la modul general, încălcarea unor principii fundamentale consacrate de Constituţie sau de o lege organică precum: accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, publicitatea dezbaterilor, exercitarea căilor de atac, dreptul la un proces echitabil şi principiul potrivit căruia instanţa stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului.

Totodată, recurenta-reclamantă a invocat şi o nemotivare a hotărârii judecătoreşti, critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte le va analiza din această perspectivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei (verificarea legalităţii actului administrativ contestat) şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, fiind explicat în mod clar şi logic raţionamentul instanţei prin raportare la probele administrate în cauză, la situaţia de fapt reţinută şi la prevederile legale incidente, chiar dacă soluţia şi argumentarea o nemulţumesc pe recurenta-reclamantă.

În continuare, recurenta-reclamantă a făcut referire la modalitatea în care instanţa de fond a analizat probele administrate în cauză şi la forţa probantă a acestora, criticând faptul că nu au fost avute în vedere şi nu au fost coroborate toate probele depuse la dosarul cauzei, menţionând în acest sens: Statutul Asociaţiei din 1992, adresele nr. x/2005 şi nr. y/2021 emise de Arhiepiscopia Alba Iulia.

Înalta Curte aminteşte că mijloacele de probă sunt reglementate de norme de drept procesual şi, fiind vorba de o chestiune de apreciere a probelor administrate, acest aspect nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

De altfel, şi criticile referitoare la situaţia de fapt reţinută de instanţa de judecată constituie o problemă de temeinicie şi nu o problemă de legalitate a hotărârii.

Sentinţa primei instanţe a fost criticată şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocând o interpretare şi o aplicare greşită a normelor legale incidente în cauză.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare este nefondat şi reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material în speţă, respectiv a dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, O.U.G. nr. 94/2000, republicată, forma în vigoare la data soluţionării cererii de retrocedare, reglementează condiţiile de restituire a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile ordonanţei de urgenţă, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar.

Acest act normativ prevede printre condiţiile de admisibilitate ale cererii de retrocedare, ca imobilul să fi aparţinut unui cult religios din România şi ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită.

Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, corespunzătoare art. 1 din O.U.G 94/2000, lit. d), respectiv actul de înfiinţare şi dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios.

Procedând la propria evaluare a materialului probator administrat în cauză, pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine că înscrisurile de care se prevalează recurenta-reclamanta în cererea de recurs (Statutul Asociaţiei din 1992 şi adresele nr. x/2005 şi nr. y/2021 emise de Arhiepiscopia Alba Iulia) nu fac dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios.

În mod corect prima instanţă a constatat că, la momentul formulării cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, reclamanta funcţiona în temeiul Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţiuni şi Fondaţiuni), nefiind parte componentă a niciunui centru de cult religios.

Înscrisurile relevante în acest sens sunt: încheierea nr. 2/18.01.1992 pronunţată în dosarul nr. x/1993, prin care s-a dispus înscrierea recurentei-reclamante în registrul special al persoanelor juridice, extrasul de carte funciară CF nr. x a localităţii Arad, nr. top x în care este menţionat ca proprietar B. Arad şi nu recurenta-reclamantă, adeverinţa nr. x/29.03.2021 emisă de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia din care rezultă că A. este înscrisă în schema de funcţii a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia în anul 2020 şi adresa nr. x/2016 prin care Episcopia Romano-Catolică Oradea a confirmat faptul că din verificarea statelor de funcţii deţinute în arhiva sa, A. apare în evidenţe doar din anul 2010.

Câtă vreme O.U.G nr. 94/2000 reglementează cadrul legal privind retrocedarea imobilelor şi se aplică doar cultelor religioase, în mod judicios a fost reţinută legalitatea Deciziei nr. 9502/01.02.2021 emisă de intimata-pârâtă prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003 depusă de către Episcopia Romano - Catolică Timişoara pentru B. Arad.

Tot din persepctiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat reţinerile instanţei cu privire la motivarea actului administrativ contestat în cauză, la respectarea principiului contradictorialităţii în procedura administrativă şi la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad.

Analizând aceste critici, instanţa de control judiciar le găseşte nefondate şi, în consecinţă, le va respinge.

Având în vedere natura de act administrativ a deciziei contestate, se constată că aceasta nu este afectată de vicii de motivare, fiind prezentate în cuprinsul său motivele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei respingerii cererii de retrocedare.

Nu se poate reţine nici încălcarea principiului contradictorialităţii în procedura administrativă astfel cum, în mod eronat, susţine recurenta-reclamantă. În condiţiile în care, prin cererea de retrocedare formulată s-a indicat reprezentantul legal şi s-a solicitat în mod expres comunicarea răspunsului Comisiei Speciale de Retrocedare la adresa din Timişoara, str. x, intimata-pârâtă nu era obligată să efectueze, din oficiu, comunicarea deciziei şi la sediul A..

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Municipiul Arad prin Primar, sunt incidente dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în contenciosul administrativ, în cazul contestării unui act administrativ, calitatea procesuală activă aparţine persoanei care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim de o autoritate publică, prin emiterea actului, în timp ce calitatea procesuală pasivă aparţine autorităţii publice care a emis actul administrativ atacat.

În speţă, s-a contestat un act emis de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, pe cale de consecinţă, Municipiul Arad prin Primar nu poate fi subiect pasiv al raportului dedus judecăţii ori persoana faţă de care se poate realiza interesul de care se prevalează recurenta, întrucât nu este emitentul actului supus controlului judecătoresc.

În fine, Înalta Curte va înlătura şi ultima critică de nelegalitate formulată, potrivit căreia instanţa de fond, deşi a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de Municipiul Arad prin Primar, a omis să se pronunţe asupra acesteia.

În acest sens, sunt relevante dispoziţiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia: "În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc." În cauză, din moment ce prima instanţă a constat că pârâtul Municipiul Arad prin Primar nu justifică calitate procesuală pasivă, în mod corect nu se mai impunea analizarea celorlalte excepţii sau critici invocate de acest pârât.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, nefiind în măsură să atragă casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 291 din 20 mai 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.