Retrocession of religious property: eligibility for compensatory measures for land alienated prior to 1989 under O.U.G. 94/2000

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău in data de 20 noiembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta Parohia Sfântu Gheorghe Roman a solicitat în contradictoriu cu pârâta Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România anularea Deciziei nr. 9257 din 3 septembrie emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care să se dispună admiterea cererii de retrocedare în totalitate, în sensul acordării despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 1.892 mp, situat în mun. Roman. str. x. jud. Neamţ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 22 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia conexităţii invocată prin întâmpinare; a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată; a fost anulată în parte Decizia nr. 9257 din 3 septembrie 2020 a Comisei speciale de retrocedare a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de retrocedare nr. x/2005 având ca obiect suprafaţa de 125 mp teren pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr. x emis de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; s-a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită şi în privinţa suprafeţei de 125 mp teren pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr. x emis de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi, în consecinţă, a obligat pârâta să emită o decizie conţinând propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în condiţiile capitolului III din Legea nr. 165/2013, şi pentru această suprafaţă de teren; s-au menţinut restul dispoziţiilor deciziei contestate, respingându-se cererea de chemare în judecată în privinţa acestora.

3. Căile de atac exercitate în cauză

3.1. Recursul formulat de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România

Pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat recurs împotriva sentinţei, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi rejudecând, respingerea acţiunii introductive de instanţă.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1.1. Instanţa a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 6 alin. (1) şi prevederile art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din economia dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, rezultă că regula o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, iar acordarea de măsuri compensatorii în echivalent reprezintă excepţia. Pe cale de consecinţă, normele care reglementează posibilitatea acordării măsurilor reparatorii sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Totodată, potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, prevăzute de această ordonanţă, este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinaţiei, ipotecarea sau grevarea sub orice forma a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Prin urmare, solicitanta era în drept să opteze şi să obţină măsuri reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) din acelaşi act normativ, numai pentru imobilele aflate în proprietate privată şi înstrăinate legal de către statul român după data de 22 decembrie 1989.

Or, analizând actele din dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/08.12.2005, Comisia a constatat faptul că suprafaţa de teren de 125 m.p. (din terenul pentru care reclamanta-intimată a solicitat acordarea de despăgubiri, în suprafaţă de 1.892 m.p., situat în municipiul Roman, judeţul Neamţ) a făcut obiectul unei constituiri a dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice, conform Titlului de proprietate nr. x/20.08.2007 emis de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Neamţ, ulterior depunerii cererii de retrocedare, cu eludarea evidentă a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

Totodată, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, solicitanţilor le revine obligaţia de a înştiinţa în scris deţinătorul actual despre existenţa cererilor de retrocedare depuse în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, însă, din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei nu reiese faptul că solicitanta şi-a îndeplinit obligaţia de a înştiinţa unitatea deţinătoare cu privire la terenul solicitat în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Mai mult decât atât, legitimarea activă pentru solicitarea constatării nulităţii absolute a înstrăinării suprafeţei de teren de 125 m.p. prin constituirea dreptului de proprietate, conform Titlului de proprietate menţionat anterior, este un drept instituit de lege în favoarea solicitantei şi nu o obligaţie care incumbă Comisiei speciale de retrocedare.

La dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/08.12.2005 se află copia adresei nr. x/09.01.2006 prin care Secretariatul tehnic al Comisiei a solicitat Primăriei municipiului Roman, judeţul Neamţ, informaţii referitoare la situaţia juridică a imobilului în cauză.

Prin adresa nr. x/12.04.2006, Primăria municipiului Roman a comunicat C.S.R. următoarele:

- la nr. 2 din str. x terenul este în suprafaţă de 624 m.p., compus din proprietatea doamnei A., cu suprafaţa de teren de 356 m.p. şi construcţii şi proprietatea domnului B. cu suprafaţa de teren de 268 m.p. şi construcţii. Ulterior, prin adresa nr. x, 7805, 7806_/12.06.2007, Primăria municipiului Roman a comunicat următoarele:

- la nr. 2 din str. x terenul este compus din 356 m.p. proprietatea domnului A. şi 268 m.p. proprietatea domnului B.;

- nu se cunoaşte modalitatea prin care terenul a intrat în proprietatea statului;

- în jurul proprietăţilor nu se regăsesc terenuri de suprafeţe atât de mari, libere de construcţii, care să poată fi fostele proprietăţi ale Parohiei Sf. Gheorghe.

Astfel, din conţinutul adresei sus-menţionate a reieşit faptul că, la data de 09.01.2006, Primăriei municipiului Roman i-a fost adus la cunoştinţă de către Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare că la data de 08.12.2005, reclamanta a formulat cererea nr. x, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, având ca obiect terenul situat în municipiul Roman, judeţul Neamţ.

Însă, în data de 20.08.2007, unor persoane fizice li s-a constituit dreptul de proprietate, conform Titlului de proprietate nr. x emis de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, titlu emis cu încălcarea art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. În acest context, recurenta a arătat faptul că pârâtei nu i se poate imputa nicio culpă la momentul emiterii Deciziei nr. 9257/03.09.2020.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile mai sus-menţionate, cât şi faptul că pentru suprafaţa de teren de 125 m.p. s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea unei persoane fizice, ulterior depunerii cererii de retrocedare nr. x/08.12.2005, în mod corect, C.S.R. a respins solicitarea Parohiei Ortodoxe Sfăntu Gheorghe de acordare de propunere de măsuri compensatorii pentru imobilul în cauză.

3.1.2. Instanţa a încălcat prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a obligat CSR să emită o decizie conţinând propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în condiţiile capitolului III din Legea nr. 165/2013 în privinţa suprafeţei de teren de 125 m.p. pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr. x emis de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Or, potrivit, dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, "instanţa, soluţionând cererea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă."

În acest context, atât doctrina, cât şi practica judecătorească, sunt constante în a afirma că instanţa judecătorească nu va putea hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit; în cazul în care s-ar recunoaşte acest drept instanţelor, s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

În concluzie, instanţa de contencios administrativ nu poate dispune ea însăşi soluţionarea în fond a cererilor de retrocedare, drept urmare, pentru a fi soluţionată o astfel de cerere este necesar ca aceasta să parcurgă întreaga procedură de O.U.G. nr. 94/2000.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., O.U.G. nr. 94/2000, Hotărârea Guvernului nr. 1164/2002 şi Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

3.2. Recursul formulat de reclamanta Parohia Sfantu Gheorghe

Reclamanta Parohia Sfântu Gheorghe a formulat recurs împotriva aceleiaşi sentinţe, prin care a solicitat casarea in parte a acesteia, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 9257/03.09.2020 emisa de Comisia Speciala de Retrocedare a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea acesteia si obligarea paratei la emiterea unei noi decizii, prin care sa se dispună admiterea cererii de retrocedare in totalitate, in sensul acordării despăgubirilor pentru întregul teren in suprafaţa de 1892 mp, situat in mun. Roman, str. x, jud. Neamţ.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

In ceea ce priveşte hotărârea de respingere a contestaţiei cu privire la suprafaţa de 701 mp ce a fost înstrăinata de statul roman inainte de data de 22.12.1989 (suprafaţa de 288 mp, suprafata de 288 mp si suprafaţa de 125 mp), reclamanta a considerat că este nelegala, fiind pronunţată ca urmare a aplicării greşite a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, instanţa de fond a reţinut in esenţa ca din interpretarea per a contrario a art. 6. alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, rezulta ca reclamanta nu mai poate beneficia de masuri reparatorii prin echivalent, imobilele respective fiind instrainate legal anterior datei de 22.12.1989, respectiv in anii 1972-1986. Totodată, s-a reţinut ca spre aceasta concluzie converg si dispoziţiile art. 1 alin. (1) care prevăd retrocedarea imobilelor aflate in proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, arătându-se ca in temeiul acestor dispoziţii, se poate retroceda doar ce se mai afla in proprietatea statului ori s-a aflat in proprietatea sa la data de 22.12.1989 si au fost înstrăinate legal după aceasta data, iar nu si ceea ce se afla in proprietatea unor persoane fizice. Totodată, s-a arătat ca prin nicio dispoziţie, O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede acordarea de masuri reparatorii in echivalent si pentru bunuri imobile care se află in proprietatea altor persoane decât cele enumerate in art. 1 alin. (1) si 2 alin. (1).

Fata de aceasta motivare a instanţei de fond, se invocă faptul că O.U.G. nr. 94/2000 este unul dintre actele normative ce instituie masuri reparatorii prin care persoanelor deposedate de bunurile lor imobiliare sa le fie redata posibilitatea de a se bucura pe deplin de drepturile lor. Astfel, instanţa de fond a aplicat eronat dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 referitor la acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate in mod abuziv in perioada comunista, intrucat dispoziţiile invocate, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 nu exclud terenurile ce au fost instrainate inainte de data de 22.12.1989, din moment ce aceasta dispoziţie legala, acorda persoanei indreptatite posibilitatea de a opta pentru obţinerea de despăgubiri in locul restituirii in natura si nu reprezintă in nici un caz o restrângere a dreptului de a obţine restituirea.

Mai mult decat atât, dispoziţia adusa in discuţie trebuie privita din perspectiva faptului ca anterior anului 1989 au fost interzise înstrăinările de terenuri cu excepţia moştenirii, or este evident ca la momentul adoptării O.U.G. nr. 94/2000, legiuitorul nu putea sa se refere decât la înstrăinările efectuate după 1989, cele anterioare fiind imposibile, asa cum rezulta din dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 59/1974. In acest sens, este lipsit de logica sa nu se prevadă acordarea de despăgubiri si pentru aceasta situaţie, având in vedere ca potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 este prevăzuta acordarea de despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit in natura.

Aceasta concluzie este sutinuta de dispoziţiile art. 4 alin. (6) O.U.G. nr. 94/2000; se observa astfel ca in cuprinsul acestui aliniat, legiuitorul nu face nici o distincţie cu privire la imobilele care s-au regăsit in proprietatea statului- si ieşite anterior sau ulterior datei de 22.12.1989- condiţii in care este clar ca nici in ceea ce priveşte constatarea calitatii de persoana indreptatita la masuri reparatorii nu trebuie sa fie făcuta după cum statul- care a preluat abuziv proprietatea reclamantei- a înstrăinat "legal" terenul anterior sau ulterior date de 22.12.1989.

Pe de alta parte, relevanta in soluţionarea acestei cauze este si dispoziţia cuprinsa la punctul 5 din normele metodologice ale art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000; astfel, având in vedere caracterul de complinire al O.U.G. nr. 94/2000 si întrucât prin celelalte legi reparatorii- ca, de exemplu, Legea nr. 10/2001 - nu au fost exceptate nicio categorie de persoane fizice sau juridice ale căror imobile au fost preluate abuziv de regimul comunist cel puţin de la acordarea de despăgubiri, interpretarea data de către instanţa de fond este una profund eronata si injusta.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Întâmpinarea depusă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România

Pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 94/2000 cu privire la suprafaţa de teren de 125 m.p. ce a făcut obiectul unei constituiri a dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice prin emiterea titlului de proprietate nr. x/2007 de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului asupra terenurilor Neamţ, însă instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 cu privire la suprafaţa de teren de 701 m.p. înstrăinată de statul român înainte de data de 22 decembrie 1989.

Cu privire la suprafaţa de teren de 125 m.p. constituită conform Legii nr. 18/1991 prin Titlul de proprietate nr. x/20.08.2007, intimata a reiterat argumentaţia pe baza căreia se fundamentează recursul său.

Cu privire la suprafaţa de teren de 701 m.p. înstrăinată de statul român înainte de data de 22 decembrie 1989, ce nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, s-a arătat că în mod judicios instanţa de judecată a interpretat şi aplicat corect prevederile O.U.G. nr. 94/2000, prin constatarea faptului că statul poate retroceda doar ceea ce se mai află în proprietatea sa ori ce se afla în proprietatea sa la data de 22 decembrie 1989 şi nu a fost înstrăinat în mod legal după această dată, nu şi ceea ce se află în proprietatea unor persoane fizice.

Astfel cum legiuitorul a statuat prin prevederile normelor speciale de restituire, nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, imobilele înstrăinate anterior datei de 22 decembrie 1989.

Prin Decizia nr. 9257/03.09.2020, C.S.R. a respins în mod corect cererea de retrocedare depusă de către Parohia Sfântu Gheorghe, cu privire la suprafaţa de teren de 701 m.p. motivat de faptul că această suprafaţă a fost înstrăinată de statul român înainte de 22 decembrie 1989, astfel: în anul 1972, suprafaţa de teren de 288 m.p. a făcut obiectul unui contract de schimb încheiat între stalul român şi persoane fizice (act transcris sub nr. x/1972 de Notariatul de Stat Roman); în anul 1972, suprafaţa de teren de 288 m.p. a făcut obiectul unui contract de schimb încheiat între statul român şi persoane fizice (act transcris sub nr. x/07.08.1972 de Notariatul de Stat Roman); în anul 1986, suprafaţa de teren de 125 m.p. a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1986 (act transcris sub nr. x/1986 de Notariatul de Stat Român).

În recursul formulat de recurenta-reclamantă, aceasta a apreciat hotărârea instanţei de fond de respingere a contestaţiei cu privire la terenul în suprafaţă de 701 m.p., ce a fost înstrăinat de statul român anterior datei de 22 decembrie 1989 ca fiind nelegală, pronunţată ca urmare a aplicării greşite a normelor de drept material.

În combaterea recursului formulat de recurenta-reclamantă şi a susţinerii raţionamentului juridic al instanţei de fond pe care s-a fundamentat respingerea contestaţiei cu privire la terenul în suprafaţa de 701 m.p. înstrăinat anterior datei de 22 decembrie 1989, s-a invocat decizia civilă nr. 3359 pronunţată la data de 9 iunie 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008, prin care s-a dezlegat chestiunea litigioasă cu privire la imobilele înstrăinate anterior 22 decembrie 1989. Prin urmare, intimata a arătat că este legal raţionamentul instanţei de fond de respingere a contestaţiei cu privire la terenul în suprafaţă de 701 m.p. înstrăinat anterior datei de 22 decembrie 1989.

4.2. Recurenta-reclamantă nu a depus întâmpinare la recursul Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, deşi acesta i-a fost comunicat în termenul legal.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinarea Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, deşi aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Argumente de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

Prin cererea nr. x/08 decembrie 2005, depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului pentru Parohia "Sf. Gheorghe" s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1.892 mp, situat în municipiul Roman, judeţul Neamţ.

Prin decizia nr. 9257 din 3 septembrie 2020, Comisia specială de retrocedare a decis următoarele:

- a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a Parohiei "Sf. Gheorghe" pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi a propus acordarea de măsuri compensatorii, în condiţiile Capitolului III - "Acordarea de măsuri compensatorii" din nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru:

- imobilul, teren în suprafaţă de 47 mp, parte din lotul reprezentând cale acces/drum, situat în municipiul Roman, str. x, având în vedere faptul că terenul este afectat unor amenajări de utilitate publică;

- imobilul teren în suprafaţă de 1.019 mp, situat în municipiul Roman, str. x şi nr. 56, judeţul Neamţ, având în vedere faptul că terenul a fost înstrăinat legal de către statul român după data de 22 decembrie 1989 (art. 1).

- a respins cererea cu privire la terenul de 826 mp întrucât:

- suprafaţa de teren de 701 mp a fost înstrăinată de statul român înainte de data de 22 decembrie 1989, astfel: în anul 1972, suprafaţa de 288 mp a făcut obiectul unui contract de schimb încheiat între statul român şi persoane fizice (act transcris sub nr. x/1972 de Notariatul de Stat Român); în anul 1972, suprafaţa de 288 mp a făcut obiectul unui contract de schimb încheiat între statul român şi persoane fizice (act transcris sub nr. x/07.03.1972 de Notariatul de Stat Român); suprafaţa de 125 mp a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1986 (act transcris sub nr. x/1986 de Notariatul de Stat Român);

- suprafaţa de teren de 125 mp a făcut obiectul unei constituiri a dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice, titlul de proprietate nr. x/2007 al Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor fiind emis cu încălcarea art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 (art. 2).

Pentru a decide astfel, Comisia specială de retrocedare a reţinut următoarele:

- în privinţa terenului de 701 mp, din interpretarea per a contrario a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, reiese faptul că imobilele înstrăinate înainte de data de 22 decembrie 1989 nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000;

- în privinţa terenului de 125 mp pentru care a fost emis titlul de proprietate sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

6.2. Analiza recursului formulat de recurenta-reclamanta Parohia Sfântu Gheorghe şi a apărărilor intimatei-pârâte Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România

Recursul se referă la suprafaţa de teren de 701 mp, cu privire la care prima instanţă a reţinut că cele trei loturi de teren care compun această suprafaţă sunt ocupate de construcţii în totalitate, astfel încât reclamanta ar fi avut vocaţie la stabilirea în favoarea sa la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, dacă nu ar fi îndeplinită condiţia negativă rezultată din art. 6 alin. (1), text care prevede că "În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5)."

Având în vedere că cele trei loturi de teren au fost legal înstrăinate în anii 1972, respectiv 1986, prima instanţă a reţinut că, din interpretarea per a contrario a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, rezultă că reclamanta nu mai poate beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent. Spre această concluzie converg şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) care prevăd retrocedarea imobilelor aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2. Statul (şi celelalte persoane prevăzute în art. 1 şi art. 2) poate retroceda doar ceea ce se mai află în proprietatea sa ori ceea ce se afla în proprietatea sa la data de 22 decembrie 1989 şi nu a fost înstrăinat în mod legal după această dată, iar nu şi ceea ce se află în proprietatea unor persoane fizice. Prin nicio dispoziţie, O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede acordarea de măsuri reparatorii în echivalent şi pentru bunurile imobile care se află în proprietatea altor persoane decât cele enumerate în art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1).

Fata de aceasta motivare a instanţei de fond, se invocă de către recurenta-reclamantă faptul că O.U.G. nr. 94/2000 este unul dintre actele normative ce instituie masuri reparatorii prin care persoanelor deposedate de bunurile lor imobiliare sa le fie redata posibilitatea de a se bucura pe deplin de drepturile lor. Astfel, instanţa de fond a aplicat eronat dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 referitor la acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate in mod abuziv in perioada comunista, întrucât dispoziţiile invocate, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 nu exclud terenurile ce au fost instrainate inainte de data de 22.12.1989, din moment ce aceasta dispoziţie legala, acorda persoanei îndreptăţite posibilitatea de a opta pentru obţinerea de despăgubiri in locul restituirii in natura si nu reprezintă in nici un caz o restrângere a dreptului de a obţine restituirea. Mai mult decat atât, dispoziţia adusa in discuţie trebuie privita din perspectiva faptului ca anterior anului 1989 au fost interzise înstrăinările de terenuri cu excepţia moştenirii, or este evident ca la momentul adoptării O.U.G. nr. 94/2000, legiuitorul nu putea sa se refere decât la înstrăinările efectuate după 1989, cele anterioare fiind imposibile, asa cum rezulta din dispoziţiile art. 44 din Legea 59/1974. In acest sens, este lipsit de logica sa nu se prevadă acordarea de despăgubiri si pentru aceasta situaţie, având in vedere ca potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 este prevăzuta acordarea de despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit in natura.

Înalta Curte constată că interpretarea Comisiei Speciale cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 este greşită. Textul de lege nu poate fi interpretat în sensul că interzice acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele înstrăinate legal anterior datei de 22 decembrie 1989, cum susţine recurenta-reclamantă, ci, dimpotrivă, prevede posibilitatea acordării doar a acestor măsuri, excluzând posibilitatea restituirii în natură a imobilelor aflate în această situaţie; modalitatea de interpretare bazată exclusiv pe metoda logică, fără a avea în vedere regula interpretării teleologice prin raportare la scopul actului noramtiv şi prin colerare cu toate dispoziţiile legale, este eronată şi formalistă.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000: "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la ort. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă

Alin. (4) prevede că: "În cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. In cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile."

Conform alin. (6), "pentru situaţiile prevăzute la alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor."

Examinând sentinţa atacată faţă de motivele invocate de recurenta-reclamantă şi reţinând totodată apărările intimaţilor ca şi prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă este fondat.

Cu referire la apărarea intimatei-pârâte privind corecta aplicare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 de către prima instanţă, instanţa de recurs nu împărtăşeşte interpretarea acesteia, în sensul că măsurile compensatorii se pot acorda, în cazul în care nu e posibilă restituirea în natură, doar pentru imobilele care au fost înstrăinate legal de statul român după data de 22 decembrie 1989, iar nu şi pentru cele înstrăinate anterior.

Recurenta – pârâtă interpretează trunchiat dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, ignorând prevederile art. 1 alin. (4) şi (6), art. 2 alin. (4) şi art. 3 alin. (6) din acelaşi act normativ.

Art. 1 alin. (1) menţionează că sunt restituite in natură imobilele aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice dintre cele prevăzute la art. 2 din ordonanţa de urgenţă, adică o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 prevede şi două excepţii de la această regulă, când se acordă despăgubiri pentru bunuri imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă. Este vorba despre terenurile ocupate în totalitate (art. 1 alin. (4), pentru care se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, şi de imobilele ce au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, în legătură cu care titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile legii speciale, fiind incidentă în speţă prima excepţie, imobilul aflându-se în prezent în proprietate privata a unor persoane fizice.

Astfel, Înalta Curte constată, în considerarea celor mai sus-arătate, că este fondat recursul recurentei-reclamante, fiind dată cu greşita aplicare a legii soluţia de respingere a contestaţiei cu privire la terenul în suprafaţă de 701 m.p. înstrăinat anterior datei de 22 decembrie 1989.

6.3. Analiza recursului formulat de recurenta-pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi a apărărilor intimatei-reclamante Parohia Sfântu Gheorghe

Prima instanţă a reţinut că, în cauză, în suprafaţa totală de 1.892 mp teren pentru care reclamanta a formulat cererea de retrocedare sunt incluse două loturi pentru care, în baza Legii nr. 18/1991, a fost constituit dreptul de proprietate unor persoane fizice (de, fapt, doar unei singure persoane fizice, C.) şi anume: suprafaţa de 650 mp teren pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. x/1994 şi suprafaţa de 125 mp teren pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. x/2007. Pentru prima dintre aceste suprafeţe, reclamantei i s-a recunoscut, prin art. 1 al deciziei nr. 9257/2020, calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent. Pentru cea de-a doua suprafaţă de teren, Comisia specială de retrocedare a respins cererea în temeiul art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2007, fiind probabil ca pârâta să fi ţinut seama de faptul că primul titlu a fost eliberat înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, iar cel de-al doilea, după intrarea sa în vigoare şi nu de faptul că pentru primul titlu s-a considerat că înstrăinarea este legală, iar pentru cel de-al doilea, nu.

Prima instanţă a mai reţinut că nici dispoziţiile reţinute de pârâtă şi nici dispoziţiile alin. (2) al art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000 nu susţin decizia comisiei în privinţa acestui teren de 125 mp. În cazul ambelor loturi (650 mp şi 125 mp) a fost vorba despre terenuri care, până la data constituirii dreptului de proprietate, au aparţinut statului, iar în urma cererilor formulate de proprietarii construcţiei aflate pe aceste terenuri (ori în imediata lor vecinătate, dar având o suprafaţă mai mică decât cea la care ar fi fost îndreptăţiţi prin constituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991), terenul a ieşit din proprietatea statului, proprietarilor construcţiilor constituindu-li-se dreptul de proprietate. Prin urmare, se poate reţine că ambele terenuri "au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989", aşa cum se prevede în art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, astfel încât reclamantei trebuie să i se recunoască opţiunea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent potrivit art. 5 alin. (5).

Pe de altă parte, nu s-ar putea reţine nici încălcarea de către reclamantă a obligaţiei prevăzute de art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 de vreme ce, la data formulării cererii de retrocedare (8 decembrie 2005), deţinătorul de drept era statul român – căruia reclamanta i-a adresat, prin autoritatea competentă îndrituită de lege, cu cererea de retrocedare – folosinţa fiind exercitată de persoana căreia ulterior i s-a constituit dreptul de proprietate. De constatat este şi faptul că O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede o sancţiune pentru nerespectarea de către solicitanţi a obligaţiei prevăzute de art. 7 alin. (2). În plus, chiar dacă s-ar reţine că reclamanta avea o astfel de obligaţie şi această obligaţie nu a fost respectată, iar calea de urmat ar fi o acţiune, decurgând din art. 7 alin. (1), având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x/2007, s-ar pune problema modului în care, în situaţia cea mai favorabilă – a admiterii unei astfel de acţiuni în constatarea nulităţii titlului de proprietate, cu premisa obligatorie a justificării calităţii procesuale active – reclamanta ar mai putea obţine măsuri reparatorii în baza O.U.G. nr. 94/2000.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă a invocat faptul că prima instanţă a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 6 alin. (1) şi prevederile art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, susţinând că reclamanta era în drept să opteze şi să obţină măsuri reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) din acelaşi act normativ, numai pentru imobilele aflate în proprietate privată şi înstrăinate legal de către statul român după data de 22 decembrie 1989. Or, suprafaţa de teren de 125 m.p. (din terenul pentru care reclamanta-intimată a solicitat acordarea de despăgubiri, în suprafaţă de 1.892 m.p., situat în municipiul Roman, judeţul Neamţ) a făcut obiectul unei constituiri a dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice, conform Titlului de proprietate nr. x/20.08.2007, emis de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ulterior depunerii cererii de retrocedare, cu eludarea evidentă a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a reproşat intimatei-reclamante neîndeplinirea obligaţiei de a înştiinţa unitatea deţinătoare cu privire la terenul solicitat în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Pe de altă parte, astfel cum chiar recurenta-pârâtă a arătat, din adresa nr. x/12.04.2006 a Primăriei municipiului Roman a reieşit faptul că, la data de 09.01.2006, primăriei i-a fost adus la cunoştinţă de către Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare că la data de 08.12.2005, reclamanta a formulat cererea nr. x, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, având ca obiect terenul situat în municipiul Roman, judeţul Neamţ, însă, în data de 20.08.2007, unor persoane fizice li s-a constituit dreptul de proprietate, conform titlului de proprietate nr. x emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Neamţ.

Înalta Curte constată că sintagma "înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989" nu poate fi interpretată în sensul că în cadrul analizării cererii de retrocedare, comisia este îndrituită să facă o verificare a legalităţii operaţiunii juridice de înstrăinare a terenului cu privire la care s-a formulat cererea de retrocedare, ci Comisia poate constata doar la momentul soluţionării cererii care este starea juridică ce îi este opozabilă. Or, cât timp titlul emis prin constituirea dreptului de proprietate de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Neamţ este un act administrativ ce se bucură de prezumţia de legalitate şi nu fusese anulat prin hotărâre judecătorească definitivă sau revocat până la data soluţionării cererii reclamantei, Comisia nu putea avea în vedere decât ipoteza legală a existenţei unui mod de înstrăinare legal după data de 22 decembrie 1989.

Textul legal nu poate fi înţeles în sensul că reclamanta avea obligaţia de a uza de căile legale pentru desfiinţarea titlului de proprietate emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Neamţ, ci trebuie înţeles în raport de statutul juridic al terenului la momentul soluţionării cererii de retrocedare a reclamantei faţă de actele juridice opozabile terţilor (cum este titlul de proprietate nr. x din 20.08.2007), inclusiv Comisiei de retrocedare.

Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă nu poate prezuma nelegalitatea modalităţii de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice prin titlul emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Neamţ, pentru a respinge cererea reclamantei de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul în cauză, prima instanţă realizând o corectă aplicare a legii prin soluţia de constatare a calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită şi în privinţa suprafeţei de 125 mp teren.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de casare, prin care recurenta-pârâtă a invocat încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a obligat pârâta să emită o decizie conţinând propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în condiţiile capitolului III din Legea nr. 165/2013 în privinţa suprafeţei de teren de 125 m.p. pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr. x emis de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Recurenta a criticat soluţia primei instanţe, invocând faptul că a fost încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece instanţa de contencios administrativ nu poate dispune ea însăşi soluţionarea în fond a cererilor de retrocedare, iar pentru a fi soluţionată o astfel de cerere este necesar ca aceasta să parcurgă întreaga procedură de O.U.G. nr. 94/2000.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă realizează o greşită interpretare a legii; atâta timp cât organul administrativ a realizat o soluţionare în fapt şi în drept a cererii de retrocedare printr-o decizie obligatorie potrivit legii, instanţa de contencios administrativ (care are deplină jurisdicţie) învestită cu verificarea legalităţii acestei decizii se substituie de plin drept în atribuţiile date de legiuitor organului administrativ, conform prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând să "oblige autoritatea publică să emită un act administrativ"; or, tocmai această dispoziţie a fost dată de prima instanţă, care a obligat pârâta să emită o decizie conţinând propunerea de acordare de măsuri compensatorii. Astfel, recursul declarat de recurenta-pârâtă este în întregime nefondat.

6.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând, va anula în parte Decizia nr. 9257 din data de 3.09.2020 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi în ceea ce priveşte suprafaţa de 701 mp (288 mp + 288 mp + 125 mp) care a făcut obiectul cererii de retrocedare nr. x/8.12.2005; va constata calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi în privinţa suprafeţei de 701 mp (288 mp + 288 mp + 125 mp) care a făcut obiectul cererii de retrocedare nr. x/8.12.2005 şi va obliga pârâta să emită o decizie conţinând propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în condiţiile capitolului III din Legea nr. 165/2013 şi pentru această suprafaţă de teren; va menţine în rest sentinţa atacată; va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia Sfântul Gheorghe împotriva sentinţei nr. 22 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Anulează în parte Decizia nr. 9257 din data de 3.09.2020 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi în ceea ce priveşte suprafaţa de 701 mp (288 mp+288 mp+125 mp) care a făcut obiectul cererii de retrocedare nr. x/8.12.2005.

Constată calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi în privinţa suprafeţei de 701 mp (288mp+288mp+125mp) care a făcut obiectul cererii de retrocedare nr. x/8.12.2005 şi obligă pârâta să emită o decizie conţinând propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în condiţiile capitolului III din Legea nr. 165/2013 şi pentru această suprafaţă de teren.

Menţine în rest sentinţa atacată.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 22/2021 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 noiembrie 2022.