Regulatory Sanctions: Validity of Notification to Executive Director and Adequacy of Motivation Under Law No. 237/2015

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la 05.10.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând:

a) anularea Deciziei nr. 1139 emisă de Direcţia Supraveghere şi Control Asigurări Reasigurări a ASF în data de 28.09.2020 privind sancţionarea sa cu amendă în cuantum de 100.000 RON şi sancţiunea complementară a retragerii aprobării acordate de ASF pentru exercitarea funcţiei de director executiv;

b) înlăturarea sancţiunii amenzii în cuantum 100.000 de RON;

c) înlăturarea sancţiunii complementare a retragerii aprobării; în subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii şi a sancţiunii complementare cu sancţiunea avertismentului, cu aplicarea principiului proporţionalităţii;

c) în cazul admiterii acţiunii, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea amenzii achitate;

A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 128 din 5 februarie 2021, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 1139/28.09.2020 şi a exonerat reclamanta de sancţiunea amenzii de 100000 RON şi a sancţiunii complementare a retragerii aprobării.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 128 din 5 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a promovat recurs, solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii astfel cum a fost formulată.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat exclusiv în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel, Înalta Curte apreciază ca fiind fondată prima critică formulată de recurenta pârâtă ASF, referitoare la greşita aplicare a art. 163 alin. (18)1 şi alin. (18)2 din Legea nr. 237/2015 în privinţa notificării intimatei-reclamante, judecătorul fondului considerând eronat că aceasta nu s-ar fi realizat legal.

În acest sens, este de observat că din actele dosarului reiese că notificarea în discuţie a fost adresată conducerii executive a societăţii, fiind necontestat în cauză faptul că, la data comunicării acesteia, intimata reclamantă îndeplinea funcţia de director executiv al societăţii.

Totodată, potrivit art. 163 alin. (18)1 din Legea nr. 237/2015, autoritatea de supraveghere trebuie să notifice constatarea unor contravenţii societăţii şi/sau persoanelor vizate de aceste constatări, iar în speţă notificarea s-a adresat societăţii şi "în atenţia" persoanei vizate (conducător executiv al societăţii).

De asemenea, nu poate fi ignorată împrejurarea că, în mod evident, intimata reclamantă a avut cunoştinţă de procedura derulată, astfel cum rezultă din corespondenţa purtată între părţi anterior emiterii deciziei contestate şi ataşate chiar de aceasta la cererea de chemare în judecată.

Astfel, întreaga corespondenţă a fost adresată tot societăţii şi "în atenţia conducerii executive", care avea în sarcină îndeplinirea obligaţiilor reţinute în actul contestat, fiind primită fără vreo împiedicare şi răspunzându-i-se, prin conducerea executivă, fără nicio obiecţiune de natura celei invocate în contestaţie, ci doar cu privire la calcule şi la constatările controlului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta Autoritatea de Supraveghere Financiară a respectat art. 163 alin. (18)1 din Legea nr. 237/2015 cu privire la notificarea intimatei reclamante, instanţa de fond reţinând eronat încălcarea acestor dispoziţii legale.

Şi a doua critică a recurentei pârâte, referitoare la greşita constatare a nemotivării actului administrativ contestat, este apreciată ca fondată de instanţa de recurs.

În acest context, este de reţinut că, din examinarea conţinutului deciziei, reiese fără echivoc faptul că actul administrativ este amplu fundamentat în fapt şi în drept, menţiunile satisfăcând pe deplin - contrar susţinerilor intimatei reclamante - cerinţa motivării, asigurând atât posibilitatea persoanei interesate de a cunoaşte acuzaţiile ce i se aduc şi a formula apărări corespunzătoare, cât şi facilitarea controlului judiciar al instanţei de contencios administrativ.

În continuare, Înalta Curte reaminteşte că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

De asemenea, în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, prin cererea de chemare în judecată s-au formulat şi alte critici de nelegalitate (pct. 3.2, 3.3, 3.5 din acţiune), precum şi de netemeinicie, ce nu au mai fost examinate de judecătorul fondului.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanţă în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului acţiunii şi în ceea ce priveşte celelalte critici de nelegalitate şi netemeinicie invocate prin acţiune, cu examinarea şi a apărărilor corelative - apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) coroborate cu prevederile art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 128 din 5 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.