Tax assessment suspension: preclusive effect of prior suspension order across distinct statutory procedures and active procedural standing

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12 mai 2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/22.02.2022 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea acestei decizii.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 27 iunie 2022, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că ambele pârâte au calitate procesuală pasivă în cauză. Totodată, s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în solicitarea suspendării deciziei de impunere.

Prin încheierea din 8 iulie 2022, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/22.02.2022 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea acestei decizii.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 18 iulie 2022, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs împotriva încheierii din 8 iulie 2022, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că au fost interpretate în mod greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat provizorie, în ceea ce priveşte decizia de impunere contestată.

În opinia recurentei-pârâte, soluţia care se impunea a fi dispusă de prima instanţă era respingerea ca lipsită de obiect a cererii de suspendare. În urma constatării existenţei unei erori materiale în cuprinsul deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale, stabilite ca urmare a verificării documentare nr. x/13.10.2021, a cărei suspendare a fost dispusă prin sentinţa nr. 311/2021 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a procedat la îndreptarea acesteia, fiind emisă decizia de impunere nr. x/22.02.2022, având acelaşi număr, însă cu dată diferită. Având în vedere că decizia de impunere iniţială nu a suferit corecţii în ceea ce priveşte sumele impuse, precum şi existenţa dosarului nr. x/2021 în care s-a dispus, în fond, suspendarea executării deciziei de impunere iniţială, cererea de suspendare este lipsită de obiect.

La data de 21 iulie 2022 pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat o completare a motivelor de recurs prin care a precizat că atacă atât încheierea din 08 iulie 2022 cât şi încheierea din 27 iunie 2022, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivare, a susţinut că prima instanţa a nesocotit aspectele de ordin legal şi nu a avut în vedere argumentele de fapt şi de drept invocate cu privire la cadrul procesual existent, reţinând în mod greşit faptul că are calitate procesuală pasivă atât Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor cât şi Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea. În acest sens, a invocat prevederile art. 2 alin. (1), art. 7 lit. a) pct. 32, art. 9 alin. (1), art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala şi art. 155 C. proc. civ., susţinând că, în cauza de faţă, calitatea de pârâtă o are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atât în ceea ce priveşte decizia de soluţionare a contestaţiei cât şi în ceea ce priveşte decizia de impunere a cărei suspendare se solicită.

În ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii cererii, recurenta-pârâtă a considerat că este nemotivată şi pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Cu referire la acest aspect, a arătat că reclamanta a mai formulat cereri de suspendare a executării deciziei de impunere, cereri care constituie obiectul dosarelor nr. x/2021 şi nr. y/2022, înregistrate pe rolul Curţii de Apel Cluj. În susţinerea cererii de suspendare a executării formulată în prezenta cauză reclamanta nu invocă motive noi, diferite de cele invocate în susţinerea celorlalte cereri de suspendare, ci precizează că îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru suspendarea actelor administrative a fost constatată, în cazul deciziei de impunere nr. x/22.02.2022, prin sentinţa pronunţată deja în dosarul nr. x/2021.

O altă critică de nelegalitate formulată de recurenta-pârâtă a vizat soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes. În opinia sa, soluţia dată de prima instanţă este atât nemotivată, cât şi pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 32 şi 33 C. proc. civ.. În motivare, a arătat că sumele menţionate la pct. 1 şi 2 din dispozitivul deciziei de soluţionare a contestaţiei practic nu mai există, atât timp cât decizia de impunere a fost anulată, respectiv desfiinţată, în ceea ce priveşte aceste sume prin decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 88/24.03.2022. Prin urmare, în privinţa sumelor menţionate la pct. 1 şi 2 din decizia de soluţionare a contestaţiei, reclamanta nu mai justifică un interes în a solicita suspendarea executării. În plus, faţă de prevederile pct. 11.5 din Instrucţiunile pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Ordinul comun al MFP şi ANAF nr. 3741/23.12.2015, prin refacerea controlului, societatea nu se expune riscului înrăutăţirii situaţiei faţă de cea stabilită în primul control.

Pe fondul cererii de suspendare, a considerat că în mod greşit prima instanţa a admis cererea, cată vreme societatea nu a motivat îndeplinirea condiţiilor cerute de legea contenciosului administrativ pentru suspendarea executării actelor administrative, limitându-se doar să precizeze că îndeplinirea acestor condiţii a fost reţinută deja printr-o hotărâre judecătorească. În plus, a precizat că argumentele pentru care instanţa a admis cererea de suspendare a executării în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Cluj sunt legate de modul de stabilire a taxei pe valoarea adăugată, or, prin decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 88/2022, organul de soluţionare a contestaţiei a dispus desfiinţarea deciziei de impunere pentru suma de 13.703.401 RON reprezentând TVA. Instanţa de fond a nesocotit în totalitate aceste argumente, admiţând cererea de suspendare a reclamantei în considerarea puterii de lucru judecat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa interesului în susţinerea motivului de recurs privind greşita reţinere de către instanţa de fond a calităţii procesuale pasive a Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea. A arătat că ANAF nu obţine niciun beneficiu concret în situaţia în care s-ar reţine că este singura care ar avea calitatea de pârâtă în cauză, deoarece cererea de suspendare tot va fi analizată de instanţă, iar o eventuală respingerea a calităţii procesuale pasive a Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea nu constituie un motiv de respingere a cererii de suspendare.

În subsidiar, a arătat că recursul este nefondat. În opinia sa, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală confundă în mod nepermis existenţa personalităţii juridice cu existenţa capacităţii procesuale. În realitate, astfel cum prevede şi art. 56 alin. (2) C. proc. civ., pot sta în judecată, respectiv au capacitate procesuală de folosinţă şi entităţile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Or, pârâta Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, chiar dacă nu are personalitate juridică proprie, este fără îndoială o entitate constituită potrivit legii, faţă de prevederile art. 15 alin. (1) şi (22) din H.G. nr. 520/2013. Prin urmare, inexistenţa personalităţii juridice proprii a Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea nu este un aspect care să permită substituirea ANAF în calitate de parte în cauză, în locul acesteia.

În continuare, a arătat că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este neîntemeiat, având în vedere că instanţa de fond a motivat soluţiile de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei de interes.

În esenţă, a precizat că ipoteza formulării unei cereri de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, după ce anterior s-a formulat o cerere de suspendare în temeiul art. 14 este recunoscută expres de dispoziţiile art. 278 alin. (6) Codul de procedură fiscală. Dacă art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 s-ar aplica şi în această ipoteză din speţă, ar însemna că un contribuabil va trebui să aleagă mereu între formularea unei cereri de suspendare în temeiul art. 14 sau formularea unei cereri de suspendare în temeiul art. 15. Or, acest lucru ar face automat ca măsura suspendării în temeiul art. 15 să fie un remediu complet ineficient, deoarece pentru admisibilitatea suspendării în temeiul art. 15 este necesară o acţiune în instanţă, iar până la formularea acţiunii în instanţă în mod obiectiv s-a scurs suficient de mult timp astfel încât orice contribuabil solvabil să fie deja executat silit pentru debitul reţinut în sarcina sa prin decizia de impunere.

Criticile privind greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei interesului sunt neîntemeiate, recurenta-pârâtă limitându-se la a relua aproape mot-a-mot argumentele sale din faţa instanţei de fond, fără a preciza de ce instanţa de fond ar fi încălcat sau aplicat greşit norme de drept material cu ocazia soluţionării excepţiei lipsei interesului. În opinia intimatei-reclamante, soluţia de respingere a excepţiei lipsei interesului este una corectă, deoarece existenţa interesului se apreciază global şi nu doar în privinţa anumitor sume reţinute prin decizia de impunere. Atâta vreme cât decizia de impunere a fost menţinută pentru debitul de 4.496.984 RON, există interes în solicitarea suspendării executării ei.

A mai arătat că argumentele ANAF din cuprinsul cererii iniţiale de recurs sunt străine de prezenta cauză, ele neavând legătură cu considerentele instanţei de fond privind autoritatea de lucru judecat provizorie. Practic, prin cererea de recurs iniţială s-au preluat argumentele din întâmpinarea depusă în dosarul x/2022, justificând legitimitatea emiterii unei noi decizii de impunere nr. x/22.02.2022 în cadrul procedurii de îndreptare a erorii materiale. Or, în mod evident aceste argumente, fără legătură cu dosarul cauzei, nu pot fi analizate în acest cadru procesual.

În final, pe fondul cauzei intimata-reclamantă a considerat că soluţia pronunţată de prima instanţă este întemeiată. Contrar tezei recurentei-pârâte, prin sentinţa nr. 311/2021 s-a reţinut existenţa cazului bine justificat nu doar din perspectiva debitului reprezentând TVA, ci şi a debitului din decizia de impunere reprezentând impozit pe profit. Debitul din decizia de impunere reprezentând impozit pe profit a fost menţinut prin decizia de soluţionare a contestaţiei, astfel încât considerentele sentinţei civile nr. 311/2021 au fără îndoială autoritatea de lucru judecat (provizorie) în cauză, astfel cum corect reţine instanţa de fond. De altfel, autoritatea de lucru judecat provizorie putea fi reţinută şi în raport cu sentinţa civilă nr. 90/2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul x/2022, deoarece prin această sentinţă s-a reţinut nelegalitatea emiterii deciziei de impunere x/22.02.2022 în procedura de îndreptare a erorii materiale, împrejurare care se subsumează noţiunii de caz bine justificat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 24 noiembrie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin decizia civilă nr. 311/2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/13.10.2021 formulată de intimata-reclamantă, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare.

Ulterior admiterii cererii de suspendare, Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea a emis referatul A-FBH 7736 privind îndreptarea unor erorii materiale din cuprinsul Deciziei de impunere nr. x/13.10.2021 şi a emis o nouă Decizie de impunere nr. x/22.02.2022.

Prin decizia civilă nr. 90/2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, s-a constatat că Decizia de impunere nr. x/22.02.2022 este suspendată de drept în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 deoarece are un conţinut identic cu cel al Deciziei de impunere emisă iniţial nr. x/13.10.2021.

În prezenta cauză, intimata-reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu suspendarea Deciziei de impunere nr. x/22.02.2022 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea acestei decizii, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Obiectul recursului supus analizei Înaltei Curţi îl reprezintă atât încheierea din 27 iunie 2022 prin care s-au respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Oradea 6, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, cât şi încheierea din 8 iulie 2022 prin care s-a reţinut puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 311/2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021 şi s-a admis cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. x/22.02.2022, formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Analizând criticile recurentei-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, se reţine că hotărârea pronunţată de prima instanţă este motivată şi satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

În acest sens, prima instanţă a examinat apărările formulate de pârâtă şi a expus motivele pentru care a apreciat că Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Oradea 6 are calitate procesuală pasivă în cauză. De asemenea, au fost prezentate argumentele care au determinat instanţa să respingă excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în solicitarea suspendării deciziei de impunere, aceste argumente fiind prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Cu privire la motivarea soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare a executării deciziei contestate, Înalta Curte constată că atâta vreme cât s-a prezentat raţionamentul care a condus instanţa la reţinerea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 311/2021 a Curţii de Apel Cluj, în mod corect prima instanţă nu a mai procedat la analiza pe fond a condiţiilor cazului bine justificat şi a pagubei iminente întrucât, în cauză, această analiză nu se mai impunea. Faptul că recurenta-pârâtă nu este de acord cu raţionamentul judecătorului ori cu modul în care acesta a înţeles să răspundă criticilor de nelegalitate invocate, nu poate echivala cu o nemotivare a hotărârii recurate.

Înalta Curte constată că este nefondat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, sunt incidente dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în contenciosul administrativ, în cazul contestării unui act administrativ, calitatea procesuală activă aparţine persoanei care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim de o autoritate publică, prin emiterea actului, în timp ce calitatea procesuală pasivă aparţine autorităţii publice care a emis actul administrativ atacat.

În speţă, având în vedere raportul juridic dedus judecăţii şi actele administrative contestate în cauză, respectiv Decizia de impunere x/22.02.2022 emisă de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 88/24.03.2022 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Înalta Curte reţine că fiecare dintre cei doi pârâţi justifică calitatea procesuală pasivă în raport de propriul act emis, fiind inutil a se aprecia asupra altor aspecte.

Nu pot fi reţinute nici argumentele recurentei-pârâte privind inadmisibilitatea cererii de suspendare, în raport de dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, deoarece, cele două texte de lege invocate, art. 14 alin. (1), respectiv art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, diferă din perspectiva ipotezei de aplicare şi scopului urmărit de fiecare din aceste dispoziţii.

Astfel, art. 14 din Legea nr. 554/2004 instituie posibilitatea părţii vătămate prin actul administrativ de a solicita instanţei competente suspendarea executării actului, în cadrul procedurii prealabile prevăzute la art. 7, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii şi temeiniciei acestuia, având o durată limitată în timp.

După parcurgerea procedurii prealabile şi fiind sesizată prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte a actului atacat, aşa cum dispune art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată va putea menţine măsura suspendării executării actului până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În cauza de faţă, instanţa de contencios a fost învestită cu o cerere, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/22.02.2022 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea acestei decizii.

Câtă vreme cele două proceduri reglementează situaţii juridice distincte, formularea unei cereri de suspendare în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu poate atrage inadmisibilitatea unei cereri ulterioare de suspendare a executării aceluiaşi act, formulată în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Relevant este şi faptul că prin interzicerea formulării mai multor cereri succesive întemeiate pe aceleaşi motive, art. 14 alin. (6) are ca scop sancţionarea exercitării abuzive a drepturilor procedurale ale părţii căreia i s-a respins o primă cerere de suspendare a executării. Or, în cauză, cererea reclamantei de suspendare întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost admisă, Decizia de impunere nr. x/22.02.2022 fiind suspendată de drept în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la excepţia lipsei de interes, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că atâta vreme cât decizia de impunere a fost anulată doar în parte, fiind menţinută pentru debitul de 4.496.984 RON, există în continuare interes din partea intimatei-reclamante în solicitarea suspendării executării acesteia.

O altă critică de nelegalitate formulată de recurenta-pârâtă şi circumscrisă acestui motiv de casare vizează aplicarea greşită de către prima instanţă a prevederilor art. 430 C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Prin prisma condiţiilor suspendării unui act administrativ în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, care sunt aceleaşi cu cele prevăzute de suspendarea în temeiul art. 14 din aceeaşi lege şi având în vedere că s-a constatat cu putere de lucru judecat că cele două decizii de impunere (Decizia nr. x/13.10.2021 şi Decizia nr. x/22.02.2022) au un conţinut identic în privinţa efectelor pe care le produc, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, apreciindu-se în mod corect că hotărârea pronunţată cu privire la măsura provizorie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 are autoritate de lucru judecat cu privire la măsura provizorie prevăzută de art. 15 din aceeaşi lege. Nu înseamnă că, în acest caz, instanţa are prerogative distincte faţă de situaţia art. 14, în sensul că ar face o apreciere mai largă a oportunităţii suspendării, verificările şi raţionamentul său fiind aceleaşi.

Aşadar, în condiţiile în care Decizia de impunere nr. x/22.02.2022 a fost suspendată de drept în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în mod corect s-a admis cererea de suspendare formulată pe art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea acestei decizii, fără a mai fi cercetare, în concret, condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva încheierii din 27 iunie 2022 şi încheierii din 8 iulie 2022 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.