Incompatibility of public hospital section head with private company administrator role under strict interpretation of health sector legislation

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 iulie 2020, pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 16.06.2020 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 365 din 8 decembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 365 din 8 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii.

Printr-o primă critică de nelegalitate, recurentul-reclamant susţine încălcarea dreptului său la apărare, întrucât prima instanţă nu a acordat termen pentru lipsă de apărare, deşi reprezentantul convenţional al reclamantului a fost în imposibilitate de prezentare, fiind diagnosticat cu virusul SARS-COV 2, aspect pe care l-a învederat în faţa instanţei de fond în cuprinsul cererii de amânare a cauzei.

Arată recurentul-reclamant că avocatul său a fost testat pozitiv la data de 12.11.2020, astfel că nu s-a putut deplasa la sediul instanţei la termenul din 25.11.2020, iar instanţa de judecată a procedat la efectuarea şi finalizarea cercetării judecătoreşti în lipsa acestuia.

Mai susţine recurentul că, deşi a încheiat contractul de asistenţă juridică cu o societate profesională de avocaţi, şi-a dorit să fie reprezentat doar de domnul avocat B., nefiind de acord cu substituirea acestuia. Motivul imposibilităţii de prezentare a avocatului său a fost unul obiectiv, iar potrivit art. 234 din Statutul avocatului, substituirea este posibilă numai după obţinerea acordului prealabil al clientului în acest sens, acord pe care reclamantul nu l-a dat.

Prin urmare, recurentul-reclamant consideră că cererea de amânare era fondată, fiind probată cu înscrisuri medicale, iar respingerea cererii a afectat grav dreptul său la apărare, nefiind acordată posibilitatea reprezentantului convenţional de a se prezenta în faţa instanţei de fond, pentru susţinerea intereselor reclamantului.

Printr-un al doilea rând de critici, recurentul-reclamant contestă starea de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare şi confirmată prin sentinţa recurată, considerând că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material incidente în cauză, iar motivarea expusă este lacunară.

Susţine recurentul că instanţa de fond a respins toate argumentele pe care le-a prezentat în acţiune, apreciind că situaţia prevăzută de textul de lege incident este una obiectivă, iar circumstanţele concrete nu sunt relevante. Contrar acestor considerente, recurentul apreciază că argumentele şi probele prezentate conturează o situaţie aparte, distinctă de cazul sancţionat de norma legală şi solicită instanţei de recurs să reaprecieze situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză, prin raportare la normele legale incidente.

În acest sens, învederează recurentul-reclamant că angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. III şi IV din O.U.G. nr. 79/2016, întrucât nu l-a notificat cu privire la faptul că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate.

Totodată, consideră că Raportul de evaluare este nelegal întocmit, fiind încălcate dispoziţii legale imperative referitoare la conţinutul actului administrativ.

Astfel, se arată că la pct. II din raport – Punctul de vedere al persoanei evaluate, inspectorul de integritate a confundat calitatea deţinută de reclamant, care este aceea de şef de secţie, iar nu de manager.

Se mai arată că reclamantului i-ar fi fost adusă la cunoştinţă existenţa unui conflict de interese, iar nu a unei incompatibilităţi, consecinţa fiind aceea a neluării în seamă a punctului de vedere formulat. De asemenea, nu s-a făcut o analiză a apărărilor din punctul de vedere depus la ANI, ci doar s-a reţinut concluzia inexistenţei faptei de incompatibilitate. Aceste aspecte sunt de natură să atragă nulitatea raportului de evaluare, în condiţiile în care, conform art. 21 alin. (3) pct. b) şi c) din Legea nr. 176/2010, analiza elementelor de conflict sau de incompatibilitate implică şi analiza punctului de vedere al persoanei evaluate, respectiv însuşirea sau înlăturarea motivată a acestuia.

Recurentul-reclamant consideră a fi eronate concluziile din raportul de evaluare, referitoare la existenţa stării de incompatibilitate, prin încălcarea dispoziţiilor art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, devenite, prin modificările legislative succesive, art. 178 alin. (1) lit. b) şi, respectiv art. 178 alin. (1) lit. c) şi g), după modificarea prin O.U.G. nr. 79/2016.

În ceea ce priveşte exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere ale Centrului Medical C., concomitent cu funcţia de şef de scţie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "D.", recurentul-reclamant arată că, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 79/2016, a demarat procedurile necesare pentru evitarea stării de incompatibilitate, în termenul prevăzut de lege. Astfel, la data de 19.06.2017, a cesionat părţile sociale şi a renunţat funcţia de administrator.

Solicită a fi avute în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 79/2016, care a reglementat, prin art. 178 alin. (1) lit. g), incompatibilitatea dintre funcţia de şef de secţie şi cea de membru în organele de conducere, administrare şi control ale societăţilor comerciale, dar care a prevăzut, în cuprinsul art. III şi IV, şi o perioadă în cadrul căreia persoanele aflate în incompatibilitate sau conflict de interese să poată fi informate şi să poată lua măsurile necesare. După ce recurentul-reclamant a fost notificat de persoanele abilitate din cadrul spitalului judeţean despre ivirea stării de incompatibilitate ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 79/2016, în cel mai scurt timp a procedat la cesionarea părţilor sociale şi a renunţat la funcţia de administrator în cadrul Centrului Medical C.. Aceste demersuri au durat câteva luni, fiind finalizate în cursul anului 2017, situaţie care consideră că nu-i poate fi imputată, întrucât a fost necesar să găsească o persoană dispusă să achiziţioneze părţile sociale, respectiv să ocupe funcţia de administrator, termenul de 30 de zile prevăzut de lege fiind insuficient.

Cât priveşte perioada anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 79/2016, consideră recurentul-reclamant că nu a existat nicio stare de incompatibilitate ca urmate a deţinerii funcţiei de şef de secţie şi a celei de administrator în cadrul societăţii comerciale. În mod nelegal intimata-pârâtă ANI a constatat existenţa incidentului de integritate, considerând că reclamantul a ocupat funcţia de manager în cadrul societăţii comerciale, deşi acesta a avut doar calitatea de asociat şi administrator în cadrul Centrului Medical C.. În acest sens, solicită a fi avute în vedere modificările legislative operate conform O.U.G. nr. 79/2016, care au reglementat un caz distinct de incompatibilitate, diferit de cel reprezentat de funcţia de manager al societăţii comerciale, respectiv acela de membru în organele de conducere, administrare şi control ale societăţilor comerciale.

Recurentul-reclamant subliniază că a avut doar calitatea de şef de secţie în cadrul spitalului judeţean, neocupând funcţia de manager al spitalului şi, ca atare, nu s-a aflat în stare de incompatibilitate până la data de 22.11.2016, când au apărut modificările legislative amintite anterior şi când, ulterior înştiinţării de către departamentul juridic al spitalului, a luat măsurile necesare pentru încetarea stării de incompatibilitate.

Concluzionează recurentul-reclamant în sensul că, anterior datei de 22.11.2016, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru reţinerea stării de incompatibilitate, iar ulterior acestei date, când s-a ivit starea de incompatibilitate, a făcut demersurile necesare pentru a cesiona părţile sociale şi a renunţa la funcţia de administrator al societăţii, nefiind în culpă pentru situaţia existentă.

Suplimentar, solicită a se avea în vedere şi împrejurarea că între Centrul Medical C. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "D." Timişoara nu s-au încheiat contracte prin care societatea comercială să presteze servicii remunerate în favoarea spitalului. Contractele la care s-a făcut referire privesc sterilizarea materialelor chirurgicale, iar spitalul judeţean a emis facturi care au fost achitate. De asemenea, contractul încheiat în anul 2019 pentru asigurarea determinărilor de compatibilitate în vederea transfuziei de sânge nu a fost executat niciodată.

În consecinţă, recurentul-reclamant susţine că nu se poate face nicio legătură între poziţia sa de medic şi şef de secţie şi obţinerea unor avantaje contractuale care să contureze starea de incompatibilitate. Aceste concluzii pot fi desprinse şi din Ghidul privind incompatibilităţile şi conflictele de interese elaborat de către intimata-pârâtă, care nu cuprinde un caz de incompatibilitate similar cu cel reţinut în sarcina recurentului-reclamant. Interpretarea în sensul că incompatibilitatea ar putea rezulta din faptul că activitatea desfăşurată în sectorul privat este în legătură directă cu cea care formează atributul funcţiei publice nu poate fi reţinută, întrucât nu există nicio relaţie contractuală între secţia la care reclamantul ocupa poziţia de şef şi societatea comercială.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamantul a încadrat recursul în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ., nu a prezentat niciun considerent care să fie subsumat cazului de casare prevăzut de pct. 1 al textului de lege, referitor la nealcătuirea instanţei potrivit dispoziţiilor legale. Prin urmare, recursul va fi analizat din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 (în privinţa criticilor referitoare la încălcarea dreptului la apărare) şi pct. 8 C. proc. civ. (în privinţa criticilor referitoare la greşita aplicare a normelor legale incidente cauzei).

II.1. Referitor la criticile subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-reclamant a invocat încălcarea dreptului său la apărare prin respingerea de către prima instanţă a cererii de amânare a cauzei motivată de imposibilitatea obiectivă de prezentare a avocatului ales, dovedită cu acte medicale.

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. civ., amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei, iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că, în cazul respingerii cererii de amânare pentru acest motiv, instanţa va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Înalta Curte constată că textul de lege nu impune, ci dă posibilitatea instanţei de a încuviinţa cererea de amânare a cauzei formulată de parte, dacă apreciază că este întemeiată şi nu se datorează culpei acesteia. În speţă, motivul amânării cauzei a fost de natură medicală, fiind făcută dovada testării pozitive cu virusul Sars-COV 2 a avocatului angajat de reclamant să-i reprezinte interesele, însă, după cum în mod corect a sesizat instanţa de fond, rezultatul pozitiv al testului data din 12.11.2020, iar termenul de judecată era fixat pentru data de 25.11.2020. Astfel fiind, exista suficient timp pentru asigurarea substituirii de către un alt avocat, mai ales în condiţiile în care contractul de asistenţă juridică a fost încheiat de reclamant cu o societate profesională în cadrul căreia activează mai mulţi avocaţi.

Nu pot fi avute în vedere susţinerile recurentului-reclamant în sensul că voinţa sa a fost în sensul de a fi reprezentat în mod exclusiv de avocatul menţionat în cuprinsul împuternicirii avocaţiale, câtă vreme aceste aspecte nu au fost învederate instanţei de fond nici prin cererea de amânare a cauzei şi nici pe cale orală, în şedinţă publică, de către reclamant (care se putea prezenta personal la termenul de judecată, chiar şi în lipsa avocatului său). Totodată, la dosarul cauzei nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte condiţiile contractuale stipulate de contractul de asistenţă juridică încheiat între reclamant şi Societatea Civilă Profesională de Avocaţi Dr. Petre Petrişor, B. şi Asociaţii, din care să rezulte voinţa expresă a clientului de a fi reprezentat/asistat doar de unul dintre avocaţii societăţii amintite.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că, la termenul din 25.11.2020, instanţa de fond nu a administrat alte probe decât cele existente la dosarul cauzei, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru a da posibilitatea părţilor să formuleze concluzii scrise, conform art. 222 alin. (2) C. proc. civ. şi s-a pronunţat în baza actelor procesuale şi înscrisurilor depuse de părţi pe parcursul procedurii administrative prevăzute de art. 200 C. proc. civ., de care reclamantul avea cunoştinţă. Reclamantul nu a depus concluzii scrise în termenul de amânare a pronunţării, iar în recurs nu a susţinut că ar fi dorit să formuleze alte cereri ori să solicite administrarea unor probatorii suplimentare în faţa instanţei de fond (dacă reprezentantul său convenţional ar fi fost prezent). Aşadar, recurentul-reclamant nu a demonstrat nicio vătămare care i s-ar fi adus prin respingerea cererii de amânare a cauzei, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 175 alin. (2) C. proc. civ., pentru a se dispune anularea actului de procedură (sentinţa recurată).

În concluzie, susţinerile post-factum ale recurentului-reclamant nu demonstrează caracterul întemeiat al cererii de amânare a cauzei şi nici încălcarea dreptului său la apărare, instanţa de fond făcând o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, vor fi respinse, ca nefondate, criticile circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.2. Referitor la criticile subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Raportul de evaluare nr. x/16.06.2020, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că reclamantul A., şef de secţie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "D." Timişoara a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât a exercitat funcţia/activitatea de manager (în intervalul 28.11.2016 – 22.06.2018) în cadrul C. S.R.L. şi funcţia de administrator (în intervalul 22.11.2016 – 05.10.2017) în cadrul aceleiaşi societăţi. A apreciat pârâta ca fiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, respectiv:

- art. 180 alin. (1) lit. b) – în forma anterioară republicării;

- art. 178 alin. (1) lit. b) - în forma în vigoare în intervalul 28.08.2015 - 22.11.2016;

- art. 178 alin. (1) lit. c) şi g) - în forma în vigoare după data 22.11.2016, în urma modificărilor şi completărilor aduse de O.U.G. nr. 79/2016.

Instanţa de fond a confirmat legalitatea raportului de evaluare, respingând acţiunea în anulare. În recurs, reclamantul a contestat modul de aplicare şi interpretare în cauză a prevederilor legale amintite, susţinând, în esenţă, că anterior modificărilor legislative intrate în vigoare la data de 22.11.2016, nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa stării de incompatibilitate, iar ulterior acestei date, a realizat toate demersurile necesare încetării incompatibilităţii.

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte are în vedere că dispoziţiile legale care au stat la baza constatării incidentului de integritate au avut următoarele forme normative în perioada supusă evaluării în speţă, după cum urmează:

a) până la data de 28.08.2015:

Art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 - "Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: ... b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate".

Art. 184 alin. (12) din aceeaşi lege - "Dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) şi d), referitoare la incompatibilităţi (...), se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice."

b) în perioada 28.08.2015 – 21.11.2016, respectiv după republicarea legii în Monitorul Oficial:

Art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 - "Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu ... b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate".

Art. 185 alin. (15) din aceeaşi lege - "Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b), c) şi d) referitoare la incompatibilităţi (...), se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice."

c) după data de 22.11.2016, în urma modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 79/2016:

Art. 178 alin. (2) lit. c) şi g) din Legea nr. 95/2006 - "Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: ... c) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei altei funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate; ... g) exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Art. 185 alin. (15) - "Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c) d), e) şi g), referitoare la incompatibilităţi (...), se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice".

În ceea ce priveşte perioada anterioară datei de 22.11.2016, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentului-reclamant referitoare la neîntrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru constatarea incidentului de integritate, raportat la cadrul normativ care reglementează situaţia de incompatibilitate.

După cum reiese din textele de lege anterior citate, până la data de 22.11.2016 legiuitorul considera a fi incompatibile deţinerea concomitentă a funcţiei de şef de scţie, pe de-o parte şi exercitarea oricărei alte funcţii sau activităţi de manager, pe de altă parte. În speţă, recurentul-reclamant, şef de secţie în cadrul spitalului judeţean, a exercitat calitatea de administrator în cadrul unei societăţi comerciale (Centrul Medical C. SRL), iar intimata-pârâtă ANI a susţinut că funcţiile de "administrator" şi "manager" sunt identice, ambele intrând sub incidenţa interdicţiei prevăzute de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 şi, ulterior, art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, opinie la care s-a raliat instanţa de fond.

Contrar susţinerilor intimatei-pârâte, Înalta Curte constată lipsa identităţii conceptuale şi atribuţionale între noţiunile de "administrator" şi "manager", în condiţiile în care nu orice activitate de conducere şi administrare din sectorul privat se subsumează unei activităţi sau funcţii de manager.

Pornind de la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevăzute de Legea nr. 24/2000, se constată că dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2) din acest act normativ stabilesc următoarele: "(1) În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni. (2) Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie."

Rezultă, aşadar, că o noţiune nu poate avea înţelesuri diferite de la o frază la alta sau de la un articol la altul al aceluiaşi act normativ, ci trebuie înţeleasă, atunci când este definită de lege, în sensul acelei definiţii, iar în cazul în care legea nu conţine vreo definiţie, atunci înţelesul noţiunii trebuie să fie acelaşi, oriunde ar fi cuprinsă această noţiune în cadrul respectivei legi.

În materia incompatibilităţilor, normele legale sunt de strictă interpretare, reţinându-se că Legea nr. 95/2006, care stabileşte expres incompatibilităţile pentru funcţia de şef de secţie, operează cu noţiunea de "manager", dispunând prin dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 184 alin. (12), ulterior art. 178 alin. (1) lit. b) raportat la art. 185 alin. (15) din acest act normativ, că funcţia de şef de secţie este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager.

Pe de altă parte, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale nu foloseşte termenul de "manager" pentru a desemna persoana responsabilă cu conducerea societăţii comerciale. Potrivit legislaţiei naţionale, societăţile comerciale şi celelalte entităţi private sunt conduse de administratori sau directori, în funcţie de sistemul de conducere ales de către aceste entităţi.

Este de reţinut şi diferenţa terminologică utilizată de legiuitor între noţiunile de "administrator" şi "manager", din cuprinsul Legii nr. 31/1990 şi al Legii contractului de management nr. x/1993, precum şi la clasificarea distinctă a acestor funcţii în cadrul clasificării ocupaţiilor din România.

Mai mult, Legea nr. 161/2003 menţionează distinct funcţia de manager de cea de administrator, ceea ce denotă faptul că, atunci când legiuitorul a urmărit să excludă posibilitatea unei persoane cu funcţie publică de a ocupa vreo calitate într-o entitate privată, a folosit în mod expres terminologia folosită de Legea nr. 31/1990, respectiv, administrator, director, cenzor, etc.

În cazul de faţă, dacă legiuitorul ar fi intenţionat să excludă posibilitatea unui şef de secţie medicală de a deţine simultan funcţia de administrator al unei societăţii comerciale, ar fi utilizat termenul de administrator, potrivit terminologiei Legii nr. 31/1990, iar nu pe cel de manager.

Intenţia legiuitorului este relevată şi de modificarea legislativă operată prin dispoziţiile O.U.G. nr. 79/2016, care a introdus, printre altele, lit. g) a art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, prin care s-a reglementat un nou caz de incompatibilitate (distinct de cel reglementat la lit. b), devenită lit. c) a aceluiaşi articol), vizând exercitarea concomitentă a funcţiei de şef de secţie medicală şi a funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Nu pot fi avute în vedere susţinerile intimatei-pârâte Agenţia Naţională de Integritate, care şi-a fundamentat apărările pe similaritatea funcţiilor de conducere ocupate de recurentul-reclamant în sistemul public, respectiv în domeniul privat şi pe aceasta din urmă apreciind-o a corespunde atribuţiilor de manager.

După cum s-a arătat anterior, reglementând restrângeri de drepturi, regimul incompatibilităţilor este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extins, prin analogie, la funcţii sau calităţi pe care legiuitorul nu le-a prevăzut în cuprinsul textului de lege, oricât de similare ar putea fi considerate acestea, prin prisma atribuţiilor exercitate, cu funcţiile/calităţile supuse în mod expres acestui regim.

Totodată, Înalta Curte constată că funcţia de şef de secţie nu poate fi considerată o funcţie de conducere cu atribuţii similare celei de administrator al societăţii comerciale, în raport de dispoziţiile art. 185 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, care statuează că funcţia de şef de secţie implică atribuţii de îndrumare şi de realizare a activităţii de acordare a îngrijirilor medicale în cadrul secţiei respective şi de prevederile art. 70 şi următoarele din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale presupune efectuarea oricăror operaţiuni necesare îndeplinirii obiectului de activitate al societăţii, ceea ce presupune o libertate extinsă de decizie la nivelul tuturor aspectelor activităţii comerciale a persoanei juridice.

Aşadar, sfera atribuţiilor legale exercitate de administratorul societăţii comerciale are un caracter diversificat şi mai vast, în raport de competenţele limitate sub aspect decizional, care revin şefului de secţie medicală, subsumate doar îndeplinirii actului medical de specialitate.

În acest sens trebuie avută în vedere şi soluţia de principiu adoptată la data de 04.10.2021 la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, în sensul inexistenţei stării de incompatibilitate între calitatea de manager, persoană fizică, al unui spital public/şef de secţie a unui spital public şi cea de administrator al unei societăţi comerciale.

În concluzie, până la data de 22.11.2016, recurentul-reclamant nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, atât timp cât legea nu prevedea în mod expres incompatibilitatea între funcţia de şef de secţie şi cea de administrator al societăţii comerciale, iar atribuţiile funcţiilor deţinute concomitent de recurentul-reclamant sunt diferite.

O cu totul altă situaţie se relevă pentru perioada ulterioară datei de 22.11.2016, când, prin dispoziţiile O.U.G. nr. 79/2016, legiuitorul a reglementat un nou caz de incompatibilitate, constând în deţinerea funcţiei de şef de secţie în cadrul unităţii spitaliceşti, concomitent cu exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, caz de incompatibilitate căruia i se subsumează situaţia în speţă.

Recurentul-reclamant a recunoscut că după această dată s-a aflat în stare de incompatibilitate, dar a susţinut că situaţia nu-i poate fi imputată, având în vedere nerespectarea de către spitalul judeţean a obligaţiei de a-l notifica cu privire la incidentul de integritate şi prelungirea din cauze obiective a termenului de finalizare a demersurilor necesare renunţării la calitatea de asociat şi administrator. A mai susţinut recurentul-reclamant că nu au existat relaţii comerciale între spitalul judeţean şi societatea comercială, astfel că nu a dobândit avantaje din deţinerea/exercitarea concomitentă a calităţilor incompatibile.

Cât priveşte argumentul obligaţiei angajatorului de a-l notifica pe reclamant cu privire la intrarea în vigoare a art. 178 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 79/2016, se observă prezentarea unor argumente contradictorii, recurentul susţinând, pe de-o parte, că nu a fost notificat niciodată de angajator (pagina a 5-a recursului), pentru ca, ulterior, să susţină că a fost notificat în acest sens de persoanele abilitate din cadrul spitalului judeţean (pagina a 8-a recursului).

Chiar trecând peste această neconcordanţă, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. III şi IV din O.U.G. nr. 79/2016, care, în opinia recurentului-reclamant, reglementează termenul în care o persoană care se află în incompatibilitate poate să efectueze demersurile necesare pentru încetarea acestei situaţii şi obligaţia angajatorului de a-l notifica în acest sens, se referă la cu totul alt obiect şi anume obligaţia persoanelor care ocupă funcţii de conducere şi control în cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene şi a spitalelor publice să depună declaraţii de avere şi declaraţii de interese şi termenul în care vor fi desemnate, la nivelul acestor instituţii, persoanele responsabile de implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese.

Prin urmare, obligaţia recurentului-reclamant de a efectua demersurile necesare încetării stării de incompatibilitate nu este condiţionată de adresarea de către angajator în prealabil a unor notificări şi nu-i sunt aplicabile termenele prevăzute de art. III şi IV din O.U.G. nr. 79/2016.

Textul de lege incident în privinţa recurentului-reclamant este art. 178 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia: " În cazul în care la numirea în funcţie managerul se află în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la numirea în funcţie. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept." (deşi textul priveşte o ipoteză uşor diferită de cea din speţă, respectiv incompatibilitatea existentă la numirea în funcţie, ea se aplică pentru similitudine şi în situaţia de faţă, când incompatibilitatea a survenit pe parcursul exercitării funcţiei). Prin urmare, recurentul-reclamant avea obligaţia înlăturării stării de incompatibilitate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 79/2016 – 22.11.2016.

Înalta Curte constată că, la data de 19.06.2017, recurentul-reclamant a efectuat formalităţile necesare cesionării părţilor sociale şi renunţării la calitatea de administrator în cadrul Centrului Medical C., dar nu a prezentat o justificare rezonabilă pentru care a făcut aceste demersuri la aproape 7 luni de la modificarea legislativă, cu depăşirea termenului de 30 de zile. Singura explicaţie oferită a fost aceea a căutării unei persoane dispuse să preia părţile sociale şi conducerea societăţii, afirmaţie care nu a fost dovedită şi, chiar dacă ar fi reală, nu conturează o imposibilitate obiectivă absolută de a respecta termenul prevăzut de lege.

Mai mult, Înalta Curte constată că, şi ulterior datei de 19.06.2017, când formal recurentul-reclamant a renunţat la calitatea de administrator şi la conducerea activităţii Centrului Medical C., acesta a continuat să exercite activităţile specifice acestei funcţii, reprezentând societatea comercială în relaţiile comerciale cu terţii. După cum în mod corect s-a arătat şi în cuprinsul sentinţei de fond, reclamantul a semnat ulterior datei de 19.06.2017 următoarele documente: la rubrica "Conducătorul unităţii" dispoziţia de plată nr. x/30.06.2017; la rubrica "Beneficiar – Reprezentant legal" contractul de prestări servicii nr. x/21.06.2017 încheiat între societate (reprezentată prin prof. dr. A.) şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "D."; la rubrica "Beneficiar – Reprezentant legal" contractul de prestări servicii nr. x/27.06.2017 încheiat între societate (reprezentată prin prof. dr. A.) şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "D."; la rubrica "Beneficiar" contractul de prestări servicii nr. x/22.01.2018 încheiat între sociatate (reprezentant legal dl.prof.dr. A.) şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "D."; la rubrica "Beneficiar-Administrator" Actul adiţional nr. x/05.10.2017 la contractul de prestări servicii nr. x/19.06.2015 încheiat între societatea Centrul Medical C. (reprezentată de prof. univ. dr. A., în calitate de administrator) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie F. .

Aşadar, chiar după renunţarea formală a reclamantului la calitatea de administrator, acesta a continuat să exercite activităţile specifice funcţiei de conducere în cadrul societăţii comerciale, ceea ce îl situează sub imperiul stării de incompatibilitate prevăzute de art. 178 alin. (2) lit. c) şi g) din Legea nr. 95/2006.

Nu pot fi valorificate argumentele expuse de reclamant în recurs, cu privire la situaţia raporturilor contractuale dintre spital şi societatea comercială sau cu privire la inexistenţa unor avantaje contractuale, întrucât modul de executare a contractelor încheiate de societatea comercială, reprezentată de recurentul-reclamant, sau avantajele de ordin comercial obţinute din aceste contracte nu prezintă relevanţă în evaluarea stării de incompatibilitate, pentru existenţa căreia este suficientă deţinerea funcţiei de şef de secţie şi exercitarea funcţiei/activităţilor de conducere/administrare/control în cadrul societăţii comerciale.

În concluzie, se constată că, după data de 22.11.2016, recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, până la data de 19.06.2017 ocupând şi exercitând funcţia de administrator în cadrul societăţii comerciale, iar după această dată continuând să reprezinte persoana juridică privată şi să semneze acte în această calitate, exercitând în fapt funcţia de administrator.

Pe cale de consecinţă, chiar dacă instanţa de control judiciar a constatat caracterul întemeiat al criticilor recurentului-reclamant cu privire la inexistenţa situaţiei de incompatibilitate anterior datei de 22.11.2016, câtă vreme starea de incompatibilitate este dovedită, chiar dacă pentru o perioadă mai scurtă decât cea reţinută de ANI, nu se poate dispune anularea raportului de evaluare care constată incidentul de integritate, astfel că recursul este nefondat, din această perspectivă.

Recurentul-reclamant a mai prezentat şi argumente referitoare la pretinse nereguli de ordin formal ale raportului de evaluare, care, în opinia sa, atrag nulitatea absolută a actului administrativ contestat. Înalta Curte constată că aceste argumente reprezintă o reiterare a celor prezentate în cererea de chemare în judecată, cărora instanţa de fond le-a răspuns prin considerente concrete şi punctuale, pe care recurentul-reclamant nu le-a criticat în mod efectiv în calea de atac.

În atare situaţie, Înalta Curte constată, la rândul său, că dispoziţiile legale invocate de recurentul-reclamant (art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010) prevăd că raportul de evaluare va cuprinde şi punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, iar raportul analizat în speţă cuprinde acest punct de vedere. Contrar susţinerilor reclamantului, din textul de lege invocat nu rezultă obligaţia ANI de a analiza sau de a motiva respingerea susţinerilor persoanei evaluate, iar în cuprinsul Legii nr. 176/2010 nu este stipulată o astfel de cauză de nulitate absolută a raportului.

Totodată, erorile sesizate cu privire la menţionarea obiectului cercetării, astfel cum a fost comunicat reclamantului prin adresa de informare (conflict de interese, în loc de situaţie de incompatibilitate), nu sunt de natură să invalideze raportul de evaluare. Este adevărat că, în cuprinsul pct. II din raportul de evaluare, s-a menţionat că recurentul-reclamant a fost informat, prin adresa nr. x/19.11.2019, cu privire la existenţa unui conflict de interese, dar aceasta reprezintă o eroare materială lipsită de relevanţă, întrucât, din adresa amintită, rezultă că reclamantul a fost informat în sensul că "au fost identificate elemente atât în sensul existenţei unor situaţii de incompatibilitate, cât şi în sensul existenţei unor situaţii de conflict de interese", fiind apoi detaliate toate situaţiile constatate, inclusiv cea care face obiectul analizei în dosarul de faţă, pentru care s-a încheiat raportul de evaluare contestat. Aşadar, recurentul-reclamant a cunoscut obiectul cercetării derulate de intimata-pârâtă ANI şi a avut posibilitatea efectivă de a formula apărări şi a prezenta un punct de vedere cu privire la situaţia de incompatibilitate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect că raportul de evaluare emis de intimata-pârâtă ANI este legal, nefiind afectat de o cauză de nulitate absolută şi totodată, că este corectă concluzia încălcării de către recurentul-reclamant a regimului juridic al incompatibilităţilor, iar criticile expuse în recurs nu sunt apte să conducă la reformarea sentinţei atacate.

În consecinţă, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 365 din 8 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2022.