Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5496/2022 AI generated

Standing to challenge revocation of state-secret access clearance: personal interest in administrative labor consequences

Case Number Decizia nr. 5496/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court (ICCJ) admitted the appellant's appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the Court of Appeal for retrial, rejecting the lower court's dismissal of the action for lack of interest. The dispute concerned a civil servant's challenge to an administrative decision by the Office of the National Register of Classified Information that revoked his access to classified state secrets and subsequent internal orders that placed him at the disposal of his unit, affecting his salary and position. The appellate court had previously dismissed the claim as lacking personal interest, reasoning that the right to access classified information primarily belonged to the employing entity. However, the ICCJ determined that the applicant demonstrated a direct, legitimate, and personal interest in challenging the acts, as they caused material prejudice to his labor rights and remuneration. The court relied on the New Civil Procedure Code (Articles 32(1)(d) and 33) regarding the conditions for the right to sue and Article 2(1)(a) of Law 554/2004 defining the injured party in administrative litigation, concluding that the revocation of security clearance impacted the individual's legal and financial interests, thereby validating the admissibility of the action.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Standing to challenge revocation of state-secret access clearance: personal interest in administrative labor consequences: The dispute concerned a civil servant's challenge to an administrative decision by the Office of the National Register of Classified Information that revoked his access to classified state secrets and subsequent internal orders that placed him at the disposal of his unit, affecting his salary and position. The appellate court had previously dismissed the claim as lacking personal interest, reasoning that the right to access classified information primarily belonged to the employing entity. However, the ICCJ determined that the applicant demonstrated a direct, legitimate, and personal interest in challenging the acts, as they caused material prejudice to his labor rights and remuneration. The court relied on the New Civil Procedure Code (Articles 32(1)(d) and 33) regarding the conditions for the right to sue and Article 2(1)(a) of Law 554/2004 defining the injured party in administrative litigation, concluding that the revocation of security clearance impacted the individual's legal and financial interests, thereby validating the admissibility of the action.

Keywords

AI generated
security clearance dismissal of civil servant administrative revocation of decision State secret standing to appeal access to information

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Main procedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal, quashing the prior decision, and remanding the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea în data de 04.02.2020 sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Direcţia Generală de Protecţie Internă Bucureşti - M.A.I. şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secret de Stat pentru ca, prin hotărâre judecătorească să se dispună:

1. anularea Deciziei S/7219/21.05.2019 şi a ordinelor subsecvente Deciziei ORNISS, care decurg ca o consecinţă a acesteia, respectiv a ordinelor nr. II/20742 din 06.06.2019 şi nr. II/20801/11.06.2019;

2. reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, respectiv la data emiterii Deciziei ORNISS nr. S/7219/21.05.2019;

3. obligarea DGPI la plata diferenţei de salariu de la data punerii la dispoziţie până la data transferării pe un alt post în cadrul MAI;

4. obligarea DGPI la plata integrală a salariului aferent funcţiei deţinute la data emiterii Deciziei ORNISS S/7219/21.05.2019 şi până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 153 din 10 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca fiind nefondată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secret de Stat prin întâmpinare.

A fost respinsă, ca fiind lipsită de interes, acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ", promovată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Protecţie Internă Bucureşti – Ministerul Afacerilor Interne şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secret de Stat.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea excepţiei lipsei de interes ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greşit instanţa de fond a constatat lipsa interesului său personal în promovarea acţiunii, întrucât acţiunea a fost exercitată cu scopul de a preveni încălcarea unui drept personal, dreptul la muncă potrivit pregătirii personale.

A susţinut recurentul că interesul acţiunii de faţă este reprezentat de avantajul, folosul practic urmărit de reclamant, interes care există pe tot parcursul procesului, în speţă, reintegrarea pe postul deţinut anterior emiterii deciziei ORNISS.

A invocat recurentul faptul că a solicitat anularea deciziei ORNISS şi a ordinelor în virtutea dreptului de acces la justiţie şi pentru a demonstra că nu a încălcat nicio normă juridică prin faptele sale, însă, prin admiterea excepţiei, instanţa de fond nu a urmărit să cerceteze cazul şi să se afle adevărul, refuzând să pronunţe o soluţie pe fondul acţiunii.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimata-pârâtă Direcţia Generală de Protecţie Internă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

4.2 Intimatul-pârât Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Totodată, a invocat excepţia nulităţii recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţi, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei S/7219/21.05.2019 şi a ordinelor subsecvente Deciziei ORNISS, respectiv a ordinelor nr. II/20742 din 06.06.2019 şi nr. II/20801/11.06.2019, reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, respectiv la data emiterii Deciziei ORNISS nr. S/7219/21.05.2019, obligarea DGPI la plata diferenţei de salariu de la data punerii la dispoziţie până la data transferării pe un alt post în cadrul MAI, obligarea DGPI la plata integrală a salariului aferent funcţiei deţinute la data emiterii Deciziei ORNISS S/7219/21.05.2019 şi până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Totodată, a respins, ca fiind lipsită de interes, acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ", promovată de către reclamant.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes, soluţie contestată de recurentul-reclamant prin prezentul recurs, a reţinut instanţa de fond că este adevărat că, în baza deciziei susmenţionate, reclamantul a fost pus la dispoziţia unităţii, fiind lipsit temporar de anumite sporuri pe care le-ar fi obţinut dacă nu i se retrăgea dreptul de acces la informaţii clasificate, însă această împrejurare nu îl îndreptăţeşte să solicite anularea deciziei, câtă vreme acordarea autorizaţiei de acces este condiţionată de protejarea intereselor de securitate în detrimentul celor personale.

Aşa fiind, de vreme ce solicitarea de declanşare a procedurii de verificare a acordării accesului la informaţii clasificate este responsabilitatea persoanei juridice prin reprezentantul său legal, a apreciat judecătorul fondului că interesul contestării deciziei nu poate aparţine persoanei supuse verificării/avizate pentru accesul la informaţii secrete de stat, ci evident tot persoanei juridice care a solicitat declanşarea procedurii, aceasta fiind interesată ca persoana respectivă să îşi poată îndeplini îndatoririle profesionale conform fişei postului. A concluzionat că interesul reclamantului din prezenta cauză în anularea celor trei acte administrative nu este legitim, personal şi direct, astfel că a admis excepţia lipsei de interes şi a respins acţiunea pe acest motiv, fără a o mai cerceta pe fond.

Această soluţie nu este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situaţia de fapt stabilită în baza înscrisurilor administrate.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă a admis în mod greşit excepţia lipsei de interes, apreciind că reclamantul nu justifică niciun interes propriu în contestarea celor trei acte administrative.

În acest context, sunt întemeiate susţinerile recurentului-reclamant în sensul că interesul acţiunii de faţă este reprezentat de avantajul, folosul practic urmărit de acesta, interes care există pe tot parcursul procesului, în speţă, reintegrarea pe postul deţinut anterior emiterii deciziei ORNISS.

Înalta Curte observă că actele administrative contestate au produs efecte în ceea ce îl priveşte pe reclamant. Astfel, în urma emiterii deciziei ORNISS au fost emise şi actele subsecvente, respectiv ordinele nr. II/20742 din 06.06.2019 şi nr. II/20801/11.06.2019.

Conform susţinerilor recurentului-reclamant, prin acţiunea de faţă urmăreşte, în plus faţă de anularea celor trei acte, şi reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, respectiv la data emiterii Deciziei ORNISS nr. S/7219/21.05.2019, obligarea DGPI la plata diferenţei de salariu de la data punerii la dispoziţie până la data transferării pe un alt post în cadrul MAI, obligarea DGPI la plata integrală a salariului aferent funcţiei deţinute la data emiterii Deciziei ORNISS S/7219/21.05.2019 şi până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Astfel, conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs, iar conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea 554/2004: "a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;"

Or, este clar că reclamantul justifică un interes în promovarea acestei acţiuni faţă de vătămarea pe care o pretinde a fi adusă prin actul administrativ contestat, situaţie în care soluţia instanţei de fond apare ca fiind nelegală.

În concluzie, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Având în vedere că prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă greşit pentru lipsa de interes a reclamantului, nefiind cercetat fondul cauzei, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale, pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, instanţa de control judiciar apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 153 din 10 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 153 din 10 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2022.