Government demolition act upheld; claimant's appeal and illegality exception rejected, ministry's cross-appeal unfounded.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Justiţiei, a solicitat:

I. anularea H.G. nr. 808/30 septembrie 2015 privind modificarea datelor de identificare şi actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Tribunalului Dâmboviţa şi transmiterea unei părţi din acesta din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării;

II. anularea Notei de Fundamentare la H.G. nr. 808/2015 emisă de Ministerul Justiţiei.

Prin cererea de modificare şi completare a cererii de chemare în judecată, reclamanta a învederat instanţei faptul că înţelege să modifice cererea de chemare în judecată în sensul înlocuirii şi modificării capătului de cerere de la punctul doi în sensul că acesta va fi: Constatarea nelegalităţii Notei de Fundamentare la H.G. nr. 808/2015, bazată pe documente nelegale şi date eronate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 501 din 30 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile tardivităţii acţiunii, lipsei de interes, inadmisibilităţii, ca urmare a lipsei plângerii prealabile şi excepţia de nelegalitate a notei de fundamentare a actului administrativ contestat. Totodată a fost respinsă acţiunea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Justiţiei, astfel cum a fost modificată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 501 din 30 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat recurs iar pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs incident, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 În motivarea cererii recurenta-reclamantă A. a susţinut că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, nici la primul terme de judecată şi nici ulterior aceasta nu a procedat la verificarea competenţei.

De asemenea, consideră că instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile art. 305 alin. (1) C. proc. civ., raportat la faptul că la termenul de judecată din 21.01.2020 s-a înscris în fals cu privire la anumite înscrisuri, însă, instanţa nu a întocmit un proces-verbal şi nici nu a verificat aceste înscrisuri deşi cercetarea lor era de o importanţă deosebită pentru cauză, întrucât reprezintă justificarea pârâţilor că imobilul aparţine statului.

Un alt motiv de nelegalitate al sentinţei atacate, apreciază că îl reprezintă şi încălcarea depoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru necercetarea din punct de vedere al legalităţii actelor administrative individuale, respectiv a deciziei nr. 244/1986 şi a cererii de transfer a bunurilor de inventar ale statului, apreciind recurenta că dacă instanţa ar fi cercetat legalitatea acestei decizii se putea lămuri cu privire la faptul că este un act administrativ nelegal, care nu există în original şi că statul nu a fost niciodată proprietarul imobilelor demolate şi a terenului în cauză.

Consideră recurenta-reclamantă că, în mod greşit, instanţa a reţinut că nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu pentru a putea să justifice demersul anulării H.G. nr. 808/2015, apreciind că a făcut dovada, prin cele două cereri de revendicare, că imobilul preluat abuziv în anul 1975 îi va fi reconstituit prin autorul său B..

Or, prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că potrivit Legii 213/1998, Ministerul Justiţiei nu avea dreptul să ceară Guvernului demolarea anexelor sau schimbarea destinaţiei imobilului în litigiu, imobil pentru care existau cereri de restituire nesoluţionate. Faptul că Ministerul Justiţiei prin Nota de fundamentare care a stat la baza H.G. nr. 808/2015 a transmis Guvernului informaţia că nu există cereri de revendicare asupra imobilului în litigiu denotă faptul că a cercetat acest aspect şi cu intenţie a transmis Guvernului date neadevărate.

Apreciază că instanţa a încălcat şi prevederile art. 22 alin. (2), (6) şi 7 C. proc. civ., întrucât, în opinia sa, trebuia să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului dacă se considera nelămurită cu privire la dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu.

Un alt aspect de nelegalitate invocat se referă la faptul că sentinţa atacată ar conţine motive contradictorii, întrucât, pe de o parte instanţa recunoaşte că reclamanta este o persoană vătămată ce are un interes în promovarea acţiunii, dar, pe de altă parte, respinge acţiunea în anulare a H.G. pe motiv că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, că nu este o persoană căreia prin H.G. nr. 808/2015 i s-a produs un prejudiciu.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

3.2 Prin recursul incident recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a criticat sentinţa primei instanţe în privinţa soluţiei de respingere a excepţiei lipsei interesului, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi admiterea excepţiei lipsei de interes cu consecinţa respingerii acţiunii ca atare.

Apreciază că în cauză nu poate fi vorba de un interes practic, personal, direct, actual şi legitim, condiţii esenţiale în promovarea unei acţiuni, în condiţiile în care, cererea vizează anularea H.G. nr. 808/2015 şi a notei de fundamentare, iar reclamanta nu are un drept de proprietate asupra imobilelor invocate în cauză, nejustificând un interes în conformitate cu prevederile art. 32 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă ca nefondat.

4.2 Intimatul-pârât Guvernul României a transmis, de asemenea, întâmpinare la recursul recurentei-reclamante, solicitând respingerea acestuia şi menţinerea hotărârii de fond ca fiind legală şi temeinică, susţinând, în esenţă, că recurenta-reclamantă nu dovedeşte dreptul de proprietate asupra imobilelor în discuţie, independent de pretinsul fals denunţat, pentru a putea justifica demersul anulării H.G. nr. 808/2015, dosarele sale aflându-se în curs de soluţionare pe rolul instanţelor de judecată.

4.3 Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate de Ministerul Justiţiei cu privire la lipsa interesului şi admiterea propriului său recurs, cu consecinţa anulării H.G. nr. 808/2015, susţinând în esenţă că face dovada deplină a proprietăţii asupra imobilului în litigiu prin înscrisurile depuse la dosar.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 9 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind ulterior de mai multe ori amânată.

Prin cererea înregistrată la data de 8 iunie 2021 C. a formulat cerere de intervenţie accesorie prin care a arătat că înţelege să susţină apărarea recurentei-reclamant A..

În esenţă, a precizat că justifică un interes în cauză întrucât recurenta-reclamantă este sora sa şi o eventuală soluţie favorabilă obţinută de acesta i-ar fi profitabilă, întrucât ambii sunt moştenitori ai autorului B..

La termenul din data de 2 februarie 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie.

În şedinţa publică din 22 iunie 2022 reprezentantul recurentei-reclamante a depus la dosar o cerere prin care invocă excepţia de nelegalitate a Cărţii Funciare nr. x Târgovişte şi a Deciziei nr. 244/30.09.1986.

În esenţă a susţinut că intabularea terenului în suprafaţă de 5445 mp din bd. x nr. 34 din mun. Târgovişte, judeţule Dâmboviţa s-a făcut fără ca Statul Român să deţină un titlu valabil, că nu există autorizaţie de construire pentru imobilele intabulate în CF nr. x şi că înscrisurile depuse la intabulare în numele Statului Român nu reprezintă în nici un caz acte de proprietate.

Totodată a mai arătat că terenul în suprafaţă de 6371,86 mp a fost preluat abuziv, fără titlu, fără decret de expropriere, fără despăgubiri.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu cererea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Justiţiei, privind anularea H.G. nr. 808/30 septembrie 2015 şi a notei de fundamentare ce a stat la baza acesteia.

Prima instanţă a respins excepţiile tardivităţii acţiunii, lipsei de interes, inadmisibilităţii, ca urmare a lipsei plângerii prealabile şi excepţia de nelegalitate a notei de fundamentare a actului administrativ contestat şi a respins acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Justiţiei, astfel cum a fost modificată, reţinând în esenţă, că reclamanta nu dovedeşte dreptul de proprietate asupra imobilelor în discuţie, pentru a putea justifica demersul anulării H.G. nr. 808/30 septembrie 2015.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta A. şi recurs incident pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând hotărârea pentru nelegalitate, recurenta-reclamantă invocând şi excepţia de nelegalitate a extrasului de Carte Funciară nr. x Târgovişte şi a Deciziei nr. 244/30.09.1986.

Excepţia de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă A. este inadmisibilă.

Prin cererea depusă în şedinţa publică din 22 iunie 2022, recurenta-reclamantă a invocat excepţia de nelegalitate a extrasului de Carte Funciară nr. x Târgovişte şi a Deciziei nr. 244/30.09.1986.

Excepţia de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative şi pe această cale se tinde la înlăturarea unui act administrativ cu caracter individual nelegal ce are o incidenţă într-o cauză aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de obiect sau de stadiul procesual.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părţii interesate".

În speţă, obiectul excepţiei de nelegalitate îl constituie extrasul de Carte Funciară nr. x Târgovişte, din data de 30.01.2018, cu privire la imobilul teren şi construcţii situate în localitatea Târgovişte, bdul. x nr. 244/1986 privind transmitere imobile, emisă de Consiliul Popular al Judeţului Dâmboviţa – Comitetul Executiv, prin care s-a stabilit transmiterea din administrarea Direcţiei generale pentru agricultură în administrarea Tribunalului judeţean Dâmboviţa a clădirii corp săli de şedinţă şi a suprafeţei de 6371,86 mp teren.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

Or, actul a cărui nelegalitate se invocă, respectiv extrasul de Carte Funciară nr. x Târgovişte, din data de 30.01.2018 nu este un act administrative în sensul Legii nr. 554/2004, nefiind îndeplinită prima condiţie de admisibilitate instituită de art. 4 mai sus enunţată, întrucât extrasul de carte funciară nu este producător de efecte juridice prin el însuşi şi nu dispune măsuri efective, acesta atestă doar proprietarii şi actele înscrierii, din conţinutul său rezultând că terenul figurează în domeniul public al Statului Român.

În speţă, obiectul litigiului îl constituie anularea H.G. nr. 808/30 septembrie 2015 şi a notei de fundamentare ce a stat la baza acesteia.

Decizia nr. 244/1986 privind transmitere imobile, emisă de Consiliul Popular al Judeţului Dâmboviţa – Comitetul Executiv, a stabilit transmiterea din administrarea Direcţiei generale pentru agricultură în administrarea Tribunalului judeţean Dâmboviţa a clădirii corp săli de şedinţă şi a suprafeţei de 6371,86 mp teren.

Faţă de obiectul şi circumstanţele cauzei, nu se poate reţine că de soarta deciziei nr. 244/1986 depinde soluţia în litigiul de faţă.

Având în vedere aceste aspecte menţionate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă A.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit acestor dispoziţii se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamante critică faptul că instanţa de fond nu a procedat la verificarea competenţei nici la primul termen de judecată nici ulterior încălcându-se, în opinia sa, dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, cu privire la nepunerea în discuţie a competenţei instanţei, pentru a interveni nulitatea, trebuie să se producă părţii o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate, conform art. 175 C. proc. civ.

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Deci acest text obligă numai prima instanţă să-şi verifice din oficiu competenţa, iar neîndeplinirea acestei obligaţii nu este sancţionată în mod expres de lege cu nulitatea hotărârii.

Recurenta-reclamantă nu a invocat excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă sesizată chiar de aceasta prin cererea de chemare în judecat, iar prin neverificarea, din oficiu, a competenţei instanţei de fond nu i s-a adus vreo vătămare acesteia, care să justifice desfiinţarea deciziei pronunţate.

În ceea ce priveşte susţinerile vizând încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 305 şi art. 308 C. proc. civ., prin neîntocmirea procesului-verbal şi neverificarea înscrisurilor de la filele x, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 26 mai 2020, judecătorul fondului a înlăturat aceste înscrisuri, întrucât nu au fost certificate pentru conformitate cu originalul şi nu s-a prezentat originalul lor pentru comparare, nefiind avute în vedere la soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta nu a dezvoltat critici concrete care să vizeze nerespectarea exigenţelor dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar nu va analizat alegaţiile referitoare la necercetarea de către prima instanţă a legalităţii deciziei 244/1986, întrucât aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a formulat cerere de modificare şi completare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că modifică capătului de cerere de la pct. II în sensul că acesta va fi: constatarea nelegalităţii Notei de Fundamentare la H.G. nr. 808/2015, bazată pe documente nelegale şi date eronate.

În analiza acestei excepţii de nelegalitate a notei de fundamentare a actului administrativ contestat, judecătorul fondului a reţinut că nota de fundamentare, este din punct de vedere al naturii juridice, o operaţiune administrativă care însă nu produce prin ea însăşi efecte juridice, în mod independent de actul administrativ şi prin urmare, nu pot forma obiect distinct al excepţiei de nelegalitate operaţiunile administrative prealabile emiterii unui act administrativ, întrucât, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acestea nu pot fi supuse controlului instanţei de contencios administrativ decât împreună cu actul administrativ pe care l-au precedat.

Prin urmare, instanţa a analizat excepţia de nelegalitate cu care a fost învestită, respectiv a Notei de Fundamentare la H.G. nr. 808/2015, iar nu a deciziei 244/1986.

Recurenta-reclamantă consideră că prima instanţa, în mod greşit a considerat că H.G. nr. 808/2015 este legală, reţinând că reclamanta nu dovedeşte dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu, deşi prin cele 2 cereri de revendicare s-a făcut în opinia sa dovada proprietăţii.

Or, aceste alegaţii ale recurentei-reclamante nu pot fi avute în vedere de instanţa de control judiciar.

Aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, faptul că pe rolul instanţelor de judecată există dosare care atestă revendicarea, respectiv acţiune pentru constatarea nulităţii titlului de proprietate, nu conduce la confirmarea dreptului reclamantei.

De altfel, în dosarele invocat, respectiv nr. 4000/315/2017 al Tribunalului Prahova, având ca obiect fond funciar, nulitate absolută a titlului de proprietate, recurenta-reclamantă a renunţat în apel la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de C. şi A., fiind anulată sentinţa nr. 1438 din 03.05.2018 pronunţată de Judecătoria Târgovişte prin care a fost respinsă acţiunea, iar în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, care prin sentinţa 2175/23.11.2022 a luat act că reclamanţii au renunţat la judecata cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Dâmboviţa, a respins excepţia de nelegalitate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ridicate de către pârâţii Comisia Locală Târgovişte pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi UAT Municipiul Târgovişte. A admis excepţia de inadmisibilitate în ceea ce priveşte capetele de cerere privind solicitarea reclamanţilor de a se constata preluarea abuzivă a suprafeţei de 5500 mp, din care 3857 mp nu a fost reconstituită până în prezent, că autorul B. are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru terenul de 3857 mp, din totalul de 5500 mp şi obligarea pârâţilor la emiterea dispoziţiei de restituire a terenului preluat abuziv în anul 1975 şi le respinge. A respins ca neîntemeiată în rest acţiunea.

Cum recurenta-reclamantă nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor în discuţie şi nici vătămarea drepturilor sale prin emiterea H.G. nr. 808/2015, corect a constatat prima instanţă că este nejustificat demersul său de anulare a acestei hotărâri.

Prin recursul incident, declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, acesta consideră că în mod greşit instanţa a respins excepţia lipsei de interes, raportat la faptul că reclamanta nu are un drept de proprietate asupra imobilelor în discuţie.

Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Totodată, conform art. 2 lit. p) din acelaşi act normative prin interes legitim privat se înţelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.

Cum recurenta-reclamantă în calitate de moştenitoare a autorului său, B. a formulat o serie de acţiuni, înregistrate pe rolul diferitelor instanţe, prin care a contestat un titlu de proprietate, respectiv a revendicat imobilele ce au fost menţionate în actul contestat, în mod corect prima instanţă a apreciat că aceasta justifică un interes în promovarea acţiunii de faţă.

Referitor la cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză, ţinând cont de faptul că potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ. cererea de intervenţie accesorie formulată de C. are natura juridică a unei simple apărări a recurentei-reclamante A., soluţia ce urmează a fi dată asupra recursului principal promovat de recurenta-reclamantă va determina, conform art. 67 C. proc. civ., respingerea cererii de intervenţie accesorie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă A., va respinge recursul principal şi recursul incident ca nefondate şi totodată va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. şi recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 501 din 30 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de C., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.