CNSAS Re-verification Claim Inadmissible Under Res Judicata After Prior Final Political Police Findings

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

I.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat - în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - obligarea pârâtului să întocmească, conform art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008, şi să comunice reclamantului nota de constatare supusă analizei Colegiului CNSAS "în baza actelor noi depuse la pârât la data de 21.04.2018 şi neprocesate de acesta"; obligarea pârâtului să comunice reclamantului procesul-verbal al şedinţei Colegiului CNSAS la care s-a discutat nota de constatare întocmită de Direcţia de specialitate din cadrul instituţiei.

Reclamantul A. a formulat şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 şi art. 121-122 din Legea nr. 161/26.07.2019 pentru completarea şi modificarea O.U.G. nr. 24/2008, raportate la art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 51 alin. (1) şi (4), art. 52 alin. (1), art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

I.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 190 din 26 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

A respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin întâmpinare de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, a susţinut în esenţă, că sentinţa cuprinde motive contradictorii si străine de natura cauzei, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

A precizat că în centrul litigiului se află o circumstanţă faptică (verificare documente/reexaminare decizie), în privinţa căreia motivarea instanţei de fond este rezultatul unei evaluări greşite.

Astfel, prin cererea introductivă s-a solicitat obligarea pârâtului la verificarea actelor şi informaţiilor deţinute în legătură cu acesta în arhivă şi în baza actelor noi existente la pârât, în conformitate cu obligaţia legală ce-i revine conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 şi conform procedurii stabilite, prevăzute în art. 7,8,9 şi 10 din O.U.G. nr. 24/2008.

Instanţa de fond a respins cererea, prin raportare la art. 32 şi art. 33 din O.U.G. nr. 24/2008, inaplicabile în speţă, fapt reţinut de aceeaşi instanţă în motivarea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Între cele două activităţi exercitate de pârât (în temeiul art. 6 alin. (1) şi, respectiv, în baza art. 32 şi art. 33 din O.U.G. nr. 24/2008) există o diferenţă esenţială:

Verificarea documentelor şi a informaţiilor din arhiva sa poate avea loc oricând, nefiind condiţionată de timp, din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane îndreptăţite şi se realizează de către direcţia de specialitate şi Colegiul CNSAS.

Reexaminarea deciziei de neapartenenţă sau de colaborator al Securităţii se referă doar la anumite persoane, pentru care anterior O.U.G. nr. 24/2008 s-a emis o asemenea decizie, iar ulterior, la preluarea în gestiune a documentelor prevăzute de art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă documente şi informaţii noi şi neprocesate cu privire la calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii.

Reexaminarea deciziei în această situaţie se iniţiază de către CONSILIUL pârâtului şi se derulează în procedura cuprinsă în art. 6-10 din O.U.G. nr. 24/2008.

Raportat la cererea reclamantului de verificare a documentelor şi a informaţiilor deţinute de pârât în arhiva sa instanţa de fond nu s-a pronunţat.

Motivele hotărârii privind fondul cererii sunt şi contradictorii şi străine de obiectul cauzei (referindu-se la considerentele sentinţei nr. 291/3.02.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal şi ale deciziei nr. 1708/28.03.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care privesc alte împrejurări).

Instanţa de fond a constatat că "au fost deja efectuate verificări cu privire la reclamant", referindu-se la cele două hotărâri mai sus menţionate şi la decizia nr. 9/17.12.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă, motivare ce nu are nicio legătură cu obiectul acţiunii şi cu temeiul de drept al acesteia, fiind străină de natura cauzei.

Instanţa de fond a respins cererea, făcând o aplicare greşită a normelor de drept material, când a concluzionat că "dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008 nu prevăd posibilitatea repunerii în discuţie a unei constatări definitive a calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii prin simpla producere de către petent a unor noi înscrisuri.

Curtea constată că nicio dispoziţie legală nu permite reluarea procedurii de verificare a unei persoane care urmare a producerii unei declaraţii notariale ulterioare, după constatarea calităţii acelei persoane de agent al poliţiei politice comuniste, constatare care a făcut obiectul unor litigii soluţionate în mod definitiv de instanţele judecătoreşti.

Prin urmare, nu pot fi invocate nici prevederile Legii generale a contenciosului administrativ pentru a declanşa o nouă procedură de verificare."

Obiectul cauzei nu-l reprezintă "reluarea procedurii de verificare" a documentelor şi a informaţiilor deţinute de pârât în arhiva sa cu privire la recurent, ci constă într-o "verificare" a acestor documente şi informaţii "în coroborare cu un act nou, neprocesat vreodată" de pârât, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care reprezintă o dispoziţie legală ce permite verificarea documentelor şi a informaţiilor oricând, la solicitarea persoanei îndreptăţite.

Motivarea instanţei de fond este astfel de natură a-i îngrădi dreptul de acces la justiţie, statuat de art. 21 din Constituţia României şi de art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A precizat recurentul că prin acţiunea sa nu a contestat Decizia nr. 1457/20.02.2007 a CNSAS şi Decizia nr. 1495/10.05.2007 a CNSAS, menţinute prin Decizia nr. 9/17.12.2007 a Curţii de Apel Bucureşti şi nici autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti precizate de către instanţa de fond.

Ca urmare a refuzului pârâtului de a verifica (în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 24/2008) documentele, informaţiile, respectiv actul nou neprocesat vreodată de către pârât (declaraţie autentificată sub nr. x/28.03.2018 a col(r) B.), deţinute în arhiva sa, în temeiul Legii nr. 554/2004, s-a adresat instanţei de contencios administrativ pentru obligarea pârâtului la verificarea tuturor acestor documente în procedura prevăzută de art. 6-10 din O.U.G. nr. 24/2008.

Soluţia instanţei de fond este consecinţa aplicării greşite a normelor de drept material raportat şi la art. 30 alin. (1) şi art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

Pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a promovat recurs incident, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. şi criticând soluţia de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocate în faţa instanţei de fond.

În esenţă, a arătat recurentul pârât că soluţia dată de prima instanţă excepţiei autorităţii de lucru judecat este eronată, întrucât, prin ambele cereri, reclamantul a formulat aceeaşi pretenţie şi anume obligarea CNSAS la reluarea verificărilor în ceea ce îl priveşte, în vederea infirmării deciziilor nr. 457/20.02.2007 şi nr. 1495/10.05.2007, ce au fost menţinute prin Decizia nr. 9/17.02.2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a Civilă, hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. De asemenea, prin ambele acţiuni, partea reclamantă a solicitat, în esenţă, constatarea pretinsului refuz nejustificat al părţii pârâte de a relua procedura de verificare în ceea ce îl priveşte. Reclamantul solicita, prin ambele acţiuni, ca, în urma noii verificări, să se constate că nu ar fi desfăşurat activităţi de poliţie politică.

În soluţionarea fondului cererii de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut corect că în privinţa reclamantului nu a fost emisă o decizie de neapartenenţă şi necolaborare cu Securitatea, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile puse de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru iniţierea unei noi proceduri de verificare.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Ambele părţi au formulat întâmpinări, solicitând fiecare respingerea recursului părţii adverse ca nefondat.

Recurentul reclamant şi intimatul pârât au depus, fiecare, răspuns la întâmpinarea părţii adverse, prin care au reiterat principalele susţineri din recursul propriu.

Recurentul freclamant a depus la dosar note prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 457/20.02.2007 prin care CNSAS a stabilit că recurentul reclamant a desfăşurat activităţi de poliţie politică în sensul art. 8 alin. (7) şi art. 17 alin. (2) din Legea nr. 187/1999, precum şi excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 1495/10.05.2007 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată de recurent împotriva primei decizii.

În faza procesuală a recursului a fost încuviinţată şi administrată, la solicitarea recurentului reclamant proba cu înscrisuri în susţinerea excepţiilor de nelegalitate.

Pentru cererea formulată de recurentul reclamant A., de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 şi art. 121-122 din Legea nr. 161/26.07.2019 pentru completarea şi modificarea O.U.G. nr. 24/2008, instanţa de recurs a dispus, potrivit Regulamentului, formarea dosarului asociat nr. x/2018, cu termen de judecată la 09.11.2022.

III. Hotărârea instanţei de recurs

III.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, admisibilitatea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 457/20.02.2007 şi a excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 1495/10.05.2007, invocate de recurentul reclamant, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate acţiona şi pe cale principală şi pe cale de excepţie împotriva aceloraşi acte administrative, opunându-se principiul de drept electa una via non datur recursus ad alteram.

În speţă, recurentul cere pe cale de excepţie ceea ce s-a judecat deja definitiv pe cale de acţiune, tinzând la eludarea puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 9/17.12.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă.

În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă excepţiile de nelegalitate invocate de recurentul reclamant ca fiind inadmisibile.

Analizând în continuare criticile aduse prin recursul incident formulat de pârâtul CNSAS sentinţei recurate în ceea ce priveşte greşita respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte reţine incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. ("s-a încălcat autoritatea de lucru judecat").

Astfel, pe de o parte, instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca urmare a interpretării greşite a prevederilor art. 430-431 din C. proc. civ., iar pe de altă parte a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală cu încălcarea acestor dispoziţii, repunând în discuţie aspecte definitiv judecate, chiar dacă în motivarea soluţiei proprii şi-a însuşit considerentele primei hotărâri.

Deşi a făcut referire expresă la dispoziţiile incidente din C. proc. civ., instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a acestora, considerând fără temei că "obiectul celor două cauze este diferit, fiind contestate acte administrative asimilate distincte".

Înalta Curte nu împărtăşeşte însă considerentele instanţei de fond în ceea ce priveşte neîntrunirea triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect.

Este de necontestat faptul că, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, solicitând instanţei constatarea nulităţii deciziilor nr. 457/20.02.2007 şi nr. 1495/10.05.2007, emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, reexaminarea materialelor din arhiva fostei Securităţi, privitoare la reclamant, raportate şi la sentinţa de reabilitare nr. 1517/19.08.2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2009, adoptarea unei note de constatare din care să reiasă necolaborarea reclamantului cu Securitatea şi că acesta nu ar fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, precum şi radierea de pe site-ul CNSAS a deciziilor nr. 457/20.02.2007 şi nr. 1495/10.05.2007, emise de Colegiul CNSAS.

Acest litigiu a fost soluţionat prin sentinţa nr. 291/03.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal, ce a fost menţinută prin Decizia nr. 1708/28.03.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, acelaşi reclamant a chemat în judecată Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, solicitând obligarea acestuia să întocmească şi să-i comunice o notă de constatare supusă analizei Colegiului CNSAS, în baza actelor depuse de reclamant, precum şi să-i comunice procesul-verbal al şedinţei Colegiului CNSAS în care ar fi urmat să se discute nota de constatare-solicitată de reclamant.

Identitatea de părţi este evidentă, ambele acţiuni fiind formulate de acelaşi reclamant, A., împotriva aceluiaşi pârât, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Atât prin prima cerere de chemare în judecată formulată de reclamant, cât şi prin cea de-a doua, acesta a solicitat, în esenţă, constatarea pretinsului refuz nejustificat al pârtii pârâte de a relua procedura de verificare în ceea ce îl priveşte, De asemenea, reclamantul solicita, prin ambele acţiuni, ca, în urma noii verificări, să se constate că nu ar fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. Prin urmare, există identitate de obiect între cele două litigii.

De asemenea, ambele acţiuni au drept cauză juridică invocarea de către reclamant a dispoziţiilor art. 6 şi următoarele din O.U.G. nr. 24/2008 în temeiul unui "înscris nou şi neprocesat", existând deci şi identitatea de cauză.

În mod eronat judecătorul fondului a considerat decisivă împrejurarea că, în cauză, ar exista un element nou faţă de situaţia existentă la data formulării acţiunii anterioare, soluţionate definitiv, respectiv declaraţia autentificată din 29 martie 2018, deşi respectiva declaraţie extrajudiciară putea fi obţinută şi depusă şi în cadrul primul litigiu, neputându-se lăsa la latitudinea părţilor litigante înfrângerea autorităţii lucrului judecat prin simpla prezentare ulterioară a unui înscris care exista la data pronunţării deciziei ICCJ (28.03.2019), în alte condiţii decât cele prevăzute de cazul specific de revizuire a hotărârilor judecătoreşti definitive.

Totodată, contrar susţinerilor recurentului reclamant, nici împrejurarea reprezentată de pronunţarea Deciziei nr. 51/2008 de către Curtea Constituţională a României (urmată de abrogarea legii în baza căreia s-au pronunţat deciziile prin care s-a stabilit că recurentul a desfăşurat activităţi de poliţie politică) nu este de natură să justifice respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi o eventuală admisibilitate a acţiunii privind obligarea la reverificarea documentelor referitoare la recurent, întrucât această împrejurare a intervenit după tranşarea definitivă a raportului litigios, care nu mai poate fi repus în discuţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale referitoare la autoritatea de lucru judecat prin raportare la situaţia de fapt incidentă în speţă, motiv pentru care se impune casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind obligarea pârâtului să reexamineze (reevalueze) situaţia recurentului reclamant prin raportare la înscrisurile noi, cu menţinerea în rest a hotărârii recurate.

Cât priveşte recursul formulat de recurentul reclamant A., Înalta Curte constată, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate în cererea de recurs.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurent.

Recurentul consideră eronat că instanţa se contrazice în argumentarea privind respingerea acţiunii prin raportare la considerentele pretins contrarii care au stat la baza respingerii sesizării Curţii Constituţionale.

O astfel de împrejurare, chiar reală de ar fi, nu se circumscrie motivului de casare invocat, care se referă în mod evident la considerentele care vizează aceeaşi soluţie, iar nu soluţii distincte date unor cereri diferite, cum este cazul de faţă.

Nici critica privind motivarea pretins străină de natura cauzei, întrucât se referă la hotărâri pronunţate într-un alt litigiu sau la un alt cadru legal decât cel indicat de recurent nu este fondată.

Raţionamentul juridic al instanţei de fond cuprinde aceste referiri în contextul în care s-a invocat în cauză autoritatea de lucru judecat a respectivelor hotărâri judecătoreşti.

De asemenea, nici neînsuşirea de către instanţa de judecată a temeiurilor de drept invocate de parte nu echivalează cu o motivare străină de natura cauzei, câtă vreme, potrivit art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

În acest context, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, nefiind identificate "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), invocat în recursul reclamantului, Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurent motivului de casare menţionat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

În plus, având în vedere soluţia ce se va pronunţa de către instanţa de recurs prin prezenta decizie pe calea excepţiei autorităţii de lucru judecat, nu se mai impune analizarea acestor critici care vizează soluţionarea fondului acţiunii.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale expuse de recurentul reclamant, neimpunându-se reformarea hotărârii pentru motivele invocate în recursul acestuia.

III.2. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 491 şi art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, va casa în parte hotărârea recurată şi, rejudecând, va admite excepţia autorităţii de lucru judecat, cu consecinţa respingerii ca inadmisibil a capătului de cerere privind obligarea la a reexamina (reevalua) situaţia recurentului reclamant prin raportare la înscrisurile noi, menţinând în rest sentinţa recurată.

Totodată, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 va respinge excepţiile de nelegalitate a Deciziilor nr. 1495/10.05.2007 şi nr. 457/20.02.2007 emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca inadmisibile, iar – în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ. – va respinge recursul formulat de reclamantul A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile de nelegalitate a Deciziilor nr. 1495/10.05.2007 şi nr. 457/20.02.2007 emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca inadmisibile.

Admite recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 190 din 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea de a reexamina (reevalua) situaţia recurentului reclamant prin raportare la înscrisurile noi.

Menţine în rest sentinţa.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 190 din 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.